Ecografia mamară

ecografia mamara

Ecografia mamară foloseste unde sonore pentru a obţine o imagine a țesuturilor din interiorul sânului. Ecografia mamară nu utilizează raze X sau alte tipuri de radiații.

Cuprins:

  1. Ce este ecografia mamară?
  2. Când este indicată ecografia mamară?
  3. Cum te pregăteşti pentru ecografia mamară?
  4. Ce presupune procedura?
  5. Ce simţi în timpul procedurii?
  6. Ce se întâmplă după o ecografie mamară?
  7. Beneficiile ecografiei mamare
  8. Posibile riscuri ale ecografiei mamare
  9. Limitări ale procedurii
  10. Interpretarea rezultatelor
  11. Cât costă o ecografie mamară?

Ce este ecografia mamară?

Ecografia mamară este un test de imagistică care transmite unde sonore de înaltă frecvență la nivelul sânului și le transformă în imagini vizibile pe un ecran. Se folosește o sondă care emite unde sonore în zona sânului. Ecografia nu este utilizată ca un test de screening pentru cancerul de sân. Mai degrabă, acesta este utilizat pentru a completa alte teste de screening. Dacă o anomalie este observată pe mamografie sau simțită la examenul fizic, ecografia reprezintă cea mai bună modalitate de a vedea dacă vorbim de o masă solidă (cum ar fi fibroadenomul benign sau cancerul) sau un sac cu lichid (cum ar fi chistul benign). Nu poate determina dacă o masă solidă este canceroasă și nici nu poate detecta calcificările.

Se pot efectua și ecografii Dopper care analizează fluxul de sânge în țesut. Ecografia este sigură în timpul sarcinii, deoarece nu utilizează radiații. Este, de asemenea, sigură pentru persoanele care sunt alergice la substanțe de contrast, deoarece nu utilizează astfel de elemente.

Când este indicată ecografia mamară?

Ecografia mamară este indicată în următoarele cazuri:

  • pentru a determina dacă o masă sau o anomalie depistată la mamografie este un chist sau o tumoră;
  • identificarea și evaluarea unei mase de țesut la femeile cu vârsta sub 25 ani (a căror țesut mamar este prea dens pentru mamografie), pentru femeile cu implanturi mamare siliconice, femeile obeze sau cele cu sâni mai mari, precum și pentru femeile care au anumite mase depistate în zone dificil de evaluat, aproape de peretele toracic;
  • pentru monitorizarea unui chist mamar depistat anterior;
  • la femeile gravide, deoarece nu folosește radiații;
  • ghidajul unui ac de biopsie – biopsie ghidată ecografic;
  • femeile cu risc crescut de cancer mamar care nu pot efectua un RMN;
  • femeile cu risc mediu de cancer mamar – istoric familial sau personal de cancer mamar sau biopsii anterioare cu rezultat anormal.

Ecografia mamară mai poate fi recomandată în următoarele cazuri:

  • prezența unor simptome ca roșeață, durere, umflături;
  • modificări ale pielii, cum ar fi decolorarea;
  • scurgeri mamare anormale;
  • mastită sau inflamații ale țesutului mamar;
  • evaluarea implanturilor mamare;
  • pentru a facilita citirea altor rezultate de imagistică, și anumite mamografii sau RMN.

Cum te pregăteşti pentru ecografia mamară?

Nu e nevoie de o pregătire specială înainte de efectuarea unei ecografii de acest tip. Iată câteva recomandări înainte de ecografia mamară:

  • Evită folosirea de loțiuni, pudre, parfumuri, deoarece acestea pot scădea calitatea imaginilor obținute.
  • Trebuie îndepărtate bijuteriile și obiectele metalice care pot interfera cu rezultatele procedurii.

cum te pregatesti pentru ecografia mamara

Ce presupune procedura?

Ecografia mamară utilizează unde sonore pentru a obține o imagine din interiorul sânului.  Înainte de ecografie, medicul va examina sânul. Pacienta va îndepărta îmbrăcămintea din partea de sus a corpului, va sta întinsă pe masa de examinare. Un gel este aplicat pe pielea de pe piept – acest gel crește capacitatea undelor sonore de a se deplasa prin țesuturi – și un dispozitiv numit sondă ecografică sau transductor este aplicat și mișcat pe piele pentru a obține imaginile. Sonda trimite undele sonore și preia ecourile pe măsură ce acestea ajung în contact cu țesuturile corpului. Ecourile sunt transformate cu ajutorul unui algoritm într-o imagine pe ecranul unui computer.

O ecografie mamară durează, în general, 15-30 minute. Uneori sunt necesare modificări ale poziției, pentru a obține imagini mai detaliate. De multe ori se solicită ridicarea unui braț deasupra capului. După examinarea sânului se vor analiza și eventuali ganglioni limfatici din jur.

Ce simţi în timpul procedurii?

În timpul ecografiei mamare se poate resimți o ușoară presiune dată de aplicarea sondei, dar nu durere, de cele mai multe ori. Gelul poate fi rece când este aplicat pe piele. Durerea la aplicarea sondei apare doar dacă sunt modificări fibrochistice ale sânului, un abces sau o infecție.

Ce se întâmplă după o ecografie mamară?

În general, nu sunt indicații speciale după efectuarea unei ecografii mamare. Procedura durează între 15 și 30 de minute. Uneori se va efectua încă o examinare fizică după ecografie, în funcție de rezultate, mai ales dacă observă ceva anormal, și medicul îi va explica pacientei rezultatele examinării.

ce se intampla dupa o ecografie mamara

Beneficiile ecografiei mamare

Iată care sunt principalele beneficii ale ecografiei mamare:

  • Examinarea cu ultrasunete permite detectarea și identificarea celor mai multe formațiuni din sân.
  • Permite diferențierea dintre chisturi și mase solide și poate stabili dacă e necesară o biopsie.
  • Poate depista complicații asociate cu mastita (cum ar fi abcesul mamar), probleme ale implanturilor mamare, afecțiuni care duc la scurgeri mamelonare etc.
  • Ecografia mamară nu folosește radiații.
  • Este o procedură sigură și neinvazivă – nu se folosesc ace.
  • În general, ecografia mamară este o procedură nedureroasă.
  • Poate fi efectuată și pentru pacientele tinere, mai mici de 25 ani care au sânii foarte denși. Pentru majoritatea femeilor de 30 de ani și peste, o mamografie va fi efectuată împreună cu ecografia. Pentru femeile sub 30 de ani, ecografiile sunt de multe ori suficiente pentru a determina dacă o zonă de țesut necesită o biopsie sau nu.
  • Este o procedură relativ ieftină, accesibilă.
  • Oferă imagini în timp real, fiind utilă pentru a ghida proceduri minim invazive, cum ar fi biopsiile cu ac și aspirațiile.
  • Poate ajuta la detectarea leziunilor la femeile cu sânii denși.

Posibile riscuri ale ecografiei mamare

În general, ecografia nu prezintă riscuri. Chiar dacă sunteți însărcinată, puteți efectua un examen cu ultrasunete. Când vorbim de ecografii standard de diagnostic nu există efecte nocive cunoscute asupra oamenilor.

Uneori există riscul de rezultat fals pozitiv, când interpretarea examinării cu ultrasunete la sân poate duce la proceduri suplimentare, cum ar fi biopsia, iar ulterior țesuturile se dovedesc a fi necanceroase.

Limitări ale procedurii

Ecografia este unul dintre instrumentele folosite în imagistica sânului, dar nu înlocuiește mamografia anuală la femeile de peste 40 ani sau la femeile cu risc crescut de cancer mamar.

Multe tipuri de cancer nu sunt vizibile la ecografie și multe calcificări observate la mamografie nu pot fi observate pe ecografie – unele cancere de sân timpurii apar doar ca o serie de calcificări pe mamografie. Dacă se observă o anomalie se va indica o biopsie, o mamografie sau un RMN.

Interpretarea rezultatelor

Un radiolog va analiza imaginile cu atenție pentru a depista eventualele anomalii precum chisturi sau o tumoră. În cazul în care imaginile de pe ecografie sunt normale, medicul vă va oferi indicații privind următoarea ecografie sau mamografie, în funcție de vârstă. În cazul în care este depistat un chist cu lichid, se va recomanda tratamentul adecvat, care poate fi prelevarea lichidului cu un ac. Trebuie menționat că cele mai multe chisturi sunt benigne. Chisturile nu necesită, de obicei, intervenții medicale suplimentare, cu excepția cazului în care produc durere sau sunt în apropierea vaselor de sânge sau a tuburilor galactofore.

Dacă se depistează o tumoră solidă în sân la ecografie, se recomandă, de obicei, o mamografie sau o biopsie de sân pentru evaluarea ulterioară. Aproximativ 80% dintre formațiunile depistate la nivel mamar sunt non-canceroase sau benigne. De multe ori, rezultatele trebuie comparate cu simptomele, starea generală de sănătate, ecografii anterioare sau rezultatele altor teste (CT, radiografii etc.).

Rezultate anormale nu înseamnă neapărat cancer, ci poate fi vorba și de:

  • chisturi;
  • sâni fibrochistici;
  • papilom intraductal;
  • adenofibrom sau fibroadenom;
  • acumulări de grăsime;
  • hiperactivitatea glandei mamare;
  • afecțiuni hormonale;
  • mastită sau infecții mamare;
  • efecte date de medicamente etc.

Cât costă o ecografie mamară?

Prețul pentru o ecografie mamară variază între 100-200 lei pentru cea unilaterală (la un singur san) și 200-300 lei pentru cea bilaterală (la ambii sani).

Referințe:

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

2 Comments on “Ecografia mamară”

  1. Bună ziua!

    Aș dori să știu care este diferența dintre o ecografie mamară simplă și una bilaterală, dacă mă puteți ajuta cu un răspuns.

    Mulțumesc anticipt!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *