Apa la plamani (pleurezia) – ce boli poate ascunde acest simptom

apa la plamani

Apa la plamani inseamna acumulare de lichid la nivelul pleurei – tesutul care captuseste exteriorul plamanilor. Iata care sunt cauzele pentru apa la plamani, ce simptome sunt asociate si ce solutii de tratament exista.

CUPRINS:

1. Ce inseamna apa la plamani?
2. Ce sunt pleureziile?
3. Cauzele pleureziilor
4. Simptome ale pleureziilor
5. Complicatiile pleureziilor
6. Tratament pentru apa la plamani (pleurezie)
7. Prevenirea pleureziilor
8. Apa la plamani – indicator de cancer?
9. Intrebari frecvente

Ce inseamna apa la plamani?

Apa la plamani inseamna, asa cum ii spune si numele, acumularea de lichide la nivelul pleurei, tesut ce inconjoara plamanii – revarsate pleurale. Acest lucru ingreuneaza respiratia.

In mod normal, cand respiram, plamanii devin plini cu aer. In caz de apa la plamani, se acumuleaza lichid. Cand se intampla asta, oxigenul din aer nu poate ajunge din plamani in sange.

Revarsatul pleural este o acumulare anormala de lichid in cavitatea pleurala. Cavitatea pleurala este spatiul dintre plamani si peretele toracic. Lichidul se acumuleaza intre cele 2 straturi ale pleurei, care este un strat subtire de tesut ce acopera plamanii si captuseste peretele toracic. Pleura este o membrana subtire ce actioneaza ca lubrifiant intre plamani si peretele toracic, pe masura ce se misca atunci cand respirati.

ce este pleurezia

Ce sunt pleureziile?

Pleureziile sunt inflamatii ale pleurei si atunci cand lichidul se acumuleaza in spatiul dintre plaman si peretele toracic. Acest lucru se poate intampla din mai multe motive diferite, inclusiv pneumonie sau complicatii ale bolilor de inima, ficat sau rinichi. Un alt motiv ar putea fi un efect secundar al cancerului.

Tipuri de pleurezii

Medicii folosesc termenii „transudativ” si „exudativ” pentru a descrie cele doua tipuri principale de pleurezii. Corpul produce lichid pleural in cantitati mici pentru a lubrifia suprafetele pleurei. Acesta este tesutul subtire care captuseste cavitatea toracica si inconjoara plamanii. Revarsatul pleural este o acumulare anormala, excesiva, a acestui fluid.

  • Pleurezia transudativa este cauzata de scurgerea de lichid in spatiul pleural. Apare din cauza presiunii crescute in vasele de sange sau a unui numar scazut de proteine ​​in sange. Insuficienta cardiaca este cauza cea mai frecventa.
  • Pleurezia exudativa este cauzata de vasele de sange sau limfatice blocate, inflamatii, infectii, leziuni pulmonare si tumori.

Cauzele pleureziilor

Corpul produce lichid pleural in cantitati mici pentru a lubrifia suprafetele pleurei. Un revarsat pleural este o acumulare anormala a acestui fluid. Se pot dezvolta doua tipuri diferite de pleurezii. Pleureziile transudative sunt adesea cauzate de presiunea pulmonara anormala. Pleureziile exudative se formeaza ca urmare a inflamatiei  pleurei. Adesea pot aparea si din cauze ca boli pulmonare, dar si cancerul pulmonar, pneumonie, tuberculoza si alte infectii pulmonare, reactii medicamentoase, azbestoza si sarcoidoza.

Tipul transudativ poate fi legat de:

  • insuficienta cardiaca sau pericardita;
  • embolie pulmonara;
  • boala renala;
  • subnutritie;
  • boli hepatice;
  • umflarea pancreasului
  • ;modificare mare a fluidelor din corp etc.

Tipul exudativ poate fi legat de:

  • infectii pulmonare, cum ar fi pneumonia;
  • boala reumatica, precum sarcoidoza;
  • boli inflamatorii;
  • cancer, in special cancere pulmonare, cancer de san sau limfatic;
  • tuberculoza;
  • cheaguri de sange in plamani etc.

O revarsare pleurala poate fi cauzata de multe boli. Poate fi observata in infectii si alte boli, pe langa diferite tipuri de cancer. In general, lichidul se acumuleaza in spatiul pleural daca exista o supraproductie de lichid sau scaderea absorbtiei lichidului. Cand cauza pleureziei este reprezentata de celulele canceroase din fluid, revarsatul se numeste „efuziune pleurala maligna”.

simptome apa la plamani

Factori de risc ce pot decansa aparitia apei la plamani

Factorii care pot creste riscul de apa la plamani sunt:

  • alte probleme de sanatate, ca cele mentionate mai sus;
  • administrarea anumitor medicamente;
  • leziuni in zona pieptului;
  • radioterapie;
  • chirurgie care implica in special inima, plamanii, abdomenul;
  • transplant de organe;
  • fumatul si consumul de alcool;
  • istoric de contact cu azbest.

Simptome ale pleureziilor

Simptomele pot include oricare dintre urmatoarele:

  • durere in piept, de obicei o durere intensa agravata de tuse sau respiratii profunde;
  • respiratie rapida;
  • scurtarea respiratiei;
  • ortopnee (incapacitatea de a respira cu usurinta, cu exceptia cazului in care persoana sta in picioare);
  • tuse uscata, neproductiva;
  • febra si frisoane;
  • sughit etc.

Uneori s-ar putea sa nu apara niciun simptom. De multe ori, simptomele apar cand pleurezia este moderata sau intensa, sau cand exista inflamatie. Deseori, apa la plamani este depistata pe o radiografie toracica realizata dintr-un alt motiv.

Semnele si simptomele revarsarii pleurale pot fi, de asemenea, confundate cu ale altor afectiuni pulmonare.

Complicatii pleureziilor

Un plaman inconjurat de o acumulare de lichid pentru o lunga perioada de timp poate deveni grav afectat. Lichidul pleural care se infecteaza se poate transforma intr-un abces, care necesita un drenaj prelungit cu un tub plasat pentru colectarea fluidului. Pneumotoraxul (aerul din cavitatea toracica) poate fi o complicatie a procedurii de toracenteza. In cazuri rare, este necesara interventia chirurgicala pentru a indeparta abcesul.

Tratament pentru apa la plamani (pleurezie)

radiografie toracica

Apa la plamani este de obicei diagnosticata prin examen fizic, radiografie toracica sau scanare CT. O scanare CT poate fi utila pentru a depista mici pleurezii. Daca se observa revarsat pleural pe o radiografie sau o tomografie, medicul poate face o toracenteza. In timpul acestei proceduri, un ac este utilizat pentru a colecta o proba de fluid din cavitatea pleurala, astfel incat sa poata fi examinata la microscop. Medicul poate folosi ecografia pentru a ghida acul in timpul toracentezei.

Tratamentul pleureziilor poate include:

  • indepartarea excesului de lichid din plamani pentru a preveni infectia si pentru a atenua presiunea;
  • tratarea simptomelor;
  • tratarea cauzei de baza pentru a preveni reacumularea lichidului.

Drenarea fluidului

Indepartarea lichidului (toracenteza) se poate face daca exista mult lichid si provoaca presiune toracica, probleme de respiratie sau un nivel scazut de oxigen. Indepartarea lichidului ii permite plamanului sa se extinda, usurand respiratia. O toracenteza poate fi utilizata atat pentru diagnostic, dar si pentru tratament. In timpul unei proceduri de toracenteza sau toracocenteza, un ac subtire este introdus in cavitatea toracica si o seringa este folosita pentru a indeparta excesul de lichid. Acest lucru se poate face si folosind un tub toracic (toracostomie) daca exista o cantitate foarte mare de lichid. Tubul toracic este realizat din plastic flexibil si este plasat intre coaste. Un calmant local poate fi utilizat pentru a reduce disconfortul.

Exista un risc mic de complicatii din cauza scurgerii toracice. Aceste complicatii includ infectie, sangerare. Daca lichidul este drenat prea repede, este posibil ca acesta sa intre in plamani. Cu toate acestea, sunt complicatii rare.

Tratament pentru gestionarea simptomelor

Apa la plamani poate provoca simptome neplacute care pot fi gestionate cu:

  • Ibuprofen sau acetaminofen pentru a reduce inflamatia;
  • siropuri de tuse si alte medicamente pentru tuse;
  • odihna;
  • gasirea unei pozitii confortabile pentru a va relaxa.

Medicamentele pot fi folosite daca exista o infectie, mai ales. Tipurile de medicamente utilizate pentru tratarea pleureziilor includ steroizi, medicamente antiinflamatorii, diuretice sau antibiotice. Chirurgia poate fi o optiune pentru persoanele care nu au rezultate vizibile in urma altor tratamente. Daca lichidul s-a ingrosat sau s-a intarit, poate fi necesara interventia chirurgicala.

Tratarea cauzei

Cauza acumularii de lichide trebuie de asemenea tratata:

  • daca este din cauza insuficientei cardiace, puteti primi diuretice si alte medicamente pentru a trata insuficienta cardiaca;
  • daca e din cauza unei infectii, se vor administra antibiotice;
  • la persoanele cu cancer sau infectie, apa la plamani este adesea tratata prin utilizarea unui tub toracic pentru a scurge lichidul si a trata cauza acestuia.

Alte tratamente

Alte cai de tratament pot fi necesare in unele cazuri. Pleurodeza este procesul de inchidere a decalajului dintre pleura plamanului si cavitatea toracica pentru a impiedica acumularea lichidului intre ele. Cazurile mai severe pot necesita, de asemenea, o interventie chirurgicala pentru a directiona lichidul din cavitatea toracica in abdomen. De asemenea, medicii pot elimina o parte a captuselii pleurale in cazuri foarte grave.

Pleureziile pot varia de la non-grave la cele care pun viata in pericol. Prognosticul depinde in mare masura de cauza apei la plamani. Timpul necesar pentru vindecare depinde de gravitatea pleureziei. Pleureziile pot necesita spitalizarea si monitorizare.

tratament apa la plamani

Ce este pleurodeza?

Pleurodeza este un tratament care creeaza o inflamatie usoara intre pleura plamanului si cavitatea toracica. Dupa extragerea excesului de lichid din cavitatea toracica, un medic injecteaza un medicament in zona. Acest medicament face ca cele doua straturi ale pleurei sa se lipeasca intre ele, ceea ce impiedica acumularea viitoare de lichid intre ele.

Interventie chirurgicala pentru pleurezii

In cazuri mai grave, un medic introduce chirurgical un tub mic, in cavitatea toracica. Acest lucru il ajuta sa redirectionatie fluidul din piept in abdomen, unde poate fi mai usor indepartat de corp. Aceasta poate fi o optiune pentru cei care nu raspund la alte tratamente. Pleurectomia, in care o parte a mucoasei pleurale este indepartata chirurgical, poate fi, de asemenea, o optiune in anumite cazuri.

Prevenirea pleureziilor

Pleureziile apar in general din cauza altor afectiuni de baza, astfel ca puteti reduce riscul de apa la plamani daca mergeti la medic la primele semne de afectare pulmonara.

Apa la plamani – indicator de cancer?

Apa la plamani poate aparea uneori din cauza raspandirii celulelor canceroase la pleura. Poate fi legata si de celulele canceroase care blocheaza fluxul de lichid normal in pleura. Fluidul se poate acumula si ca urmare a anumitor tratamente pentru cancer, cum ar fi radioterapia sau chimioterapia. Pleurezia maligna este in general o complicatie a unui cancer – in general apare in 30% dintre cancerele pulmonare.

Anumite tipuri de cancer pot provoca scurgeri pleurale, inclusiv:

Persoanele care urmeaza un tratament pentru cancer pot avea, de asemenea, sisteme imunitare compromise, ceea ce le face mai predispuse la infectii sau alte complicatii. Atunci cand apa la plamani este legata de cancer sau exista lichide canceroase in lichid, acesta poate fi numita efuziune pleurala maligna.

Intrebari frecvente

Se poate face apa la plamani de la raceala?

Pleurezia este in general legata de alte afectiuni de la baza, care pot fi in mare parte infectii virale. Infectii virale includ si gripa si raceala. Astfel, o raceala netratata poate duce la complicatii pulmonare, inclusiv apa la plamani.

De ce se acumuleaza lichid in plamani?

In mod normal, intre straturile pleurei se afla o cantitate mica de lichid. Din diferite cauze, ca inflamatiile, cantitatea de lichid poate creste si plamanii nu se mai pot misca normal.

Apa la plamani se resoarbe?

Uneori, apa la plamani se poate resorbi, ramanand pleurezie uscata. De asemenea, unele lichide se pot resorbi in urma administrarii tratamentelor pentru cauzele de la baza.

Apa la plamani cu celule canceroase – ce inseamna?

Pleurezia maligna se formeaza atunci cand celulele ce provin de la un cancer pulmonar sau un alt tip de cancer se raspandesc in spatiul pleural. Aceste celule canceroase cresc productia de lichid pleural si provoaca scaderea absorbtiei lichidului.

Simptomele pot fi extrem de variabile si variaza de la lipsa de simptome la unii oameni pana la simptome foarte intense. Ca marker tumoral des folosit pentru lichidul pleural este antigenul carcinoembrionar.

Referinte:
(1) https://www.medicalnewstoday.com/articles/318021.php#Treatment
(2) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4753987/
(3) https://www.healthline.com/health/pleural-effusion#outlook
(4) https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pleurisy/symptoms-causes/syc-20351863
(5) https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/coping/physically/breathing-problems/treatment/fluid-on-the-lung-treatment

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

4 Comments on “Apa la plamani (pleurezia) – ce boli poate ascunde acest simptom”

  1. Am pleorezie si de vrio luna de zile tusesc zi si noapte, nu pot sa ma odihnesc si deranjez si pe alti, am aproape doi ani ,de cind ma stiu cu apa la plamini, am scos aproape la doua luni ,cite 1litru si cite 800 de ml ,alta data 600 si altadata 700, anul trecut in noiembrie mi au gasit 400 ml si mi sa spus ca nu are cum so mai scoata,pe 17 ianuarie anul acesta m am prezentat la o noua ecografie , si mi au gasit tot 4 ml , a stationat la fel mi sa spus ca nu poate so scoata,anul trecut mi sa facut proba de laborator, si sa constatat ca nu am microb si nici t b, c, deci este ok mi a dat medicatie Vimovo pt dureri si ZINAT antibiotic, eu sint si cu inima foarte bolnav am angina pectorala, am insuficenta cardiaca mai multe , acum tusesc de 2 saptamini de nu mai stiu cei cu mine ,nu ma mai ajuta nici un fel de sirop si nici Baraca naturist care ma ajutau Baraca luam o cutie si mi trece tuse nu mai aveam nimic acu nu ma mai ajuta nici ea , cei de facut ,ce sirop i mi recomandati ,sau pastile, va multumesc frumos, cu stima CRET IOAN IASI

  2. 3, 4 rădăcini de hrean ras și stropit cu apa călduță amestecata cu miere se pune pe un prosop de bumbac, se acoperă cu un alt prosop și se pune pe spate în dreptul plămânilor. Se poate lega cu un fular. Vreo 15 minute se tine pana se înroșește pielea. Spovedanie și împărtășanie deasa, fără țigări și alcool bineînțeles. Sănătate multa.

  3. Fratelui meu i au scos 7 litri de lichid cu abces de la plamani ,inca nu stim diagnosticul pentru ca eu singura familie sunt in afara si la cunoscuti medicii nu pot da informátii.
    Este grav?
    Are sanse de recuperare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *