Proteza mamara – tot ce trebuie sa stii

proteza mamara

Proteza mamara este folosita adesea dupa o mastectomie, cand pacienta alege sa nu faca o reconstructie mamara. Iata de cate feluri pot fi protezele mamare externe.

CUPRINS:

1. Ce este o proteza mamara?
2. Tipuri de proteze mamare
3. Alegerea unei proteze mamare
4. Ingrijirea unei proteze mamare

Ce este o proteza mamara?

Dupa o mastectomie pentru cancer mamar, femeile pot face uneori o interventie de reconstructie mamara. Insa, nu toate pacientele aleg sa faca o astfel de operatie. » Citeste aici pe larg despre reconstructia mamara dupa mastectomie.

Proteza mamara poate fi o alternativa in acest sens, pentru a compensa lipsa tesutului mamar. Protezele mamare au rolul de a inlocui sanul extirpat, putand fi aplicate in sutien sau costumul de baie. De asemenea, sunt disponibile si sutiene post-mastectomie (si chiar costum de baie post-mastectomie) ce dispun de buzunare speciale pentru proteze – diferite stiluri si culori.

Protezele externe de san sunt de diferite forme si dimensiuni, din materiale diferite – silicon, latex, burete, membrane poliuretanice. Unele sunt destul de usoare, in timp ce altele sunt mai grele, in functie de material. Cele mai folosite sunt protezele din silicon, datorita aspectului mai realist. Desi protezele mamare nu au rol curativ in niciun fel, acestea pot avea un efect pozitiv asupra femeilor, atat fizic, cat si psihologic, dupa o mastectomie. ⇒ Despre mastectomie poti citi pe larg in acest articol.

De obicei, astfel de proteze se vor insera in buzunarul special al sutienului – sutiene special concepute. Altele dispun de benzi adezive sau perle pentru fixare. Protezele mamare pot fi achizitionate din magazinele de specialitate, cu profil medical. Exista diferite asociatii de pacienti, precum si fundatii, ce ofera in mod gratuit proteze femeilor ce au suferit o mastectomie. Prin Ordinul 388/2015 al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate s-a creat cadrul legal pentru o decontare integrala a unor dispozitive de acest fel.

proteza mamara externa in cancer mamar

Tipuri de proteze mamare

Deoarece corpul fiecarei femei este diferit, protezele vin intr-o varietate de forme (forma triunghiulara, rotunda sau de lacrima), dimensiuni ale cupei sau nuante. Exista, de asemenea, proteze partiale pentru san pentru femeile care au suferit o interventie chirurgicala la un singur san sau o interventie de conservare a sanilor si doresc sa recastige simetria mamara.

Protezele pot fi din silicon, latex, folii de poliuretan, burete etc. Suprafata frontala se simte moale si neteda. Suprafata din spate care se fixeaza pe piele sau pe sutien variaza – daca este conceputa pentru fixare in interiorul sutienului sau direct pe piele. Unele proteze includ un contur al mamelonului sau se poate achizitiona separat o proteza de mamelon. Unele proteze de san sunt simetrice – adica sunt la fel si pot fi purtate la orice san – pe stanga sau pe dreapta. Altele sunt asimetrice, cate una pentru fiecare parte. Alegerea protezei depinde de cantitatea si localizarea tesutului indepartat in timpul interventiei chirurgicale.

🎗️ Citeste si 10 Mituri despre cancerul de san. 

tipuri de proteze mamare dupa mastectomie

Alegerea unei proteze mamare

In primul rand, e important sa solicitati sfatul medicului pentru a alege cea mai buna si utila proteza mamara – in functie de tipul interventiei efectuate anterior. E important sa fie confortabila si usor de utilizat.Protezele din silicon sunt disponibile in diferite greutati pentru a se potrivi. O proteza standard de san din silicon este conceputa pentru a avea aproximativ aceeasi greutate ca un san natural. Unele sunt cu aproximativ 20-40% mai usoare decat forma standard. Protezele trebuie sa ofere aliniament corporal, naturalete , confort.

O proteza corect montata si de dimensiune corespunzatoare trebuie sa fie confortabila si nu prea grea. Este posibil sa dureze putin timp pentru a va obisnui cu greutatea, mai ales daca a trecut ceva timp de la mastectomie. Unele femei prefera sa poarte o proteza mai usoara atunci cand fac miscare si una mai moale in timpul somnului. E bine sa alegeti o proteza ce asigura o buna ventilatie – pentru a preveni cresterea temperaturii locale.

tipuri de proteze mamare

Ingrijirea unei proteze mamare

Protezele au de obicei durata de utilizare de pana la 2 ani, dar pot rezista mai mult in functie de cat de des sunt purtate, cat de bine sunt ingrijite si de stilul de viata. Daca apar rupturi sau fisuri la nivelul cusaturilor, ar trebui inlocuita. Spalati manual proteza dupa fiecare utilizare. Folositi apa calda si un sapun usor fara parfum sau un produs de curatare special conceput. Clatiti bine si uscati-o cu un prosop. De asemenea, clatiti bine proteza cu apa curata dupa inot pentru a indeparta clorul sau apa sarata.

Evitati utilizarea deodorantului parfumat, deoarece poate deteriora proteza. Cand nu este folosita, proteza trebuie depozitata intr-o cutie sau un saculet special, pentru a-si mentine forma si pentru a o proteja de lumina soarelui si de caldura. Aveti grija cand folositi brose pe imbracaminte pentru a nu deteriora proteza.

Ce este mastectomia?

Mastectomia este interventia chirurgicala de indepartare a sanului. Poate fi indicata uneori in caz de cancer mamar. De multe ori, femeile aleg o reconstructie a sanului dupa mastectomie, folosindu-se un implant sau tesut din alta zona a corpului. In timpul unei mastectomii simple, chirurgul indeparteaza tesutul mamar (inclusiv mamelonul si o parte din piele) si tesuturile care acopera muschii toracici. In rare cazuri, chirurgul indeparteaza si muschii peretelui toracic – mastectomie radicala. Uneori, celulele canceroase de la nivelul sanului se pot raspandi in ganglionii limfatici din axila, aproape de san. Este important sa stiti daca exista celule canceroase in ganglionii limfatici din axila si sa aflati cati dintre acestia contin celule canceroase. Acest lucru ii ajuta pe medici sa ia decizii cu privire la tratament. Daca analizele arata ca celulele canceroase s-au raspandit la ganglionii limfatici, se vor indeparta chirurgical si acestia.

O mastectomie partiala necesita ca medicul sa indeparteze o portiune mai mare a sanului decat in ​​lumpectomie, pentru a elimina cancerul. O mastectomie totala necesita indepartarea sanului, mamelonului, areolei si ganglionului sau ganglionilor santinela. Lasa intact peretele toracic, precum si ganglionii limfatici mai indepartati. 

Referinte:
(1) https://www.cancercouncil.com.au/cancer-information/managing-cancer-side-effects/breast-prostheses-and-reconstruction/breast-prostheses/types/
(2) https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/breast-cancer/treatment/surgery/after-surgery/false-breast-shape
(3) https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/postmastectomy-prosthesis

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *