Cancerul glandelor lacrimale – cauze, simptome, tratament

cancerul glandelor lacrimale

Tumorile glandei lacrimale pot fi benigne sau maligne. Iata care sunt simptomele legate de cancerul glandelor lacrimale, factorii de risc si metodele de diagnostic si tratament utilizate.

CUPRINS:

1. Ce sunt tumorile glandei lacrimale?
2. Simptome
3. Cauze si factori de risc
4. Metode de diagnostic
5. Tratament

Ce sunt tumorile glandei lacrimale?

Glandele lacrimale se afla in coltul extern al ochiului si  produc lichidul ce curata si protejeaza suprafata pleoapei – lacrimile. Tumorile la nivelul glandelor lacrimale sunt rare si pot fi maligne sau benigne. Tumorile glandei lacrimale reprezinta 10 % dintre toate tumorile de la nivel orbital si sunt clasificate in general ca formatiuni epiteliale si neepiteliale. Dintre toate tumorile orbitale, tumorile epiteliale lacrimale reprezinta 5 – 8 %, jumatate dintre acestea fiind tumori benigne mixte si cealalta jumatate carcinoame.

Cea mai frecventa leziune epiteliala benigna a glandei lacrimale este tumora benigna mixta, care se prezinta, in general, ca o masa nedureroasa, fara semne de inflamatie, ce persista mai mult de 12 luni. Pe de alta parte, leziunile epiteliale maligne prezinta cel mai frecvent umflaturi dureroase ale pleoapei superioare care se dezvolta in decurs de un an. Carcinomul chistic adenoid al glandei lacrimale este o forma rara de adenocarcinom, care este un termen larg ce include orice cancer care apare din tesuturile glandulare.

→ Citeste si despre melanomul ocular.

glandele lacrimale

Simptome pentru cancerul glandelor lacrimale

Multe dintre simptome sunt similare cu cele ale altor tipuri de cancer ocular. Iata cateva semne si simptome pe care le puteti observa in cancerul glandei lacrimale:

  • umflatura in zona ochiului;
  • lacrimare intensa;
  • o masa in jurul zonei glandei lacrimale (spre partea exterioara a pleoapelor);
  • probleme cu vederea, cum ar fi vederea dubla sau incetosata;
  • durere in jurul unui ochi.

Mergeti la medic daca aveti oricare dintre aceste simptome. Cancerul glandei lacrimale este rar si este mai posibil ca simptomele sa fie date de alta problema, care nu e cancer – dar e important sa fie facut un diagnostic corect.

→ Citeste si despre cancerul pleoapelor.

Cauze si factori de risc

Cancerul glandelor lacrimale este un cancer rar si nu se cunosc prea multe despre posibila cauza. Cercetarile in acest domeniu implica un numar mic de oameni si acest lucru face dificila gasirea unei legaturi comune. Stim ca tumorile glandelor lacrimale se pot dezvolta la orice varsta.

Factorii de risc pentru cancerul glandelor lacrimale includ:

  • varsta – tumorile glandei lacrimale apar mai frecvent la persoanele de 30 – 40 ani;
  • istoric de limfom – persoanele cu istoric personal de limfom prezinta un risc mai mare de a dezvolta limfom periocular (in jurul ochiului);
  • indepartarea incompleta a unei tumori benigne anterioare – in unele cazuri, daca o tumora necanceroasa a glandei lacrimale nu a fost complet eliminata, exista un risc de aparitie a unei tumori maligne a glandei lacrimale;
  • radioterapie anterioara in zona fetei.

simptome cancer in glandele lacrimale

Metode de diagnostic pentru cancerul glandelor lacrimale

Testele pentru cancerul glandelor lacrimale sunt aceleasi ca pentru alte tipuri de cancer ocular si pot include:

  • examinarea ochilor;
  • examinare RMN;
  • scanare CT;
  • biopsie.

Medicii folosesc numeroase teste pentru a diagnostica o tumora si pentru a afla daca este canceroasa – si daca da, daca s-a raspandit in alta parte a corpului – metastaza. Unele teste pot determina, de asemenea, care tratamente pot fi cele mai eficiente. Pentru majoritatea tipurilor de tumori, biopsia este singura modalitate de a pune un diagnostic definitiv. Daca o biopsie nu este posibila, medicul poate sugera alte teste care vor ajuta la stabilirea unui diagnostic. Testele imagistice pot fi folosite pentru a vedea daca boala s-a raspandit.

Tipul de biopsie efectuat depinde de localizarea tumorii. Intr-o biopsie incizionala, chirurgul face o taietura in tumora si va preleva o proba de tesut. Intr-o biopsie excizionala, utilizata mai frecvent pentru tumorile epiteliale mixte benigne, chirurgul elimina intreaga tumora. O biopsie cu ac fin va preleva o cantitate mica de tesut pentru examinare la microscop prin introducerea unui ac direct in tumora pentru a extrage celulele.

Cunoasterea stadiului il ajuta pe medic sa decida ce tip de tratament este cel mai bun si poate ajuta la prezicerea prognosticului unui pacient, care este sansa de recuperare. Exista diferite tipuri de stadializari pentru diferite tipuri de tumori. Un instrument pe care medicii il folosesc pentru a descrie stadiul este sistemul TNM.

cauze cancerul glandelor lacrimale

Tratament

Pentru acest tip de tumora, mai multi medici lucreaza adesea impreuna pentru a stabili un plan general de tratament al pacientului, care combina diferite tipuri de tratamente – este vorba despre o echipa multidisciplinara. Obiectivele tratamentului includ indepartarea completa a tumorii, precum si mentinerea sanatatii si a vederii. Medicul va va recomanda cel mai bun tratament. Decizia depinde de:

  • tipul de cancer si localizare;
  • dimensiunea tumorii, cat de mult s-a raspandit si stadiu;
  • starea generala de sanatate a pacientului.

Cel mai frecvent tip de tratament pentru o tumora epiteliala mixta benigna este o biopsie excizionala, in care tumora este indepartata chirurgical. Prognosticul este mai bun daca tumora este complet indepartata. Cel mai frecvent tratament pentru o tumora maligna a glandei lacrimale epiteliale este indepartarea chirurgicala completa a tumorii. Limfomul poate fi tratat cu radioterapie cu fascicul extern, chimioterapie, imunoterapie sau o combinatie a acestor tratamente. Carcinomul chistic adenoid al glandei lacrimale este o forma agresiva de cancer, iar cel mai frecvent tip de tratament este o procedura numita exenteratie. In aceasta procedura, chirurgul indeparteaza glanda lacrimala, globul ocular, muschii si tot continutul orbital si osul adiacent. O combinatie de chimioterapie si radioterapie poate fi, de asemenea, utilizata ca parte a planului de tratament. Tratamentul are cel mai mare succes atunci cand cancerul nu s-a raspandit.

Interventie chirurgicala

Adesea, tratamentul pentru majoritatea tipurilor de cancer la nivelul glandelor lacrimale este interventia chirurgicala pentru indepartarea tumorii. Chirurgia implica indepartarea tumorii si a unor tesuturi sanatoase din jur in timpul unei operatii. In timpul interventiei chirurgicale, medicul va indeparta anumite portiuni ale zonei afectate. Rareori, daca este necesar, intregul ochi (numit enucleatie) va fi indepartat, in functie de marimea si raspandirea tumorii. Daca este necesara enucleatia, discutati cu medicul despre o proteza.

Efectele secundare posibile ale chirurgiei oculare sunt similare cu cele ale oricarei interventii chirurgicale. Acestea includ un risc de infectie, probleme cu anestezia si durere.

Radioterapie

Este posibil sa se recomanda doar radioterapie sau in combinatie cu o interventie chirurgicala sau chimioterapie. Exista diferite tipuri de radioterapie pentru cancerul ocular:

  • radioterapie externa – directioneaza fasciculele catre tumora, din afara ochiului;
  • radioterapie interna (brahiterapie) – radiatia este administrata direct in tumora, folosind un disc radioactiv mic.

Un regim de radioterapie e format de obicei dintr-un numar specific de tratamente administrate intr-un anumit timp. Terapia cu protoni  este un tip de radioterapie cu fascicul extern care foloseste protoni. La energie ridicata, protonii pot distruge celulele canceroase. Radioterapia cu intensitate modulata este o alta forma de radioterapie cu fascicul extern. Intensitatea este variata pentru a viza mai precis tumora. Ca urmare, afecteaza mai putin tesutul sanatos din jur decat prin tratamentul traditional cu radiatii.

Dozele de radiatii folosite si locul si tipul tumorii afecteaza semnificativ riscurile de efecte secundare. Efectele secundare frecvente ale radioterapiei in zona ochilor includ:

  • risc de cataracta;
  • pierderea genelor si ochi uscati – aceste efecte secundare pot aparea in caz de radioterapie cu fascicul extern si radioterapie cu fascicul de protoni.

Chimioterapie

Chimioterapia sistemica intra in fluxul sangvin pentru a ajunge la celulele tumorale din tot corpul. Se administreaza intravenos sau uneori sub forma de capsule. Pentru o tumora a glandei lacrimale, chimioterapia poate fi administrata si prin vasul de sange (intra-arterial) care alimenteaza ochiul si tumora prin introducerea unui cateter in zona inghinala. Medicul ghideaza cateterul in pozitia dorita cu ajutorul tehnologiei imagistice pentru a ajunge la vasul de sange din zona capului.

Efectele secundare ale chimioterapiei depind de individ si de doza utilizata, dar pot include oboseala, risc de infectie, greata si varsaturi, caderea parului, pierderea poftei de mancare sau diaree. Aceste reactii adverse dispar de obicei dupa terminarea tratamentului.

Imunoterapie

Imunoterapia, numita si terapie biologica, este conceputa pentru a stimula apararea naturala a corpului pentru a combate tumora. Foloseste materiale fie produse de corp, fie obtinute intr-un laborator pentru a imbunatati, viza sau restabili functia sistemului imunitar. Rituximab este cea mai frecventa imunoterapie utilizata in tratamentul unei tumori a glandei lacrimale. Este, de asemenea, utilizat pentru tratamentul limfomului non-Hodgkin.

Ingrijirea paliativa

In plus fata de tratament pentru incetinirea, oprirea sau eliminarea tumorii, o parte importanta a ingrijirii este ameliorarea simptomelor si a efectelor secundare. Aceasta abordare se numeste ingrijire paliativa sau de sustinere. Ingrijirea paliativa este orice tratament care se concentreaza pe reducerea simptomelor, imbunatatirea calitatii vietii si sprijinirea pacientilor si a familiilor acestora. Orice persoana, indiferent de varsta, tip si stadiul tumorii, poate primi ingrijiri paliative. Tratamentele paliative variaza foarte mult si includ adesea medicamente, modificari nutritionale, tehnici de relaxare, suport emotional si alte terapii. De asemenea, puteti primi tratamente paliative similare cu cele menite sa trateze cancerul, cum ar fi chimioterapia, chirurgia sau radioterapia.

Daca o tumora s-a raspandit intr-o alta zona a corpului, se numeste cancer metastatic al glandei lacrimale. Echipa medicala va va recomanda un plan de tratament care include o combinatie de interventii chirurgicale, radioterapie, imunoterapie si chimioterapie. Ingrijirea paliativa va fi, de asemenea, importanta pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor si a efectelor secundare.

Referinte:
(1) https://www.reviewofophthalmology.com/article/diagnosis-treatment-of-lacrimal-gland-neoplasias
(2) https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/eye-cancer/stages-types/types/lacrimal-gland-cancer
(3) https://www.nhsggc.org.uk/your-health/health-services/scottish-ocular-oncology-service/diagnosis-types/orbital-tumours/lacrimal-gland-carcinoma/
(4) https://www.cancer.net/cancer-types/lacrimal-gland-tumor/overview

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *