Valori mai mari sau mai mici ale unor anumite substanţe din organism pot fi un semn de cancer. Astfel, testele de laborator de sânge, urină sau alte fluide pot fi indicate. Testele de laborator sunt importante, dar nu pot stabili independent diagnosticul de cancer.

Testele de laborator identifică nivelul unor compuşi ai metabolismului, cum ar fi creatinina sau  ureea, nitrogenul din sânge pentru a identifca dacă rinichii funcţionează corespunzător. Alte teste analizează prezenţa electroliţilor, compuşi chimici ca sodiu şi potasiul, necesare pentru funcționarea optimă a organismului. Studiile de coagulare determină cât de repede se coagulează sângele.

O analiză este hemoleucograma completă care măsoară dimensiunea, numărul și maturitatea diferitelor celule sangvine în volumul specific de sânge. Celulele sangvine roşii sunt importante pentru că transportă oxigenul şi previn anemia, valoarea hemoglobinei indică informații privind capacitatea de transport de oxigen a celulelor roşii, în timp ce hematocritul măsoară procentul de celule roşii din sânge. Celulele sangivne albe luptă împotriva infecţiilor, iar numărul crescut poate indica prezenţa unei infecţii. Trombocitele prevind hemoragiile şi facilitează vindecarea rănilor. Hemoleucograma se realizează pentru a facilita diagnosticarea unor cancere ca cele de sânge, leucemia și limfonul, sau pentru a determina cum răspunde organismul la tratament.

Urinaliza descompune componentele din urină pentru a verifica prezența unor unor proteine sau alte substanţe. Sângele din urină sau hematuria poate fi un rezultat al afecțiunilor maligne, dar poate indica şi o infecţie sau alte probleme medicale.

Numărul markerilor tumorali variază în funcţie de activitatea cancerului din circuitul sangvin. Aceşti markeri pot fi utilizaţi în detectarea cancerului, monitorizarea şi analiza progresului bolii. Markerii tumorali sunt secretaţi de ţesuturile tumorale în sânge. Detectarea lor sau a concentraţiei lor poate indica cursul cancerului sau recidiva. Sensibilitatea şi acurateţea variază, iar creşterea concentraţiei lor nu indică mereu prezenţa cancerului.

Iată cei mai utilizaţi markeri tumorali:

• Antigen specific prostatic (PSA) - nivelul crescut în sânge poate indica prezenţa cancerului de prostată, dar și alte afecţiuni ca hiperplazie prostatică benignă sau prostatită;
• CA 125 - nivelul crescut poate indica cel mai adesea cancerul ovarian, dar şi cancerul uterin, cervical, cancerul de pancreas, cancerul de ficat, de sân, cancerul de plămâni sau al tractului digestiv;
• Antigenul carcinoembrionar (CEA) - nivelul crestut indică adesea cancerul colorectal, dar şi alte tipuri de cancere;
• Alfa fetoproteina (AFP) - este normal să fie o valoare mai crescută la femeile însărcinate, dar nu apare de obicei în sângele adulţilor; un nivel crescut la femeile care nu sunt însărcinate şi la bărbați poate indica prezența unui cancer hepatic, cancer de ovare sau de testicule;
• Gonadotropina corionică umană (HCG) este o substanță ce apare normal cu valoare mai mare în sarcină, produsă de placentă; În alte situații, nivelul crescut poate indica un cancer de testicule, de ovare, ficat, stomac, pancreas, plămâni;
• CA 19-9 - este asociat cu cancerele de colon, stomac sau de tract biliar, poate indica şi un cancer de pancreas sau eventuale boli benigne;
• CA 15-3 - nivelul ridicat este de obicei asociat cu cancere de sânge, de ovare, cancere pulmonare, prostatice;
• CA 27-29 - apare ca urmare a tratamentului în cazul femeilor cu cancer mamar. Valori crescute apar şi în cazul cancerului de colon, de stomac, de rinichi, plâmâni, ovare, pancreas, uter, ficat;
• Lactat dehidrogenaza LDH - este o proteină care apare normal în organism în cantităţi mici, multe cancere pot creşte valoarea, astfel că nu este foarte utilă în identificarea tipului cancerului;
• Enolaza neuron specifică (NSE) este asocită cu multe cancere, dar mai ales pentru monitorizarea pacientilor care urmează tratament în cazul neuroblastomului sau cancerelor pulmonare cu celule mici.

Prin procedurile imagistice se creează imagini ale unor regiuni din corp care pot indica o eventuală tumoră.

Pot facilita vizualizarea şi depistarea cancerului în stadii incipiente, chiar şi când nu sunt simptome. Pot identifica mase sau noduli, pot prezice riscul ca o tumoră să devină canceroasă, pot localiza tumora, ajută la stadializarea cancerului, stabilirea planului de tratament, monitorizarea unei tumori sau recidiva. Pot depista grupuri mari de celule canceroase, dar nu pot depista celule canceroae individuale sau în cantităţi reduse. Trebuie milioane de celule pentru a forma o tumoră suficient de mare pentru a fi vizualizată la un test imagistic.

Aceste imagini pot fi realizate prin:

1. Scanări CT prin care se obțin imagini detaliate ale unor organe. Se poate administra o substanţă de contrast pentru evidenţierea unor regiuni din corp.
2. Ultrasunete - un ecograf trimite pulsuri de unde care nu pot fi auzite cu urechea liberă. Acestea lovesc ţesuturile din organism care transmit un ecou. Pe baza acestor ecouri se formează o imagine din regiunea examinată, numită imagine ecografică.
3. RMN foloseşte un magnet puternic conectat la un calculator pentru a realiza imagini detaliate ale unor regiuni din corp.
4. Tomografia cu emisie de pozitroni realizează imagini 3D care arată organe sau țesuturi din corp; se injectează un trasor iar imaginile analizează şi permit vizualizarea traseului acestuia. Tumorile apar ca puncte specifice, zone în care este mai crescută activitatea celulară. Nu pot identifica tumori mici şi nu pot diferenția cu exactitate tumorile canceroase.
5. Tehnicile cu radiaţii X folosesc doze mici de radiaţii pentru a crea imagini din interiorul organismului. Mamografia este o astfel de procedură utilizată pentru depistarea și examinarea tumorilor mamare.
6. Proceduri endoscopice. Endoscopia este o procedură medicală care presupune introducerea unui tub lung, subţire şi flexibil în interiorul organismului pentru a vizualiza structuri interne. În funcție de regiunea ce urmează a fi examinată, acesta se inserează la nivelul cavităţii bucale, anusului sau uretrei. Colonoscopia şi sigmoidoscopia sunt utilizate pentru screening-ul colonului şi rectului pentru depistarea cancerelor. Se pot îndepărta eventuali polipi care pot deveni cancerigeni. Se analizează dimensiunea, forma, localizarea ţesutului, culoarea şi textura suprafeţelor. Se pot preleva probe de țesuturi (biopsie endoscopică). Toracoscopiile şi laparoscopiile sunt utile pentru a vedea dacă anumite cancere s-au răspândit la nivelul toracelui sau abdomenului.

Diagnosticul final al cancerului se bazează pe examinarea ţesuturilor sau celulelor la microscop de către un medic anatomopatolog.