Edeme si umflaturi – iata ce inseamna, care sunt cauzele cele mai frecvente pentru edem, ce solutii exista pentru gestionarea si tratarea edemelor, inclusiv la pacientii cu cancer.
CUPRINS:
1. Ce este edemul?
2. Simptome de edem
3. Cauze pentru edeme si umflaturi
4. Tipuri de edem
5. Tratamente pentru edem
6. Edeme si umflaturi in cancer
Ce este edemul?
Edemul este o umflare a unor anumite parti ale corpului. Umflare inseamna crestere a dimensiunii sau modificare a formei unei zone a corpului. Edemul apare de obicei la nivelul picioarelor – umflarea picioarelor. De asemenea, poate afecta fata si mainile. Edemul este frecvent in sarcina.
Umflarea poate fi cauzata de acumularea de fluid corporal, cresterea tesutului sau pozitia anormala a tesutului. Cand e cald afara sau stam mult in picioare sau in aceeasi pozitie, putem observa o usoara umflare a picioarelor. De asemenea, cand stam in aceeasi pozitie pentru o perioada lunga de timp creste riscul ca picioarele sa se umfle. Edemul poate fi legat si de unele medicamente sau de anumite boli.
Simptome de edem
Edemul apare de obicei la nivelul picioarelor – de obicei, la glezne. Poate afecta si mainile sau fata. Pot aparea umflaturi in mai multe zone simultan sau intr-o singura zona. Edemele cauzeaza disconfort si pot afecta miscarea zonei respective.
Pielea devina intinsa sau stralucitoare si cand se apasa pe acea zona cateva secunde, se formeaza mici gropite care revin greu la forma initiala. Simptomele depind de cauza principala, dar umflarea, etanseitatea si durerea sunt frecvente. De asemenea, poate aparea o crestere in greutate, poate creste pulsul, pot aparea modificari ale obiceiurilor intestinale, greata si varsaturi, confuzie si letargie etc. Simptomele depind de cauza principala, de tipul edemului si de locul unde se dezvolta edemul.
Cauze pentru edeme si umflaturi
Edemul apare atunci cand se acumuleaza lichid in tesuturile din anumite zone, ducand la umflaturi. Cazurile usoare de edem pot fi date de:
- statul prelungit in picioare sau in aceeasi pozitie;
- consumul prea mare de sare;
- sarcina.
Edemul poate fi, de asemenea, un efect secundar al unor medicamente, inclusiv:
- medicamente pentru hipertensiune arteriala;
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene;
- steroizi;
- estrogeni;
- anumite medicamente pentru diabet, numite tiazolidindione etc.
Cu toate acestea, in unele cazuri, edemul poate fi un semn al unei afectiuni medicale de baza mai grave. Mai multe boli si afectiuni pot provoca edem, inclusiv:
- insuficienta cardiaca congestiva – in caz de insuficienta cardiaca congestiva, una sau ambele camere inferioare ale inimii isi pierd capacitatea de a pompa sange in mod eficient, si sangele se poate acumula in picioare, provocand edem;
- ciroza – lichidul se poate acumula in cavitatea abdominala (ascita) si in picioare ca urmare a afectarii ficatului;
- boli renale – in caz de boli renale, poate aparea edem – de obicei in picioare si in jurul ochilor;
- afectarea venelor de la nivelul picioarelor – in caz de insuficienta venoasa cronica, sangele se poate acumula in venele picioarelor si poate sa provoace umflaturi;
- probleme cu sistemul limfatic.
Edem localizat vs Edem generalizat
Lichidul corporal se poate acumula in diferite spatii tisulare ale corpului (edem localizat) sau poate afecta intregul corp (edem generalizat). In cazul edemului localizat, cauza poate fi data de leziuni ale unei anumite zone (pot aparea si vanatai), infectii intr-o articulatie sau sub piele, arsuri, inflamatii locale, muscaturi de insecte etc. Cauzele umflarii generalizate includ o reactie alergica, unele boli autoimune, unele medicamente, probleme de circulatie, reactii la tratamente sau proceduri, probleme hormonale etc.
Tipuri de edem
Exista mai multe forme de edem, si anume:
- edem periferic – afecteaza de obicei picioarele, dar poate sa apara si la nivelul mainilor, fiind de obicei un semn de probleme de circulatie, probleme cu ganglionii limfatici sau rinichii;
- limfedem – aceasta umflare la nivelul mainilor si picioarelor este cel mai adesea cauzata de deteriorarea ganglionilor limfatici, a tesuturilor care ajuta la filtrarea germenilor si a deseurilor din corp;
- edem pulmonar – cand lichidul se colecteaza in plamani – ingreuneaza respiratia si poate da stare de sufocare;
- edem cerebral – este o afectiune foarte grava in care lichidul se acumuleaza in creier;
- edem macular – apare atunci cand lichidul se acumuleaza intr-o parte a ochiului numita macula, care se afla in centrul retinei, tesutul sensibil la lumina, din partea din spate a ochiului.
Tratamente pentru edem
Edemul usor dispare de obicei de la sine, mai ales daca ridicati membrul afectat mai sus de nivelul inimii. Este important ca medicul sa identifice cauza edemului, astfel incat sa poata oferi tratamentul adecvat. Edemul temporar poate fi adesea redus prin reducerea aportului de sare si mentinerea picioarelor usor ridicate, mai sus de nivelul inimii.
Se recomanda sa consumati o varietate de alimente sanatoase, evitand alimentele procesate, cu un continut ridicat de sare. Faceti zilnic exercitii fizice, care sa va ajute sa preveniti umflarea din cauza sedentarismului. De asemenea, evitati alcoolul si fumatul. Se poate recomanda pierderea in greutate, daca este cazul, precum si purtarea de ciorapi de sustinere. Evitati temperaturile extreme, cum ar fi bai fierbinti, dusuri si saune.
Masajul zonei afectate poate fi eficient (masaj pentru drenajul limfatic), pentru ca poate ajuta la deplasarea excesului de lichid din zona respectiva. E foarte important sa pastrati zona afectata curata, hidratata si fara rani. Pielea uscata si crapata este mai predispusa la zgarieturi, taieturi si infectii.
Tratament medical pentru edeme si umflaturi
Tratamentul va depinde de cauza edemului. Edemul mai sever poate fi tratat cu medicamente care ajuta corpul sa elimine excesul de lichid sub forma de urina (diuretice). Diureticele sunt un tip de medicamente recomandate in multe astfel de cazuri. Acestea ajuta la reducerea excesului de lichid prin cresterea ratei de productie urinara. Unul dintre cele mai frecvente diuretice este furosemida. Managementul pe termen lung se concentreaza de obicei pe tratarea cauzei de baza a umflarii. Daca apare edemul ca urmare a utilizarii medicamentelor, medicul poate ajusta tratamentul sau poate sa recomanda un medicament similar, dar care nu cauzeaza edem.
Edeme si umflaturi in cancer
Edemul, o afectiune in care lichidul se acumuleaza in tesuturile corpului, poate fi cauzat de unele tipuri de chimioterapie, anumite tipuri de cancer si afectiuni care nu sunt legate de cancer. Semnele edemului in caz de cancer sunt la fel ca cele asociate altor probleme. Pot include umflarea picioarelor, a mainilor, a fetei sau a abdomenului. Informati medicul daca observati umflaturi. Medicul va determina cauzele, pentru a interveni cu tratamentul adecvat. Retineti ca uneori edemele sunt grave si pot duce la complicatii severe.
De ce apare edemul in cancer?
Cand vine vorba de edemul in cancer, cauzele pot fi:
- cancerul in sine – in special cancer renal, cancer hepatic, cancer ovarian;
- unele tipuri de chimioterapie, inclusiv cisplatina si docetaxel;
- alte medicamente – si anume corticosteroizi (medicamente ce reduc umflarea), unele medicamente de substitutie hormonala, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (cum ar fi ibuprofen sau naproxen), unele medicamente pentru tensiunea arteriala;
- niveluri scazute de proteine in sange, cauzate de probleme de nutritie;
- sedentarism – poate duce la acumularea lichidului in picioare, de exemplu;
- probleme cu functia renala, cu functia hepatica sau cardiaca etc.
Ascita in cancer
Ascita este o acumulare in exces de lichid in abdomen din cauza presiunii asociate tumorilor. Poate face ca abdomenul sa fie mai umflat – distensie abdominala. Pacientii cu ascita pot avea, de asemenea, greata, varsaturi sistare intensa de oboseala. Uneori, lichidul impinge spre plamanii, ceea ce poate provoca dificultati de respiratie. Ascita este frecventa in unele tipuri de cancer care au atins stadiile avansate si se raspandesc in zona abdominala, inclusiv cancerul ovarian avansat, cancer la ficat, cancer la colon, cancer gastric sau cancer de pancreas. Uneori chimioterapia sau chirurgia ar putea ajuta la gestionarea ascitei. Se poate face si o procedura de drenare a lichidului, numita paracenteza.
Ingrijirea in caz de edeme si umflaturi in cancer
Gestionarea edemului se concentreaza pe tratarea cauzei subiacente a acumularii de lichide. Edemul cauzat de medicamente sau de nutritia deficitara poate fi remediat la unele persoane. Edemul cauzat de cancer sau de probleme cu rinichii, inima sau ficatul poate fi mai dificil de tratat. In aceste situatii, edemul poate fi permanent.
E important sa aveti grija la orice simptome noi, in special dificultati de respiratie sau umflaturi la nivelul fetei. Limitati consumul de sare si incercati sa mentineti zona umflata usor ridicata. Socilitati ajutor medical daca abdomenul se umfla, daca observati o zona umflata rosie si calda pe piele, daca aveti dificultati de respiratie sau palpitatii, daca nu puteti urina sau umflaturile de extind.
Purtati haine largi si pantofi care nu sunt prea stransi. Cand stati intins, ridicati picioarele pe un scaun sau sustinute de cateva perne. Evitati sa va tineti picioarele incrucisate (picior peste picior) si incercati sa faci zilnic miscare. Medicul va poate recomanda exercitii specifice, inclusiv mersul pe jos, pentru a imbunatati circulatia. E foarte important sa limitati aportul de sare din dieta. Cititi etichetele alimentelor pentru a vedea continutul de sodiu. Nu adaugati sare sau sos de soia la mancare.
Diureticele in caz de edem in cancer
Medicul va poate prescrie diuretice, si trebuie sa le luati conform recomandarilor. Aceste medicamente va ajuta sa eliminati din corp lichidul in exces. Diureticele sunt adesea prescrise pentru edem, dar la pacientii cu edem si in stadii foarte avansate de cancer, acestea pot sa nu fie utile pentru edemul pulmonar. Alte medicamente, inclusiv scopolamina, atropina, hiosciamina sau morfina, pot fi utilizate pentru a ameliora congestia cauzata de acumularea de lichide in jurul plamanilor.
Ameliorarea efectelor secundare este o parte importanta a ingrijirii si tratamentului in caz de cancer. Se numeste ingrijire paliativa sau ingrijire de sustinere. Discutati cu echipa medicala despre orice simptome care apar, inclusiv orice simptome noi sau o modificare a simptomelor.
Referinte:
(1) https://www.aafp.org/afp/2013/0715/p102.html
(2) https://www.emedicinehealth.com/edema/article_em.htm
(3) https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/12564-edema
(4) https://www.cancer.org/treatment/treatments-and-side-effects/physical-side-effects/swelling.html
(5) https://www.oncolink.org/support/side-effects/other-side-effects/edema-swelling
3 Comments on “Edeme si umflaturi – ce boli pot ascunde”
Eu am edeme la fața în zona ochilor la miini și picioare nustiu cauza, vă rog să-mi spuneți dacă se poate.
Am 3 ani de la chimioterapie cu carboplatin (adenocarcinom pulmonar operat) si 5 de al tiroidectomie totala. Edemele apar la frunte ca o banda deasupra ochilor si treptat fata buzele, sunt insotite de arsuri, mancarimi, dureri in tot corpul. In fiecare noapte (in somn sau treaza ) spre dimineata, imi transpira capul foarte tare si apoi cateva ore ma linistesc, si se repeta… . e mai greu decat orice durere pe care am suporta-o.Oncologul ma trimite la endocrinolog si invers. Nu stiu cui sa ma mai adresez. Multumesc pt. orice recomndare!
buna seara, ma numesc Valentina am 31 de ani si este a 4 a oara de cand ma umflu la fata, maini , picioare și am facut analize la sange si la alergie dar nu mi-a iesit nimic tin sa amintesc ca aceste umflaturi vin cu niste pete care se extind si sunt fierbinti dar ma iau si frisoane de la ele cu mancarmi .De fiecare data cand s- a intamplat am facut injectia cu Diprofos. si am luat Xizal picaturi.va rog sa imi dati un sfat ce sa fac .