Limfom Hodgkin Tipuri de cancer

Limfomul Hodgkin este un cancer care se formează în limfocite. Limfocitele sunt celule albe ale sistemului limfatic, iar sistemul limfatic funcționează cu alte părți ale sistemului imunitar pentru a ajuta organismul să lupte împotriva infecțiilor și bolilor, și este alcătuit dintr-o rețea de vase limfatice, ganglioni limfatici și organe limfatice.

Vasele limfatice transportă lichid limfatic, care conține limfocite și alte celule albe din sânge, anticorpi și substanțe nutritive. Ganglionii limfatici se situează de-a lungul vaselor limfatice și filtrează lichidul limfatic.

Semne şi simptome limfom Hodgkin

Simptomele limfomului Hodgkin tind să fie destul de nespecifice și prezintă multe caracteristici cu alte boli, cum ar fi răceala, gripa și alte tipuri de infecții respiratorii. Stadiile timpurii ale limfomului Hodgkin adesea nu cauzează simptome. Când apar, un semn comun precoce al limfomului Hodgkin este umflarea nedureroasă a unuia sau mai multor ganglioni limfatici, de obicei în regiunea gâtului.

Semnele limfomului Hodgkin pot include:

  • umflarea ganglionilor limfatici, de obicei la nivelul gâtului;
  • febră;
  • transpirații nocturne abundente;
  • oboseală persistentă;
  • scădere inexplicabilă în greutate;
  • apetit scăzut;
  • prurit generalizat;
  • dureri sau umflături abdominale, senzație de plenitudine;
  • tuse, dificultăți de respirație, disconfort toracic.

Testele sau examenele de screening sunt folosite pentru a depista boala la persoanele care nu au simptome. În acest moment nu există teste de screening specifice pentru limfomul Hodgkin. Cu toate acestea, în unele cazuri, limfomul Hodgkin poate fi depistat mai devreme.

Cea mai bună modalitate este de a acorda atenție simptomelor timpurii.

Cauze și factori de risc limfom Hodgkin

Nu se cunosc cu exactitate cauzele acestei boli, dar o serie de factori pot crește riscul de dezvoltare a acestui tip de cancer:

  • Genul: bărbații au un risc puțin mai mare de a dezvolta boala decât femeile;
  • Vârsta: adulții tineri și vârstnicii au un risc mai crescut de a dezvolta limfom Hodgkin;
  • Virusul Epstein-Barr (EBV): virusul poate fi asociat cu dezvoltarea unor tipuri de cancer, inclusiv a limfoamelor;
  • Sistemul imun compromis: având un sistem imunitar compromis din cauza HIV / SIDA sau de la imunosupresoare pentru a preveni respingerea transplantului de organ, poate crește riscul de apariție a limfomului Hodgkin;
  • Istoric familial de limfom: o rudă de gradul I care a avut sau are limfom Hodgkin duce la creșterea riscului personal pentru dezvoltarea bolii.

ALIMENT DIETETIC FOLOSIT PENTRU SCOPURI MEDICALE SPECIALE Orthomol Immun

Orthomol Immun este potrivit pentru controlul dietetic al deficiențelor imunitare legate de nutrițieDatorită caracteristicilor sale, acest produs satisface nevoia extrem de ridicată de micronutrienti în acest domeniu.

Despre Orthomol Immun >
orthomol

Tipuri de limfom Hodgkin

Există diferite tipuri de limfom Hodgkin. Cunoașterea tipului ajută la stabilirea planului de tratament.

Sistemul de clasificare al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) împarte limfomul Hodgkin în două grupe principale:

  • Limfom Hodgkin clasic - este cea mai comună formă de limfom Hodgkin. Există 4 tipuri și toate conțin celule anormale numite celule Reed-Sternberg. Aceste celule sunt un tip de celule albe din sânge (limfocite B) care au devenit canceroase. Cele patru subtipuri sunt: sclerozarea nodulară (se găsește de obicei într-o fază incipientă când ganglionii limfatici în gât devin umflați), celularitatea mixtă (afectează adesea câteva grupuri de ganglioni limfatici când este diagnosticată), predominanță limfocitară sau depleție limfocitară. Tipul de limfom clasic Hodgkin cu depleție limfocitară este foarte rar. Ganglionii limfatici pot conține o mulțime de țesuturi fibroase cu foarte puține celule ReedlSternberg.
  • Limfom nodular cu predominanță limfocitară - doar aproximativ 10 din 100 de cazuri (10%) de limfom Hodgkin sunt de acest tip. Este mai frecvent la persoanele în vârstă, dar poate apărea la tineri. Diferența principală dintre acest tip și limfomul clasic Hodgkin este că în tipul cu predominanță limfocitară există foarte puține celule Reed-Sternberg.

Diagnostic limfom Hodgkin

Următoarele teste pot fi utilizate pentru a ajuta la diagnosticarea limfomului Hodgkin:

  • Istoricul medical și examenul fizic - medicul va pune întrebări detaliate despre antecedentele medicale și va efectua un examen fizic, care poate identifica simptome tipice ale limfomului Hodgkin, cum ar fi transpirații nocturne, febră și ganglioni limfatici sau splină mărită;
  • Biopsia - o biopsie presupune prelevarea unei cantități mici de țesut pentru examinare sub microscop. Alte teste pot sugera existența cancerului, dar limfomul Hodgkin poate fi diagnosticat numai după o biopsie a unui țesut afectat, de preferință prin îndepărtarea (sau excizia) unui ganglion limfatic; se va preleva atât o parte solidă, cât și o parte lichidă.
  • Analizele de laborator - testele de sânge pot include o hemoleucogramă și o analiză a diferitelor tipuri de celule albe din sânge, în plus față de rata sedimentării eritrocitare și testele funcției hepatice și renale.
  • Tomografia computerizată - se obțin imagini care prezintă orice anomalii, cum ar fi ganglionii limfatici anormali sau tumori. O scanare CT a toracelui, abdomenului și pelvisului poate ajuta la depistarea cancerului care s-a răspândit în alte părți ale corpului. Un element special numit substanță de contrast este de obicei administrat înainte de scanare pentru a îmbunătăți detaliile imaginilor.
  • Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) - este de obicei combinată cu o scanare CT, numită scanare PET-CT, o modalitate de a crea imagini ale organelor și țesuturilor din interiorul corpului. Pot fi utilizate pentru a determina stadiul limfomului Hodgkin. Scanările PET-CT pot fi, de asemenea, utilizate pentru a vedea cum răspunde limfomul la tratament.
  • Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN)- utilizează câmpuri magnetice, nu raze X, pentru a produce imagini detaliate ale corpului. Substanța de contrast este administrată înainte de scanare pentru a obline o imagine mai clară. Acest colorant poate fi injectat intravenos unui pacient sau administrat ca lichid pentru înghițire.
  • Testarea funcției pulmonare - evaluează cantitatea de aer pe care o pot păstra plămânii, cât de repede se poate mișca aerul în și din plămâni și cât de bine funcționează plămânii. Aceste teste se pot efectua dacă planul de tratament al unei persoane include chimioterapie cu anumite medicamente care ar putea afecta plămânii.
  • Evaluarea inimii - poate fi utilizată pentru a verifica funcția inimii, atunci când anumite tipuri de chimioterapie vor fi incluse în planul de tratament al unei persoane.

LUPTĂM ÎMPREUNĂ! Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!

Stadializarea cancerului

Stadiul unui cancer descrie cât de mult s-au răspândit celulele maligne în organism. Ajută la determinarea gradului de gravitate a cancerului și a celui mai bun tratament. Doctorii folosesc stadializarea și atunci când vorbesc despre șansele de supraviețuire. Limfomul Hodgkin începe, în general, în ganglionii limfatici. Răspândirea se face de obicei la alți ganglioni limfatici din apropiere. Poate invada și organele din apropiere. Rar, limfomul Hodgkin se va forma într-un alt organ decât ganglionii limfatici, cum ar fi un plămân.

Sistemul de stadializare pentru limfomul Hodgkin este clasificarea Lugano, care se bazează pe vechiul sistem Ann Arbor. Are 4 stadii, etichetate I, II, III și IV. Pentru limfomul Hodgkin în stadiu limitat (I sau II), care afectează un organ în afara sistemului limfatic, litera E se adaugă la stadiu (de exemplu, stadiul IE sau IIE).

  • Stadiul I: Limfomul Hodgkin se găsește într-un singur nodul sau într-un organ limfatic, cum ar fi timusul (I), sau cancerul se găsește numai într-o regiune a unui organ în afara sistemului limfatic (IE).
  • Stadiul II: Limfomul Hodgkin se găsește în două sau mai multe regiuni ale ganglionilor limfatici pe aceeași parte a diafragmei (II), sau cancerul s-a extins local dintr-o zonă a ganglionilor limfatici într-un organ din apropiere (IIE).
  • Stadiul III: Limfomul Hodgkin se găsește în ganglioni limfatici de pe ambele părți ale diafragmei, sau este în ganglionii limfatici deasupra diafragmei, precum și în splină.
  • Stadiul IV: Limfomul Hodgkin s-a răspândit pe scară largă în cel puțin un organ în afara sistemului limfatic, cum ar fi ficatul, măduva osoasă sau plămânii.

Fiecărui stadiu îi poate fi, de asemenea, atribuită o literă (A sau B). Se atribuite litera B (etapa IIIB, de exemplu) dacă o persoană are oricare dintre aceste simptome: pierdere de peste 10% din greutatea corporală în ultimele 6 luni (fără dietă), febră inexplicabilă de cel puțin 38 ° C, transpirații abundente nocturne. Dacă o persoană are simptomele B, înseamnă că limfomul este mai avansat și că se recomandă deseori tratament intensiv. Dacă nu sunt prezente simptome B, litera A este adăugată.

PENTRU SUPORTUL NUTRIȚIONAL ENTERAL AL PACIENȚILOR BOLNAVI DE CANCER Nutridrink

Nutridrink este un supliment nutrițional oral cu gust placut, gata preparat, conceput să conserve sau să îmbunătățească statusul nutrițional la pacienții expuși riscului malnutriției. Este recomandat pentru suportul nutrițional enteral al pacienților bolnavi de cancer cu tractul intestinal funcțional sau parțial funcțional.

Despre NutriDrink >
nutridrink

Tratament limfom Hodgkin

Pentru a evita sau a reduce riscul acestor probleme, planurile actuale de tratament pentru limfomul Hodgkin au ca scop obținerea celor mai bune șanse de a vindeca boala, reducând în același timp riscul reacții adverse pe termen lung.

Majoritatea persoanelor cu limfom Hodgkin, chiar în stadiul I sau în stadiul II, beneficiază de chimioterapie. La unii pacienți, aceasta este urmată de radioterapie în zonele afectate. Poate fi posibilă tratarea unor persoane cu boală în stadiu incipient (stadiul I sau II) cu un tratament relativ scurt de chimioterapie cu sau fără radioterapie.

Pentru boala în stadiul III sau stadiul IV, chimioterapia este tratamentul primar, și poate fi recomandată terapia cu radiații, în special în zonele cu ganglioni limfatici mari. Opțiunile și recomandările de tratament depind de mai mulți factori, printre care: tipul și stadiul limfomului, reacții adverse posibile, rezultatele scanărilor PET-CT în timpul tratamentului, preferințele pacientului și sănătatea generală.

Chimioterapia -  reprezintă folosirea medicamentelor pentru a distruge celulele canceroase, de obicei prin stoparea capacității celulelor canceroase de a se dezvolta și de a se diviza. Un regim de chimioterapie sau o schemă de chimioterapie constă, de obicei, într-un număr specific de cicluri de tratament administrat într-un număr stabilit de săptămâni sau luni. Există multe tipuri diferite de chimioterapice care pot fi utilizate pentru tratamentul limfomului Hodgkin. Un pacient poate primi câte un singur medicament sau combinații de diferite medicamente administrate în același timp.  

Radioterapia - presupune utilizarea de raze X de înaltă energie sau alte particule pentru a distruge celulele canceroase. Radioterapia este administrată de obicei numai spre zonele afectate.

Transplantul de celule stem / transplantul de măduvă osoasă - este o procedură medicală în care măduva osoasă a unui pacient este înlocuită cu celule specializate, numite celule stem hematopoietice, care se dezvoltă în măduva osoasă sănătoasă. Transplantul de celule stem nu este utilizat ca un prim tratament pentru limfomul Hodgkin, dar poate fi recomandat pacienților care au celule canceroase rămase după chimioterapie sau dacă limfomul revine după tratament.

Imunoterapia - numită și terapia biologică, este concepută pentru a stimula apărarea naturală a organismului pentru a lupta împotriva cancerului.

SUPLIMENT NUTRIȚIONAL COMPLET FortiCare

FortiCare este un aliment cu destinație medicală specială pentru suportul nutrițional al pacienților oncologici cu pierdere în greutate și stări de cașexie. FortiCare este un supliment nutrițional complet, gata preparat, cu aromă de piersici, bogat în proteine și energie, îmbogățit cu EPA, antioxidanți și fibre. 

Despre FortiCare >
forticare

Prevenţie limfom Hodgkin

Puțini dintre factorii de risc cunoscuți pentru limfomul Hodgkin pot fi modificați, astfel încât nu este posibil să se prevină majoritatea cazurilor de boală în acest moment.

Infecția cu HIV, virusul care provoacă SIDA, este cunoscută pentru creșterea riscului, astfel că o modalitate de a reduce riscul de limgom este, implicit, de a evita factorii de risc cunoscuți pentru HIV, cum ar fi administrarea intravenoasă de droguri sau relațiile sexuale neprotejate cu mai mulți parteneri.

Un alt factor de risc pentru limfomul Hodgkin este infecția cu virusul Epstein-Barr, dar nu există nicio modalitate cunoscută de prevenire a acestei infecții.

Statistici şi prognostic

Rata de supraviețuire la 5 ani pentru persoanele cu limfom Hodgkin în stadiul I este de aproximativ 90%. Pentru limfomul Hodgkin din stadiul II, rata de supraviețuire la 5 ani este de aproximativ 90%. Rata de supraviețuire la 5 ani pentru limfomul Hodgkin din stadiul III este de aproximativ 80%, iar limfomul Hodgkin în stadiul IV are o rată de supraviețuire la 5 ani de aproximativ 65%.

Limfomul Hodgkin afectează atât copiii, cât și adulții. Acesta este cel mai frecvent la două grupe de vârstă: persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani, în special adulți tineri în vârsta de 20 de ani, și persoanele de peste 55 de ani.

Cere informaţii!

Stabilirea diagnosticului de cancer poate fi şocant şi te poate afecta emoţional. Iată o serie de întrebări pe care le poţi adresa medicului ca să ştii la ce să te aştepţi în ceea ce primeşte terapia şi recuperarea:

  • Ce tip de cancer am?
  • Care este stadiul cancerului?
  • S-a răspândit la alte regiuni din corp?
  • Voi avea nevoie de mai multe teste înainte de începerea tratamentului? Ce teste?
  • Pot cere o a doua opinie înainte de începerea tratamentului?
  • Cât de grav este cancerul meu?
  • Care sunt şansele de supravieţuire?
Către articole >
diagnostic cancer
informare cancer
Efecte adverse in terapia cancerului

LUPTĂM ÎMPREUNĂ! Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!

Referințe: