Ce sfaturi aveti pentru pacienti? | Intrebari frecvente

Ce sfaturi aveți pentru pacienți

Află ce sfaturi are pentru pacienți domnul doctor Bogdan Catrangiu, medic primar ginecolog – oncolog, Asociația pentru prevenirea cancerului! Urmărește materialul video de mai jos pentru a afla răspunsurile la întrebarea ta, sau citește transcrierea interviului în rândurile de mai jos.

Ce sfaturi aveți pentru pacienți?

–  transcriere video interviu cu Dr. Bogdan Catrangiu –

Dr. Bogdan Catrangiu:

Sunt medic și lucrez într-un institut oncologic, Institutul Oncologic București, de multă vreme, sunt aproape 25 de ani, și nu am cum să mă dezic de locul meu de muncă și de activitatea medicală coerentă dăruită oamenilor care au dorința să își facă o investigație sau o poveste oncologică, dar mi-am dat seama că, de fapt, toate programele astea răsunătoare ale ministerului sănătății care se numesc „Program de screening în cancerul de col uterin”, în cancerul la sân sau în cancerul de tub digestiv, întâmpină în teritoriu o rezistență.

O rezistență care este tăcută, ceva se întâmplă, deși se știe că trebuie să se ducă la medic, oamenii nu se duc la medic, sau medicii care ar trebui să se implice mai mult în această privință, sunt, să zic așa, delăsători, sau nu sunt preocupați de acest lucru, și cred că prevenția medicală ar trebui să intre într-o altfel de prevenție, cu un titlu așa mai mare, o prevenție socio-culturală, care să pună accente mai mari pe educație în toate vârstele omului, la bărbat și la femeie; să înceapă de pe băncile școlii, bineînțeles, cu mesajul cel mai adecvat.

Copilul să aibă grijă de părinți, copilul să înțeleagă valorile familiei, pe care poate că nu le înțelege pe băncile școlii, dar poate printr-o implicare mai activă, mai coerentă a autorităților, să-l responsabilizeze pentru maturitate, pentru momentul în care va întâlni o femeie, cum trebuie să se comporte față de ea. Adică, femeia nu este doar, să zic așa, un obiect sexual. Aș putea să spun că familia se regenerează doar prin femei, prin puterea femeii de a spera, pentru că ea speră în fiecare epocă la această întâlnire frumoasă cu un bărbat, care să aibă un rezultat în copii. Dar aici și statul trebuie să fie alături.

Un stat care abuzează, să zic așa, voit sau tacit de niște probleme educaționale care sunt amorfe, nimeni nu înțelege cum e mai bine, să iei sau să nu iei bacalaureatul, în care descalifică niște susținători ai actului educațional care sunt oamenii care lucrează în școli, în universități, oamenii care slujesc în biserici, și la orice biserică mă refer, nu numai la Biserica Ortodoxă, sau și la medici, face ca cetățeanul să fie o țintă în mișcare pentru că el este nevoit să gestioneze un bagaj mare sau mic de cunoștințe de unul singur, și de cele mai multe ori se descalifică, nu se califică în niciun fel.

De aceea credem că, pentru momentul actual care are o mare bogăție de informație, una dintre cele mai bune soluții care ar putea face societatea să revigoreze ar fi voluntariatul. Numai că nu trebuie să fie un voluntariat searbăd, nedoctrinar. Un voluntariat se face legând o generație de cealaltă.

Făcând o generație care este mai puternică fizic să ajute o populație care este mai afectată fizic, dar este mai înțeleaptă prin durata trăirii de viață. Adică, cu alte cuvinte, un respect față de cei care vin și a celor care vin pentru cei care au fost, pentru că lucrurile pe care ei le folosesc au fost făcute de cei dinaintea lor; informația să fie dăruită cu plăcere, nu așa ascunsă, iar acolo unde s-a simțit că anumite categorii de oameni au fost puși la colț poate, așa, cum să zic, printr-o greșeală, să se corecteze greșeala.

Nu se poate trăi fără celălalt, ca să spunem așa, iar în povestea oncologică pe care am încercat să o povestesc parțial împreună cu dumneavoastră, un pacient oncologic nu poate trăi doar cu medicamente, cu operație sau întorcându-se acasă. El merge pe stradă. El simte că și strada e a lui, chiar dacă se furișează de multe ori din cauză că are o perucă, sau își ascunde privirea. E mai obosit, are o culoare – poate albul acesta de pe pereți e mai apropiat de culoarea chipului lui.

Dar are experiența unei vieți trăite, are încă dorințele pe care le are fiecare de a împărtăși cu cineva niște aspecte de viață, poate e un profesor de matematică, poate că este un profesor de istorie, de limba română. Eu cred că omul acesta poate fi chemat din nou la o catedră de comunitatea din care face parte, ca să fie ajutat.

Viața costă în fiecare zi și dacă este un program inflaționist, chiar dacă nu ai o boală pentru care trebuie să te duci să cumperi medicamente. Dar dacă mai ești și singur, pe lângă boala aceea mai primești o greutate sufletească, care te face să nu te duci nicăieri. Vă spun așa, fără să vorbesc de medici. U

n medic nu își pierde niciodată elanul de a discuta cu un pacient. Poate că nu mai e atât de important să intre într-o sală de operație, dar pentru a pune un diagnostic, pentru a viteji un tânăr medic care poate promite ca și viitor chirurg să facă un act chirurgical mai bun, mai frumos, este binevenit. Numai că uitați: a ieșit la pensie, medicul trebuie trimis la culcare.

Bineînțeles că privatul din România are de câștigat din chestia asta. Dar câștigă într-un mod fals, pentru că consultația plătită cu mulți bani la privat, care îi aduce, să zicem, unui medic, un plus la pensie sau la altceva nu rezolvă nici problemele pecuniare ale medicului, nici nu ajută la diagnosticul pacientului.

Deci, cu alte cuvinte, aș zice că fiecare spital sau fiecare unitate care are dorința de a ajuta un pacient cu cancer să-și păstreze și medicii care sunt de o vârstă mai înaintată, să colaboreze cu ei pentru un diagnostic, pentru o suspiciune de diagnostic, și în felul acesta rămân spațiile deschise, altfel se micșorează foarte mult. Sunt medici care în momentul în care au părăsit un spital, fie că, Doamne-ferește, li s-a întâmplat ceva din cauza sănătății sau au ieșit la pensie, locul rămâne gol și cam nimeni nu mai poate să-l înlocuiască. Iar dacă în viața unui om care este pus să ajute alți oameni apar frustrări sau sincope de genul acesta de spațiu și timp, și actul medical și societatea în care trăim au foarte mult de suferit.

Mesajul meu, ca medic și ca președintele unei asociații care se numește Asociația Română Pentru Prevenția Cancerului este ca, pe lângă activitatea coerentă susținută a Ministerului Sănătății de a lupta cu boala oncologică, consider că societatea prin Administrația Publică Locală care este un alt jucător (poate așa, în afară de parcări, taxe și impozite și spații verzi) să aibă înțelegerea ca într-un areal pe care îl administrează coerent să desfășoare activități continue de anvergură în ce numește prevenția pentru a îmbunătăți prevenția recomandată de către Ministerul Sănătății.

Altfel, de unul singur, Ministerul Sănătății nu va reuși să schimbe statisticile care sunt cum sunt în România, și nu trebuie decât să dați un search pe Google să aflați că principala cauză de boală și de deces la populația feminină din România este cancerul de col uterin, la femeile cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani.

Pe bărbați poate că nu îi interesează lucrurile astea, dar pentru orice femeie care știe ce este un col uterin și s-a dus de nenumărate ori la medic, este frustrant să știe că trăiește într-un astfel de univers. Și chiar dacă face testul Babeș Papanicolau, după ce, de exemplu, descoperă că are o problemă oncologică, să descopere că nu există servicii de radioterapie coerente care să îi rezolve problema. Și de aici lucrurile trec într-o altă problemă. De ce cineva nu rezolvă într-un mod coerent problema aceasta? O să spuneți că nu au fost bani de la Banca Mondială, nu știu, sau nu au fost aparate.

Descoperind că numărul de medici dedicați radioterapiei este foarte mic în România, pentru că n-au fost programe strategice în acest domeniu, că nu aparatul de radioterapie rezolvă problema radioterapiei, ci viziunea. Părerea mea este că administrația publică locală care va dori să lucreze în domeniul ăsta oncologic va fi o administrație vizionară, care va acorda cetățenilor ei, pe lângă povestea asta oncologică, o poveste culturală coerentă, educativă coerentă, și poate, de ce nu, chiar locuri de muncă. Oamenii, dacă nu muncesc o activitate din care să aibă o satisfacție, își scad complianța față de lucrurile pe care trebuie să le facă și devin niște victime simple ale unei povești oncologice tăcute.

Fără să scot povestea dumneavoastră din tiparul poveștii, aici cred că trebuie să lucreze societatea foarte mult – în a determina administrația publică locală, respectiv o primărie, să fie un jucător activ în povestea oncologică prin programe de voluntariat în școli, în grădinițe, în universități; să uziteze și de dorințele cetățenilor care doresc să se înroleze în acest ajutor dat celuilalt. În felul ăsta poate vom socializa mai bine, și vom reuși mai multe lucruri.

Citește și:

Despre autor

Dr. Bogdan Catrangiu

Medic primar ginecolog - oncolog, Asociația pentru prevenirea cancerului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *