Cancer cerebral Tipuri de cancer


Cancerul cerebral se dezvoltă la nivelul celulelor din creier. Parte a sistemului nervos central, creierul este centrul de control pentru funcţiile vitale ale organismului, inclusiv vorbirea, mişcarea, gândirea, simțurile, memoria, vederea, auzul etc.

Tumorile primare cerebrale sunt clasificate de tipul celulelor sau ţesuturilor afectate de tumoră și localizarea şi gradul tumorii. Celulele tumorale pot parcurge distanțe din creier, dar de obicei nu părăsesc regiunea creierului. Când cancerul se dezvoltă în altă regiune din corp şi metastazează în creier, este numită tumoră cerebrală secundară sau metastatică. Tumorile cerebrale metastazate sunt mai comune decât tumorile primare. Unele cancere care în mod comun se răspândesc la creier includ cancerele pulmonare, de colon, renale sau mamare.

Semne şi simptome cancer cerebral

Din nefericire, de multe ori tumorile cerebrale se pot dezvolta fără să producă simptome, ceea ce reduce eficiența tratamentului și șansele de vindecare.

Principalele semne şi simptome ale cancerelor cerebrale sunt:

  • migrene dimineaţa sau migrene care dispar după ce vomiţi;
  • colvulsii;
  • afectarea vederii, auzului sau vorbirii;
  • scăderea apetitului;
  • greață constantă şi vomă;
  • modificări de personalitate, de stare, modificări ale abilității de atenție, de concentrare sau modificări comportamentale;
  • pierderea echilibrului și dificultăți de mers;
  • slăbiciune;
  • somnolenţă neobișnuită sau modificarea nivelului de energie resimțită.

Aceste simptome pot varia în funcție de tipul, dimensiunea și localizarea tumorii. De cele mai multe ori, prezența acestor simptome nu este cauzată de o tumoră cerebrală, ci alte probleme de sănătate pot fi cauza. Dacă prezinți unul sau mai multe dintre simptomele de mai sus, adresează-te medicului pentru a identifica problema medicală.

Cauze și factori de risc cancer cerebral

Cauza exactă a cancerelor cerebrale este necunoscută. Unii factori pot fi dați de presiunea resimțită în urma formării tumorii.

Iată care sunt principalii factori de risc pentru cancerele cerebrale:

  • Vârsta – tumorile cerebrale sunt mai comune la copii și la vârstnici, deşi orice persoană de orice vârstă poate dezvolta cancer cerebral;
  • Genul – în general bărbaţii sunt mai predispuşi la dezvoltarea cancerului cerebral, deşi unele tumori, ca meningioamele, sunt mai comune la femei;
  • Istoricul familial de cancer cerebral – aproximativ 5% dintre tumorile cerebrale sunt moştenite;
  • Expunerea la solvenți, pesticide clorid de vilin etc. poate crește riscul de dezvoltare a cancerului cerebral;
  • Expunerea la infecţii, virusuri, alergeni – infecțiile cu virusul Epstein-Barr, de exemplu, crește riscul de limfom cerebral etc.;
  • Câmpurile electromagnetice – multe studii au evaluat rolul câmpurilor electromagnetice fără să confirme cu certitudine o asociere cu tumorile cerebrale, dar chiar și aşa, Organizația Mondială a Sănătății recomandă limitarea utilizării telefoanelor mobile în apropierea capului şi susține utilizarea căştilor;
  • Radiațiile ionizante – tratamentele anterioare la nivelul creierului sau capului cu radiații ionizante, inclusiv radiații X, pot fi un factor de risc pentru cancerul cerebral;
  • Leziuni sau traumatisme la nivelul capului – traumatismele craniene pot crește riscul de tumori cerebrale, dar mai sunt necesare cercetări sulimentare în acest sens;
  • Compuşii de tip N-nitrozo pot creşte riscul de tumori, fiind compuși din fumul produs de alimente afumate sau arse, fumul de țigară şi cosmetice etc.

Cancerele din altă regiune a corpului pot fi un factor de risc. Cancerele care se pot răspândi sau metastazează în creier sunt cancerele pulmonare, mamare, renale, de vezică, melanoamele etc.

ALIMENT DIETETIC FOLOSIT PENTRU SCOPURI MEDICALE SPECIALE
Orthomol Immun


Orthomol Immun este potrivit pentru controlul dietetic al deficiențelor imunitare legate de nutrițieDatorită caracteristicilor sale, acest produs satisface nevoia extrem de ridicată de micronutrienti în acest domeniu.

Despre Orthomol Immun >
orthomol

Tipuri de cancer cerebral

Sunt numeroase tipuri de cancere cerebale. Tumorile cerebrale se divid în glioame şi tipuri non- gliom.

Tumorile primare cerebrale pot fi benigne sau maligne. Cele benigne nu conțin celule canceroase, iar cele maligne conțin celule canceroase.

Glioamele

Acestea sunt cele mai comune tipuri de cancere cerebrale. Un gliom este o tumoră care se formează din celulele gliale. Celulele gliale sunt celule suportive din creier, principalele tipuri fiind astrocitele, oligodendrocitele şi celulele ependimale.

Glioamele pot fi astfel:

  • Astrocitom – se formează în celulele numite astrocite din cerebel, putând fi de 4 grade;
  • Oligodendroglioamele – tumori care de dezvoltă din celulele numite oligodendrocite, responsabile de producerea mielinei. Mielina înconjoară nervii şi este bogată în proteine şi substanțe grase numite lipide; sunt subclasificate ca tumora oligodendroglială de grad redus şi oligodendroglioamele anaplastice;
  • Ependimoma – se formează în regiunile din creier unde este produs și depozitat lichidul cerebrospinal, numit ependimal;
  • Glioamele stem cerebrale se formează în celulele gliale din celulele stem.

Tumorile non glioame

Acestea provin din celulele din creier care nu sunt gliale sau ţesut suportiv.  Acestea includ:

  • Meningioame care se formează în meninge şi cel mai des sunt necanceroase, pot cauza simptome dacă se dezvoltă și presează creierul;
  • Tumori al glandei pineale sau pituitare care se formează în glanda pituitară sau pineală;
  • Limfom primar ala sistemului nervos central – o formă de limfom, cancer care se formează în sistemul limfatic;
  • Meduloblastom – porneşte dintr-un tip de celule specifice din cerebel, numite celule progenitoare granulare cerebrale;
  • Craniofaringiom – tumoră benignă care se formează aproape de glanda pituitară localizată aproape de baza craniului;
  • Schwannoma este o tumoră rară care se formează în tecile nervoase sau stratul care acoperă nervii.

Gel pentru tratamentul mucozitei orale.
Gelclair


Gelclair este unel bioaderent pentru tratamentul mucozitei orale. Permite continuarea tratamentului oncologic si înlătura durerea din mucozita orală.

Despre GelClair >
gelclair

Diagnostic cancer cerebral

În cazul în care se suspectează prezența unei tumori cerebrale, medicul ca prescrie o serie de analize și teste pentru depistarea cancerului.

Iată care sunt testele şi procedurile pentru diagnosticarea acestor cancere:

  • Examen fizic şi istoric pentru a analiza simptomele generale ale sănătății, inclusiv semne de boală, ca noduli etc.
  • Examen neurologic – presupune chestionare şi teste pentru a analiza funcțiile creierului şi nervilor, statusul mental, coordonarea, abilitatea de a merge, de a folosi musculatura, simțurile, reflexele;
  • Examenul de câmp vizual – pentru a analiza câmpul vizual sau aria totală în care pot fi văzute obiecte, măsoară atât vederea centrală, cât şi vederea periferică;
  • Teste ale markerilor tumorali – prin prelevare și analiză a probelor de sânge, urină sau ţesut pentru a măsura cantitatea lor din organe, şesuturi sau celule tumorale; anumite substanţe sunt asociate cu tipuri specifice de cancere;
  • Teste genetice din probe de sânge sau de ţesut pentru a analiza modificările cromozomilor asociaţi cu anumite tipuri de tumori cerebrale;
  • Scanări CT – proceduri care realizează o serie de imagini detaliate ale unor regiuni din corp, din diferite unghiuri; o substanţă de contrast este injectată în vene sau înghițită pentru a facilita vizualizarea unor regiuni;
  • RMN cu gadolinium – o procedură care utilizează un magnet, unde de radio-frecvență şi un computer pentru a realiza o serie de imagini detaliate ale creierului; substanţa numită gadolinium este injectată în vene și se acumulează în jurul celulelor canceroase, astfel că acestea apar mai deschise la culoare în imagini;
  • scanări SPECT (tomografia computerizată de emisie cu foton unic) – realizează imagini 3D ale creierului; o cantitate redusă de substanţă radioactivă este injectată în circuitul sangvin sau inhalată şi circulă în sânge, iar o cameră video specială conectată la computer se rotește în jurul regiunii craniene şi preia imagini ale creierului;
  • scanări PET – proceduri pentru depistarea celulelor tumorale maligne; o cantitate redusă de glucoză radioactivă este injectată în vene; scannerul PET se roteşte în jurul corpului şi realizează imagini ale regiunii unde glucoza este utilizată de creier; celulele maligne apar mai deschise deoarece sunt mai active și necesită mai multă glucoză decât celulele normale.

Biopsii 

biopsii stereotactice cu ajutorul unui scanner 3D pentru a ghida acul care prelevează țesutul: se realizează o mică incizie la nivelul scalpului şi se realizează un mic orificiu prin craniu, acul este inserat pentru  preleva celule sau țesut care va fi vizualizat și analizat la microscop.

Mai este biopsia deschisă, când proba este prelevată în timpul intervenției chirurgicale. Ulterior, este analizată la microscop de un anatomopatolog, prin tehnici ca imunohistochimia, microscopia electronică sau analiza citogenetică.

LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!

Stadializarea cancerului cerebral

Extinderea sau răspândirea cancerului se definește de obicei ca stadializare. Nu este un sistem standard de stadializare a cancerelor cerebrale. Tumorile cerebrale se pot forma în creier de unde se pot răspândi în alte regiuni ale creierului sau coloanei, dar rar se răspândesc în alte regiuni din corp. Astfel, tratamentul tumorilor cerebrale primare se bazează pe tipul celulelor unde s-a format tumora primară, localizarea exactă, celulele canceroase rămase după intervenția chirurgicală de rezecție a tumorii și gradul tumorii.

Organizația Mondială a Sănătății are următorul sistem de stadializare a tumorilor cerebrale:

  • Gradul I – celulele tumorale arată la fel ca cele normale la microscop şi se dezvoltă şi se răspândesc mai lent decât alte tumori de alte grade; rar se răspândesc la ţesuturile din jur;
  • Gradul II – celulele tumorale de dezvoltă şi se răspândesc mai lent decât ale grade mai avansate, se pot răspândi la ţesuturile din jur și pot recidiva.
  • Gradul III – celulele tumorale arată foarte diferit comparativ cu celulele normale la microscop şi se dezvoltă mai rapid decât gradul I sau II, se pot răspândi ulterior la ţesuturile din jur;
  • Gradul IV – celulele nu arată ca celulele normale la microscop și se dezvoltă şi se răspândesc foarte rapid: pot fi regiuni cu celule moarte în tumoră. De obicei nu poate fi tratat cancerul ajuns la acest grad.

Un cancer care a recidivat este o tumoră care a reapăru după ce a fost tratată. De obicei apare după câțiva ani de la diagnosticarea primei tumori. Tumora poate recidiva în același loc sau în alte regiuni ale sistemului nervos central.

Tratament cancer cerebral

Sunt valabile tipuri diferite de tratamente pentru pacienţii cu cancer cerebral. Unele pot fi asociate pentru rezultate mai bune. Opțiunile de tratament sunt variate, dar alegerea celor mai eficiente depinde de dimensiunea, tipul și gradul tumorii, dacă tumora pune presiune pe anumite regiuni, dacă s-a răspândit la alte regiuni ale sistemului neros central sau alte regiuni din corp, posibilele efecte adverse asociate terapiei sau preferințele pacientului și starea lui generală de sănătate.

De asemenea, unele tumori se dezvoltă rapid, în timp ce altele prezintă o dezvoltare mai lentă.

Tipurile de tratament utilizate:

Supraveghere activă

Monitorizarea de aproape a stării pacientului fără tratament propriu-zis dacă nu apar modificări care arată agravarea stării; este utilizată pentru a evita sau pentru a reduce necesitatea radioterapiei sau tehnicilor chirugicale, care pot cauza efecte adverse sau alte probleme. Sunt realizate periodic teste şi investivaţii complexe.

Intervențiile chirurgicale

Sunt utilizate pentru a diagnostica şi trata cancerele; se îndepărtează țesuturile tumorale pentru a reduce presiunea tumorii din regiunile apropiate. Se pot asocia cu radioterapia sau chimioterapia.

Radioterapia

Utilizează radiaţii X sau alte tipuri de radiaţii pentru a distruge celulele canceroase şi pentru a opri dezvoltarea lor. Sunt mai multe tipuri de radioterapii şi alegerea depinde de tipul cancerului. Poate fi radioterapie conformală, radioterapie cu intensitate modulată, radiochirurgie stereotactică sau radioterapie internă ce utilizează substanţe radioactive introduse în organism prin capsule, fire, catetere și plasate în tumoră sau în apropierea ei, pentru a o distruge sau pentru a-i reduce dimensiunile.

Chimioterapia

Se folosesc medicamente pentru oprirea dezvoltării celulelor canceroase, fie prin distrugerea celulelor, fie prin oprirea divizării lor. Medicamentul chimioterapic este ingerat, injectat intravenos sau intramuscular, fie plasat în fluidul cerebrospinal, într-un organ sau o cavitate. 

Terapia ţintită

Este un tip de tratament ce utilizează medicamente sau alte substanțe pentru a identifica sau ataca celule canceroase specifice fără a afecta celulele sănătoase.

Terapia cu anticorpi monoclonali este un tip de astfel de tratament ce utilizează anticorpi creaţi în laborator dintr-un singur tip de celule imunitare; aceștia identifică substanţele din celulele canceroase sau normale care pot ajuta la dezvoltarea celulelor tumorale, le atacă şi distrug celulele canceroase, opresc dezvoltarea lor şi previn răspândirea.

PENTRU SUPORTUL NUTRIȚIONAL ENTERAL AL PACIENȚILOR BOLNAVI DE CANCER
Nutridrink


Nutridrink este un supliment nutrițional oral cu gust placut, gata preparat, conceput să conserve sau să îmbunătățească statusul nutrițional la pacienții expuși riscului malnutriției. Este recomandat pentru suportul nutrițional enteral al pacienților bolnavi de cancer cu tractul intestinal funcțional sau parțial funcțional.

Despre NutriDrink >
nutridrink

Prevenţie cancer cerebral

Cancerul nu poate fi prevenit în totalitate, dar sunt anumite moduri în care putem reduce riscul de apariţie:

  • evitarea expunerii la pesticide şi insecticide;
  • evitarea expunerii la compuşi chimici carcinogeni;
  • evitarea fumatului;
  • evitarea consumului excesiv de alcool;
  • adoptarea unui stil de viață activ și a unei alimentații sănătoase;
  • limitarea utilizării telefonului mobil;
  • evitarea expunerii ne-necesare la radiații etc.

Statistici şi prognostic

Evoluția și prognosticul depinde de histologia tumorii, de gradul cancerului, vârsta pacientului, localizarea tumorii, nivelul de extindere la țesuturile din jur și starea neurologică a pacientului și gradul de afectare la acest nivel.

Tumorile cerebrale sunt a 10-a cauză de deces în rândul persoanelor. Rata de supravieţuire la 5 ani pentru persoanele cu cancer cerebral este de 34% pentru bărbaţi și 36% pentru femei, dar depinde de anumiți factori, inclusiv tipul tumorii.

Prognosticul este influențat de tipul și gradul tumorii, de localizare, dacă pot fi îndepărtate chirurgical sau nu, dacă rămân celule tumorale după intervenția chirurgicală, dacă sunt modificări cromozomiale şi depinde inclusiv de starea generală de sănătate a pacientului.

Cere informaţii!

Stabilirea diagnosticului de cancer poate fi şocant şi te poate afecta emoţional. Iată o serie de întrebări pe care le poţi adresa medicului ca să ştii la ce să te aştepţi în ceea ce primeşte terapia şi recuperarea:

  • Ce tip de cancer am?
  • Care este stadiul cancerului?
  • S-a răspândit la alte regiuni din corp?
  • Voi avea nevoie de mai multe teste înainte de începerea tratamentului? Ce teste?
  • Pot cere o a doua opinie înainte de începerea tratamentului?
  • Cât de grav este cancerul meu?
  • Care sunt şansele de supravieţuire?
Către articole >
diagnostic cancer
informare cancer
Efecte adverse in terapia cancerului

LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!