Care este rolul familiei în tratamentul pacientului oncologic? Aflați răspunsul de la doamna Victoria Asanache, navigator pacienți oncologici și Președinte al Asociației Amazonia. Urmărește materialul video de mai jos pentru a afla răspunsurile la întrebarea ta, sau citește transcrierea interviului în rândurile de mai jos.
Care este rolul familiei în tratamentul pacientului oncologic?
– transcriere video interviu cu d-na Victoria Asanache –
Victoria Asanache:
Sunt pacienți care vor să ascundă de familie un diagnostic. Ne trezim, de exemplu, că pacientul peste doi ani e metastatic și nu știm, nu l-am văzut decât pe pacient. Îl întrebăm – dar n-aveți copii, n-aveți soție, n-aveți soț, am putea vorbi cu cineva? „Nu, nu, nu, că familia nu știe că am făcut cancerul ăsta.”. Sunt alții pe care îi vezi la ușă că vin cu copilul, cu soția, sau cu soțul, toată lumea să afle despre ce e vorba. Sunt aparținători care intră înainte și spun „Nu vrem să-i spunem pacientului că are cancer, că asta o să-l termine și n-o să vrea să facă nimic. Să știm numai noi, deci nu știu cum să facem să nu-i spună nimeni acest lucru.”.
În general eu sunt pentru ca pacientul să se mobilizeze. Ca să se mobilizeze, el trebuie să știe ce boală are. Dar contează cum îi transmiți acest lucru. Dacă o să i-l transmiți brutal și-o să-i spui din prima că are cancer, nu o să obții niciodată un rezultat. Și atunci eu îmi doresc ca cei care vin la mine ca și pacienți să vină întotdeauna și cu cineva din familie; să le explic, mai râd cu ei, și le spun că patru urechi sau șase urechi sigur sunt mai bune decât două. Și atunci le explic încet.
Sunt situații în care am, de exemplu, femei cu cancer de sân, și au fete – două fete, trei fete. Și fac în așa fel încât, de-a lungul tratamentului, fetele să treacă pe la mine. De ce? Pentru că mai devreme sau mai târziu vor afla că există niște oncogene, că s-ar putea ca mama să le aibă și să le transmită fiicelor și așa mai departe. Se creează o panică din asta generală – și atunci e important să informezi pe toată lumea despre acest lucru.
Sunt multe situații în care, deși aparținătorii susțin pacienții, se creează o proastă comunicare între ei – de ce? Aparținătorii doresc să-l scutească pe celălalt de diverse munci, spunând ”Acum face chimioterapie, nu se simtă bine, să avem grijă.”. Cel care face chimioterapie zice: ”Ai văzut? M-a înlăturat. Nu mai sunt bun de nimic.”.
Și atunci se creează o mare problemă. Sunt femei cu cancer de sân care vin după un an de zile de chimioterapie divorțate. Și-mi spun. Ok, dar ce n-a mers? La un moment dat am acces și vorbesc și cu soțul, care spune ”Orice fac..”. Ea zice „Păi sigur că da, păi mă tratezi ca și cum nu sunt în regulă!”.
Deci contează foarte mult susținerea familiei, dar ea trebuie să vină într-un anumit fel. Trebuie să lăsăm loc de normalitate pacientului. Eu întotdeauna le spun „Poate că o să vă simțiți mai rău, poate că o să aveți o stare ca atunci când sunteți răciți, poate că trebuie să vă mobilizați un pic mai mult, să faceți în așa fel încât să nu vă fie rău, dar este extrem de important să vă comportați ca niște oameni normali, nu ca niște oameni bolnavi.”
În fiecare zi dacă vă veți repeta că sunteți un pacient oncologic, nu este ok. Ci trebuie să spuneți ”Sunt normal, am o perioadă, o s-o trec, îmi e mai greu acum, dar o să fiu în poziția în care peste ceva timp o să am chiar normalitate.”.
Despre autor
