Iata care sunt principalii factori de risc pentru cancerul de piele – cum sunt acestia implicati, simptomele de cancer de piele si cateva recomandari de preventie.
CUPRINS:
1. Informatii generale despre cancerul de piele
2. Principalii factori de risc pentru cancerul de piele
3. Cum putem reduce riscul de cancer de piele?
Informatii generale despre cancerul de piele
Cancerul de piele poate sa apara cel mai frecvent in zonele de piele expuse la soare – fata (inclusiv buzele), urechi, gat, maini, piept, partea superioara a spatelui, picioare etc. Cu toate acestea, se poate dezvolta si in zonele de piele mai putin expuse la soare. Majoritatea cancerelor de piele incep in epiderma, stratul superior al pielii. Epiderma contine trei tipuri principale de celule:
- celule scuamoase (cancerul de piele care se poate dezvolta la nivelul acestor celule se numeste carcinom cu celule scuamoase);
- celule bazale (cancerul de piele care se formeaza la nivelul acestor celule se numeste carcinom bazocelular);
- melanocite (cancerul de piele care incepe in melanocite se numeste melanom).
Principala cauza a cancerului de piele este supraexpunerea la radiatii UV, mai ales atunci cand are ca rezultat arsuri solare si formarea de vezicule. Razele ultraviolete (UV) afecteaza ADN-ului pielii, ducand la formarea de celule anormale. Aceste celule anormale pot incepe sa se divida rapid intr-o maniera necontrolata, formand o masa de celule canceroase. Insa, multi alti factori pot creste riscul de a dezvolta cancer de piele.
Semne de cancer de piele
Cel mai frecvent semn de avertizare al cancerului de piele este o modificare la nivelul pielii, de obicei o noua crestere sau o modificare a unei cresteri sau alunite existente. Carcinomul bazocelular este observat cel mai frecvent pe zonele pielii expuse la soare, inclusiv pe maini, fata, picioare, urechi. Semnele si simptomele carcinomului bazocelular includ leziune sau modificare mica, neteda, sidefata, leziune plata, de culoare roz/rosiatica sau maro, pe trunchi sau pe maini si picioare, leziune cu crusta sau care sangereaza des.
Semnele si simptomele carcinomului cu celule scuamoase includ un nodul ferm roz sau rosu, o leziune aspra, solzoasa, care poate cauza mancarime, poate sangera si poate forma o crusta. Semnele si simptomele melanomului includ leziune sau o umflatura cu pigment maro, alunita care isi schimba culoarea, dimensiunea sau care sangereaza. In cazul melanomului se poate aplica regula ABCDE – asimetrie, margini neregulate, culoare modificata, diametru mai mare, evolutie – isi schimba forma, marimea, aspectul.
Principalii factori de risc pentru cancerul de piele
Principalul factor de risc pentru cancerul de piele este expunerea la lumina ultravioleta (UV), inclusiv lumina soarelui si solar. Riscul creste odata cu nivelul de expunere. Oricine poate dezvolta cancer de piele. Pe langa expunerea la soare, exista si alti factori care pot creste riscul de a dezvolta cancer de piele.
Radiatiile UV si riscul de cancer de piele
Expunerea la radiatiile ultraviolete de tip B (UVB) pare sa fie mai strans legata de cancerul de piele. Insa, radiatiile UVA pot juca, de asemenea, un rol in dezvoltarea carcinomului bazocelular, a carcinomului cu celule scuamoase si a melanomului. Este important sa va protejati pielea atat de radiatiile UVA, cat si de radiatiile UVB. Lumina soarelui este importanta pentru a obtine necesarul de vitamina D. Insa, radiatiile UV in exces pot cauza arsuri solare, imbatranirea prematura a pielii, deteriorarea pielii, afectarea ochilor, cancer de piele. Expunerea crescuta la UV poate afecta direct pielea, provocand modificari ale ADN-ului (mutatii genetice) ce pot duce la dezvoltarea cancerului.
Desi oricine poate dezvolta cancer de piele, riscul este mai mare pentru persoanele care au pielea deschisa la culoare sau cu pistrui, piele care se arde usor. Riscul de cancer este mai mare si in caz de istoric de arsuri solare si in cazul celor care petrec mult timp in aer liber – expunere directa crescuta la soare. Vezi aici mai multe despre bronz si riscul de cancer.
Retineti!
Expunerea la soare este responsabila pentru peste 70% dintre cancerele de piele, reprezentand cel mai mare factor de risc. Cu toate acestea, carcinomul cu celule scuamoase este tipul cel mai strans legat de expunerea la soare. Nivelul de expunere la lumina ultravioleta (UV) depinde de puterea luminii, durata expunerii si daca pielea a fost protejata in vreun fel. In timp ce expunerea la soare joaca un rol in toate tipurile majore de cancer de piele, tipul de cancer variaza in functie de tiparul de expunere. Carcinomul cu celule scuamoase si carcinomul bazocelular sunt mai strans legate de expunerea pe termen lung – risc mai mare pentru cei care petrec mai mult timp in aer liber pentru munca, de exemplu. In schimb, melanomul este asociat mai mult cu expunerea la soare rara, dar intensa.
Bronzarea poate contribui la deteriorarea ADN-ului, la imbatranirea prematura a pielii si la cancerul de piele. De fiecare data cand pielea este expusa la soare, doza totala de radiatie UV pe viata creste. In timp, aceste daune sunt cumulative, chiar si atunci cand nu exista arsuri solare. Toate tipurile de arsuri solare, fie ele grave sau usoare, pot provoca leziuni permanente si ireversibile ale pielii care pot duce la dezvoltarea cancerului de piele mai tarziu in viata.
Varsta
Riscul de cancer de piele creste odata cu inaintarea in varsta, cel mai probabil din cauza expunerii cumulative la radiatii UV. Riscul dat de arsuri solare si expunerea crescuta la soare este cumulativ si ireversibil.
Tipul pielii
Caucazienii au un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele. Riscul este, de asemenea, mai mare pentru persoanele cu par blond sau roscat, ochi albastri sau verzi sau piele care se arde usor. Tonul pielii poate fi un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea cancerului de piele.
Alunite
Cele mai multe alunite sunt inofensive si cel mai probabil nu se vor transforma niciodata in cancer. Insa, un numar mare de alunite poate creste riscul de a dezvolta melanom. Prezenta nevilor displazici (alunite care pot semana cu melanomul) poate creste, de asemenea, riscul, cu 10 %. Desi majoritatea nevilor displazici nu se vor dezvolta in melanom, exista un anumit risc. Astfel, este important sa mergeti periodic la un control dermatologic pentru examinarea alunitelor si a pielii.
Numarul de alunite pe care le dezvoltam este determinat de factori genetici (mosteniti) si de expunerea la radiatii ultraviolete (UV). Alunitele sunt de obicei maro mediu spre inchis, dar pot fi si palide sau negre. Majoritatea alunitelor sunt plate si au o forma si o culoare uniforma. Unele alunite sunt mai proeminente si acestea sunt de obicei moi la atingere si de culoare mai deschisa.
Genetica
Istoricul personal sau familial de cancer de piele poate creste riscul personal de cancer.
Fumatul
Fumatorii pot avea un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele – mai ales carcinom cu celule scuamoase.
Keratoza actinica
Keratoza actinica (keratoza solara) implica anumite leziuni ale pielii foarte frecvente care apar ca pete aspre, solzoase, asemanatoare negilor pe piele si pot fi roz, rosii sau maro. Sunt mai frecvente pe zonele corpului expuse la soare.
Sindroame mostenite
Anumite afectiuni genetice rare sunt asociate cu un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele. Aceste afectiuni includ sindromul carcinomului bazocelular nevoid, numit si sindromul Gorlin, si sindroame foarte rare ca sindromul Rombo, sindromul Bazex-Dupré-Christol si epidermoliza buloasa simplex, printre altele. Sindroamele rare asociate cu un risc mai mare de carcinom cu celule scuamoase includ xeroderma pigmentosum, albinismul, epidermoliza buloasa simplex, diskeratoza congenita.
Tratament anterior cu radioterapie
Cand o persoana primeste tratament cu radioterapie pentru a trata un cancer, poate avea ulterior un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele.
Cum putem reduce riscul de cancer de piele?
Majoritatea cancerelor de piele pot fi prevenite. Desi nu exista o modalitate dovedita de a preveni complet cancerul de piele, este posibil sa puteti reduce riscul. In primul rand, se recomanda reducerea expunerii la radiatiile UV, in special prin reducerea timpului petrecut la soare si evitarea solarului. Limitati sau evitati expunerea directa la soare mai ales intre orele 10:00 si 16:00. Purtati imbracaminte de protectie, inclusiv o palarie cu boruri largi care protejeaza fata, gatul si urechile, precum si ochelari de soare. Folositi zilnic un produs de protectie solara cu spectru larg, pe tot parcursul anului.
De asemenea, se recomanda autoexaminarea pielii in mod regulat si controale dermatologice de rutina – pentru examinarea alunitelor si a pielii.
Referinte:
(1) https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/skin-cancer/risks-causes
(2) https://www.aad.org/media/stats-skin-cancer
(3) https://stanfordhealthcare.org/medical-conditions/cancer/skin-cancer/causes-skin-cancer/causes-risk-factors-skin-cancer.html
(4) https://www.cdc.gov/cancer/skin/basic_info/risk_factors.htm