Nefrectomia pentru tumorile renale

nefrectomia

Nefrectomia este operatia de indepartare a rinichiului, folosita in general in caz de cancer renal. Afla mai multe despre aceasta interventie chirurgicala.

CUPRINS:

1. Ce este o nefrectomie?
2. Indicatii
3. Ce implica procedura?
4. Riscuri si complicatii potentiale ale operatiei
5. Intrebari frecvente

Ce este o nefrectomie?

Nefrectomia este operatia de indepartare a unui rinichi. Procedura este efectuata de obicei pentru a trata cancerul de rinichi – tumorile renale, precum si alte boli si leziuni ale rinichilor. Nefrectomia se face, de asemenea, pentru a preleva un rinichi sanatos de la un donator pentru transplant.

Medicul poate indeparta rinichiul printr-o interventie chirurgicala deschisa sau laparoscopica. Chirurgia laparoscopica implica incizii mai mici si implica un timp de recuperare mai scurt. Recuperarea dupa o nefrectomie poate dura cateva saptamani.

operatia la rinichi

Tipuri de nefrectomii

Exista doua tipuri de nefrectomii – nefrectomie partiala si radicala. In nefrectomia partiala, numai portiunea afectata a rinichiului este indepartata. Nefrectomia radicala implica indepartarea intregului rinichi, impreuna cu alte tesuturi din jur. Cand ambii rinichi sunt indepartati in acelasi timp, procedura se numeste nefrectomie bilaterala – va fi necesar transplantul de rinichi sau dializa.

Exista, de asemenea, diferite abordari ale operatiei:

  • operatie deschisa – este abordarea traditionala si necesita o incizie mai mare;
  • laparoscopica – este o abordare minim invaziva, se fac mici incizii in abdomen si se introduc diferite instrumente chirurgicale;
  • chirurgie robotica – abordare minim invaziva ce implica folosirea unor brate robotizate pentru a face incizii si pentru a indeparta rinichiul sau o parte a acestuia.

Indicatii

Rinichii filtreaza deseurile si excesul de lichid din sange, produc urina, mentin un nivel adecvat de minerale in sange. Cel mai frecvent motiv pentru care un chirurg efectueaza o nefrectomie este indepartarea unei tumori din rinichi. Aceste tumori sunt de obicei canceroase, dar pot fi necanceroase (benigne). Uneori este necesara o nefrectomie din cauza altor boli ale rinichilor.

Principalele indicatii pentru nefrectomie includ:

  • cancer la rinichi – cea mai frecventa cauza pentru nefrectomia radicala;
  • rinichi deteriorat din alte cauze – daca rinichiul nu functioneaza corect, este deteriorat sau cicatrizat din cauza unor boli, leziuni, infectii, tumori;
  • donarea unui rinichi – rinichiul sanatos de la donator este prelevat pentru o persoana care are nevoie de un rinichi.

In cazul unui cancer si nu numai, decizia cu privire la cat de mult tesut renal trebuie indepartat depinde de urmatorii factori:

  • daca tumora este limitata la rinichi;
  • daca exista mai multe tumori;
  • cat de mult din rinichi este afectat;
  • daca celulele canceroase afecteaza tesutul din apropiere;
  • cat de bine functioneaza celalalt rinichi;
  • daca alte boli afecteaza functia rinichilor;
  • functia totala a rinichilor.

Chirurgul ia o decizie si pe baza rezultatelor testelor imagistice, care pot include:

tipuri de nefrectomii

Ce implica procedura?

Ce se intampla inainte de o nefrectomie?

Inainte de operatia la rinichi, medicul va oferi instructiuni despre cum sa va pregatiti. Va trebui sa incetati sa luati anumite medicamente, cum ar fi diluanti sangvini, in zilele dinaintea operatiei. De asemenea, chirurgul va va oferi indicatii cu privire la evitarea alimentelor inainte de procedura – cu o seara inainte de procedura. Inainte de operatie se vor face analize de sange, se va determina grupa de sange in cazul in care aveti nevoie de o transfuzie si se va analiza functia renala.

Etapele procedurii

O operatie de nefrectomie este efectuata cu anestezie generala. De asemenea, se va plasa un cateter urinar – un tub mic care dreneaza urina din vezica urinara – plasat inainte de operatie.

Procedura de nefrectomie variaza, in functie de modul in care se efectueaza interventia chirurgicala si de cat de mult din tesutul renal este indepartat. In caz de chirurgie laparoscopica, se vor face cateva mici incizii in abdomen pentru a introduce dispozitive chirurgicale. Chirurgul trebuie sa faca o incizie putin mai mare daca trebuie indepartat intregul rinichi. In chirurgia asistata robotic, se foloseste un sistem robotic pentru a efectua procedura. Instrumentele necesita incizii foarte mici, ofera imagini 3-D mai bune in timpul procedurii si pot face miscari fine sau complexe.

In operatia deschisa, chirurgul face o incizie mai mare de obicei abdominal sau lateral – incizie oblica. Intr-o nefrectomie radicala, chirurgul indeparteaza intregul rinichi, tesuturile adipoase care inconjoara rinichiul si o portiune a ureterului care leaga rinichiul de vezica urinara. In unele cazuri, ganglionii limfatici sau alte tesuturi sunt, de asemenea, indepartate. Intr-o nefrectomie partiala se indeparteaza o tumora canceroasa sau un tesut bolnav si se pastreaza cat mai mult tesut renal sanatos posibil.

Recuperarea

Timpul de recuperare dupa procedura si durata spitalizarii depind de starea generala de sanatate si de tipul de nefrectomie efectuata. Cateterul urinar ramane pentru o perioada scurta de timp in timpul recuperarii. Imediat dupa operatie, echipa medicala va monitoriza cu atentie tensiunea arteriala, electrolitii si echilibrul lichidelor. Aceste functii ale corpului sunt controlate partial de rinichi.

Este posibil sa simtiti disconfort si amorteala in apropierea zonei inciziei. Analgezicele sunt administrate dupa procedura chirurgicala si in timpul perioadei de recuperare, dupa cum este necesar.

recuperarea dupa nefrectomie

Riscuri si complicatii potentiale ale operatiei

Orice interventie chirurgicala are anumite riscuri si complicatii. Complicatiile posibile ale operatiei de nefrectomie includ:

  • risc de infectie;
  • sangerare (hemoragie) care necesita transfuzie de sange;
  • pneumonie postoperatorie;
  • reactii alergice rare la anestezie;
  • o leziune a altor organe sau tesuturi din jurul rinichiului;
  • hernie la locul inciziei.

Exista, de asemenea, riscul mic de insuficienta renala la un pacient cu functie renala scazuta sau afectarea rinichiului ramas.

Riscurile nefrectomiei pentru donator pentru transplantul de rinichi sunt foarte mici. Acest lucru se datoreaza probabil faptului ca aproape toti donatorii sunt supusi unor teste si evaluari preoperatorii atente pentru a se asigura ca sunt suficient de sanatosi pentru o interventie chirurgicala.

Monitorizarea functiei renale

Dupa interventie se vor face controale periodice pentru a monitoriza starea rinichilor sau functia renala. Se vor monitoriza:

  • tensiunea arteriala – va fi necesara o monitorizare atenta a tensiunii arteriale, deoarece scaderea functiei renale poate creste tensiunea arteriala – iar tensiunea arteriala crescuta poate, la randul sau, sa afecteze rinichii;
  • nivelurile de proteine ​​din urina – nivelurile ridicate de proteine d​​in urina (proteinurie) pot indica afectarea rinichilor si functionarea deficitara a rinichilor;
  • filtrarea deseurilor – rata de filtrare glomerulara arata cat de eficient filtreaza rinichii deseurile.

Pentru a mentine functionarea normala a rinichilor, medicul va poate recomanda sa urmati o dieta sanatoasa, sa aveti un stil de viata activ si sa mergeti la controale regulate pentru a monitoriza starea rinichilor.

INTREBARI FRECVENTE

Care sunt avantajele unei nefrectomii in caz de cancer?

In cazurile de cancer de rinichi, o nefrectomie poate fi o procedura salvatoare, mai ales ca optiunile de tratament pentru cancer renal sunt limitate – cancerul renal este rezistent la chimioterapie si radioterapie.

Care este avantajul nefrectomiei laparoscopice in comparatie cu operatia deschisa?

Nefrectomia laparoscopica poate avea beneficii semnificative pentru pacienti, inclusiv risc mai mic de pierderi de sange si transfuzii reduse, durere mai redusa, spitalizare mai scurta, o recuperare mai rapida in comparatie cu interventia chirurgicala deschisa. In timp ce operatia deschisa necesita fie o incizie abdominala mare, fie o incizie laterala oblic, abordarile minim invazive implica 3-4 incizii mici in abdomen.

Nefrectomia laparoscopica este o optiune pentru toti pacientii?

Pentru pacientii cu tumori foarte mari sau tumori care invadeaza structurile inconjuratoare (de exemplu, vena cava, ficatul sau intestinul) se recomanda in general o abordare deschisa, din cauza amplorii si necesitatii rezectiei organelor adiacente.

Voi avea nevoie de tratament suplimentar dupa o interventie chirurgicala pentru cancer renal?

Pentru pacientii cu tumori mici, detectate accidental la CT sau RMN, prognosticul este foarte bun dupa operatie, deoarece majoritatea se vindeca doar prin interventie chirurgicala. Rareori, pacientii care au cancere mari, invazive, pot necesita tratament adjuvant cu terapii precum interleukina-2, interferon-alfa sau inhibitori de tirozin kinaza.

Va fi necesara dializa?

Va fi necesara dializa in caz de nefrectomie bilaterala sau pentru a stabiliza functia renala daca celalalt rinichi ramas nu functioneaza bine dupa interventie.

Referinte:
(1) https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/surgery-for-kidney-cancer
(2) https://www.healthline.com/health/kidney-removal#outlook
(3) https://www.cancercenter.com/cancer-types/kidney-cancer/treatments/nephrectomy
(4) https://www.kidney.org/atoz/content/nephrectomy

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *