Cancer ovarianTipuri de cancer

---

În stadiile incipiente, cancerul ovarian nu prezintă multe simptome. Primul semn al cancerului ovarian este de obicei un ovar mărit în volum (umflat).

Simptomele cancerului ovarian mai avansat includ:

• umflarea abdomenului / balonare (cauzată de acumularea de fluide pe care le produce tumora);
• dureri abdominale și dureri de picioare;
• scădere sau creştere bruscă în greutate;
• urinări frecvente;
• greaţă, indigestie;
• edemul picioarelor;
• sângerări anormale vaginale sau scurgeri vaginale.

Următorii factori pot determina riscul unei femei de a dezvolta cancer ovarian:

• Istoricul familial - un istoric familial de cancer mamar sau ovarian creşte riscul de cancer ovarian. Efectele pot fi puse pe baza mutaţiilor genetice transmise din generație în generație.
• Factori genetici - aproximativ 10-15% dintre cancerele ovariene apar din cauza unei mutații genetice transmise în familie. Mutaţiile genelor BRCA1 sau BRCA2 sunt asociate cu creşterea riscului cu 10-20%.
• Afecţiuni ereditare - există mai multe afecțiuni care duc la apariţia cancerului ovarian. Unele dintre cele mai frecvente includ: sindromul Lynch (cunoscut și sub numele de cancer colorectal non-polipos ereditar, crește riscul unei femei de cancer ovarian și cancer uterin), sindromul Peutz-Jeghers (cauzat de o mutație genetică specifică şi asociat cu polipi multipli la nivelul tractului digestiv care devin tumori noncanceroase), sindromul carcinomului bazocelular neprotejat (numit și sindromul Gorlin), ataxia-telangiectasia.
• Vârsta - riscul femeilor de a dezvolta cancer ovarian creşte odată cu vârsta. Femeile de toate vârstele prezintă un risc pentru aceste tipuri de cancer, dar femeile cu vârsta peste 50 de ani au risc mai crescut de a dezvolta malignități. Vârsta medie a femeilor diagnosticate cu aceste tipuri de cancer este de aproximativ 60-62 de ani.
• Greutate şi înălţime - studiile recente arată că femeile obeze la vârsta adultă sunt cu 50% mai predispuse riscului de a dezvolta cancer ovarian.
• Endometrioza – endometrioza este o afecţiune care poate crește riscul anumitor tipuri de cancer ovarian, inclusiv cancerul ovarian și endometrial.
• Istoricul reproducător - femeile care nu au avut niciodată copii sau care prezintă infertilitate pot avea un risc mai crescut de cancer ovarian.
• Terapie de substituţie hormonală - femeile care au urmat terapie de substituție hormonală cu estrogen după menopauză pot avea un risc mai mare de cancer ovarian. Riscul devine mai mare cu cât o femeie beneficiază mai mult timp de terapie, iar riscul scade în timp după terminarea tratamentului.

Tipul de celule în care se dezvoltă cancerul determină tipul de cancer ovarian. Tipurile de cancer ovarian includ:

• Tumorile epiteliale, care încep în stratul subțire de țesut ce acoperă exteriorul ovarelor. Aproximativ 90% dintre cancerele ovariene sunt tumori epiteliale.
• Tumorile stromale, care încep în țesutul ovarian care conține celule producătoare de hormoni. Aceste tumori sunt de obicei diagnosticate într-o etapă timpurie comparativ cu alte tumori ovariene. Aproximativ 7% dintre tumorile ovariene sunt stromale.
• Tumorile celulelor germinative, care încep în celulele producătoare de ovule. Aceste tipuri rare de cancere ovariane au tendința de a apărea la femeile mai tinere.

Următoarele teste pot fi utilizate pentru a stabili diagnosticul de cancer ovarian:

• Examen abdomino-pelvian – de obicei, primul test este examinarea pelviană abdominală pentru a verifica orice schimbări neobișnuite.
• Ecografie transvaginală – sonda ecografică specială este introdusă în vagin pentru a analiza ovarele şi uterul. Utilizează unde sonore pentru a obţine o imagine a ovarelor, inclusiv a țesuturilor sănătoase, a chisturilor și tumorilor.
• Teste de sânge - există un test de sânge care măsoară o substanță numită CA-125, un marker tumoral. Acest marker se regăsește în concentraţii mai ridicate la femeile cu cancer ovarian. Alţi markeri tumorali, cum ar fi HE4, sunt disponibili.
• Tomografia computerizată (CT) - scanarea CT creează o imagine tridimensională a interiorului corpului folosind raze X aplicate din diferite unghiuri. Uneori se administrează o substanţă de contrast pentru o vizualizare mai clară.
• Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) - utilizează câmpuri magnetice pentru a produce imagini detaliate ale corpului. RMN poate fi folosit pentru a măsura dimensiunea tumorii. Un colorant special numit substanţă de contrast este administrat înainte de scanare pentru a crea o imagine mai clară.
• Paracenteza – se va preleva o probă de lichid peritoneal din abdomem. Această acumulare de fluid este numită ascită. Proba de fluid este examinată la microscop pentru identificarea semnelor de cancer.
• Biopsia – biopsia presupune prelevarea unei probe mici de țesut pentru examinare la microscop. Un anatomo–patolog va analiza probele şi va interpreta rezultatele pentru eventuala diagnosticare a bolii.

Cel mai utilizat sistem de stadializare pentru cancerul ovarian este sistemul de stadializare FIGO (Federația Internațională de Obstetrică și Ginecologie). Există un sistem TNM care se corelează cu sistemul FIGO, iar acest sistem este aplicat raportului de anatomo–patologie:

Stadiul I

Cancerul este prezent numai în ovare sau în trompele uterine.

• IA - cancerul se găsește numai în interiorul unui ovar sau al unui tub falopian.
• IB - cancerul este în interiorul ambelor ovare sau trompe uterine.
• IC - cancerul se găsește într-unul sau ambele ovare sau trompe uterine, cu scurgeri chirurgicale intraoperatorii (IC1), peretele tumoral este rupt înaintea intervenției chirurgicale sau există celule canceroase pe suprafața ovarului ( IC2) sau au fost identificate celule canceroase în lichidul peritoneal (IC3).

Stadiul II

Cancerul vizează unul sau ambele ovare și s-a răspândit în regiunea pelvină inferioară sau  peritoneal.

• IIA - cancerul s-a răspândit în uter și / sau trompele uterine.
• IIB - cancerul s-a răspândit în alte țesuturi din pelvis.

Stadiul III

Cancerul vizează unul sau ambele ovare şi regiunea  peritoneală, în afara bazinului și /sau a ganglionilor limfatici în retroperitoneu (ganglionii limfatici de-a lungul vaselor de sânge majore, cum ar fi aorta).

• IIIA - cancerul s-a răspândit în ganglionii limfatici retroperitoneali dar nu şi pe suprafețele peritoneale.
• IIIA (i) - metastazele sunt de 10 mm sau mai mici;
• IIIA (ii) - metastazele sunt mai mari de 10 mm;
• IIIA2 - cancerul s-a răspândit microscopic de la pelvis la abdomen, cu sau fără ganglioni limfatici implicaţi;
• IIIB - cancerul s-a răspândit vizibil în regiunea pelvisului spre abdomen și este de 2 cm sau mai mic, cu sau fără răspândire în ganglionii limfatici retroperitoneali;
• IIIC - cancerul s-a răspândit în mod vizibil în pelvis şi abdomen și este mai mare de 2 cm, cu sau fără răspândire la ganglionii limfatici retroperitoneali.

Stadiul IV

Cancerul s-a răspândit la organele din afara regiunii abdominale.

• IVA -cancerul s-a răspândit în lichidul din jurul plămânilor.
• IVB - cancerul s-a răspândit în organele din afara abdomenului şi la ganglionii limfatici din zona inghinală și din afara cavității abdominale.

Țesutul sănătos conține de obicei multe tipuri diferite de celule grupate împreună. În cazul în care cancerul arată similar cu cel al țesuturilor sănătoase și conține diferite grupări celulare, se numește tumoare diferențiată sau de grad scăzut. Dacă țesutul canceros arată foarte diferit de țesutul sănătos, el se numește tumoră slab diferențiată sau de grad înalt. Gradul cancerului poate ajuta medicul să estimeze cât de repede se va răspândi cancerul. În general, cu cât este mai mic gradul tumorii, cu atât este mai bun prognosticul.

Unele tumori sunt cu potențial malign scăzut (PML). Majoritatea cancerelor ovariene epiteliale sunt seroase, și sunt clasificate ca:

• LGSC - carcinom seros de grad scăzut;
• HGSC - carcinom seros de grad înalt.

Alte tipuri histologice, cum ar fi cancerele endometriale, pot fi clasificate după cum urmează:

• Gradul 1: țesutul este bine diferențiat (conține multe celule sănătoase);
• Gradul 2: țesutul este moderat diferențiat (mai multe celule anormale decât sănătoase);
• Gradul 3: țesutul este slab diferențiat (toate sau majoritatea celulelor apar anormal).

Tratamentul cancerului ovarian poate consta în intervenţii chirurgicale, chimioterapie, radioterapie, terapie hormonală sau terapie ţintită. Adesea se utilizează o combinaţie de tratamente.

Tipul de tratament depinde de mulți factori, inclusiv tipul de cancer ovarian, stadiul și gradul acestuia, precum și starea generală de sănătate a pacientului.

Intervenţia chirurgicală

În majoritatea cazurilor, intervenţia chirurgicală este efectuată pentru a elimina cancerul, fiind de multe ori prima opțiune. Extinderea intervenției chirurgicale depinde de stadiul cancerului.

• salpingo-oforectomia: intervenţia se face pentru a îndepărta ovarele și trompele uterine;
• histerectomia: se îndepărtează uterul și orice țesut înconjurător care este afectat. Dacă este îndepărtat numai uterul, se numeşte histerectomie parțială. La femeile aflate în premenopauză, menopauza va începe imediat după această procedură.
• disecția ganglionară: chirurgul îndepărtează ganglionii limfatici din pelvis și din apropierea aortei.
• tratament chirurgical citoreductiv: dacă celulele canceroase s-au răspândit dincolo de zona pelviană, chirurgul va îndepărta cât mai mult țesut canceros posibil, pentru ameliorarea simptomelor și eficientizarea chimioterapiei.

Chimioterapia

Chimioterapia presupune utilizarea anumitor medicamente pentru distrugerea celulelor canceroase. Medicamentul citotoxic eliberează substanţe care sunt otrăvitoare pentru celulele canceroase. Aceste medicamente împiedică divizarea și creșterea celulelor canceroase.

Tratamentul implică de obicei 3-6 sesiuni de chimioterapie sau cicluri. Acestea vor fi administrate în 3-4 săptămâni, pentru a permite corpului să se recupereze. În cazul în care cancerul reapare sau începe să se dezvolte din nou, chimioterapia poate fi administrată din nou pentru a reduce aceste efecte.

Terapia cu hormoni

Terapia hormonală poate fi adăugată la planul de tratament pentru a împiedica estrogenul să ajungă la celulele canceroase. Reducerea furnizării estrogenului încetinește creșterea celulelor canceroase. Terapia hormonală poate include Goserelin, Leuprorelină, tamoxifen sau un inhibitor de aromatază.

Radioterapia

Radioterapia este mai puțin utilizată în tratamentul cancerului ovarian. Poate fi utilizată dacă există urme reduse de cancer în sistemul reproducător sau pentru a trata simptomele cancerului avansat.

Deși nu există nicio modalitate dovedită de a preveni complet cancerul, este posibilă eventuala reducere a riscului. Cercetările au arătat că anumiți factori pot reduce riscul unei femei de a dezvolta cancer ovarian:

• Administrarea pilulelor contraceptive - femeile care au luat contraceptive orale timp de 3 sau mai mulți ani sunt cu 30-50% mai puțin susceptibile de a dezvolta cancer ovarian.
• Alăptarea la sân - cu cât o femeie alăptează mai mult, cu atât riscul de a dezvolta cancer ovarian poate fi mai redus.
• Sarcina – riscul unei femei de cancer ovarian scade invers proporţional cu numărul sarcinilor.
• Proceduri chirurgicale - femeile care au suferit o histerectomie sau o ligatură tubară pot avea un risc mai scăzut de a dezvolta cancer ovarian.

Rata de supraviețuire la 5 ani redă estimativ procentul femeilor care trăiesc cel puțin 5 ani după depistarea cancerului. Rata de supraviețuire la 5 ani pentru femeile cu toate tipurile de cancer ovarian este de 46%. Cu toate acestea, rata variază în funcție de vârsta femeii, precum și de stadiul și gradul cancerului. Aproximativ jumătate dintre femeile diagnosticate cu cancer ovarian au vârsta de peste 63 de ani. Rata de supraviețuire de 5 ani pentru femeile cu vârsta sub 45 de ani este de 77%. Pentru femeile în vârstă de peste 75 ani, rata de supraviețuire este de 20%.

Dacă afecţiunea oncologică este diagnosticată și tratată înainte de a se răspândi în afara ovarelor și tubilor falopieni, rata generală de supraviețuire la 5 ani este de aproximativ 92%. Aproximativ 15% dintre femeile cu cancer ovarian sunt diagnosticate în acest stadiu. Dacă celulele canceroase s-au răspândit la țesuturi sau organe înconjurătoare, rata de supraviețuire la 5 ani scade la 73%. În cazul în care cancerul s-a răspândit într-o regiune îndepărtată a corpului, rata de supraviețuire la 5 ani este de 29%. Aproximativ 60% dintre femei sunt diagnosticate în acest stadiu.