Zahărul hrănește celulele canceroase? | Întrebări frecvente

Zaharul hraneste celulele canceroase
Zahărul hrănește celulele canceroase? Aflați răspunsul de la domnul Dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurg – cadru didactic Spitalul Universitar de Urgență București. Urmărește materialul video de mai jos pentru a afla răspunsurile la întrebarea ta, sau citește transcrierea interviului în rândurile de mai jos.

Zahărul hrănește celulele canceroase?

–  transcriere video interviu cu Dr. Sebastian Grădinaru –

Dr. Sebastian Grădinaru:

E greu de spus dacă zahărul neapărat hrănește celulele canceroase. Zahărul este o sursă de energie pentru orice tip de celulă. Orice tip de celulă folosește glucoza ca sursă de energie. Celulele canceroase, așa cum am spus, nu diferă cu nimic de celelalte celule din punctul de vedere al vieții celulare, doar că sunt mai rezistente. În rest, conțin aceleași organite – nucleu, citoplasmă și așa mai departe, doar că diferă nucleul, diferă componentele citoplasmatice; dar e tot o celulă ca atare. Adică are o membrană, are un nucleu, are o citoplasmă, ceea ce înseamnă că, din punctul acesta de vedere, metabolismul ei este similar cu al celorlalte celule.

Problema nu e că zahărul hrănește, ci că alimentația noastră începe să conțină din ce-n ce mai mulți carbohidrați, dezechilibrând această balanță. O dietă a unui pacient oncologic care are 80% carbohidrați, fără îndoială că îi va face rău. Dar îi va face rău nu numai prin faptul că are 80% carbohidrați, ci prin faptul că are sub 20% proteine. Adică întotdeauna lucrurile acestea le facem înclinând balanța într-o parte sau în cealaltă. Deci n-aș putea să spun că zahărul hrănește în principal celula canceroasă, dar, o dietă bogată în carbohidrați nu este optimă pentru un pacient oncologic.

Despre autor

Dr. Sebastian Grădinaru

Dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurg - cadru didactic Spitalul Universitar de Urgență București.

1 Comments on “Zahărul hrănește celulele canceroase? | Întrebări frecvente”

  1. Explorarea clinica PEP-CT este concludent rezultatul, știind că este introdus în organism glucoza pt.a depista celule canceroase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *