Cancer de colon

cancer colorectal

Cancer de colon Tipuri de cancer

Cancerul de colon se dezvoltă la nivelul celulelor care căptuşesc colonul, şi apare când celulele de la acest nivel, sănătoase în mod obişnuit, încep să se dezvolte necontrolat, formând tumori.

Cancerul de colon cel mai adesea se dezvoltă din polipi, formaţiuni necanceroase care se pot dezvolta în peretele intern al colonului sau rectului odată cu înaintarea în vârstă. Dacă nu sunt trataţi, polipii se pot transforma în tumori canceroase. Recunoaşterea şi îndepărtarea polipilor precanceroşi poate preveni cancerul colorectal.

Cancerul de colon se poate răspândi la alte organe din apropierea colonului, ca vezica urinară, uterul sau prostata. Specialiştii sunt de părere că aceste cancere (de colon şi rectale) au nevoie de 5 -10 ani pentru a se dezvolta.

Cancerul de colon este printre cele mai frecvente afecţiuni maligne la nivel global şi printre cauzele principale de deces, iar statisticice arată că numărul cazurilor de cancer de colon va creşte considerabil în următorii ani.

Semne şi simptome cancer de colon

Cancerul de colon poate să nu se manifeste, până în stadiul avansat. Când produce simptome, acestea pot fi:

  • modificări de tranzit intestinal, ca diaree, constipaţie care durează mai multe zile la rând;
  • senzaţie constantă de nevoie de a defeca;
  • sângerări rectale;
  • sânge în materiile fecale;
  • crampe abdominale;
  • slăbiciune şi oboseală;
  • scădere inexplicabilă în greutate.

În unele cazuri, cancerele de colon pot cauza sângerări la nivelul tractului digesttiv, ceea ce duce la apariţia sângelui în fecale sau fecale de culoare închisă.

Uneori cancerul poate bloca colonul, numită obstrucţie intestinală. Aceasta se manifestă prin: dureri puternice abdominale, balonare, constipaţie şi senzaţie constantă de rău. Obstrucţia intestinală este o urgenţă medicală.

Multe dintre aceste simptome pot fi cauzate de alte afecţiuni, nu de cancerul colorectal, ca infecţii, hemoroizi, sindrom de colon iritabil.

Cauze și factori de risc cancer de colon

În general, majoritatea cancerelor colorectale (95%) sunt considerate sporadice, adică modificările genetice se dezvoltă întâmplător după ce o persoană se naşte, deci nu este riscul de transmitere genetică la copii. Cancerele de colon înnăscute sunt mai puţin comune (5%) şi apar când mutaţiile genetice sau riscul sunt transmite în familie de la o generaţie la alta.

Deşi cauzele concrete ale cancerului colorectal nu se cunosc, anumiţi factori pot creşte riscul de cancer de colon, cum ar fi:

  • Vârsta -riscul de cancer colorectal creşte pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă. Deşi poate să apară şi la tineri şi adolescenţi, majoritatea cancerelor colorectale apar în rândul persoanelor trecute de 50 ani. Vârsta medie de diagnosticare a cancerului de colon la bărbaţi este 68 ani, iar la femei 72 ani. Pentru cancerul rectal, vârsta medie de diagnosticare la bărbaţi şi femei este de 63 de ani.
  • Genul - bărbaţii sunt mai predispuşi riscului de cancer colorectal decât femeile.
  • Istoricul familial de cancer colorectal - cancerul colorectal se poate transmite de la o generaţie la alta, astfel că dacă o rudă de gradul I are cancer colorectal, riscul creşte.
  • Afecţiuni rare ereditare - membrii familiei cu anumite boli rare ereditare înnăscute au un risc semnificativ mai mare de cancer de colon şi alte tipuri de cancere. Aceste boli includ: polipoza adenomatoasă familială, polipoza adenomatoasă familială atenuată, sindromul Gardner, sindromul Lynch, sindromul polipozei juvenile, sindromul Muir- Torre, polipoza MYH- asociată, sindromul Peutz- Jeghers, sindromul Turcot.
  • Boala inflamatorie intestinală - persoanele cu boli inflamatorii intestinale cum ar fi colita ulcerativă sau boala Crohn pot dezvolta inflamaţii cronice la nivelul intestinului gros, ceea ce creşte riscul de cancer colorectal; boala inflamatorie intestinală NU este similară cu sindromul de colon iritabil, aceasta din urmă nu creşte riscul de cancer colorectal.
  • Polipi adenomatoşi (adenoame) - polipii nu sunt cancer, dar unele tipuri de polipi numiţi adenoame se pot transforma în cancer de colon în timp. Polipii pot fi complet îndepărtaţi prin tehnici speciale.
  • Istoricul personal de cancer - persoanele cu istoric personal de cancer colorectal şi femeile cu istoric de cancer ovarian sau uterin sunt mai predispuse la dezvoltarea cancerului de colon.
  • Sedentarismul şi obezitatea - persoanele cu un stil de viaţă sedentar şi cele obeze sau supraponderale au un risc mai mare de cancer de colon.
  • Alimentaţia - consumul crescut de carne roşie şi carne procesată creşte riscul de cancer colorectal, conform unor cercetări curente. De asemenea, consumul scăzut de fructe şi legume este asociat cu un risc mai mare de cancer colorectal.
  • Fumatul - fumătorii sunt mai predispuşi riscului de cancer colorectal decât nefumătorii.

ALIMENT DIETETIC FOLOSIT PENTRU SCOPURI MEDICALE SPECIALE Orthomol Immun

Orthomol Immun este potrivit pentru controlul dietetic al deficiențelor imunitare legate de nutrițieDatorită caracteristicilor sale, acest produs satisface nevoia extrem de ridicată de micronutrienti în acest domeniu.

Despre Orthomol Immun >

Tipuri de cancere

Cancerul colorectal se dezvoltă la nivelul colonului sau rectului. Cancerul care se dezvoltă la nivelul colonului se numeşte cancer de colon, iar cancerul care porneşte la nivelul rectului se numeşte cancer rectal.

Poate fi de mai multe tipuri şi în functie de tipul celulelor din regiunea de unde porneşte:

  • Adenocarcinoamele sunt responsabile de 95% dintre cancerele colorectale, cancere care se formează la nivelul celulelor care produc mucus şi care lubrefiază interiorul colonului şi rectului; adenocarcinoamele pot fi de două tipuri: tumori mucinoase şi tumori seroase (tumori inel cu pecete).
  • Tumori carcinoide care pornesc din celulele specializate producătoare de hormoni din intestin; carcinoidul este un tip de tumoră cu dezvoltare lentă, numită tumoră neuroendocrină, ce creşte în ţesutul ce produce hormoni, de obicei sistemul digestiv.
  • Tumori stromale gastrointestinale care pornesc din celulele specializate din peretele colonului, numite celulele interstiţiale ale lui Cajal.
  • Limfoame care sunt cancere ale celulelor sistemului imunitar, care de obicei pornesc din nodulii limfatici, dar şi din colon, rect sau alte organe.
  • Sarcoamele care pornesc din vasele sangvine, celulele musculare sau ţesuturi colectoare din peretele colonului sau rectului.

Diagnostic cancer de colon

Alegerea tipului de metodă de diagnostic depinde de fiecare pacient şi de simptome, dar de obicei este vorba de examinări fizice, teste sangvine, teste imagistice şi biopsii. Biopsia este o metodă sigură de a depista cancerul de colon. Presupune prelevarea unei probe de ţesut pentru a fi testată în laborator.

Pe lângă examinarea fizică, următoarele teste şi proceduri de diagnostic pot fi recomandate:

  • Colonoscopia – permite vizualizarea în interiorul rectului şi colonului;
  • Biopsia – îndepărtarea unei probe de ţesut pentru examinare la microscop, pentru depistarea prezenţei cancerului şi definitivarea diagnosticului de cancer;
  • Testarea moleculară a tumorii – pentru identificarea genelor specifice, a proteinelor şi a altor factori unici tumorali;
  • Teste de sânge – numărătoarea celulelor roşii din sânge, parte a hemoleucogramei complete, poate indica posibile sângerări la nivelul intestinului, cauzate de cancerul colorectal;
  • scanările CT – obţinerea de imagini tridimensionale din interiorul organsimului, putând fi utilizate pentru a estima dimensiunea tumorii;
  • scanările RMN – pentru măsurarea dimensiunii tumorii; se administrează o substanţă de contrast înainte de scanare pentru obţinerea unor imagini clare;
  • ecografia – ultrasonografia endorectală estre o tehnică utilizată pentru a depista cancerele rectale profunde şi pentru stabilirea planului de tratament.

LUPTĂM ÎMPREUNĂ! Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!

Stadializarea cancerului

După diagnosticarea cancerului, se stabileşte stadiul bolii. Stadiul se referă la cât de avansat este un cancer, cât de agresiv este şi care este prognosticul în ceea ce priveşte răspândirea.

Sistemul TNM este cel mai utilizat sistem de stadializare, inclusiv pentru cancerul colorectal.

(T) descrie dimensiunea tumorii şi pot fi 4 stadii la nivelul cancerului colorectal:

  • T1: tumora este doar în stratul superficial al colonului;
  • T2: tumora s-a dezvoltat în musculatura peretelui colonului;
  • T3: tumora s-a dezvoltat în stratul intern al peretelui colonului;
  • T4: tumora s-a dezvoltat prin peretele intern al colonului spre alte organe, regiuni sau structuri.

(N) descrie răspândirea cancerului la nodulii limfatici şi are 3 stadii:

  • N0: celulele canceroase nu s-au răspândit la nodulii limfatici;
  • N1: celulele canceroase s-au răspândit la 1-3 noduli limfatici din apropiere;
  • N2: celulele canceroase s-au răspândit la 4 sau mai mulţi noduli limfatici.

(M) descrie răspândirea cancerului la alte regiuni ale corpului şi are două stadii:

  • M0: cancerul nu s-a răspândit la alte organe;
  • M1: cancerul s-a răspândit la alte regiuni din corp.

PENTRU SUPORTUL NUTRIȚIONAL ENTERAL AL PACIENȚILOR BOLNAVI DE CANCER Nutridrink

Nutridrink este un supliment nutrițional oral cu gust placut, gata preparat, conceput să conserve sau să îmbunătățească statusul nutrițional la pacienții expuși riscului malnutriției. Este recomandat pentru suportul nutrițional enteral al pacienților bolnavi de cancer cu tractul intestinal funcțional sau parțial funcțional.

Despre NutriDrink >

Tratament cancer de colon

După diagnosticarea cancerului, urmează stabilirea opţiunilor de tratament. Tratamentele locale ale cancerului de colon sunt numite şi terapii locale, adică tratează tumora fără să afecteze restul corpului. Terapiile locale utilizate pentru cancerul colorectal includ: intervenţiile chirurgicale, radioterapia, ablaţia sau embolizarea. Aceste tratamente sunt mai eficiente în stadiile incipiente.

Terapiile sistemice folosesc medicamente administrate pe cale orală sau intravenos. Acestea pot ajunge la celulele canceroase peste tot în organism. În funcţie de tipul cancerului colorectal, se foloseşte chimioterapia, terapia ţintită sau imunoterapia.

Intervenţia chirurgicală presupune rezecţia tumorală şi rezecţia unei părţi a ţesutului din jur, putând fi intervenţie chirurgicală laparoscopică, colostomie pentru cancerul rectal sau ablaţie prin radiofrecvenţă (crioablaţie).

Radioterapia este frecvent utilizată în tratamentul cancerului colorectal, putând fi utilizată radioterapia cu fascicul extern (inclusiv radioterapia stereotactică), radioterapia intraoperativă, brahiterapia sau radioterapia specifică pentru cancerului rectal, numită şi terapie neoadjuvantă, pentru a reduce dimensiunea tumorii şi pentru a facilita îndepărtarea ei.

Chimioterapia se poate administra pe cale orală sau intravenos, fie un singur medicament, fie o combinaţie de medicamente. Se poate administra după chirurgie pentru eliminarea eventualelor celule canceroase rămase. În cazul cancerului colorectal, de obicei de administrează chimioterapie şi radioterapie înainte de intervenţia chirurgicală pentru a reduce dimensiunea tumorii rectale şi pentru a reduce riscul de recidivă canceroasă.

Se mai recomandă terapia ţintită cu agenţi de anti-angiogeneză, inhibitori ai receptorilor factorilor de creştere epidermică (ca Cetuximab sau Panitumumab), inhibitori imunoterapici, Pembrolizumab sau Nivolumab.

SUPLIMENT NUTRIȚIONAL COMPLET FortiCare

FortiCare este un aliment cu destinație medicală specială pentru suportul nutrițional al pacienților oncologici cu pierdere în greutate și stări de cașexie. FortiCare este un supliment nutrițional complet, gata preparat, cu aromă de piersici, bogat în proteine și energie, îmbogățit cu EPA, antioxidanți și fibre. 

Despre FortiCare >

Prevenţie cancer de colon

Cancerul de colon nu poate fi prevenit cu certitudine, dar poate fi redus riscul de apariţia sau poate fi depistat precoce, când şansele de tratament sunt mai mari.

Iată care sunt modificările care trebuie luate în considerare pentru reducerea riscului de cancer colorectal:

  • Adoptă un stil de viaţă activ, redu sedentarismul; sunt studii care susţin legătura dintre sedentarim şi riscul crescut de cancer colorectal. Se recomandă ca adulţii să efectueze cel puţin 150 minute de exerciţii fizice de intensitate moderată pe săptămână.
  • Menţine-ţi greutatea normală şi redu excesul ponderal, printr-un stil de viaţă sănătos şi activ.
  • Redu ţesutul adipos din jurul taliei (grăsime abdominală), care este asociat cu obezitatea viscerală şi implicit cu riscul mai mare pentru anumite boli, inclusiv cancerul.
  • Consumă multe fructe, legume, alimente bogate în fibre; redu consumul de carne roşie şi carne procesată, despre care studiile arată că ar creşte riscul de cancer colorectal.
  • Redu consumul de alcool şi evită fumatul, inclusiv fumatul pasiv.

Pe lângă adoptarea unui stil de viaţă sănătos, sunt recomandate o serie de teste de screening, pentru depitarea precoce a eventualelor celule canceroase. Pentru cancerul colorectal, testele recomandate sunt:

  • testul pentru sânge ocul în fecale sau test imunochimic fecal, anual;
  • sigmoidoscopie flexibilă, la fiecare 5 ani;
  • colonoscopie;
  • clismă cu bariu cu dublu contrast;
  • colonografie CT sau colonoscopie virtuală (alternativă la colonoscopia standard).

Statistici şi prognostic

Cancerul de colon se poate răspândi la alte regiuni din corp prin sistemul limfatic. Sistemul limfatic este compus din noduli limfatici, parte a sistemului imunitar. Cancerul de colon se poate răspândi la alte organe şi prin circuitul sangvin.

Rata de supravieţuire la 5 ani este un termen statistic ce indică şansele de supravieţuire la 5 ani după diagnosticare. Cu toate acestea, nu se aplică pentru toate persoanele, fiind doar un parametru orientativ statistic.

Rata de supravieţuire la 5 ani pentru persoanele diagnosticate cu cancer de colon este de 92%, pentru persoanele cu stadiul IIA este de 87%, iar pentru stadiul IIB rata de supravieţuire la 5 ani este de 63%. Rata de supravieţuire la 5 ani pentru stadiul IIIA este de 89%, pentru stadiul IIIB este de 69%, iar pentru stadiul IIIC  de 53%.

Cancerele de colon care s-au răspândit la alte regiuni din corp şi care sunt dificil de tratat, metastazele sau stadiul IV, prezintă o rată de supravieţuire la 5 ani de doar 11%.

În cazul cancerelor rectale, rata de supravieţuire pentru stadiul I este de 87%, pentru stadiul IIA este de 80%, pentru stadiul IIB este de 49%, pentru stadiul IIIA este de 84%, pentru stadiul IIIB este de 71%, iar pentru stadiul IIIC este de 58%.

Cancerele rectale care s-au răspândit la alte regiuni din corp sunt mai dificil de tratat. Cancerele metastatice sau stadiul IV au o rată de supravieţuire la 5 ani de doar 12%.

Şansele de supravieţuire depind de momentul diagnosticării cancerului, de tipul tumorii, gradul celulelor canceroase, cât de anormale sunt celulele canceroase vizualizate la microscop.

Aceste rate de supravieţuire sunt doar estimate, nu pot prezice exact şansele de supravieţuire ale unui individ.

Cere informaţii!

Stabilirea diagnosticului de cancer poate fi şocant şi te poate afecta emoţional. Iată o serie de întrebări pe care le poţi adresa medicului ca să ştii la ce să te aştepţi în ceea ce primeşte terapia şi recuperarea:

  • Ce tip de cancer am?
  • Care este stadiul cancerului?
  • S-a răspândit la alte regiuni din corp?
  • Voi avea nevoie de mai multe teste înainte de începerea tratamentului? Ce teste?
  • Pot cere o a doua opinie înainte de începerea tratamentului?
  • Cât de grav este cancerul meu?
  • Care sunt şansele de supravieţuire?
Către articole >

LUPTĂM ÎMPREUNĂ! Intră în comunitatea suport pentru bolnavii de cancer!

Referințe: