Alimentele ultra-procesate si riscul de cancer

alimentele ultra-procesate

Citeste mai multe despre alimentele ultra-procesate si riscul de cancer – ce legatura exista, ce sunt alimentele ultra-procesate si cum putem limita consumul lor.

CUPRINS:

1. Legatura dintre alimentele ultra-procesate si riscul de cancer
2. Ce sunt alimentele ultraprocesate?
3. Cum putem reduce acest risc?

Legatura dintre alimentele ultra-procesate si riscul de cancer

Exista mai multe studii care arata ca factorii ce tin de stilul de viata, inclusiv alimentatia deficitara, sunt printre cei mai importanti factori de risc pentru cancer. Acestia sunt factori de risc modificabili. Alimentele ultraprocesate reprezinta acum peste 50% dintre caloriile zilnice consumate de marea majoritate a persoanelor si sunt usor disponibile in magazinele alimentare. Sunt prezente in dietele adultilor, adolescentilor si copiilor, de la micul dejun pana la cina si fiecare gustare intre ele. Alimentele ultraprocesate sunt adesea caracterizate prin calitate nutritionala scazuta si prezenta aditivilor si a compusilor formati in timpul productiei, procesarii si depozitarii.

O cercetare ale carei rezultate au fost publicate in The British Medical Journal in august 2022 sugereaza o asociere puternica intre consumul de alimente ultra-procesate si riscul mai mare de obezitate, cancer, boli cardiovasculare, moarte prematura si altele. Cercetarea include doua studii, unul condus in Statele Unite si al doilea in Italia.

Ce a aratat cercetarea?

Primul studiu a inclus 200.000 participanti monitorizati pe o perioada de 28 ani. Fiecare participant la studiu a fost solicitat sa completeze o serie de chestionare o data la 4 ani, mentionand cat de des a consumat in aceasta perioada fiecare produs dintr-o lista de 130 alimente diferite specifice. Acestea includ alimente non-procesate ca fructele pana la alimente ultra-procesate ca mezelurile. In final s-a observat o legatura intre consumul de alimente ultraprocesate si un risc mai mare de cancer colorectal la barbati, mai mult decat la femei, dar si risc mai mare de boli cardiovasculare, moarte prematura etc. Rezultatele studiului din Italia au fost similare. Studiul a legat direct alimentele lipsite de nutrienti cu un risc crescut de a dezvolta boli cronice care pot scurta durata de viata atat a barbatilor, cat si a femeilor.

Insa, nu sunt singurele studii de acest fel. Numeroase alte cercetari au legat pana in prezent alimentatia bogata in produse ultra-procesate de risc mai mare de boli de inima, cancer si alte probleme de sanatate.

Vezi mai multe despre Factorii de risc pentru cancer colorectal

alimente ultraprocesate ce riscuri pot avea

Ce sunt alimentele ultraprocesate?

Majoritatea alimentelor sunt procesate intr-o oarecare masura, dar alimentele ultraprocesate sunt considerate cele mai daunatoare pentru sanatate. Alimentele ultraprocesate sunt o categorie din sistemul de clasificare a alimentelor NOVA conceput de cercetatorii de la Centrul de Studii Epidemiologice in Sanatate si Nutritie de la Scoala de Sanatate Publica a Universitatii din Sao Paulo, Brazilia. Sistemul NOVA clasifica alimentele in patru grupe diferite:

  • Grupa 1: alimente neprocesate sau minim procesate – alimente de baza proaspete, uscate, macinate, refrigerate, congelate, pasteurizate sau fermentate, cum ar fi fructe, legume, leguminoase, oua, carne, pest, lapte etc.;
  • Grupa 2: ingrediente culinare procesate – sare, uleiuri vegetale, zahar si alte substante extrase din alimente si utilizate in bucatarie pentru a transforma alimentele neprocesate sau minim procesate in preparate culinare;
  • Grupa 3: alimente procesate – conserve de legume cu adaos de sare, fructe uscate cu adaos de zahar, produse din carne conservate numai prin sarare, branzeturi, paine neambalata proaspat facuta si alte produse fabricate cu adaos de sare, zahar sau alte substante din „produse culinare prelucrate”;
  • Grupa 4: alimente ultraprocesate

Alimentele ultraprocesate sunt acele alimente sarace in vitamine si fibre, care contin, de asemenea, niveluri ridicate de zahar, grasimi nesanatoase si sare. Aceste tipuri de alimente sunt adesea legate de risc mai mare de obezitate. Lista include produse de panificatie ambalate, cereale cu zahar, bauturi acidulate, mezeluri etc. Consumul acestor tipuri de alimente, cunoscute si sub denumirea de dieta de „tip occidental”, contribuie la cresterea in greutate, excesul de greutate, boli gastrointestinale, boli de inima si diferite tipuri de cancer specifice.

alimente procesate si cancerul

Exemple de alimente ultraprocesate

Carnea procesata este orice tip de carne ce a fost conservata sau modificata. Acest lucru ar putea fi prin afumare, uscare, sarare, conservare sau adaugarea de conservanti. Carnea procesata include mezeluri – sunca, slanina, carnati etc Include, de asemenea, carne alba procesata. Alimentele ultraprocesate nu includ doar carnea procesata. Aceste alimente includ si produse de panificatie ambalate, gustari ambalate dulci sau sarate, produse de cofetarie, deserturi ambalate, bauturi carbogazoase sau indulcite, alimente tip fast food, supe instant, mancaruri gata congelate, bauturi energizante, margarina, paine si produse de panificatie produse in masa si ambalate, realizate cu grasimi hidrogenate, zahar si aditivi, mancaruri pregatite in prealabil, cum ar fi pizza, hot dog, nuggets de pui si batoane de peste, inghetata, bomboane, iaurt indulcit etc.

Citeste si: Proteinele animale si riscul de cancer

Riscurile alimentelor ultra-procesate

Alimentele ultraprocesate contin numerosi coloranti, conservanti, arome si stabilizatori pentru imbunatatirea gustului, aspectului, a mirosului si texturii, dar si pentru a prelungi durata de valabilitate. Pentru multi aditivi alimentari s-a sugerat un efect carcinogen pe modele animale sau celulare. Peste 250 de aditivi diferiti sunt autorizati pentru adaugarea la produsele alimentare in Europa si SUA. De asemenea, alimentele ultraprocesate au adesea un continut mai mare de grasimi totale, grasimi saturate, zahar si sare adaugate, impreuna cu o densitate mai mica de fibre si vitamine. Astfel, au calitate nutritiva redusa, avand un continut redus de micronutrienti.

Aportul excesiv de alimente bogate in calorii goale sau produse cu un continut mare de grasimi nesanatoase, zahar si sare contribuie la cresterea in greutate si riscul de obezitate. Excesul de greutate si obezitatea sunt recunoscute ca un factor de risc major pentru cancer mamar, cancer la stomac, cancer hepatic, cancer colorectal etc. Studiile anterioare au legat consumul crescut de alimentele ultraprocesate de riscuri mai mari de obezitate, hipertensiune arteriala, colesterol marit si unele tipuri de cancer, in special cancer colorectal.

carnurile procesate

Cum putem reduce acest risc?

Raspunsul este simplu: prin limitatea consumului de alimente ultra-procesate. Desi nu exista o abordare unica pentru toti pentru a adopta o dieta si un stil de viata sanatos, cheia este sa gasiti echilibrul, sa puneti accentul pe moderatie si sa stabiliti obiective realiste si realizabile. In loc sa ne concentram pe ceea ce nu ar trebui sa mancam, este mai bine sa ne axam pe ceea ce ar trebui sa consumam mai des.

Faceti alegeri sanatoase in fiecare zi. Inlocuiti alimentele ultraprocesate cu variante naturale si sanatoase. Consumati mai multe alimente integrale si putin procesate, cum ar fi seminte, leguminoase, cereale, fructe si legume. Adoptati o alimentatie echilibrata si naturala – umpleti doua treimi din farfurie cu fructe, legume de toate culorile, variate si cereale integrale, iar treimea ramasa din farfurie cu peste, carne slaba, produse lactate cu un continut scazut de grasimi sau leguminoase, nuci, seminte. Evitati pe cat posibil carnea procesata, cum ar fi mezelurile, alimentele tip fast-food, dulciurile si produsele din cereale rafinate.

Referinte:
(1) https://www.bmj.com/content/378/bmj-2022-070688
(2) https://www.bmj.com/content/378/bmj.o1972
(3) https://www.bmj.com/content/378/bmj-2021-068921
(4) https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/causes-of-cancer/diet-and-cancer/does-eating-processed-and-red-meat-cause-cancer

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

2 Comments on “Alimentele ultra-procesate si riscul de cancer”

  1. Pingback: Inflamatia si riscul de cancer - Cancer360

  2. Pingback: Alimentatia pentru oboseala cronica - Cancer360

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *