Cancer pancreaticTipuri de cancer


Pancreasul este o glandă situată profund în abdomen, între stomac și coloana vertebrală. Are trei componente: capul pancreasului, secțiunea mijlocie este corpul, iar capătul subțire este numit coadă.

Produce hormoni, cum ar fi insulina care ajută la reglarea nivelului zahărului din sânge și a enzimelor, ce sunt utilizate de către intestin pentru digestia alimentelor. Aceste enzime sunt transportate în pancreas, eliminate în căile biliare comune ce le transportă în intestin.

Cancerul de pancreas sau cancerul pancreatic apare când celulele din pancreas se dezvoltă necontrolat. Se poate forma o masă de ţesut sau tumoră; uneori, această masă este benignă (nu este canceroasă). Cu toate acestea, în cancerul pancreatic, masa este de obicei malignă (canceroasă).

Semne şi simptome cancer pancreatic

Funcția și localizarea pancreasului pot face cancerul pancreatic dificil de detectat, în special în stadiile incipiente ale bolii. De asemenea, simptomele cancerului pancreatic pot varia în funcție de tipul celulelor afectate. Cancerul pancreatic exocrin (care apare în celulele responsabile de producerea enzimelor digestive) poate reduce capacitatea organismului de a prelua substanțele nutritive. Tumorile pancreatice neuroendocrine pot duce la supraproducția anumitor hormoni şi la la o varietate de alte sindroame endocrine.

Simptomele cancerului pancreatic apar în general în stadii avansate sau când s-a răspândit la alte regiuni ale corpului. Unele simptome comune includ:

  • icter (îngălbenirea pielii și a regiunii albe a ochilor);
  • probleme digestive, inclusiv scaune anormale, greață sau vărsături;
  • durere în abdomenul superior care se poate extinde la regiunea spatelui;
  • pierderea poftei de mâncare;
  • scădere bruscă în greutate;
  • umflarea vezicii biliare;
  • cheaguri de sânge;
  • diabet etc.

Cauze și factori de risc cancer pancreatic

Cele două funcții ale enzimelor și hormonilor produși de pancreas sunt posibile doar cu ajutorul a două tipuri de celule, și anume celulele exocrine (care produc enzime digestive) și celulele endocrine (care produc hormoni). Cancerul se poate dezvolta în oricare dintre aceste tipuri de celule, dar aproximativ 95% dintre cancerele pancreatice se formează în celulele exocrine. Factorii de risc, simptomele și tratamentul fiecărui tip de tumoră pancreatică pot fi diferite deoarece celulele afectate se comportă diferit.

Iată care sunt principalii factori de risc pentru cancerul pancreatic:

  • Vârsta – aproape 90% dintre cazurile de cancer pancreatic apar la persoanele de peste 55 de ani;
  • Genul – din motive necunoscute, bărbații au o probabilitate mai mare de a dezvolta cancer pancreatic decât femeile;
  • Obezitatea:
  • Diabetul, pancreatită cronică, ciroza hepatică sau infecția cu Helicobacter pylori ( Pylori);
  • Fumatul – aproape o treime dintre cazurile de cancer pancreatic sunt asociate de fumatul. Compușii cancerigeni din tutun pot deteriora pancreasul și poate amplifica riscul dat de alte afecțiuni, cum ar fi inflamația pe termen lung a pancreasului (pancreatită cronică). De asemenea, riscul de diabet și obezitate poate fi mai mare dacă un individ fumează.
  • Factori genetici – aproximativ 10% dintre cancerele pancreatice sunt asociate cu anumiți factorii genetici, ceea ce înseamnă că o mutație genetică moștenită este transmisă copiilor de la părinți. Deși aceste afecțiuni genetice nu cauzează în mod direct cancer pancreatic, ele pot crește riscul pentru dezvoltarea bolii. Următoarele mutații genetice sunt considerate factori de risc pentru cancerul pancreatic: mutațiile genei BRCA2 (cancer mamar sau ovarian), mutațiile genei p16 (melanom familial), mutațiile genei PRSS1 (pancreatită familială), mutațiile genei NF1 (neurofibromatoză tip 1).
  • Alte sindroame moștenite care pot fi asociate riscului de cancer pancreatic, și anume: Sindromul Lynch Sindromul Peutz-Jeghers (PJS), Sindromul Von Hippel-Lindau (VHL), MEN1 (neoplazie endocrină multiplă tip 1 – o tulburare genetică rară care poate fi un factor de risc pentru tumorile maligne ale celulelor insulare.

ALIMENT DIETETIC FOLOSIT PENTRU SCOPURI MEDICALE SPECIALE
Orthomol Immun


Orthomol Immun este potrivit pentru controlul dietetic al deficiențelor imunitare legate de nutrițieDatorită caracteristicilor sale, acest produs satisface nevoia extrem de ridicată de micronutrienti în acest domeniu.

Despre Orthomol Immun >
orthomol

Tipuri de cancere pancreatice

Există două tipuri de cancere pancreatice, cel al glandei exocrine și cel al glandei endocrine. Celulele exocrine și celulele endocrine ale pancreasului formează diferite tipuri de tumori. Este foarte important să știți tipul cancerului de pancreas, dacă este un cancer exocrin sau endocrin.

Aproximativ 95% dintre cancerele pancreatice se dezvoltă în celulele exocrine (producătoare de enzime) ale pancreasului. Majoritatea tumorilor care afectează glanda exocrină sau cancerelor exocrine sunt numite adenocarcinoame.

  • Adenocarcinomul pancreatic: Aproximativ 95% dintre cancerele pancreasului exocrin sunt adenocarcinoame. Aceste tipuri de cancer încep de obicei în canalele excretoare ale pancreasului. Mai rar, ele se dezvoltă în celulele care produc enzimele pancreatice, caz în care se numesc carcinoame cu celule acinoase. Alte tipuri de cancer exocrin mai puțin frecvente includ carcinoamele adeno-cerebrale, carcinoamele cu celule scuamoase, carcinoamele nediferențiate și carcinoamele nediferențiate cu celule gigant.
  • Cancerul ampular: Acest cancer se formează în ampula Vater, unde se află ductul biliar și conducta pancreatică. Adesea blochează ductul biliar, iar acest blocaj produce acumularea de bilă în organism, ceea ce duce la îngălbenirea pielii și a ochilor (icter). Din acest motiv, aceste tipuri de cancer sunt depistate de obicei mai devreme decât cele mai multe tipuri de cancer pancreatic și au un prognostic mai bun.

Tumorile endocrine sunt mai puțin frecvente și sunt, cel mai adesea, benigne. Deși rar, cancerul care se formează dintr-o tumoră endocrină pancreatică afectează celulele producătoare de hormoni. Aceste tumori sunt, de asemenea, numite tumori ale celulelor pancreatice insulare sau tumori neurendocrine. Aproximativ jumătate dintre acestea produc hormoni care sunt eliberați în sânge și produc simptome, fiind numite tumori funcționale. Fiecare dintre ele este numită pentru tipul de hormon pe care îl produc celulele tumorale.

  • Gastrinomul se formează în celulele care produc gastrina. Aproximativ jumătate dintre gastrinoame sunt canceroase.
  • Insulinomul provine din celulele care produc insulină. Cele mai multe insulinoame sunt benigne (nu sunt canceroase).
  • Glucagonomul provine din celule care produc glucagon. Majoritatea sunt canceroase.
  • Somatostatinomul provine din celulele care produc somatostatină. Majoritatea somatostatinoamelor sunt canceroase.
  • Vipomul provine din celule care produc peptida intestinală vasoactivă (VIP). Majoritatea vipoamelor sunt canceroase.
  • PPom-ul provine din celulele care produc polipeptida pancreatică.

Tumorile nefuncționale sunt tumori care nu produc destul de mulți hormoni pentru a provoca simptome. De aceea, pot crește adesea destul de mult înainte de a fi depistate.

Tumorile carcinoide: Aceste boli sunt mult mai frecvente în alte părți ale sistemului digestiv, deși rareori se pot forma și în pancreas. Deseori produc serotonină sau precursorul său, 5-HTP.

Diagnostic cancer pancreatic

Cancerul pancreatic este de obicei diagnosticat cu teste și proceduri imagistice. Procesul folosit pentru a afla dacă celulele canceroase s-au răspândit în interiorul și în jurul pancreasului se numește stadializare. Testele și procedurile pentru detectarea, diagnosticarea și stadializarea cancerului pancreatic se fac de obicei în același timp. Pentru a planifica tratamentul, este important să se cunoască stadiul bolii și dacă cancerul pancreatic poate fi îndepărtat sau nu prin intervenție chirurgicală.

Se pot folosi următoarele teste și proceduri:

Examen fizic și istoricul medical – un examen fizic este efectuat pentru a depista starea generală de sănătate, inclusiv analiza semnelor de boală. Se va ține cont de istoricul personal de boli al pacientului și starea sa generală de sănătate.

Teste de sânge biochimice  – se vor măsura anumite substanțe, cum ar fi bilirubina, eliberate în sânge de organele și țesuturile din organism. O cantitate neobișnuită (mai mare sau mai mică decât cea normală) a unei substanțe poate fi un semn al bolii.

Testarea markerilor tumorali – o procedură prin care se analizează o probă de sânge, de urină sau de țesut pentru a măsura cantitatea anumitor substanțe, cum ar fi CA 19-9 și antigenul carcinoembrionic (CEA).

RMN (imagistica prin rezonanță magnetică) – o procedură care utilizează un magnet, unde de radiofrecvență și un computer pentru a obține o serie de imagini detaliate ale zonelor din interiorul corpului. Această procedură este denumită și imagistică prin rezonanță magnetică nucleară. Scanarea CT – o procedură care obține o serie de imagini detaliate ale zonelor din interiorul corpului, din diferite unghiuri. Această procedură este numită și tomografie computerizată.

Tomografia cu emisie de pozitroni – o procedură utilizată pentru a depista celule tumorale maligne în organism. O cantitate mică de glucoză radioactivă (zahăr) este injectată într-o venă. Scannerul PET se rotește în jurul corpului și ajută la obținerea unei imagini a regiunii în care se utilizează glucoza. Celulele tumorale maligne apar mai luminoase în imagini deoarece sunt mai active și consumă mai multă glucoză decât celulele normale. O scanare PET și scanarea CT pot fi efectuate în același timp. Aceasta se numește PET-CT.

Ecografia abdominală – este realizată pentru obținerea de imagini din interiorul abdomenului. Transductorul cu ultrasunete este presat pe abdomen și direcționează undele de înaltă energie (ultrasunetele), care se lovesc de țesuturile și organele interne și produc ecouri. Transductorul preia ecourile și le trimite către un computer, unde se formează imaginea.

Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP) – o procedură utilizată pentru radiografia canalelor (tubilor) care transportă bila din ficat în vezică biliară și de la vezica biliară la intestinul subțire. Uneori, cancerul pancreatic duce la îngustarea sau blocarea acestora sau încetinește fluxul de bilă, provocând icter. Un endoscop este introdus prin cavitatea bucală, esofag și stomac în prima parte a intestinului subțire. Un cateter este apoi introdus prin endoscop în canalele pancreatice, iar o substanță de contrast este injectată prin cateter în canale.

Colangiografia transhepatică percutanată (PTC) – un ac subțire este introdus prin piele sub coaste și în ficat. Substanța de contrast este injectată în ficat sau în tubii biliari. Dacă se constată un blocaj, un tub subțire, flexibil, numit stent, este plasat pentru a drena bila în intestinul subțire sau într-o pungă de colectare în afara corpului.

Laparoscopia – o procedură chirurgicală utilizată pentru a analiza organele din interiorul abdomenului. Se vor realiza mici incizii în peretele abdomenului și se introduce un laparoscop (un tub subțire) într-una dintre incizii. Laparoscopul poate avea la capăt o sondă cu ultrasunete sau dispozitiv pentru prelevarea probelor de țesut din pancreas sau a unor probe de lichid din abdomen pentru a depista un eventual cancer.

Biopsia – prelevarea celulelor sau a țesuturilor, astfel încât acestea să poată fi analizate la microscop de către un anatomo-patolog pentru a depista semnele de cancer.

LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!

Stadializarea cancerului

Stadiul cancerului redă cât de mult s-a răspândit cancerul în organism.Tratamentul este adesea stabilit în funcție de stadiul cancerului. Există modalități diferite de a stabili stadiul, principalul fiind sistemul TNM.

Tumora (T)

  • Tis (carcinomul in situ) – un cancer pancreatic foarte timpuriu, care nu s-a răspândit;
  • T1 – tumora se află în interiorul pancreasului și este de 2 cm sau mai mică:
  • T1A – tumora este de cel mult 0,5 cm;
  • T1B – tumora este mai mare de 0,5 cm, dar nu are mai mult de 1 cm;
  • T1C – tumora este mai mare de 1 cm dar nu are mai mult de 2 cm.
  • T2 – cancerul este mai mare de 2 cm dar nu are mai mult de 4 cm.
  • T3 – cancerul are o dimensiune mai mare de 4 cm.
  • T4 – cancerul s-a dezvoltat în afara pancreasului, în vasele de sânge din apropiere.

Nodulii (N)

Nodul (N) arată dacă celulele canceroase s-au răspândit în ganglionii limfatici.

  • N0 – nu există ganglioni limfatici care să conțină cancer.
  • N1- există 1 – 3 ganglioni limfatici care conțin celule canceroase.
  • N2 – există cancer în mai mult de 4 ganglioni limfatici. C

Metastaza (M) – arată dacă celulele canceroase s-au răspândit într-o altă parte a corpului.

  • M0 – cancerul nu s-a răspândit la organele îndepărtate, cum ar fi ficatul sau plămânii.
  • M1 – cancerul s-a răspândit la alte organe.

PENTRU SUPORTUL NUTRIȚIONAL ENTERAL AL PACIENȚILOR BOLNAVI DE CANCER
Nutridrink


Nutridrink este un supliment nutrițional oral cu gust placut, gata preparat, conceput să conserve sau să îmbunătățească statusul nutrițional la pacienții expuși riscului malnutriției. Este recomandat pentru suportul nutrițional enteral al pacienților bolnavi de cancer cu tractul intestinal funcțional sau parțial funcțional.

Despre NutriDrink >
nutridrink

Tratament cancer pancreatic

Tratamentul depinde de: tipul de cancer (tipul de celule în care cancerul s-a dezvoltat), localizarea cancerului, starea generală de sănătate, stadiul cancerului.

Pentru majoritatea pacienților, primul obiectiv al tratamentului pentru cancerul pancreatic este extirparea cancerului, atunci când este posibil. Atunci când aceasta nu este o opțiune, accentul poate fi pus pe îmbunătățirea calității vieții și prevenirea dezvoltării cancerului. Tratamentul poate include intervenții chirurgicale, radioterapie, chimioterapie sau o combinație a acestora. Atunci când cancerul pancreatic este avansat și aceste tratamente nu sunt sconsiderate benefice, medicul va prescrie terapii paliative pentru reducerea simotomelor.

Iată care sunt principalele metode de tratament pentru cancerul pancreatic:

Intervenția chirurgicală

Operațiile utilizate la persoanele cu cancer pancreatic includ: chirurgia pentru tumorile din capul pancreasului (pancreatico-duodenectomia sau procedura Whipple, o operație dificilă din punct de vedere tehnic pentru îndepărtarea capului pancreasului, prima parte a intestinului subțire, a vezicii biliare și a unei părți a ductului biliar), chirurgia pentru tumorile din corpul și coada pancreasului (pancreatectomie distală), chirurgia pentru îndepărtarea întregului pancreas (pancreatectomie totală), chirurgia pentru tumorile care afectează vasele de sânge din apropiere.

Chimioterapia

Chimioterapia folosește medicamente pentru a ajuta la distrugerea celulelor canceroase. Aceste medicamente pot fi injectate intravenos sau administrate pe cale orală. Puteți beneficia de un singur medicament chimioterapic sau o combinație a acestora. Chimioterapia poate fi, de asemenea, combinată cu radioterapia –  tehnică folosită în mod obișnuit pentru a trata cancerul care s-a răspândit dincolo de pancreas, dar numai în organele din apropiere și nu în regiunile îndepărtate ale corpului.

Radioterapia

Radioterapia utilizează fascicule de energie, cum ar fi raze X și protoni, pentru a distruge celulele canceroase. Se poate administra înainte sau după intervenția chirurgicală împotriva cancerului, adesea în asociere cu chimioterapia.

SUPLIMENT NUTRIȚIONAL COMPLET
FortiCare


FortiCare este un aliment cu destinație medicală specială pentru suportul nutrițional al pacienților oncologici cu pierdere în greutate și stări de cașexie. FortiCare este un supliment nutrițional complet, gata preparat, cu aromă de piersici, bogat în proteine și energie, îmbogățit cu EPA, antioxidanți și fibre. 

Despre FortiCare >
forticare

Prevenţie cancer pancreatic

Puteți reduce riscul de apariție a cancerului pancreatic dacă:

  • Renunțați la fumat – fumatul și expunerea la fum de țigară crește riscul de cancer pancreatic din cauza compușilor cancerigeni.
  • Vă mențineți la o greutate sănătoasă – obezitatea crește riscul de cancer pancreatic, iar menținerea la o greutate sănătoasă reduce acest risc și susține eficiența tratamentului.
  • Alegeți o dietă sănătoasă bogată în fructe și legume, cereale integrale și vitamine și minerale, care poate ajuta la reducerea riscului de cancer.

Testele de screening ajută la detectarea cancerului la persoanele care nu prezintă simptome. Există teste de screening pentru anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân și cancerul intestinal. Cu toate acestea, în prezent nu există un test de screening disponibil pentru cancerul pancreatic.

Statistici şi prognostic

Cancerul pancreatic este adesea dificil de diagnosticat. Acest lucru este dat de faptul că nu există teste specifice, eficiente din punct de vedere al costurilor, care să depisteze cu ușurință și exactitate cancerul pancreatic în stadiu incipient la persoanele care nu au simptome.

În cazul în care cancerul este detectat într-un stadiu incipient, atunci când este posibilă îndepărtarea chirurgicală a tumorii, rata de supraviețuire la 5 ani este de 27%. Dacă celulele canceroase s-au răspândit la țesuturile sau organele învecinate și / sau în ganglionii limfatici regionali, rata de supraviețuire la 5 ani este de 11%. În cazul în care cancerul s-a răspândit într-o regiune îndepărtată a corpului, rata de supraviețuire la 1 an este de 15%, iar rata de supraviețuire la 5 ani este de 2%. Este important să ne amintim că statisticile prezentate sunt o estimare. 

Prognosticul depinde de starea de sănătate, de tipul de cancer, de tratament și de stadiul lui în momentul diagnosticării.

Cere informaţii!

Stabilirea diagnosticului de cancer poate fi şocant şi te poate afecta emoţional. Iată o serie de întrebări pe care le poţi adresa medicului ca să ştii la ce să te aştepţi în ceea ce primeşte terapia şi recuperarea:

  • Ce tip de cancer am?
  • Care este stadiul cancerului?
  • S-a răspândit la alte regiuni din corp?
  • Voi avea nevoie de mai multe teste înainte de începerea tratamentului? Ce teste?
  • Pot cere o a doua opinie înainte de începerea tratamentului?
  • Cât de grav este cancerul meu?
  • Care sunt şansele de supravieţuire?
Către articole >
diagnostic cancer
informare cancer
Efecte adverse in terapia cancerului

LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!