Radioterapia Tratament cancer

---

Radioterapia este utilizată de obicei pentru tratarea afecţiunilor maligne (cancer), dar uneori şi pentru a trata tumori benigne şi alte boli benigne. Radioterapia distruge celulele canceroase din regiunea supusă tratamentului prin afectarea ADN-ului din aceste celule. Deși sunt afectate de radiații și celule normale (sănătoase), acestea au capacitatea de a se regenera mult mai eficient comparativ cu celulele canceroase. Folosește radiații de înaltă energie (radiații ionizante)  pentru a micșora tumorile și pentru a distruge celulele canceroase. Radiațiile X, razele gamma și particulele încărcate sunt tipuri de radiații utilizate în tratamentul cancerului.

Iradierea este transferul de energie de la o sursă la alta. Unele tipuri de radiații sunt dăunătoare, în timp ce altele nu afectează organismul. Radioterapia utilizează un tip de radiații ce transferă suficientă energie pentru a distruge celulele dăunătoare din corp. Radiațiile utilizate în radioterapie sunt obținute prin două tehnici diferite:

• cu ajutorul unui dispozitiv numit accelerator liniar, cu ajutorul căruia particulelor le este accelerată viteza cu care se îndreaptă către o țintă metalică; în momentul în care acestea lovesc ținta, trebuie să încetinească rapid, iar acest lucru le forțează să elibereze energie sub forma radiației (se folosesc magneți și scuturi pentru a direcționa radiațiile la locul dorit);
• material radioactiv care are un exces energetic și pierde în mod natural energia în timp prin eliberarea sub forma radiațiilor.

Terapia cu radiații distruge celulele canceroase afectând  ADN-ul lor (moleculele din interiorul celulelor care conțin informația genetică și o transferă de la o generație la alta). Poate afecta direct ADN-ul sau poate crea particule încărcate (radicali liberi) în celulele care pot afecta ulterior ADN-ul. Celulele canceroase al căror ADN a fost afectat după reparare nu se mai divid sau mor. Când celulele afectate mor, sunt descompuse și eliminate prin procedeele naturale ale organismului.

Radiațiile afectează și celulele sănătoase, cauzând efecte adverse. Medicul ia în considerare și această afectare a celulelor normale când planifică tratamentul de radioterapie. Cantitatea de radiații pe care un țesut normal o poate primi este cunoscută pentru toate regiunile corpului, informație utilizată de medic pentru a decide ce cantitate de radiații se va administra pe durata tratamentului.

Radioterapia este utilizată  în scopuri curative, pentru a trata cancerului, fie prin eliminarea tumorii, prevenirea recidivei sau ambele, folosită în acest caz independent sau în combinație cu tehnicile chirugicale, chimioterapia, imunoterapia sau o combinație a acestora. Poate fi folosită și în scop paliativ. Tratamentele paliative nu tratează boala, ci ameliorează simptomele și reduc suferința cauzată de cancer.

În general, radioterapia paliativă se utilizează pentru cancerele la nivelul regiunii cerebrale pentru a micșora tumorile formate din celule canceroase răspândite la creier din alte regiuni ale organismului (metastaze), pentru a micșora o tumoră care presează coloana vertebrală sau se dezvoltă în oase și cauzează dureri mari, sau pentru tumori esofagiene când poate interfera cu abilitatea pacientului de a consuma lichide și alimente.

Astfel, radioterapia este utilizată pentru:

• tratarea cancerului prin distrugerea celulelor maligne;
• ameliorarea simptomelor cauzate de cancer și îmbunătățirea calității vieții la pacienții cu cancer;
• înainte de intervenția chirurgicală pentru a micșora tumora;
• după intervenția chirurgicală pentru a distruge eventualele celule canceroase rămase.

Alegerea și planificarea tratamentului cu radioterapie depind de anumiți factori ca:

• tipul tumorii
• extindera bolii
• localizarea și poziția tumorii
• poziția altor regiuni ale corpului în relație cu tumora, mai ales structuri sensibile cum ar fi coloana vertebrală, rinichii, ochii etc.

Radioterapia ca tratament curativ

• se poate realiza independent;
• se poate asocia cu intervențiile chirurgicale sau chimioterapia, pentru a distruge celulele canceroasă rămase după excizia chirurgicală a tumorii, pentru a preveni recidiva;
• se poate efectua înainte de intervenția chirurgicală pentru a reduce dimensiunea tumorii (terapie neoadjuvantă).

Radioterapia curativă

Aceasta poate fi utilizată independent sau în combinație cu chimioterapia (unele medicamente chimioterapice numite radiosensibilizatori ajută și facilitază acțiunea radioterapiei pentru a face celulele canceroase mai sensibile la radiații – partea negativă este că asocierea dintre radioterapie și chimioterapie înrăutățește efectele adverse), înainte de intervenția chirurgicală pentru a reduce tumora (terapie pre-operativă sau neoadjuvantă) sau după intervenție pentru a preveni recidiva (terapie adjuvantă).

Cancerele se pot răspândi ușor la alte regiuni din corp. Uneori, zona predispusă la reapariția cancerului poate fi tratată cu radiații pentru a distruge eventualele celule rămase, care s-ar putea dezvolta și răspândi. Este vorba de radiații în scop preventiv sau prolifactic pentru a preveni formarea de noi tumori.

Radioterapia în scop paliativ

Poate ajuta la reducerea dimensiunii cancerului, ameliorarea astfel a unor simptome ca durerea, presiunea. Uneori cancerele se răspândesc rapid și nu mai pot fi tratate, dar tumorile pot fi micșorate pentru a ameliora astfel din simptomele negative care apar odată cu boala. Radiațiile pot ameliora simptome ca durere, probleme de înghițire sau respirație,  blocaje intestinale care pot fi cauzate de cancerele avansate.

După excizia chirurgicală, radioterapia este a doua cea mai importantă metodă pentru tratamentul cancerului. În cazul a aproximativ 40% dintre pacienții care s-au vindecat de cancer, efectele s-au datorat radioterapiei, iar 50% dintre pacienţii cu cancer beneficiază de această metodă de tratament pentru managementul bolii. Poate oferi posibilitatea de menținere a funcțiilor organelor vizate şi evitarea efectelor chirurgiei, inclusiv efecte estetice. Astfel, se poate evita mastectomia pentru cancerul mamar, şi poate fi utilizată în tratamentul cancerelor organelor interne permiţând menţinerea funcțiilor organelor afectate, cum e laringele, prostata sau vezica urinară.

Accesul timpuriu la radioterapie favorizează tratamentul cancerului şi creşte considerabil şansele de vindecare.

Radioterapia se asociază de obicei cu chimioterapia (radiochimioterapie sau chimioradioterapie), care creşte eficiența radioterapiei. Pentru unele tipuri de cancer este chiar metodă standard de tratament, cum este cancerul de esofag sau cancerul cervical. Se poate asocia și cu imunoterapia sau cu tehnicile chirurgicale (înainte, în timpul sau după excizia chirurgicală).

În funcție de pacient, de scopul tratamentului, unii pacienți pot beneficia de o singură sesiune de tratament, în timp ce alții necesită ședințe regulate pentru 1-8 săptămâni. De obicei ședințele se efectuează o dată pe zi, timp de 5 ori pe săptămână și fiecare sesiune durează câteva minute.

Medicul va dezvolta planul de tratament prin planificare, care începe cu simularea. În timpul simulării, scanările imagistice detaliate arată localizarea tumorii și ariile normale sănătoase din jur. Scanările acestea se realizează de obicei cu ajutorul CT, dar și RMN, PET sau ecografii. De cele mai multe ori se utilizează scanările CT, în timpul scanării, imagini ale organismului fiind create automat de computerul conectat la dispozitivul de radiații. În timpul simulării, pacientul va fi așezat în aceleași poziții ca cele în care va fi și în timpul tratamentului. Se pot utiliza măști sau alte dispozitive pentru pacient pentru a preveni mișcările corpului. Pentru poziționare se mai folosesc și marcaje ale pielii.

După simulare medicul ca determina exact zona care urmează a fi supusă investigației, doza necesară de radiații, doza de radiații permisă de țesuturile normale din jurul tumorii și unghiurile sigure pentru transmiterea radiațiilor.

Dozele de radiații pentru tratamentul cancerului sunt măsurate în unități numite gray (Gy), măsură a cantității de radiații de energie absorbite de 1 kilogram de țesut uman. Sunt necesare doze diferite de radiații pentru a distruge tipuri diferite de celule canceroase.

Majoritatea terapiilor cu fascicul extern sunt administrat în fracții o dată pe zi, pentru a minimiza afectarea țesutului normal și pentru a crește predispoziția ca celulele canceroase să fie expuse la radiații în momente când sunt mai vulnerabile la afectarea ADN-ului.

Se vehiculează că radioterapia poate crește riscul de cancer, fiind un posibil risc al tratamentului care trebuie luat în considerare când se calculează beneficiile și riscurile tratamentului, dar de cele mai multe ori riscul de apariție a cancerului secundar de la tratament este redus și depășit de beneficiile tratării cancerului existent, dar asta nu înseamnă că riscul este nul. Radioterapia se alege ca metodă de tratament atunci când beneficiile depășesc posibilele efecte adverse.

Radioterapia NU este indicată pentru femeile însărcinate, deoarece poate afecta dezvoltarea normală a fătului. Dacă ești însărcinată sau vrei să rămâi însărcinată, discută cu medicul despre acest aspect.

Radiațiile externe nu fac un pacient radioactiv. În cazul brahiterapiei temporare, când materialul radioactiv este în corp, pacientul este radioactiv, dar după ce este îndepărtat, efectul trece. În acest caz, de obicei pacientul este în regim de spitalizare într-o încăpere specială care protejează alți oameni de radiații. În cazul brahiterapiei permanente, când materialul implantat este radioactiv câteva zile, săptămâni sau luni, pacientul este radioactiv, dar cantitatea de radiații care atinge suprafața pielii este de obicei foarte scăzută. Cu toate acestea, trebuie evitat contactul apropiat cu femeile însărcinate și copiii mici pentru câteva zile sau săptămâni. Unele tipuri de radiații sistemice pot face ca fluidele corpului (saliva, urina, transpirația, fecalele) să emită doze mici de radiații. Astfel, pacienții pot fi solicitați să limiteze contactul cu alte persoane în acest timp, mai ales copiii și femeile însărcinate.