Alfa fetoproteina este o proteină folosită ca marker tumoral pentru anumite forme de cancer. Iată ce indicații are și ce înseamnă rezultatele.
CUPRINS:
1. Ce este alfa fetoproteina (AFP)?
2. Indicații
3. Testarea AFP
4. Interpretarea rezultatelor
5. Riscuri și limitări
Ce este alfa fetoproteina (AFP)?
Alfa fetoproteina (AFP) este o proteină care este produsă în mod obișnuit de către fătul în curs de dezvoltare, dar este prezentă în cantități foarte mici și la unii adulți sănătoși. Cu toate acestea, poate fi produsă de anumite tumori, inclusiv unele tipuri de tumori cu celule germinale și carcinom hepatocelular. Nivelurile crescute de AFP se găsesc la marea majoritate a pacienților cu acest tip de cancer de ficat și la unii pacienți cu cancer testicular.
Nivelurile AFP sunt în mod obișnuit ridicate atunci când un copil se naște și apoi scad rapid. Afectarea hepatică și anumite forme de cancer pot crește semnificativ concentrațiile de alfa fetoproteina. Concentrațiile foarte mari de AFP pot fi produse de anumite tumori. Această caracteristică face din testul AFP un test de marker tumoral.
Markerii tumorali sunt molecule care se pot găsi în sânge și care sunt mai mari atunci când o persoană are anumite forme de cancer. AFP se găsește în principal în cancerul de ficat și în tumorile cu celule germinale nonseminomatoase (NSGCTs), care sunt rare. Acestea se găsesc în glanda pineală din creier. Unele persoane cu ciroză sau hepatită cronică activă au, de asemenea, niveluri sangvine mai mari ale alfa fetoproteina.
Indicații
Alfa fetoproteina (AFP) este utilizată ca marker tumoral pentru a ajuta la detectarea și diagnosticarea cancerelor la nivelul ficatului, testiculelor și ovarelor. Deși testul este adesea indicat pentru monitorizarea persoanelor cu afecțiuni hepatice cronice, cum ar fi ciroza, hepatita cronică B sau hepatita C, deoarece au un risc crescut de a dezvolta cancer de ficat, cele mai multe recomandări actuale nu indică această utilizare.
Dacă o persoană a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular sau o altă formă de cancer asociat cu alfa fetoproteina AFP, un test de acest tip poate fi indicat periodic pentru a ajuta la monitorizarea răspunsului persoanei la terapie și la monitorizarea recidivei cancerului.
Cancere asociate cu alfa fetoproteina (AFP)
Medicul poate recomanda un test AFP pentru a ajuta la diagnosticarea, monitorizarea răspunsului la tratament și pentru verificarea reapariției anumitor forme de cancer:
- unele forme de cancer hepatic (carcinom hepatocelular);
- un tip de cancer testicular numit tumoră non-seminomatoasă cu celule germinale;
- un tip de cancer ovarian numit tumoră cu celule germinale.
În cazuri rare, un test AFP poate fi folosit pentru a ajuta la diagnosticarea următoarelor forme de cancer:
- cancer biliar;
- cancer de colon;
- cancer de stomac;
- cancer pulmonar;
- cancer mamar;
- limfom;
- cancer pancreatic.
Recomandări generale pentru testul AFP
Un test de sânge AFP are următoarele indicații:
- când se susptectează un cancer de ficat sau anumite forme de cancer ale testiculelor sau ovarelor;
- când o persoană a fost diagnosticată și tratată pentru un cancer al ficatului, testiculelor sau ovarelor și trebuie să fie monitorizată pentru a se analiza eficacitatea tratamentului;
- pentru monitorizarea pentru recidive canceroase;
- pentru monitorizarea pacienților cu hepatită cronică sau ciroză hepatică;
- un test AFP-L3% este uneori indicat pentru a ajuta la evaluarea riscului de carcinom hepatocelular atunci când o persoană are boală hepatică cronică sau pentru a testa eficacitatea tratamentului carcinomului hepatocelular sau a monitoriza recurența.
Alte teste recomandate împreună cu testul AFP
Dacă medicul suspectează că aveți cancer la ficat, este posibil să se recomande și:
- testarea funcției hepatice – examinează partea ficatului care nu este afectată de cancer pentru a vedea cât de bine funcționează ficatul. Acestea identifică nivelul anumitor substanțe din sânge, cum ar fi bilirubina, albumina, ALP, AST, ALT și GGT.
- hemoleucograma – măsoară celulele roșii din sânge, celulele albe din sânge și trombocitele, care ajută sângele să se coaguleze. De asemenea, arată cât de bine funcționează măduva osoasă.
- teste pentru a examina concentrațiile de calciu și colesterol din sânge, deoarece acestea pot crește atunci în caz de cancer la ficat.
- teste de coagulare a sângelui – ficatul produce proteine care ajută la coagularea sângelui și se pot recomanda anumite teste de sânge, cum ar fi timpul de protrombină sau PT, pentru a afla cât de eficient produce ficatul aceste proteine și pentru a examina riscul de sângerare.
- teste pentru hepatita B și C – acestea sunt legate de cancerul de ficat, deci este posibil să fie recomandate acste teste pentru hepatitele virale.
Alți markeri tumorali ce pot fi indicați:
- Gonadotropină corionică umană sau hCG
- Lactat dehidrogenază sau LDH
Testarea AFP
Pentru testare se va preleva o probă de sânge dintr-o venă. Nu sunt necesare pregătiri speciale înainte de testare.
Un test de marker tumoral AFP este un test de sânge care măsoară nivelurile de AFP la adulți. Markerii tumorali sunt substanțe produse de celulele canceroase sau de celulele normale ca răspuns la cancerul din organism. Nivelurile ridicate de AFP pot fi un semn de cancer la ficat sau de cancer al ovarelor sau testiculelor, precum și boli hepatice necanceroase, cum ar fi ciroza și hepatita.
Nivelurile ridicate ale AFP nu înseamnă întotdeauna cancer, iar nivelurile normale nu exclud întotdeauna cancerul. Astfel, un test de marker tumoral AFP nu este folosit de obicei pentru a examina sau a diagnostica un cancer. Cu toate acestea, poate ajuta la diagnosticarea cancerului atunci când este utilizat împreună cu alte teste. De asemenea, testul poate fi folosit pentru a ajuta la monitorizarea eficacității tratamentului pentru cancer și pentru a vedea dacă boala a revenit după ce a fost finalizat tratamentul.
Testul AFP L3%
Testul standard AFP este nivelul de AFP total, care măsoară toate variantele AFP împreună. Alte variante ale testului AFP includ, de exeplu, testul L3. Testul pentru L3 este util datorită capacității sale, în laborator, de a se lega de o anumită proteină numită Lens culinaris agglutinin. Testul AFP-L3% este un test relativ nou ce compară cantitatea de AFP-L3 cu cantitatea totală de AFP. O creștere a procentului de L3 este asociată cu un risc crescut de apariție a carcinomului hepatocelular în viitorul apropiat și cu un prognostic mai slab, deoarece cancerele asociate cu L3 tind să fie mai agresive.
Interpretarea rezultatelor
AFP este măsurat în nanograme pe mililitru (ng / ml). Un nivel AFP mai mic de 10 ng / ml este normal pentru adulți. Un nivel extrem de ridicat al AFP din sânge – mai mare de 500 ng / ml – ar putea fi un semn al tumorilor hepatice.
Nivelurile AFP crescute pot fi cauzate de cancerul de ficat, de tumori cu celule germinale ale testiculelor sau de alte tipuri de cancer mai puțin frecvente (de exemplu, cancer de stomac, cancer intestinal, cancer pulmonar, cancer de sân, limfom). Niveluri ușor crescute de AFP sunt frecvente la pacienții cu hepatită cronică sau ciroză. Nu orice cancer la ficat, cancer ovarian sau testicular va produce cantități semnificative de AFP.
Dacă aveți în organism o infecție sau afecțiuni hepatice cronice, un AFP ridicat ar putea fi pur și simplu cauzat de boala în sine. Dacă nivelul de AFP crește brusc sau dacă este foarte crescut, medicul poate recomanda alte teste și proceduri pentru examinarea ficatului, cum ar fi ecografii, CT, RMN.
AFP pentru monitorizarea tratamentului cancerului
Când AFP este utilizat ca instrument de monitorizare, scăderea nivelurilor indică un răspuns la tratament. Dacă concentrațiile după tratamentul cancerului nu scad în mod semnificativ, de obicei la niveluri normale sau apropiate de cele normale, atunci unele dintre țesuturile tumorale pot fi prezente în continuare. Dacă concentrațiile de AFP încep să crească, este probabil să fie vorba de o recidivă. Cu toate acestea, deoarece AFP poate fi crescut la hepatită sau ciroză, nivelurile AFP pot fi uneori înșelătoare. Dacă nivelurile AFP nu sunt ridicate înainte de tratament, atunci testul nu va fi, în general, util pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului sau pentru a monitoriza recurența.
Dacă o persoană cu cancer a avut un nivel ridicat al AFP înainte de tratament, nivelurile scăzute ale AFP pot însemna că boala a răspuns bine la tratament. Nivelurile mai ridicate ale AFP pot însemna că boala nu răspunde bine la tratament, crește în continuare sau a reapărut. O ușoară creștere poate să nu fie semnificativă.
Dacă sunteți tratat pentru cancer, puteți fi testat de mai multe ori pe parcursul tratamentului. După teste repetate, rezultatele pot arăta:
- Nivelurile AFP cresc – poate însemna că boala se răspândește și / sau tratamentul nu funcționează;
- Nivelurile AFP sunt în scădere – poate însemna că tratamentul funcționează;
- Nivelurile AFP nu au crescut sau au scăzut – însemna că boala este stabilă;
- Nivelul AFP a scăzut, dar apoi a crescut mai târziu – poate însemna că boala a revenit după ce ați fost tratat.
AFP și afecțiuni necanceroase
AFP poate fi găsit în sânge dacă aveți una dintre următoarele afecțiuni non-canceroase:
- ciroză;
- hepatită;
- o tulburare rară mostenită numită ataxie-telangiectazie.
Atunci când concentrațiile AFP ale persoanelor cu afecțiuni hepatice cronice cresc de la normal sau moderat la foarte ridicat, riscul de a dezvolta cancer de ficat poate crește. Ambele concentrații AFP și AFP-L3% pot fi crescute și pot prezenta fluctuații la persoanele cu hepatită cronică și ciroză.
Rezultatele testului pot varia în funcție de vârstă, sex, istoricul medical, metoda utilizată pentru test și alte lucruri.
Riscuri și limitări
Riscurile sunt aceleași ca pentru orice prelevare de sânge, adică sângerare la locul injectării, vânătaie la locul inserției acului, disconfort la prelevare etc. Există foarte puține riscuri pentru efectuarea unui test de sânge. Este posibil să aveți o ușoară durere sau vânătăi în locul unde a fost introdus acul, dar majoritatea simptomelor dispar repede.
Dacă sunteți gravidă, nivelul AFP seric poate fi mai mare decât în mod normal. Dacă aveți hepatită sau ciroză, nivelul AFP poate fi, de asemenea, ridicat. Dacă ați avut cancer și tratamentul a funcționat, nivelul AFP trebuie să fie normal.
Testarea AFP la gravide diferă, și deși măsoară tot nivelul de AFP din sânge, nu este utilizat în același mod ca un test de marker tumoral AFP. Este folosit pentru a verifica riscul unor malformații congenitale și nu are nimic de-a face cu cancerul sau cu boala hepatică.
Referinte:
(1) Alpha fetoprotein (AFP) Tumor marker test, link: https://medlineplus.gov/lab-tests/alpha-fetoprotein-afp-tumor-marker-test/
(2) Alpha fetoprotein tumor marker (blood), link: https://www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?contenttypeid=167&contentid=alpha_fetoprotein_tumor_marker
(3) Alpha fetoprotein (AFP), link: https://www.labtestsonline.org.au/learning/test-index/afp-tumor
(4) Alpha fetoprotein, link: http://www.cancer.ca/en/cancer-information/diagnosis-and-treatment/tests-and-procedures/alpha-fetoprotein-afp/?region=on
(5) Alpha fetoprotein tumor marker, link: https://labtestsonline.org/tests/alpha-fetoprotein-afp-tumor-marker
15 Comments on “Alfa fetoproteina (AFP) – marker tumoral”
Buna seara,ce se poate întîmplă daca AFP este 17,și sufăr de hepatită cronică virala B si D
Ce inseamna AFP DE 7.4 ? si sunt diagnosticat cu Hepatita C-
Ce inseamna AFP 1,9?
Ce se intampla daca afp este 10.9 si am ciroza hepatica
am AFP 27,50ng…repetat la cateva luni AFP 24,84ng…nu sunt diagnosticata cu nici o boala hepatica sau ciroza , am doar cateva chisturi submilimetrice si un hemangiom pe ficat . ar trebui sa fac si alte analize ? multumesc frumos !
Buna ziua ,
Foarte bine facuta prezentarea . Va rog sa-mi spuneti :-este posibil ca o persoana sa aiba AFP-ul in limite normale si sa aiba cancer la ficat ?.
Buna, as dori sa ma interesez daca sotul meu are AFP 3,70 si AgHBe negativ ,
Ag H Bs Pozitiv si Anti H C V negativ poate avea citoza la ficat ? Cum se trateaza ?
Am S-AFP 4.8 si am hepatipa c . Poteri sa imi spuneti cu sunt indicatori ???
Buna ziua, as dori sa-mi spuneti daca cineva are AFP-230 IU/ml, are sigur cancer la ficat? In cazul in care persoana are si un virus hepatic C.
Am AFP 11,11 ng/mL.Va rog sa-mi spuneti care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmez si ce analize trebuie sa fac incontinuare? Multumesc !
Buna ziua sotul meu are ciroza hepatica carcinom hepatocelular operat a doa oara in decembrie si hepatita b sub tratament a facut analize alfa fetoproteina rezultatul este 998,6 ng/ml cat de grav este ?
Buna ziua,
Am citit comentariul dumneavoastra si va multumim pentru interesul aratat siteului nostru. Articolele de pe acest site au caracter informativ si nu reprezinta recomandari medicale. Informatiile cuprinse nu trebuie utilizate pentru diagnosticarea vreunei boli sau afectiuni fizice sau ca tratament la distanta sau pentru prescrierea sau utilizarea vreunui medicament prezentat pe site-ul web. Consultati întotdeauna medicul dvs. in stfel de probleme deoarece el va cunoaste mai bine situatia.
Va multumim pentru intelegere si va dorim multa sanatate!
Buna ziua,
Ce inseamna AFP 16,46 ng/mL si sunt diagnosticata cu Hepatita C.
Multumesc
o fetita de 3ani 1/2 nascuta prematur la 8 luni prin cezariana datorita unui teratom coccigian diagnosticat intrauterin a fost monitorizata prin AFP ce a ajons la valori de 5ng/ml in urma cu 6 luni,la testarea actuala din ianuarie 2022 valoarea a crescut la 10 ng/ml. a fost vaccinata antigripal cu 4 zile inainte de recoltare.la examenul histopatologic al teratomului nu s-au depistat celule canceroase.nu a urmat nici un tratament ci numai monitorizarea AFP.ce semnificatie se poate de acestei valori?
Smaranda
Sotul meu a fost diagnosticat cu ciroza hepatica in noiembrie 2022. AFP 1691Ui/ml
La monitorizarea AFP din 9 ianuarie, valoarea a crescut la 2480 Ui/ml
Valorile eritrocitare, hemoglobina si trombocitele au scazut si ele in acest interval.
CA19-9 si CEA sunt in limite normale
O indicatie in acest caz?
Buna ziua,
Am citit comentariul dumneavoastra si va multumim pentru interesul acordat site-ului nostru. Articolele de pe acest site au caracter informativ si nu reprezinta recomandari medicale. Informatiile cuprinse nu trebuie utilizate pentru diagnosticarea vreunei boli sau afectiuni fizice, sau ca tratament la distanta, consultati întotdeauna medicul sau farmacistul dvs. si cititi cu atentie prospectul medicamentelor.
Va multumim pentru intelegere si va dorim sanatate!