Cauzele durerii de cap

cauzele durerii de cap

Cauzele durerii de cap pot fi variate, in functie de tipul durerii. Desi de obicei durerile de cap sunt date de lipsa somnului, stres sau anumiti factori de mediu, uneori durerile de cap pot indica anumite probleme de sanatate.

CUPRINS:

1. Ce declanseaza durerile de cap?
2. Cauzele durerii de cap primare
3. Cauzele durerii de cap secundare

Ce declanseaza durerile de cap?

Durerea de cap rezulta dintr-o serie de semnale care interactioneaza intre creier, vasele de sange si nervii din jur. In timpul unui episod de cefalee, un mecanism necunoscut activeaza nervii specifici ce afecteaza muschii si vasele de sange. Acesti nervi trimit semnale de durere catre creier.

Se crede ca migrenele rezulta atunci cand celulele nervoase reactioneaza excesiv la diferiti factori (factori declansatori). Celulele nervoase trimit impulsuri catre vasele de sange si provoaca modificari chimice in creier, rezultatul fiind durerea. Declansatorii comuni ai durerilor de cap de tensiune sau migrenelor includ:

  • consumul de alcool;
  • modificari ale tiparului de alimentatie sau somn;
  • stres emotional;
  • utilizarea excesiva a medicamentelor;
  • incordarea ochilor, gatului sau spatelui cauzata de o postura deficitara;
  • lumina puternica sau prea slaba;
  • zgomote;
  • modificari ale vremii.

Stresul poate duce la contractii ale muschilor din umeri si gat, ceea ce duce adesea la dureri de cap de tensiune. Foamea in sine poate declansa migrene sau dureri de cap, la fel ca un consum al anumitor alimente – ca ciocolata, branzeturi, citrice, alimente procesate etc. Lipsa somnului este asociata cu migrene si dureri de cap.

Exista 2 tipuri principale de cefalee:

  • cefalee primara – care adesea nu este cauzata de o alta problema de sanatate;
  • cefalee secundara – care este cauzata de o alta problema de baza.

durerea de cap secundara

Cauzele durerii de cap primare

Durerile de cap primare sunt cele mai frecvente. Acestea includ dureri de cap de tensiune, migrene si dureri de cap tip cluster. Unele dureri de cap primare pot fi declansate de factori de stil de viata, inclusiv:

  • stres;
  • probleme de vedere;
  • postura deficitara;
  • deshidratare;
  • consumul anumitor alimente;
  • lipsa somnului sau modificari ale somnului;
  • consumul de alcool – mai ales vin rosu;
  • saritul peste o masa etc.

Uneori, nu exista o cauza evidenta.

Cauzele durerii de cap secundare

Durerile de cap secundare au o cauza separata, cum ar fi boala. Acestea includ dureri de cap cauzate de consumul excesiv de alcool sau de o leziune a capului. Durerile de cap la femei pot fi cauzate de hormoni, iar unele femei observa o legatura intre dureri de cap si menstruatii. Unele dureri de cap pot aparea ca efect secundar al medicamentelor, cum ar fi analgezicele. Oamenii sufera uneori de dureri de cap atunci cand nu se simt bine. De exemplu, este posibil sa aveti dureri de cap atunci cand aveti o raceala, sinuzita, gripa sau o reactie alergica.

Durerile de cap secundare sunt legate de o alta problema sau afectiune medicala, iar cateva exemple ar fi:

  • lovituri la cap;
  • hipertensiune arteriala;
  • infectii;
  • utilizarea excesiva a medicamentelor;
  • leziuni arteriale;
  • probleme dentare;
  • encefalita;
  • glaucom;
  • atacuri de panica si tulburare de panica etc.

Rareori, durerile de cap intense pot fi legate de meningita, un accident vascular cerebral sau de anumite tumori.

Dureri de cap legate de schimbarile hormonale

Puteti dezvolta dureri de cap de la schimbarea nivelului de hormoni in timpul menstruatiei, a sarcinii si menopauzei. Schimbarile hormonale de la pilulele contraceptive si terapia de substitutie hormonala pot declansa, de asemenea, dureri de cap. Cand apar cu 2 zile inainte de menstruatie sau in primele 3 zile dupa ce incepe menstruatia, acestea se numesc migrene menstruale. Se estimeaza ca aproximativ 60 % dintre femeile cu migrene sufera, de asemenea, de migrene menstruale.

Dureri de cap la efort

Durerile de cap la efort pot sa apara rapid dupa perioade de activitate fizica intensa. Ridicarea greutatilor, alergarea si actul sexual pot fi elemente declansatoarele pentru o durere de cap la efort. Se crede ca aceste activitati provoaca un flux crescut de sange catre craniu, ceea ce poate duce la o durere de cap pulsatila pe ambele parti ale capului.

cauzele durerii de cap primare

Cefaleea de hipertensiune

Tensiunea arteriala crescuta poate cauza dureri de cap. Apare atunci cand tensiunea arteriala devine prea mare. O durere de cap legata de hipertensiune arteriala apare de obicei pe ambele parti ale capului si este de obicei intensificata de orice activitate.

Dureri de cap asociate cu medicamentele

Anumite medicamente (mai ales in exces) pot provoca dureri de cap. Durerea poate rezulta din administrarea de analgezice mai mult de 15 zile intr-o luna. Medicamentele care pot provoca dureri de cap includ si opioide, acetaminofen, aspirina, ibuprofen etc.

Durerile de cap legate de cofeina

Consumul crescut de cofeina – mai mult de 400 mg sau aproximativ 4 cani de cafea pe zi poate duce uneori la dureri de cap. In cazul persoanelor care consuma zilnic peste 200 mg de cofeina timp de peste 2 saptamani, renuntarea brusca la cafea poate duce la dureri de cap asemanatoare migrenei – efect de sevraj cofeinic. Simptomele se dezvolta de obicei in decurs de 24 de ore dupa oprirea brusca a consumului de cafea obisnuit. Alte simptome posibile includ oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate si greata.

Dureri de cap si mahmureala

Consumul excesiv de alcool poate duce la dureri de cap pulsatile in dimineata urmatoare sau chiar mai tarziu in acea zi. Aceste dureri de cap asemanatoare migrenei sunt resimtite de obicei pe ambele parti ale capului si sunt agravate de miscare. Persoana poate prezenta si greata si sensibilitate la lumina. Simptomele mahmurelii tind sa dispara in 72 de ore.

Durerile de cap pot fi ereditare?

Durerile de cap au tendinta de a avea si o componenta ereditara, mai ales migrenele. Copiii ai caror parinti sufera de migrene au de pana la 4 ori mai multe riscuri de a dezvolta la randul lor migrene. Durerile de cap pot fi, de asemenea, declansate de factori de mediu din cadrul familiei si comportamente comune, precum consumul anumitor alimente legate de dureri de cap, consum de cofeina, alcool, anumiti alergeni, expunere la fum de tigara etc.

ATENTIE! Cand indica durerea de cap o problema grava?

durerea de cap simptome de alarma

Simptome care necesita ingrijire medicala imediata

Majoritatea durerilor de cap nu sunt grave. Insa, e important sa tinem cont si de faptul ca uneori durerile de cap pot fi un semn al unei boli grave, cum ar fi un accident vascular cerebral sau meningita. Contactati urgent medicul daca:

  • durerea de cap apare brusc, este foarte severa sau duce la pierderea constientei;
  • ati avut un traumatism cranian;
  • apar brusc probleme cu vederea, mersul sau vorbirea;
  • aveti amorteala in brate sau picioare;
  • aveti si greata sau varsaturi sau febra mare;
  • aveti cefalee cu febra, dificultati de respiratie, gat rigid sau eruptii cutanate etc.

De asemenea, contactati medicul daca va confruntati cu:

  • 3 sau mai multe episoade de dureri de cap pe saptamana;
  • dureri de cap care continua sa se inrautateasca si nu trec;
  • trebuie sa luati un calmant in fiecare zi sau aproape in fiecare zi pentru durerile de cap;
  • aveti nevoie de mai mult de 2 – 3 doze de medicamente eliberate fara reteta pe saptamana pentru a ameliora durerea de cap;
  • aveti des dureri de cap care sunt declansate de efort, tuse sau activitate intensa;
  • aveti un istoric de dureri de cap, dar ati observat o agravare sau schimbare recenta a simptomelor durerii de cap.

➣ ➣ ➣ CITESTE SI DESPRE AFECTIUNI ASOCIATE DURERILOR DE CAP.

Referinte:
(1) https://www.health.harvard.edu/diseases-and-conditions/top-7-reasons-you-have-a-headache
(2) https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/causes-of-headaches
(3) https://headaches.org/resources/the-complete-headache-chart/
(4) https://www.medicalnewstoday.com/articles/73936
(5) https://www.webmd.com/migraines-headaches/migraines-headaches-basics

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *