Toracoscopia – ce este si cand se recomanda

toracoscopia

Toracoscopia este o procedura medicala de diagnostic si tratament, folosita in primul rand pentru a examina cavitatea toracica. Iata care sunt indicatiile si ce implica procedura.

CUPRINS:

1. Ce este toracoscopia?
2. Cand este indicata toracoscopia?
3. Ce presupune o toracoscopie?
4. Posibile complicatii si contraindicatii

Ce este toracoscopia?

Toracoscopia este o procedura folosita in special pentru a examina cavitatea toracica. Procedura se efectueaza folosind un toracoscop, un tub subtire, flexibil, cu o sursa de lumina si o camera video de dimensiuni mici la capat. Acest tub este introdus printr-o mica incizie facuta langa capatul inferior al omoplatului, intre coaste.

Aceasta procedura este, in general, un instrument de linia a doua, utilizat pentru diagnostic sau ca tratament pentru probleme ce afecteaza cavitatea toracica. Se efectueaza de obicei dupa ce au fost incercate si alte proceduri mai putin invazive, cum ar fi ecografii, tomografia computerizata (CT) etc. Aceasta procedura poate fi facuta in scopul examinarii – toracoscopie medicala sau pleuroscopie, sau in scop chirurgical. In acest caz, toracoscopia chirurgicala se numeste si chirurgie toracoscopica video-asistata.

ce implica toracoscopia

Chirurgia toracica video-asistata

Chirurgia toracica video asistata este un tip de interventie chirurgicala pentru diagnosticarea si tratarea unor afectiuni care implica zona toracica. Foloseste o camera video speciala numita toracoscop. Este un tip de chirurgie minim invaziva. Asta inseamna ca implica incizii mai mici decat chirurgia deschisa traditionala. Toracoscopul transmite imagini din interiorul cutiei toracice pe un monitor video, ghidand chirurgul in timpul efectuarii procedurii.

Aceasta se poate efectua pentru o varietate de proceduri, cum ar fi:

  • biopsie pentru diagnosticarea cancerului pulmonar, mezoteliomului si a altor tipuri de cancer toracic;
  • chirurgia pulmonara, cum ar fi interventia chirurgicala pentru tratarea cancerului pulmonar si interventia chirurgicala de reducere a volumului pulmonar;
  • proceduri pentru eliminarea excesului de lichid sau aer din zona din jurul plamanilor;
  • chirurgie pentru tratarea anumitor tipuri de tulburari esofagiene;
  • chirurgie pentru indepartarea partiala sau totala a esofagului (esofagectomie);
  • tratarea herniei hiatale;
  • chirurgie de indepartare a timusului (timectomie);
  • anumite proceduri care implica inima, coastele, coloana vertebrala si diafragma etc.

Cand este indicata toracoscopia?

Medicii pot recomanda o toracoscopie din mai multe motive:

  • pentru a depista anumite probleme pulmonare;
  • pentru a cauta cauza anumitor probleme pulmonare – cum ar fi probleme de respiratie sau tuse cu sange;
  • pentru a examina o zona suspecta din cavitatea toracica;
  • prelevarea de probe;
  • pentru a elimina excesul de lichid din zona toracica etc.

De asemenea, poate fi utilizata pentru prelevarea de probe de biopsie din ganglioni limfatici, tesutul pulmonar anormal, peretele toracic sau din pleura. Este frecvent utilizata pentru persoanele cu mezoteliom si cancer pulmonar. Toracoscopia poate fi uneori utilizata pentru a trata cancerele pulmonare mici prin indepartarea unei parti a plamanului care contine tumora sau a unui lob din plaman (lobectomie) daca tumora este mai mare. In anumite cazuri, poate fi utilizata si pentru tratarea cancerelor de esofag sau cancere ale timusului.

Este efectuata adesea si pentru a elimina excesul de lichid care se afla in jurul plamanului si care provoaca probleme de respiratie (drenaj). Permite scurgerea rapida de lichid la persoanele cu revarsat pleural, permitand in acelasi timp un examen vizual al cavitatii pleurale. Lichidul pleural poate fi, de asemenea, trimis la laborator pentru a vedea daca are celule canceroase (denumit revarsat pleural malign).

O toracoscopie se poate face si pentru a diagnostica si stadializa o serie de cancere din cavitatea toracica, precum cancerul pulmonar, mezoteliomul si cancerul esofagian. Poate fi folosita pentru a preleva probe de tesut din mucoasele plamanilor (pleura parietala si viscerala), spatiile pleurale, peretele toracic, spatiul dintre plamani, membrana care inconjoara inima (pericardul). In plus, in timpul unei toracoscopii pot fi introduse o serie de medicamente sau alte tratamente direct in plamani (pleurodeza).

indicatii toracoscopie

Ce presupune o toracoscopie?

Inainte de procedura, medicul va poate recomanda sa nu luati anumite medicamente pentru diluarea sangelui (inclusiv aspirina) – timp de cateva zile. De asemenea, vi se poate cere sa nu mancati si sa nu beti nimic cu cel putin cateva ore inainte de procedura. Se poate face adesea doar cu anestezie locala, dar de obicei se face anestezie generala si pacientul va fi intubat oro-traheal. Initial, se vor face teste de sange – in special pentru a vedea daca exista tendinta de sangerare excesiva. Se va face adesea si o electrocardiograma si se va testa functia pulmonara.

Medicul va va spune ce tratamente si medicamente sa nu luati inainte de procedura. De obicei, acestea sunt medicamente care afecteaza coagularea sangelui, tensiunea arteriala sau glicemia, inclusiv:

  • anticoagulante (diluanti sangvini) precum warfarina si clopidogrel;
  • medicamente pentru diabet, inclusiv insulina;
  • diuretice, cum ar fi furosemid si hidroclorotiazida;
  • medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi aspirina si celecoxib.

In functie de obiectivele procedurii, pleuroscopia dureaza de obicei 30 – 90 de minute, fara a include timpul de pregatire si recuperare. Timpul de recuperare poate varia in functie de tipul de anestezie.

Pacientul este plasat in decubit lateral (asezat pe o parte) si se fac o serie de incizii prin care se vor introduce trocarele – un trocar pentru toracoscop si alte doua cu rol de port de lucru – trocare de lucru. Uneori, se poate introduce aer in spatiul din jurul plamanului. Acest lucru face ca plamanul sa devina mai mic, astfel incat medicul sa poata vedea mai multe structuri in jurul lui.

Recuperarea dupa interventie

Dupa procedura, este probabil ca gura si gatul sa fie mortite cateva ore. Nu veti avea voie sa mancati sau sa beti pana cand nu dispare complet amorteala. Odata ce amorteala a disparut, este posibil sa apara dureri in gat sau raguseala o zi si dureri sau amorteli in zonele inciziilor. O radiografie toracica poate fi efectuata dupa interventia chirurgicala pentru a verifica semne ale unor eventuale complicatii. Adresati-va medicului daca aveti febra, frisoane sau durere severa, umflaturi, roseata sau scurgeri la locul inciziei. Acestea sunt semne de infectie care necesita asistenta medicala imediata.

Daca s-a efectuat o biopsie (sau a fost prelevat lichid pleural pentru evaluare in laborator), medicul va analiza rezultatele. Daca raportul indica faptul ca s-a depistat un cancer, medicul va putea spune ce tip de cancer este, precum si gradul sau (cat de agresiv sau de lent poate fi). In astfel de cazuri, vor fi recomandate teste suplimentare pentru a stabili cel mai bun plan de tratament.

Posibile complicatii si contraindicatii

Contraindicatii

Toracoscopia este o procedura relativ sigura, cu doar cateva contraindicatii. Aceasta procedura este contraindicata in caz de aderente severe ale membranelor pleurale. Cauzele aderentelor pleurale includ istoric de infectii respiratorii, radioterapie in zona toracica, azbestoza si complicatii ale operatiei de bypass cardiac. Mai putin frecvent, toracoscopia poate fi contraindicata persoanelor cu tulburari grave de sangerare, cum ar fi hemofilia sau insuficienta respiratorie severa, cum ar putea aparea in caz de fibroza chistica, accident vascular cerebral si boala pulmonara obstructiva cronica avansata (BPOC). De asemenea, pleuroscopia trebuie intarziata in cazul persoanelor cu o infectie respiratorie activa, cum ar fi pneumonia, sau in cazul celor care se recupereaza dupa un atac de cord recent – pana cand starea lor devine stabila.

Riscuri posibile si complicatii

Chiar daca toracoscopia este considerata o procedura minim invaziva, prezinta aceleasi riscuri ca orice procedura chirurgicala, inclusiv reactii adverse la anestezie. Efectele secundare pot aparea dupa orice fel de procedura. Cel mai frecvent efect secundar al unei toracoscopii este febra. Alte reactii adverse sunt rare, dar pot include:

  • sangerare;
  • pneumonie (infectie in plamani);
  • probleme de respiratie;
  • durere si amorteala;
  • necesitatea unei toracotomii, unde cavitatea toracica este deschisa printr-o taietura mai mare, deoarece procedura nu s-a putut face prin incizia mai mica utilizata in caz de toracoscopie;
  • colapsul unei parti a plamanului (pneumotorax);
  • aer din cavitatea toracica ce patrunde in tesuturile de sub pielea din zona pieptului, gatului sau fetei (emfizem subcutanat);
  • punctia plamanului;
  • infectia inciziilor etc.

pregatirea pentru toracoscopie

Medicul poate comanda o radiografie toracica dupa toracoscopie pentru a verifica un eventual pneumotorax (sau alte probleme pulmonare). Unele probleme pot disparea de la sine, dar daca provoaca simptome (cum ar fi probleme de respiratie), este posibil sa fie nevoie de tratament.

Un rezultat anormal poate insemna, in unele cazuri:

  • cancer in plamani, in captuseala care protejeaza plamanii (numit mezoteliu) sau in esofag;
  • un cancer care s-a raspandit la ganglionii limfatici sau in  peretele toracic;
  • un cancer care s-a raspandit in plamani din alte parti ale corpului;
  • revarsat pleural etc.

Medicul va decide daca aveti nevoie de teste suplimentare, alte proceduri, ingrijire ulterioara sau anumite forme de tratament.

Referinte:
(1) https://www.cancer.org/treatment/understanding-your-diagnosis/tests/endoscopy/thoracoscopy.html
(2) https://emedicine.medscape.com/article/1970079-overview
(3) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4700382/
(4) https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/video-assisted-thoracic-surgery/about/pac-20384922
(5) https://www.verywellhealth.com/what-is-a-pleuroscopy-2249165
(6) https://breathe.ersjournals.com/content/8/2/156

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.