Cum îmi anunţ familia că am cancer?

Cum îmi anunţ familia că am cancer

După aflarea diagnosticului de cancer, odată cu șocul și emoțiile care apar, cu temerile și supărarea, vine și acel moment în care trebuie să le spui și celor dragi despre boala de care suferi.

Cum le spunem membrilor familiei despre acest diagnostic dur? Din păcate, nu există nicio modalitate ușoară sau corectă de a o face.

Numai tu poți decide când să le spui prietenilor și familiei tale că ai cancer. Uneori, spunându-le celor mai apropiați despre acest diagnostic, te ajută să mergi mai departe mai ușor.  Alte persoane consideră că dacă află mai multe persoane despre diagnostic, se vor simți copleșite și agasate de întrebări sau sfaturi.

Oamenii le vorbesc de obicei despre diagnostic partenerului sau partenerei, apoi familiei și prietenilor apropiați. De asemenea, este important să le spui copiilor, care ar putea necesita mai multă pregătire în funcție de vârsta lor.

Cuprins:

Cum aleg cui să-i spun de diagnostic?

În general, este bine să le spui oamenilor apropiați cum te simți. Acest lucru este uneori greu de făcut, dar e benefic să te descarci, să îți exprimi tristețea, anxietatea, furia sau altă stare emoțională. Dacă nu te simți confortabil să faci acest lucru, amână comunicarea diagnosticului.

Este important să îți stabilești propriile limite cu privire la cât vrei să vorbești despre asta, când și cu cine. Vei primi mai multă atenție, ceea ce este normal, și deși vei avea tendința de a te simți sufocat sau agasat de cei din jur (care îți vor binele în esență), este bine să accepți ajutorul oferit atunci când îți este benefic. Amintește-ți că, în general, oamenii doresc cu adevărat să te ajute și, probabil, vei avea nevoie de ajutor suplimentar la un moment dat în timpul tratamentului pentru cancer. Fii cât mai concret cu privire la tipul de ajutor de care ai nevoie.

Uneori apar acele persoane care vor vrea să te înveselească permanent, ceea ce nu este un lucru rău, dar dacă nu îți dorești la un moment dat acest lucru, discută deschis despre ceea ce îți dorești și ceea ce simți. Uneori te vei putea simți presat de întrebări legate de starea ta, ceea ce poate fi epuizant din punct de vedere emoțional să repeți constant detaliile bolii pentru oricine este preocupat de tine. Adesea, oamenii sunt cu adevărat îngrijorați, dar desigur, există și oameni care sunt doar curioși.

Nu ignora și nu neglija un prieten sau o rudă care ar putea avea nevoie să se deschidă și să vorbească cu tine și nu ignora nevoia ta de a vorbi cu cineva.

Cum le vorbim celor dragi despre diagnosticul primit?

În timpul primei conversații, introdu treptat subiectul.

De exemplu:

  • Va fi dificil, dar trebuie să-ți spun ceva.
  • Am o veste proastă, dar există șanse bune ca totul să fie bine cu tratament.
  • Știi că mă simțeam mai rău de la o vreme. Am făcut niște teste și am primit rezultatele.

Spune-le în felul în care te simți tu cel mai bine. Oferă informațiile treptat, pentru a lăsa timp ca persoana să înțeleagă ceea ce îi comunici. Dacă se lasă tăcere, nu te speria, este normal ca persoana din fața ta să aibă nevoie de timp să proceseze informația. Discută deschis și fii sincer. Este bine ca familia ta să știe adevărul. Dacă îți este dificil să dai tu vestea, poți ruga pe altcineva să o facă. Acceptă și solicită ajutorul atunci când ai nevoie.

Persoanele pot reacționa diferit atunci când aud cuvântul „cancer”. Sentimentele de tristețe și teamă  sunt deseori asociate cu cancerul. Din acest motiv, unii oameni doresc să-și păstreze diagnosticul de cancer foarte privat. Această noutate poate fi deosebit de dificilă pentru membrii familiei, dar de obicei este o idee bună să fii deschis și sincer cu ei.

Cum le vorbim celor dragi despre diagnosticul primit

Cum vorbim cu partenerului de viață despre diagnostic?

O bună comunicare cu soțul / soția sau partenerul implică să vorbești deschis și sincer despre gândurile și sentimentele tale. Aceasta include împărtășirea experienței, ascultarea partenerului și acceptarea gândurilor și sentimentelor celuilalt fără critici sau vină. Comunicarea eficientă necesită practică și efort.

Practică ascultarea activă. Ascultarea activă înseamnă că te concentrezi pe a înțelege ceea ce spune partenerul tău, mai degrabă decât să te gândești la ce să mai spui tu. Cere feedback pentru a te asigura că înțelegi punctul de vedere al partenerului. Pune întrebări dacă ceva nu este clar.

Nu grăbi conversația. Dă-i timp partenerului să proceseze informația și să înțeleagă. Deși alegerea tratamentului este decizia ta și a medicului, este important să discuți acest aspect și cu partenerul de viață. Vorbește sincer despre sentimentele tale, atât pozitive, cât și negative. Emoțiile precum furia, teama, frustrarea și resentimentele sunt reacții normale la aflarea diagnosticului de cancer. Cuplurile nu discută adesea despre aceste emoții, deoarece se tem că se supără reciproc sau se simt vinovați de faptul că au gânduri negative. Sentimentele de teamă creează distanța între parteneri și îi împiedică să se sprijine și să se consoleze reciproc.

Discutați ulterior și despre redistribuirea unor eventuale sarcini, mai ales dacă aveți copii. Petrece mai mult timp de calitate cu partenerul și acordă-le atenție membrilor familiei ca înainte.  Nu renunța la rutinele obișnuite și asigură-te că nu îți vei schimba viața și obiceiurile complet și brusc.

Cum le vorbim copiilor despre cancer?

Poate cel mai dificul moment după aflarea diagnosticului de cancer, dacă ai copii, este să le vorbeşti lor despre boala pe care o ai. În funcție de vârsta copiilor, ar putea fi dificil să știi cum sau ce să le spui copiilor despre diagnosticarea, tratamentul sau prognosticul cancerului. Chiar și așa, este important să fii sincer cu copiii pentru că ei își vor da seama oricum că ceva se întâmplă, își pot imagina cel mai rău scenariu, se pot simți izolați sau îngrijorați dacă nu li se spune ce se întâmplă în jurul lor, se pot simți trădați sau pot să nu mai aibă încredere în tine dacă au auzit vestea de la altcineva.

  • Dacă te prefaci că totul este bine, copiii pot înțelege că trebuie să-și păstreze grijile pentru ei înșiși și se pot închide în ei.
  • Alege un moment pentru a vorbi când te simți calm. E bine să mai fie un adult prezent, pentru ca cei mici să înțeleagă că mai este o persoană adultă cu care pot discuta. Dacă ai un partener, încercați să discutați împreună cu copiii. Dacă ești un părinte singur, poți cere unei rude apropiate sau unui prieten să fie acolo.
  • Ia în considerare discuții separate dacă sunt diferențe mai mari de vârstă sau dacă au personalități foarte diferite. Explică-le pe înțelesul lor, fii pregătit să repeți informațiile, probabil de mai multe ori, asigură-te că ei înțeleg despre ce le vorbești. Fii sincer și deschis, chiar dacă vestea nu este bună. Acest lucru ajută la menținerea încrederii și menține liniile de comunicare deschise. Acordă-le timp să proceseze și șansa de a pune întrebări și de a-și exprima sentimentele.
  • Spune-le câteva informații de bază, cum ar fi tipul cancerului, partea corpului pe care o afectează, tratamentul și posibilele efecte secundare. Folosește termeni pe care copiii să îi înțeleagă. De exemplu, spune „medic” în loc de „oncolog” sau „medicament” în loc de „chimioterapie”.
  • Spune-le copiilor că nu este vina nimănui că tu ai dezvoltat această boală. Copiii, în special copiii mai mici, își pot face griji că afecţiunea este din vina lor sau s-a întâmplat pentru că au făcut ceva greșit. Spune-le că pot veni cu tine pentru a vedea centrul de tratament pentru cancer și pentru a cunoaște medicul care se ocupă de tine. Cel mai probabil nu vor să meargă, dar cel puțin vor ști că ai fost deschis și le-ai oferit posibilitatea.
  • Explică-le celor mici cum se va schimba viața lor. Inevitabil apar niște modificări de program sau de rutină. Poate nu îi vei mai putea lua de la școală ca în mod obișnuit, de exemplu. Este important să îi pregătești pentru posibile schimbări de activități care apar.
  • Fii optimist și încearcă să le induci și lor acest optimism.
  • Dacă cei mici întreabă despre moarte (mulți copii se pot gândi la asta), este important să îi lași pe copii să știe că ești dispus să le spui adevărul și că vei continua să vorbești cu ei când vei obține mai multe informații. Le poți spune că nu știi ce se va întâmpla, dar momentan totul este bine și dacă par alte noutăți, le vei spune, că deși unii oameni mor din cauza cancerului, asta nu înseamnă că acest lucru ți se va întâmpla și ție, că există tratamente și medicii fac tot ceea ce se poate pentru a te face mai bine.
  • Poți solicita ajutorul lor la anumite treburi casnice, în funcție de vârsta lor, dar fără ca acest lucru să fie un factor de stres pentru ei. Asigură-te că se ajută reciproc între ei.
  • Petrece timp cu ei, prin activități pe care le făceați și înainte.

Ceea ce îi spui copilului va depinde și de vârsta lui. De asemenea, trebuie să se bazeze pe ceea ce crezi că este capabil să înțeleagă. Iată pe scurt ce poate înțelege copilul tău în funcție de vârsta pe care o are:

  • Bebeluși și copii mici (cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani)

Evident, bebelușii nu au nevoie de explicații. Deși bebelușii și copiii mici au puțină conștientizare a bolii, ei pot reacționa la separarea de tine – și la schimbările în rutina lor. Deși nu pot vorbi despre asta, ei pot fi foarte conștienți de schimbările fizice și emoționale din mediul lor. Pentru bebeluși și copii mici, problemele-cheie sunt îndeplinirea nevoilor fizice și emoționale de bază și reducerea impactului separării.

Copiii pot reacționa, de asemenea, la schimbările fizice ale unui părinte, care pot duce la modificarea programului de alăptare, stări de agitație, modificări ale somnului etc.

Urmează rutina copilului tău, asigură-te că deși se va mai ocupa și altcineva de el, să nu i se modifica prea mult programul. Acordă-i atenție, petrece timp cu el, joacă-te.

  • Preșcolari (cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani)

La această vârstă, copiii au un nivel fundamental de înțelegere a ceea ce înseamnă a fi bolnav, dar pot să nu înțeleagă ce este cancerul. Ei pot crede că pot dezvolta cancerul în același mod în care pot să răcească. Copiii mici se pot întreba, de asemenea, cine va avea grijă de ei când un părinte este bolnav. Este important să reții că la această vârstă copiii tind să creadă că totul este legat de ei.

Deci, s-ar putea să creadă că boala a apărut din cauza lor, că au făcut o năzbâtie sau că s-au gândit la ceva rău. Explică-i ce este cancerul în termeni simpli. Poți folosi cărți de ilustrații, păpuși sau animale de pluș pentru a te ajuta. Repetă informațiile ori de câte ori este nevoie, asigură-i că nu e din cauza lor, spune-le că nu depinde de ei, că sunt medicamente pentru asta și că viața lor nu se va schimba foarte mult, dar pot apărea anumite modificări.

  • Școlari (cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani)

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani pot înțelege explicații mai complexe privind cancerul. Cei mai mulți vor înțelege informațiile de bază despre boală. De cele mai multe ori, își acoperă lacunele cu propriile lor idei și pot avea încredere în informațiile nesigure pe care le obțin de la un copil mai mare sau de pe Internet. De exemplu, copiii pot tinde să creadă că pot să se molipsească de cancer de la o altă persoană sau că toți oamenii care au cancer mor. Deși pot înțelege mai multe despre boală decât copiii mai mici, este încă posibil ca ei să simtă că au cauzat boala prin ceva ce au făcut sau au zis.

Când aud vestea, copiii de această vârstă se pot simți supărați, plâng adesea, se simt anxioși, speriați. Trebuie să li se acorde atenție în continuare, pentru a preveni afectarea lor fizică sau emoțională.

Lasă-l să te ajute dacă vrea, discută cu el, asigură-l că nu e din vina lui și că nu trebuie să se simtă egoist dacă se joacă sau se distrează. Încurajează-l să petreacă timp cu prietenii.

  • Adolescenți (cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani)

Adolescenții vor avea o înțelegere mai profundă a bolii părinților. Ei înțeleg că boala poate fi serioasă. Poate apărea un sentiment copleșitor de responsabilitate de a ajuta acasă când un părinte se îmbolnăvește. Acest conflict îi poate face să se simtă frustrați și vinovați. Deoarece își explorează independența, adolescenții pot încerca să evite să vorbească despre sentimentele lor cu părinții. E posibil ca un adolescent în această situaţie să devină deprimat sau anxios, și îi poate fi dificil să se obișnuiască cu ideea, deoarece are capacitatea de a analiza și înțelege mai bine situația.

Explică-i totul despre boala ta, comunică deschis, fii optimist și încurajează-l și pe el. Spune-i dacă va fi nevoie să își ofere mai mult sprijinul la treburile casnice, spune-i că te poate întreba orice şi fii sincer.

Referinte:

 

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *