Calcitonina – tot ce trebuie sa stii despre acest hormon tiroidian

calcitonina

Iata ce este calcitonina si ce rol are in organism, cand se testeaza nivelul calcitoninei, care sunt valorile normale si ce cauze pot exista pentru calcitonina marita sau scazuta.

CUPRINS:

1. Ce este calcitonina?
2. Cand se recomanda testarea nivelului de calcitonina?
3. Rezultatele analizei
4. Intrebari frecvente

Ce este calcitonina?

Calcitonina este un hormon implicat in metabolismul calciului. Este secretat de glanda tiroida. Se opune efectelor hormonului paratiroidian, care actioneaza pentru a creste nivelul de calciu din sange. Calcitonina este secretata drept raspuns la nivelurile crescute de calciu. Scade nivelul de calciu din sange prin suprimarea activitatii osteoclastelor din oase si prin cresterea cantitatii de calciu excretata prin urina. De asemenea, previne absorbtia calciului in intestin, precum si cresterea calciului absorbit de rinichi.

Este produsa si in laborator si utilizata ca medicament pentru tratarea sau prevenirea afectiunilor care duc la pierderea calciului din oase. De exemplu, este un tratament util in osteoporoza – o afectiune care provoaca oase fragile si cu risc major de fracturi. Este, de asemenea, utila in tratamentul altor boli osoase, cum ar fi boala Paget, unde ciclul de reinnoire si reparare a osului este intrerupt, ducand la oase mari si malformate.

testarea calcitoninei

Ce rol are calcitonina?

Calcitonina are rolul de a controla nivelurile de calciu. Face acest lucru prin inhibarea activitatii osteoclastelor, celulele care descompun osul. Cand osteoclastele descompun tesutul osos, calciul intra in sange. Prin prevenirea defalcarii osoase, acest hormon scade cantitatea de calciu din sange. De asemenea, hormonul pare sa scada cantitatea de calciu pe care rinichii o pot reabsorbi, scazand in continuare nivelurile.

Cand se recomanda testarea nivelului de calcitonina?

Nivelurile de calcitonina pot fi testate atunci cand un pacient este suspectat de hiperplazie a celulelor C sau cancer tiroidian medular. Testele de stimulare pot fi indicate atunci cand un pacient are rezultate nedeterminate sau normale ale calcitoninei, dar suspiciunile clinice raman. Aceste teste pot fi efectuate in mod regulat pentru membrii familiei pacientilor care au MEN 2 – neoplazia endocrina multipla de tip 2, incepand de la o varsta frageda, pentru a detecta un eventual carcinom tiroidian medular sau hiperplazia celulelor C de indata ce aceasta apare.

Daca ati fost diagnosticat cu un cancer tiroidian, medicul poate folosi acest test pentru a vedea cat de bine functioneaza tratamentul impotriva cancerului. De asemenea, se poate face acest test pentru a verifica daca boala a revenit. Insa, retineti ca testarea hormonului sau rezultatete anormale NU inseamna neaparat cancer – doar medicul poate stabili diagnosticul si vor fi necesare mai multe analize pana la un rezultat concret.

calcitonina valori crescute

Rezultatele analizei

Rezultatele testului pot varia in functie de varsta, gen, istoric de sanatate, metoda utilizata pentru testare si alte lucruri. Este posibil ca rezultatele testelor sa nu insemne ca aveti o problema. Calcitonina se masoara in picograme pe mililitru (pg/mL). O valoare normala este mai mica de 10 pg/mL. Femeile si barbatii pot avea valori normale diferite, barbatii avand valori mai mari. Alte laboratoare considera rezultatele normale urmatoarele: 8,4 pg/mL sau mai putin pentru barbati si 5,0 pg/mL sau mai putin pentru femei.

Uneori, medicii fac un al doilea (sau chiar al treilea) test de calcitonina dupa o perfuzie intravenoasa de calciu, mai ales atunci cand se suspecteaza carcinom medular al tiroidei. Acest test suplimentar ar fi necesar daca suspiciunea era foarte mare din alte considerente, dar valoarea initiala a calcitoninei era normala.

Calcitonina marita – ce inseamna?

Niveluri mai mari de calcitonina ar putea insemna un eventual cancer tiroidian medular sau ca boala a revenit. Calcitonina marita poate fi legata si de risc de hiperplazie a celulelor C. Daca sunteti deja tratat pentru un cancer tiroidian, nivelurile ridicate pot insemna ca tratamentul nu functioneaza sau ca boala a revenit dupa tratament. Alte tipuri de cancer, inclusiv cancerul de san, plaman si pancreas, pot provoca, de asemenea, niveluri ridicate de calcitonina.

Cancerul medular tiroidian este un tip rar de cancer care apare din celulele C din glanda tiroida care secreta calcitonina. Uneori este asociat cu neoplazie endocrina multipla de tip 2a si cu neoplazie endocrina multipla tip 2b. Pacientii cu un cancer tiroidian medular pot avea niveluri ridicate de calcitonina in sange. Cu toate acestea, este important sa retinem ca aceste niveluri ridicate ale calcitoninei sunt o consecinta a acestei afectiuni, nu un factor cauzal direct.

Niveluri mai mari decat cele normale ale calcitoninei pot aparea si la persoanele cu boli de rinichi, fumatori si cei cu greutate corporala mai mare. De asemenea, creste in cazul administrarii unor medicamente pentru a opri productia de acid din stomac.

calcitonina scazuta

Calcitonina scazuta – ce inseamna?

Daca ati fost diagnosticat cu o forma de cancer si urmati un tratament si daca nivelul calcitoninei este scazut, poate insemna ca tratamentul impotriva cancerului functioneaza. Nivelurile mai scazute inseamna uneori si ca tumora se micsoreaza. Nu pare sa existe niciun efect clinic asupra organismului in mor normal dat de prea putina calcitonina. Pacientii carora li s-a extirpat glanda tiroida si au un nivel nedetectabilaltele ale calcitoninei in sange nu prezinta simptome sau semne adverse ca urmare a acestui fapt.

INTREBARI FRECVENTE

nivel crescut al calcitoninei

Cum este controlata secretia calcitoninei?

Secretia acestui hormon este controlata direct de nivelul de calciu din sange. Cand nivelurile incep sa creasca, organismul raspunde prin niveluri crescute de calcitonina. Cand nivelul de calciu scade, la fel si nivelul de calcitonina.

Cum actioneaza calcitonina?

Calcitonina reduce nivelul de calciu din sange prin doua mecanisme principale. In primul rand, inhiba activitatea osteoclastelor, care sunt celulele responsabile de descompunerea oaselor. Cand osul este descompus, calciul continut in os este eliberat in fluxul sangvin. Prin urmare, inhibarea osteoclastelor de catre calcitonina reduce direct cantitatea de calciu eliberata in sange. Cu toate acestea, acest efect este de scurta durata. De asemenea, poate sa reduca resorbtia calciului in rinichi, ducand din nou la scaderea nivelului de calciu din sange.

Cand se recomanda in general aceasta analiza?

Acest test este folosit uneori ca test de screening pentru persoanele cu antecedente familiale de cancer tiroidian medular. Secretia atat a calcitoninei, cat si a hormonului paratiroidian este determinata de nivelul de calciu din sange. Cand nivelul de calciu din sange creste, calcitonina este secretata in cantitati mai mari. Cand nivelurile de calciu din sange scad, acest lucru face ca si cantitatea de calcitonina secretata sa scada. Secretia de calcitonina este, de asemenea, inhibata de hormonul somatostatina, care poate fi eliberat si de celulele C din glanda tiroida.

Calcitonina marita sau scazuta produce simptome?

Calcitonina este un hormon unic, deoarece importanta lui nu este bine cunoscuta. Astfel, nu se stie de ce nu prea produce simptome daca nivelurile sunt ridicate sau scazute. Corpul pare sa functioneze normal, chiar si cu niveluri ridicate sau scazute ale acestui hormon tiroidian.

Calcitonina marita este data de cancer?

Uneori, nivelurile ridicate de calcitonina pot indica un tip rar de cancer tiroidian medular. Acest cancer, care incepe in celulele C, poate fi legat de neoplazia endocrina multipla de tip 2b si neoplazia endocrina multipla de tip 2a. Cu toate acestea, nivelurile de calcitonina nu cauzeaza cancerul in sine. De asemenea, retineti ca un nivel crescut de calcitonina NU inseamna neaparat ca aveti cancer.

Daca nivelurile sunt crescute, se vor face mai multe teste inainte ca medicul sa poata pune un diagnostic. Aceste teste pot include o scanare tiroidiana si/sau o biopsie de tiroida.

Referinte:
(1) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4370311/
(2) https://www.news-medical.net/health/What-is-Calcitonin.aspx
(3) https://www.testing.com/tests/calcitonin/
(4) https://medlineplus.gov/lab-tests/calcitonin-test/

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

6 Comments on “Calcitonina – tot ce trebuie sa stii despre acest hormon tiroidian”

  1. Buna ziua,
    Rog un raspuns, daca rezultatul la calcitonină este <0,5.
    Multumesc!

  2. Spuneti-mi vă rog, dacă rezultatul calcitoninei este 13,8 , asta înseamnă că e cancer?’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *