Cancer bucal (oral) Tipuri de cancer

Când vorbim de cancer gastrointestinal, vorbim de fapt de o categorie largă de cancere, ce au deseori simptome similare.

Cancerul gastrointestinal este un termen pentru grupul de cancere care afectează sistemul digestiv. Acestea includ cancerele esofagului, vezicii biliare, ficatului, pancreasului, stomacului, intestinului subțire, intestinului gros, colonului, rectului și anusului.

Cuprins:

  1. Sistemul digestiv
  2. Simptomele cancerelor gastrointestinale
  3. Diagnosticarea cancerelor gastrointestinale
  4. Stadiile cancerelor gastrointestinale
  5. Tipuri de cancere gastrointestinale
  6. Prognosticul în cazul cancerelor gastrointestinale

Sistemul digestiv

Alimentele și băuturile consumate trebuie transformate în molecule mai mici înainte ca acestea să poată fi absorbite în sânge și transmise celulelor în organism. Digestia este procesul prin care alimentele și băuturile sunt descompuse în elemente mici, astfel încât organismul le poate folosi pentru a construi și a hrăni celulele și pentru a furniza energie.

Digestia implică amestecarea alimentelor, transportul către tractul digestiv și descompunerea chimică a moleculelor mari de alimente în molecule mai mici. Digestia începe în gură, când mestecăm și înghiţim, și se termină în intestine.

Primul rol al sistemului digestiv este de înghițire, iar organul major implicat este esofagul. Al doilea rol este amestecarea alimentelor cu sucurile digestive. Al treilea rol este golirea conținutului gastric, care depinde de alimente și de activitatea musculaturii stomacului. Toți nutrienții digerați sunt absorbiți prin pereții intestinali. Produsele reziduale din acest proces includ părți nedigerate ale alimentelor și celule care au fost eliminate de pe mucoasă. Aceste materiale sunt trimise în colon, unde rămân, de obicei pentru o zi sau două, până când fecalele sunt expulzate de o mișcare intestinală.

Simptomele cancerelor gastrointestinale

Cancerele gastrointestinale se dezvoltă adesea lent. Tind să fie tumori fragile ce pot sângera ușor, motiv pentru care scaunele cu sânge sau scaunele închise la culoare sunt adesea un simptom de cancer al tractului gastrointestinal. De asemenea, sângerarea bruscă în esofag sau stomac din cauza unei tumori poate cauza vomă sau tuse cu sânge – de multe ori, sângele este parțial digerat, motiv pentru care are aspect de zaț de cafea.

Acestea sunt cazuri de sângerări instalate brusc, dar dacă sângerarea este lentă, adesea nu provoacă sânge în scaun sau vomă cu sânge, dar de-a lungul timpului, poate duce la scăderea numărului de globule roșii (anemie) și poate cauza oboseală intensă și slăbiciune.

Alte simptome ale cancerelor gastrointestinale includ:

  • dureri abdominale;
  • umflături sau dezvoltarea unei mase în abdomen;
  • greață și vomă;
  • senzație de plenitudine după mese ușoare;
  • pierderea apetitului;
  • scădere în greutate;
  • probleme de înghițire.

Uneori tumorile cresc suficient de mari pentru a bloca trecerea alimentelor prin stomac sau intestin. Aceasta se numește obstrucție și poate cauza dureri abdominale severe și vărsături.

Diagnosticarea cancerelor gastrointestinale

Testele de screening pot ajuta la depistarea precoce a unor tipuri de cancer, când tratamentul poate fi mai eficient. În acest moment, nu există teste eficiente de screening pentru toate tipurile de cancere gastrointestinale.

Multe cancere sunt depistate pe baza simptomelor pe care le are o persoană, dar unele pot fi depistate întâmplător. Uneori ele sunt depistate în timpul unor proceduri cum ar fi analize de sânge, colonoscopii, și în timpul unor scanări RMN, CT etc. Testele imagistice pot fi efectuate din mai multe motive, cum ar fi pentru a verifica dacă o anumită leziune ar putea fi cancer, pentru a vedea cât de departe s-a extins un cancer, sau pentru a depista semne de recidivă. Radiografia cu bariu este foarte folosită în diagnosticarea anumitor cancere gastrointestinale. După ingerarea lichidului ce conține bariu, ce are rolul de a acoperi căptușeala interioară a esofagului, sunt preluate imagini.

Alte proceduri sunt enterocliza sau fluoroscopia intestinului subțire, clisma baritată, endoscopiile, colonoscopiile, folosirea de capsule endoscopie etc.

Pentru a putea stabili un diagnostic este esențială o biopsie. Este singura modalitate de a ști sigur dacă celulele respective sunt canceroase sau nu. Celulele prelevate sunt trimise într-un laborator, unde sunt analizate la microscop.

Stadiile cancerelor gastrointestinale

Stadiul unui cancer descrie cât de mult s-a răspândit cancerul în organism, ajută la determinarea gradului de gravitate a cancerului și a celui mai bun tratament.

Stadiile tumorilor gastrointestinale variază de la Stadiul 1 la 4. De regulă, cu cât numărul este mai scăzut, cu atât cancerul s-a extins mai puțin. Un număr mai mare, cum ar fi Stadiul 4, înseamnă că boala s-a răspândit mai mult.

Cel mai utilizat sistem este sistemul TNM, unde T descriu dimensiunea tumorii, N afectarea ganflionilor limfatici și M metastazele.

LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!

Tipuri de cancere gastrointestinale

Cancerul esofagian

Carcinomul cu celule scuamoase apare cel mai frecvent în partea superioară sau mijlocie a esofagului, iar adenocarcinomul apare în partea inferioară a esofagului.

Tumorile foarte mici într-un stadiu incipient nu produc, în general, simptome. Pacienții prezintă de obicei dificultăți la înghițire, deoarece tumora devine mai mare și lățimea esofagului devine îngustă. Pe măsură ce tumora crește, esofagul devine mai îngust, provocând dificultăți în înghițirea chiar și a lichidelor. Cauza exactă este necunoscută; cu toate acestea, există factori de risc bine-recunoscuți, ca alcoolul, fumatul și obezitatea. Riscul de cancer al esofagului este, de asemenea, crescut prin iritarea mucoasei esofagului, ca în cazul bolii numite esofagul Barrett.

În funcție de stadiul cancerului esofagian, pacientul poate suferi intervenții chirurgicale, radioterapie și / sau chimioterapie.

Cancerul de stomac (cancer gastric)

Cancerul de stomac se poate dezvolta în orice parte a stomacului și se poate răspândi în tot stomacul și în alte organe, ca intestinul subțire, ganglionii limfatici, ficatul, pancreasul și colonul.

Cele mai frecvente simptome includ durere sau disconfort în abdomen, scaun cu sânge sau vărsături cu sânge, greață și vărsături, pierderea poftei de mâncare, oboseală sau slăbiciune. Unele studii sugerează că un tip de bacterii cunoscute sub numele de Helicobacter pylori, care pot provoca inflamații și ulcere în stomac, pot fi un factor important de risc pentru dezvoltarea cancerului gastric. Există, de asemenea, unele dovezi că fumatul crește riscul de apariție a cancerului gastric.

Chirurgia este cel mai frecvent tratatament. Chirurgul poate elimina o parte din stomac (gastrectomie) sau întregul stomac.

Cancerul la ficat (cancer hepatic)

Durerea abdominală este cel mai frecvent simptom al cancerului hepatic și de obicei este prezent atunci când tumora este foarte mare sau s-a răspândit. Apariția bruscă a unei umflături abdominale (ascite), decolorarea și îngălbenirea ochilor și a pielii (icter) sau pierderea musculară sugerează posibilitatea apariției acestei forme de cancer..

Persoanele cu infecție cu virusul hepatitei B și / sau virusul hepatitei C prezintă un risc crescut de apariție a cancerului hepatic. Bolile hepatice asociate cu consumul excesiv de alcool sunt, de asemenea, un factor de risc pentru dezvoltarea cancerului la ficat.

Cancerul pancreatic

Pancreasul produce sucuri pancreatice, care ajută la digerarea alimentelor în intestinul subțire, precum și hormoni, inclusiv insulina. Cancerul pancreatic precoce nu produce, de obicei, simptome și este, prin urmare, cunoscut ca o „boală tăcută”. Pe masura ce tumora devine mai mare, pacientul poate avea una sau mai multe simptome: icter, dureri abdominale, grețuri, pierdere în greutate etc.

Cercetările arată că există anumiți factori de risc care sporesc riscul ansa de a dezvolta cancer pancreatic, ca fumatul, alcoolul, afecțiunile pancreatice ereditare etc.

Cancerul de vezică biliară

Cancerul biliar este acel cancer care se dezvoltă în vezica biliară. Principalele simptome sunt icterul, pruritul sau mâncărimea pielii, scaunele deschise la culoare și adipoase, urina închisă la culoare, dureri abdominale, scăderea apetitului, febră, greață, vomă etc. Principalii factori de risc pentru această formă de cancer includ o serie de inflamații ale ductului biliar și boli ca colangita sclerozantă primitivă, pietrele vezicii biliare, ciroza, infecții cu virusul hepatitei B sau C. Alți factori de risc includ boala inflamatorie interstinală, vârsta de peste 60-70 ani, obezitatea, consumul de alcool etc.

Cancerul de intestin subțire

Intestinul subțire este parte a sistemului digestiv, ce conectează stomacul de intestinul gros. Posibilele semne ale cancerului intestinului subțire includ dureri abdominale, balonare, scădere inexplicabilă în greutate, sânge în scaun, formarea unei mase dureroase în abdomen. Este format din duoden, jejun și ileon, iar tumorile se pot dezvolta în oricare dintre aceste regiuni.

Cancerul de colon

Cancerul intestinal este uneori cunoscut sub numele de cancer colorectal. Majoritatea cancerelor intestinale se dezvoltă din formațiuni mici din interiorul colonului sau rectului numite polipi. Nu toți polipii devin canceroși. Un test numit colonoscopie este folosit pentru a testa polipii. Factorii de risc includ vârsta înaintată, istoricul familial de cancer de colon, dieta bogată în grăsimi și săracă în fibre, obezitatea, fumatul etc. Simptomele includ modificări de tranzit intestinal, inclusiv constipație, sânge în scaun, scaun închis la culoare, dureri abdominale etc.

Cancerul rectal

Cancerul rectal este un cancer ce se dezvoltă la nivelul rectului, structura situată la finalul colonului. Simptomele cancerului rectal includ constipație, diaree, nevoia persistentă de a defeca, senzația că intestinul nu e complet gol după defecare, sângerări anale, dureri abdominale. Factorii de risc includ

vârsta înaintată, polipi la nivelul rectului, boala inflamatorie intestinală, obezitatea etc.

Cancerul anal

Cancerul anal este un tip rar de cancer ce apare în regiunea anală, acea porțiune tubulară de la finalul rectului prin care fecalele sunt eliminate din corp. Simptomele includ sângerări anale și rectale, dureri la nivelul anusului, dezvoltarea unei formațiuni în canalul anal și prurit sau mâncărimi anale. Factorii de risc includ vârsta înaintată, sexul anal, fumatul, istoricul personal de cancer, infecțiile cu virusul HPV etc.

Prognosticul în cazul cancerelor gastrointestinale

Statisticile privind prognosticul pentru un anumit tip și stadiu de cancer sunt adesea date ca rate de supraviețuire la 5 ani. Rata de supraviețuire la 5 ani este procentul persoanelor care trăiesc cel puțin 5 ani după ce au fost diagnosticate cu cancer.

Prognosticul pentru persoanele cu cancere gastrointestinale variază în funcție de stadiul (răspândirea) cancerului – în general, ratele de supraviețuire sunt mai mari pentru persoanele cu cancer în stadiu incipient. Mulți alți factori pot afecta prognosticul unei persoane, cum ar fi vârsta și starea generală de sănătate, localizarea cancerului se află în organism și cât de bine răspunde  la tratament.

În general, rata globală de supraviețuire relativă la 5 ani pentru persoanele diagnosticate cu cancere gastrointestinale este de aproximativ 76%. Daca tumora se afla doar în organul principal unde s-a dezvoltat, fără răspândire, rata de supraviețuire la 5 ani este chiar de 91%. Dacă s-a răspândit în structurile din apropiere sau la ganglionii limfatici din apropiere, rata poate fi de aproximativ74%.

Dacă s-a răspândit în regiuni îndepărtate ale corpului, rata poate fi de 48%. Aceste rate de supraviețuire sunt doar estimări – nu pot anticipa ce se va întâmpla cu o persoană afectată de cancer.

Cere informaţii!

Stabilirea diagnosticului de cancer poate fi şocant şi te poate afecta emoţional. Iată o serie de întrebări pe care le poţi adresa medicului ca să ştii la ce să te aştepţi în ceea ce primeşte terapia şi recuperarea:

  • Ce tip de cancer am?
  • Care este stadiul cancerului?
  • S-a răspândit la alte regiuni din corp?
  • Voi avea nevoie de mai multe teste înainte de începerea tratamentului? Ce teste?
  • Pot cere o a doua opinie înainte de începerea tratamentului?
  • Cât de grav este cancerul meu?
  • Care sunt şansele de supravieţuire?
Către articole >
diagnostic cancer
informare cancer
Efecte adverse in terapia cancerului

LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!