Oboseala în cancer

oboseala în cancer

Oboseala în cancer este cel mai frecvent simptom al afecţiunilor oncologice și cel mai comun efect secundar al tratamentului oncologic. Este definită ca o lipsă generală de energie, letargie sau epuizare, diferită de oboseala resimţită de obicei la sfârșitul zilei.

CUPRINS:

  1. Simptome
  2. Cauze
  3. Diagnostic
  4. Tratamentul și reducerea oboselii

Simptome

Gestionarea simptomelor este o parte importantă a îngrijirii și tratamentului cancerului. Aceasta se numește îngrijire paliativă sau îngrijire de susținere. Gradul de oboseală resimţit de fiecare pacient este diferit. De multe ori afectează calitatea vieţii, starea de spirit, emoţiile, capacitatea de a desfăşura activităţile zilnice, performanţa la locul de muncă, relațiile sociale, capacitatea de face față tratamentului etc.

Oboseala cronică dată de cancer nu se poate reduce prin odihnă și afectează starea fizică, emoțională, socială și spirituală.

Iată mai exact cum se manifestă:

  • stare de epuizare fizică, mentală, emoțională, spirituală și psihică;
  • corpul se simte greoi;
  • lipsa dorinței și a motivației de a desfășura anumite activități normale, ca mâncatul, gătitul etc.;
  • dificultăți de concentrare;
  • slăbiciune generală:
  • oboseala persistă chiar și după somn;
  • probleme de memorie;
  • confuzie;
  • productivitate redusă;
  • tristețe, frustrare, iritabilitate;
  • dorința permanentă de a dormi sau de a lenevi.

Oboseala este un simptom real și nu trebuie ignorat. Deși este considerată de mulți o parte „normală” a simptomelor date de cancer, asta nu înseamnă întotdeauna că boala se înrăutățește sau că tratamentele nu funcționează. De asemenea, trebuie să știți că există o serie de soluții în acest sens.

oboseala în cancer cauze

Cauze

Oboseala în cancer este adesea dată de boală în sine, de modificările care apar în corp, dar și de o serie de tratamente și efectele lor.

Motivul exact pentru oboseala în cancer nu este cunoscut. Aceasta poate fi legată atât de procesul bolii cât și de tratamente, inclusiv intervenții chirurgicale, chimioterapie și radioterapie.

Tratamentele pentru cancer asociate frecvent cu oboseala în cancer sunt:

  • Chimioterapia – Orice medicament chimioterapic poate duce la oboseală. Acest lucru poate varia de la persoană la persoană. Pentru unii durează doar câteva zile, în timp ce în alte cazuri persistă în timpul și după terminarea tratamentului. Medicamentele cu riscul cel mai mare de a cauza oboseala în cancer sunt vincristina, vinblastina și cisplatina. Oboseala în timpul chimioterapiei poate fi intensificată de dureri, de stări depresive, anxioase, de anemie sau lipsa somnului.
  • Radioterapia – Radioterapia poate provoca oboseală cumulativă în cancer (oboseală care crește în timp). Acest lucru poate apărea indiferent de locul de tratament și durează, de obicei, 3-4 săptămâni după oprirea tratamentului, dar poate continua până la 2-3 luni.
  • Transplantul de celule stem – Această formă de tratament poate provoca oboseala în cancer care durează până la un an.
  • Terapia țintită – Citokinele sunt proteine naturale ale celulelor, cum ar fi interferonii și interleukinele, ce sunt eliberate în mod normal de celulele albe din sânge ca răspuns la infecție. Acestea transportă mesaje care reglează alte elemente ale sistemului imunitar și endocrin. În cantități mari, aceste citokine pot fi toxice și pot conduce la oboseală persistentă.
  • Intervenția chirurgicală – Oboseala în cancer este adesea un efect secundar al intervenției chirurgicale, dar pacienții se simt, de obicei, mai bine cu timpul. Cu toate acestea, oboseala cauzată de intervenția chirurgicală poate fi mai gravă atunci când intervenția chirurgicală este combinată cu alte tratamente pentru cancer.

Factorii care pot cauza oboseală sau mai intensifica oboseala în cancer sunt:

  • febră;
  • greață și vărsături;
  • alimentația sau modificările apetitului;
  • deshidratare;
  • sedentarism;
  • anemie;
  • infecţie;
  • durere;
  • insomnii;
  • dezechilibre hormonale;
  • dezechilibre electrolitice;
  • stres;
  • anxietate sau depresie.

Diagnostic

Atât examenul fizic, cât și evaluarea psihologică pot fi necesare pentru a identifica posibile cauze ale oboselii și pentru a afla ce se poate face pentru tratarea acesteia.

Se va depista cauza oboselii în cancer și pentru asta e nevoie în general doar de un examen fizic și adresarea unor întrebări. Cu toate acestea, uneori pot fi necesare teste de sânge pentru a verifica numărul de celule roșii din sânge, nivelurile hormonale și electroliții.

Intensitatea oboselii poate fi măsurată pe baza unei scale. Evaluați-vă oboseala pe o scală de la unu la zece, unde 0 = fără oboseală și 10 = cea mai gravă stare de oboseală resimțită vreodată. Țineți un jurnal al oboselii în cancer pentru a vedea când apare mai exact oboseala și ce factori o amplifică sau o reduc.

tratament oboseala în cancer

Tratamentul și reducerea oboselii

Tratarea cauzelor oboselii

Tratamentul oboselii depinde de simptome și dacă este cunoscută cauza oboselii. Atunci când cauza oboselii nu este cunoscută, tratamentul este, de obicei, administrat pentru ameliorarea simptomelor și pentru a îi pune la dispoziție pacientului modalități de a face față oboselii. În primul rând, este important să tratați afecțiunile medicale care contribuie la oboseala în cancer.

Astfel, cauzele oboselii și soluțiile pot include:

  • Tratamentul cancerului – Anumite tipuri de tratament pot provoca oboseala. De exemplu, la câteva zile după chimioterapie poate apărea oboseala sau la câteva săptămâni de la radioterapie. Uneori pot fi ajustate dozele de tratament pentru a mai reduce din oboseala în cancer.
  • Afecțiuni preexistente – Anumite afecțiuni preexistente pot cauza oboseală, ca probleme cardiovasculare, probleme pulmonare, renale, hormonale, artrita, probleme neurologice etc. Este important ca acestea să fie tratate sau ținute sub control înainte, în timpul și după terapia oncologică.
  • Durerea – Durerea persistentă duce adesea la oboseală. Mai mult decât atât, multe medicamente pentru durere cauzează somnolență și oboseală. Dacă durerea face oboseală mai intensă, medicamentul pentru durere al pacientului poate fi modificat sau doza poate fi crescută. Dacă medicamentul analgezic duce la oboseala intensă, medicamentul pacientului poate fi modificat sau doza poate fi scăzută.
  • Depresie, anxietate și stres – Aceste probleme pot crește nivelul de epuizare. Gestionarea stresului și tratarea depresiei și a anxietății reduc adesea oboseala. Oboseala la pacienții care suferă de depresie poate fi tratată cu medicamente antidepresive. Medicamentele psihotimulante pot ajuta unii pacienți să aibă mai multă energie și o dispoziție mai bună și îi pot ajuta să se concentreze.
  • Insomnii – Stresul, durerea și îngrijorarea pot contribui la insomnii, ceea ce înseamnă dificultăți în a adormi sau în a rămâne adormit. În plus, unele medicamente afectează ciclul de somn.
  • Probleme alimentare – Alimentația echilibrată și sănătoasă poate reduce oboseala. De asemenea, dacă apar greață, vărsături, diaree sau constipație care duce la stări de oboseală, trebuie tratate în special aceste simptome, prin tratamentele adecvate.

Oboseala și anemia – Multe persoane cu cancer se confruntă cu anemie, care apare atunci când numărul de celule roșii ale sângelui este scăzut. Persoanele care suferă de anemie pot simți oboseală extremă. Tratamentul anemiei poate include suplimente nutritive, medicamente sau transfuzii de sânge. Tratarea anemiei poate ajuta la reducerea oboselii.

Când este cunoscută, se tratează cauza anemiei. Atunci când cauza nu este cunoscută, tratamentul pentru anemie este o îngrijire de susținere și poate include creșterea consumului de alimente bogate în fier și vitamine, transfuzii de celule sangvine roșii sau medicamente. Medicamentele care fac ca măduva osoasă să producă mai multe celule roșii din sânge pot fi utilizate pentru a trata oboseala cauzată de anemie la pacienții cărora li se administrează chimioterapie. Epoetina alfa și darbepoetina alfa sunt două dintre aceste medicamente.

Modificările stilului de viață

Activitate fizica – Activitatea fizică ușoară poate reduce oboseala. Antrenamentele fizice pot da energie, cresc apetitul, cresc calitatea vieții și oferă sentimente de satisfacție și de bine. Activitatea moderată timp de 3 până la 5 ore pe săptămână poate ajuta la oboseala în cancer. Sunt indicate și exercițiile tip yoga, tai chi, care includ mișcare, întindere, echilibru, exerciții de respirație și meditație.

Alimentația – Adoptați un stil alimentar sănătos și evitați alimentele procesate și cu adaosuri chimice. Oboseala poate fi dată de un dezechilibru mineral sau de vitamine, dar și de alte efecte ca greața, voma, disconfortul gastric. E important consumul crescut de fructe și legume, alimente bogate în proteine, fructe de pădure, lactate integrale etc. De asemenea, evitați dehidratarea. Corpul are nevoie de suficiente lichide pentru a funcționa la capacitate optimă. Fiecare celulă din corp are nevoie de apă pentru a funcționa. Deshidratarea poate cauza oboseală, amețeli, greață sau slăbiciune.

Consiliere terapeutică – Consilierea poate fi de ajutor în reducerea oboselii, cum ar fi terapia cognitiv comportamentală. Astfel se pot identifica o serie de soluții pentru gestionarea oboselii, pentru depășirea problemelor asociate, ca insomniile etc. Terapia poate ajuta prin reducerea stresului, reducerea temerilor, creșterea motivației și a stării de bine etc.

Un program de activitate și odihnă – de ce e importantă o rutină – Schimbările în rutina zilnică fac ca organismul să folosească mai multă energie. O rutină sănătoasă poate îmbunătăți somnul și poate ajuta pacientul să aibă mai multă energie pentru a fi activ în timpul zilei. Este importantă stabilirea unei rutine zilnice și a unor obiceiuri pentru a reduce oboseala și stările asociate.

Medicamente

Anumite medicamente sunt studiate pentru oboseala în cancer. Următoarele medicamente sunt studiate pentru oboseala legată de cancer:

  • Bupropionul este un antidepresiv care este studiat pentru a trata oboseala la pacienții cu sau fără depresie.
  • Dexametazona este un medicament antiinflamator studiat la pacienții cu cancer avansat.

Suplimente

Anumite suplimente alimentare sunt studiate pentru oboseala legată de cancer. L-carnitina este un supliment care ajută organismul să aibă energie și reduce inflamația care poate fi legată de oboseală. Ginseng este o plantă folosită pentru a trata oboseala. De multe ori medicul poate recomanda o serie de suplimente ca antioxidanți – acid alfa lipoic, acetil-L-carnitina și N-acetil cisteină. Alte suplimente pot fi cele pe bază de curcumină (turmenic), coenzima Q10, maca sau lăptișor de matcă.

Alte sfaturi pentru a gestiona oboseala în cancer

  • Învățați să recunoașteți semnele de avertizare timpurii ale oboselii, cum ar fi picioarele grele, incapacitatea de concentrare și ochii obosiți. Odihniți-vă înainte să apară starea de epuizare.
  • Solicitați ajutorul celor dragi atunci când oboseala vă copleșește, mai ales pentru sarcini gospodărești sau îngrijirea copiilor.
  • Nu vă forțați să îndepliniți anumite sarcini sau activități dacă simțiți că nu mai aveți deloc energie.
  • Încercați să vă distrageți atenția de la această stare de epuizare prin muzică, hobby-uri, vizite, cititul unei cărți.
  • Reduceți nivelul de stres. Evitați grijile exagerate, stresul, stările depresive și solicitați ajutorul celor dragi atunci când aveți nevoie.
  • Stabiliți o rutină zilnică pentru a vă fi mai ușor să gestionați activitățile importante și prioritizați sarcinile. Planificați la începutul săptămânii toate activitățile, inclusiv activitățile de familie, pregătirea meselor sau activitățile gospodărești.
  • Faceți liste cu activități de făcut și liste care să vă reamintească de anumite sarcini sau evenimente.
  • Încercați să dormiți 7-8 ore în fiecare noapte și să stabiliți o rutină de somn – o serie de activități înainte de culcare, aceleași ore de culcare și trezire în fiecare zi și o serie de activități plăcute în fiecare dimineață după trezire.
  • Evitați să dormiți sau să leneviți prea mult ziua. E indicat un somn la prânz. Seara înainte de culcare evitați activități care să pot suprastimula, evitați privitul la televizor sau la laptor/telefon. E indicată o rutină de seară care să includă un ceai relaxant, meditație, o baie caldă sau muzică relaxantă
  • Limitați consumul de cofeină și evitați alcoolul și fumatul.
  • Luați mese mici și mai dese.
  • Puteți apela la alte tehnici de medicină alternativă, ca acupunctura, aromaterapia pentru cancer, hipnoza, masajul, meditația, meloterapia (terapia prin muzică) sau terapia prin artă.

Referințe:

Citește și:

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *