Cancerul la apendice – cauze, simptome, tratament

cancer la apendice

Cancerul la apendice este rar si de obicei greu de depistat in stadii incipiente. Iata care sunt cauzele, simptomele asociate, precum si metodele de tratament folosite.

CUPRINS:

1. Ce este cancerul la apendice?
2. Semne si simptome
3. Cauze si factori de risc
4. Diagnostic
5. Metode de tratament

Ce este cancerul la apendice?

Cancerul la apendice este un tip de cancer care se dezvolta in celulele care alcatuiesc apendicele. Unele tumori de apendice sunt benigne, ceea ce inseamna ca nu invadeaza alte tesuturi si nu se raspandesc. Alte tumori sunt maligne si, prin urmare, canceroase, ceea ce inseamna ca invadeaza si se pot raspandi in alte organe. Cancerul la apendice se poate raspandi in diferite parti ale abdomenului direct din apendice, de obicei atunci cand apar rupturi. Mai rar, cancerul la apendice se poate raspandi prin ganglioni limfatici in zone din afara abdomenului. De cele mai multe ori, cancerul la apendice este depistat intamplator in timpul procesului de cautare a sursei unei alte probleme, cum ar fi apendicita (inflamatia apendicelui).

tipuri de cancer de apendice

Tipuri

Exista doua tipuri principale de cancer la apendice sau cancer apendicular: cancerul apendicular epitelial si cancerul apendicular neuroendocrin. Tumorile epiteliale se dezvolta din celulele care alcatuiesc captuseala apendicelui. Aceste celule ajuta la formarea unei substante numita mucina. Mucina protejeaza mucoasa stomacului, a intestinelor si a apendicelui. Cele mai multe tipuri de cancer epitelial la apendice pot duce la acumularea de mucina, care poate provoca ruptura apendicelui. Cand mucina din apendice se acumuleaza in abdomen, provoaca o afectiune numita pseudomixom peritoneal. Neoplasmul mucinos este un tip rar si complex de cancer apendicular epitelial. In functie de aspectul celulelor la microscop, tumorile acestea pot fi de grad scazut sau de grad inalt si se pot raspandi in alte zone ale corpului.

Tumorile neuroendocrine ale apendicelui se formeaza din celule numite celule enterocromafine. Acestea produc substante chimice implicate in digestie si miscarile intestinale.

Semne si simptome

In general, in majoritatea cazurilor de cancer la apendice, in special in stadiile incipiente, nu exista simptome. Simptomele pot aparea in general cand cancerul s-a raspandit dincolo de apendice la alte organe sau structuri din corp sau daca apar rupturi. Multe dintre simptomele cancerului de apendice sunt nespecifice si ar putea fi rezultatul mai multor tipuri diferite de boli si afectiuni. Semnele si simptomele pot include:

  • distensie abdominala sau balonare persistenta;
  • apendicita sau inflamatia apendicelui;
  • ocluzie intestinala;
  • modificari de tranzit intestinal;
  • acumularea de lichid in abdomen;
  • hernii;
  • dureri abdominale severe.

Cand cancerul se raspandeste la un alt organ (cum ar fi ficatul), vorbim despre o forma avansata de cancer de apendice. Raspandirea unei tumori neuroendocrine in ficat poate provoca o afectiune numita sindrom carcinoid. Semnele si simptomele sindromului carcinoid includ:

  • durere abdominala;
  • diaree;
  • senzatie de plenitudine in abdomen;
  • scurtarea respiratiei;
  • respiratie suieratoare;
  • inrosirea pielii etc.

Simptomele peudomixomului peritoneal

Unele tipuri de tumori ale apendicelui pot provoca pseudomixom peritoneal, care apare atunci cand apendicele se rupe si celulele tumorale se scurg in cavitatea abdominala. Celulele tumorale secreta un gel proteic numit mucina care se poate acumula in cavitatea abdominala si continua sa se raspandeasca. Fara tratament, acumularea acestui gel poate duce la probleme cu sistemul digestiv si blocaje intestinale.

Simptomele acestei probleme pot include:

  • dureri abdominale – care trec si reapar;
  • abdomen umflat sau marit;
  • pierderea poftei de mancare;
  • senzatie de plin dupa mese usoare;
  • greata si varsaturi;
  • constipatie si diaree;
  • hernie inghinala, continand mucus – mai frecventa la barbati.

Apendicita si cancerul de apendice

Apendicita, care este inflamatia apendicelui, poate fi primul semn al cancerului la apendice. Acest lucru este in principal dat de faptul ca unele tumori apendiculare pot bloca apendicele, ducand la blocarea bacteriilor care se gasesc in mod normal in intestine si la dezvoltarea lor in interiorul apendicelui.

Cel mai frecvent tratament pentru apendicita este interventia chirurgicala de urgenta pentru indepartarea sa. Odata ce chirurgul elimina apendicele, o biopsie a tesutului poate arata daca o persoana are cancer de apendice sau nu. Simptomele apendicitei includ de obicei dureri severe la nivelul abdomenului. Durerea apare intre buric si abdomenul inferior drept, se agraveaza odata cu miscarea sau respiratiile profunde si apare brusc si se agraveaza destul de repede. Apendicita poate provoca, de asemenea, umflaturi abdominale, greata sau varsaturi, constipatie sau diaree.

Nu toate tipurile de cancer de apendice vor provoca apendicita. De exemplu, majoritatea tumorilor neuroendocrine se formeaza in varful apendicelui, deci este putin probabil sa provoace un blocaj care ar putea duce la apendicita. De asemenea, este important sa retineti ca in general persoanele care dezvolta apendicita NU au cancer de apendice.

diagnostic cancer la apendice

Cauze si factori de risc

Nu se cunoaste cauza exacta pentru cancerul de apendice. Conform cercetarilor, nu exista nicio legatura intre cancerul la apendice si cauze genetice sau de mediu. Factorii de risc posibili ar putea include:

  • anemie cu deficit de vitamina B-12;
  • gastrita atrofica sau inflamatie pe termen lung a mucoasei stomacului;
  • istoric familial de neoplazie endocrina multipla de tip 1 (MEN1), o tulburare care duce la aparitia tumorilor in glandele care produc hormoni;
  • fumatul etc.

Diagnostic

Diagnosticarea cancerului la apendice poate fi o provocare. Asta pentru ca este posibil sa nu existe semne sau simptome in stadiile incipiente. Cand cancerul este in stadii mai avansate, simptomele sunt nespecifice si ar putea fi cauzate de o varietate de boli sau afectiuni. In procesul de diagnosticare, pot fi utilizate mai multe tipuri diferite de teste pentru a obtine o imagine de ansamblu.

De exemplu, procedurile includ:

  • biopsie – in unele cazuri, cancerul de apendice este diagnosticat numai dupa o apendicectomie;
  • analize de sange – analizele de sange nu pot diagnostica un cancer de apendice, dar pot ajuta medicul sa excluda alte afectiuni (markerii tumorali pot fi utili in depistarea unei tumori, dar nu indica locul in care se afla tumora sau cat de avansata ar putea fi aceasta);
  • proceduri imagistice – ecografii, CT, RMN, PET – pentru a evalua dimensiunea tumorii si daca boala s-a raspandit.

Medicii folosesc teste de diagnostic pentru a afla stadiul cancerului, astfel incat stadializarea poate sa nu fie completa pana la finalizarea tuturor testelor. Medicii descriu, de asemenea, cancerul la apendice dupa gradul sau (G). Gradul descrie cat de mult seamana celulele canceroase cu celule sanatoase atunci cand sunt examinate la microscop. Citeste aici mai multe despre stadiile cancerului si gradul tumorii.

Metode de tratament

Optiunile de tratament si recomandarile depind de mai multi factori, inclusiv tipul si stadiul cancerului, posibilele efecte secundare, preferintele si starea generala de sanatate a pacientului.

Interventie chirurgicala

Operatia este cel mai frecvent tratament pentru cancerul de apendice. Cel mai adesea, cancerul la apendice este de grad scazut si, prin urmare, creste lent. Adesea poate fi tratat cu succes numai prin interventie chirurgicala.

Tipurile de interventii chirurgicale pentru cancerul de apendice includ:

  • apendicectomie sau operatie de apendicita – indepartarea chirurgicala a apendicelui – este de obicei singurul tratament necesar pentru o tumora de apendice neuroendocrina mai mica de 1,5 cm;
  • hemicolectomie – pentru o tumora neuroendocrina mai mare de 2 cm sau tumorile de apendice care nu sunt neuroendocrine, poate fi recomandata o hemicolectomie – indepartarea unei portiuni din colon de langa apendice.

Uneori pot fi facute si operatii mai complexe, daca este un cancer avansat. Cu toate acestea, operatiile mai complexe sunt mai dificile si pot avea mai multe efecte adverse. Daca un cancer s-a raspandit la un alt organ, poate fi necesara o interventie chirurgicala mai extinsa. Aceasta ar putea include indepartarea partilor din ficat sau plamani, de exemplu, daca acolo s-a raspandit cancerul. Dupa operatie, poate fi nevoie de tratament cu chimioterapie.

Chimioterapie

tratament cancer la apendice

Chimioterapia presupune utilizarea medicamentelor pentru distrugerea celulelor canceroase, de obicei prin prevenirea cresterii, diviziunii si producerii de noi celule. Exista diferite tipuri de chimioterapie, in functie de modul in care se administreaza medicamentele:

  • chimioterapie locala / intraperitoneala – administrarea medicamentelor se concentreaza pe o zona sau sectiune a corpului;
  • chimioterapie sistemica – ajunge la celulele din tot corpul.

Medicamentele specifice administrate in chimioterapia sistemica pentru cancerele de apendice non-neuroendocrine sunt similare cu cele pentru cancerul colorectal si pot include fluorouracil, leucovorina, capecitabina, irinotecan, oxaliplatina, bevacizumab, ramucirumab, cetuximab si panitumumab. Medicamentele pentru tumorile neuroendocrine metastatice includ everolimus, capecitabina, temozolamida.

Efectele secundare ale chimioterapiei depind de individ si de doza utilizata, dar pot include oboseala, risc de infectie, greata si varsaturi, caderea parului, pierderea poftei de mancare si diaree. Aceste reactii adverse dispar de obicei dupa terminarea tratamentului.

Radioterapia

Radioterapia este folosita rar pentru cancerul de apendice. De obicei este folosita pentru a trata o anumita zona atunci cand cancerul s-a raspandit, pentru a reduce simptomele. Efectele secundare ale radioterapiei pot include oboseala, reactii cutanate usoare, disconfort gastric.

Cancerul metastatic la apendice

In situatiile in care cancerul se raspandeste intr-o alta parte a corpului, este numit cancer metastatic. Planul de tratament poate include o combinatie de interventii chirurgicale, chimioterapie si radioterapie. Ingrijirile paliative vor fi, de asemenea, importante pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor si a efectelor secundare.

Referinte:
(1) https://www.cancer.gov/pediatric-adult-rare-tumor/rare-tumors/rare-digestive-system-tumors/appendiceal-cancer
(2) https://www.cancer.net/cancer-types/appendix-cancer/introduction
(3) https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/appendix-cancer
(4) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4655112/
(5) https://www.cancercenter.com/cancer-types/appendix-cancer/types

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *