10 Mituri despre cancerul de col uterin

Cand vorbim despre cancerul de col uterin, la fel ca in cazul oricaror forme de cancer, exista anumite mituri care circula. Iata cele mai frecvente 10 mituri despre cancerul de col uterin.

CUPRINS:

Mituri despre cancerul de col uterin – informatii generale

Cancerul de col uterin este legat in primul rand de infectia cu virusul papiloma uman sau HPV. Este o boala ce afecteaza mucoasa colului uterin. Infectia cu HPV se poate raspandi prin contact sexual sau contact piele pe piele. Desi, de obicei, aceasta infectie dispare de la sine in timp la majoritatea femeilor, in alte cazuri poate persista si poate provoca modificari precanceroase in celulele colului uterin. Vezi aici mai multe despre infectia cu HPV si riscul de cancer.

Unele simptome de cancer de col uterin includ sangerare vaginala anormala, sangerare vaginala dupa menopauza sau dupa actul sexual, sangerare sau spotting intre menstruatii, perioade menstruale mai lungi sau mai intense decat de obicei, secretii vaginale anormale si durere in timpul actului sexual. Insa, adesea simptomele apar doar in formele mai avansate de cancer, motiv pentru care este atat de important screening-ul pentru depistarea bolii in stadii incipiente. In plus, retineti ca simptomele de mai sus de obicei sunt date de cu totul alte probleme, care NU sunt cancer. Insa, este important sa mergeti la medic pentru un diagnostic corect.

La fel ca in cazul oricarei alte boli, exista anumite mituri asociate si cu aceasta forma de cancer – cancerul de col uterin. Primul pas spre constientizarea oricarei boli este acela de a demonta miturile care o inconjoara. Miturile acestea sunt legate mai ales de simptomele bolii, cauzele cancerului de col uterin, mituri despre infectia cu HPV sau screening-ul pentru aceasta boala.

Iata 10 mituri despre cancerul de col uterin:

Mitul 1: Cancerul de col uterin nu produce niciodata simptome

Intr-adevar, cancerul de col uterin precoce nu are de obicei simptome vizibile. Acesta este motivul pentru care screening-ul pentru cancer de col uterin este foarte important. Cu toate acestea, exista cateva simptome la care trebuie sa fim atenti. Aceste simptome includ sangerare vaginala anormala, sangerare vaginala dupa menopauza sau in timpul actului sexual, sangerare sau spotting intre menstruatii, secretii vaginale anormale, menstruatii mai lungi sau mai intense decat de obicei, dureri in timpul actului sexual etc. Retineti insa ca de obicei simptomele sunt prezente cand vorbim despre stadii mai avansate. De asemenea, retineti ca aceste simptome nu sunt specifice cancerului de col uterin si de obicei sunt date de cu totul alte probleme, care NU sunt cancer.

Desi unele tulpini de HPV de risc scazut pot provoca veruci genitale, tulpinile de risc ridicat care sunt asociate cu cancerul de col uterin sunt adesea complet nedetectate – adica pana cand se dezvolta celule anormale. De aceea, screening-ul de rutina este atat de important. Infectiile cu HPV nu prezinta niciun simptom in majoritatea cazurilor.

De asemenea, nu inseamna ca daca nu ai simptome nu trebuie sa te testezi. Screening-ul este efectuat tocmai pentru a depista orice modificare anormala la persoanele altfel sanatoase care nu prezinta niciun simptom. Cand exista simptome, se face un test de diagnostic pentru a afla cauza simptomelor.

Mitul 2: Cancerul de col uterin afecteaza doar femeile in varsta

In realitate, cancerul de col uterin poate afecta femeile de orice varsta. Varsta medie de diagnostic pentru modificarile precanceroase ale colului uterin este de 29 de ani. Desi este rar ca femeile sa dezvolte cancer de col uterin in jurul varstei de 20 de ani, este mai usor sa prevenim decat sa vindecam. De aceea, este extrem de important sa sa respecte recomandarile de screening regulat. Varsta medie la diagnosticare pentru cancerul de col uterin este de aproximativ 47 de ani si 70% dintre cazurile de cancer sunt diagnosticate la femei cu varsta sub 60 de ani. Desi este rar ca aceasta boala sa fie diagnosticata la femeile sub 20 de ani, poate afecta in continuare femeile de toate varstele.

Mitul 3: Daca am HPV, sigur voi dezvolta cancer de col uterin

Infectia cu HPV nu inseamna intotdeauna ca veti dezvolta cancer de col uterin. De cele mai multe ori infectia dispare de la sine. Cancerul de col uterin este cauzat de tipurile de HPV de risc ridicat. Au fost identificate peste 100 de tipuri de HPV si unele tulpini sunt considerate cu risc ridicat pentru dezvoltarea cancerului de col uterin. La majoritatea oamenilor, sistemul imunitar va elimina virusul in sine. Daca organismul nu elimina infectia si aceasta devine persistenta, tipurile de HPV cu risc ridicat se pot transforma in cancer de col uterin. Tulpinile HPV-16 si HPV-18 sunt responsabile pentru peste 70% dintre cancerele de col uterin legate de HPV. Cu toate acestea, majoritatea infectiilor genitale cu HPV nu duc la cancer.

Astfel, infectia cu HPV nu inseamna ca ai sau vei avea cancer de col uterin neaparat. Majoritatea femeilor vor fi expuse la HPV la un moment dat in viata lor, iar de obicei infectiile vor disparea de la sine, fara a crea probleme. Cu ajutorul testarii HPV, femeile cu o anumita infectie cu HPV cu risc ridicat pot fi identificate si monitorizate. Daca infectia cu HPV provoaca modificari precanceroase, acestea pot fi detectate si tratate devreme inainte de a se dezvolta un eventual cancer.

Related Post

Mitul 4: Testul Papanicolau doare

Testul Babes Papanicolau nu este dureros. Poate cauza un anumit disconfort, insa nu durere. Disconfortul poate fi prezent daca muschii vaginali sunt contractati in timpul procedurii din cauza temerilor si a anxietatii. De aceea, este important ca pacienta sa fie cat se poate de relaxata, pentru ca medicul sa poata introduce usor speculul pentru recoltarea probelor.

Mitul 5: Un rezultat anormal la testul Papanicolau inseamna ca am cancer

Un rezultat anormal la testul Papanicolau inseamna ca exista anumite celule anormale la nivelul colului. De cele mai multe ori, aceste modificari sunt usoare. Necesita monitorizare si uneori controale suplimentare, inclusiv o colposcopie adesea. Uneori aceste celule anormale trebuie indepartate pentru a reduce riscul de a se transforma in cancer. Insa, retineti ca prezenta acestor celule anormale NU inseamna obligatoriu ca vorbim despre cancer. Vezi aici mai multe despre rezultatele ASC-US, LSIL si HSIL.

Mitul 6: Cancerul de col uterin nu poate fi prevenit

Cancerul de col uterin este printre formele de cancer cu cele mai multe sanse de a fi prevenite. Testul Papanicolau poate ajuta la depistarea oricarui tip de modificare in celulele colului uterin. Atunci cand este detectata o astfel de modificare, este posibil sa se inceapa tratamentul din timp si sa preveniti dezvoltarea cancerului. In primul rand, vaccinarea impotriva HPV poate preveni un procent mare dintre cazurile de cancer de col uterin. In al doilea rand, screening-ul pentru cancer de col uterin poate depista celule anormale pe colul uterin care sunt atat de mici si inofensive incat pot fi tratate devreme inainte de a deveni cancer. De asemenea, riscul de cancer de col uterin poate fi minimizat si prin evitarea fumatului, limitarea numarului de parteneri sexuali, luarea de masuri de protectie pentru a evita infectiile cu transmitere sexuala etc.

Mitul 7: Daca sunt vaccinata impotriva HPV, nu mai trebuie sa fac screening-ul pentru cancerul de col uterin

Vaccinul protejeaza impotriva a pana la noua tipuri de HPV, dar nu impotriva tuturor tulpinilor. Testele regulate de depistare a cancerului de col uterin sunt inca necesare pentru persoanele vaccinate impotriva HPV. In plus, vaccinarea impotriva HPV este pe deplin eficienta atunci cand este administrata femeilor care nu au fost inca expuse la HPV. Asta inseamna ca vorbim despre adolescente sau tinerele care inca nu sunt active sexual. Citeste aici pe larg despre Vaccinarea impotriva HPV.

Mitul 8: Doar femeile care au avut multi parteneri sexuali pot dezvolta infectie cu HPV si cancer de col uterin

Infectia cu HPV este foarte frecventa – se estimeaza ca 8 din 10 persoane devin infectate la un moment dat in viata. Infectia cu HPV este printre cele mai frecvente infectii la nivelul sistemului reproducator. Orice persoana care este activa sexual prezinta risc de infectie cu HPV, insa nu toate tulpinile sunt legate de risc mare de cancer. Infectia poate fi transmisa in general prin contact sexual – chiar si daca se foloseste prezervativ, daca raman zone neacoperite de piele afectata. De asemenea, virusul poate fi transmis si prin contactul cu leziuni ale pielii afectate.

Este posibil sa dezvoltati cancer de col uterin chiar daca ati avut un singur partener sexual. In plus, daca nu ati fost activa sexual de mult timp, asta nu inseamna ca nu puteti dezvolta cancer de col uterin. Unele leziuni se dezvolta in timp, astfel ca este important sa respectati recomandarile de screening.

Mitul 9: Nu vreau sa fiu testata pentru ca daca am cancer de col uterin, acesta nu poate fi tratat

Testele de screening ajuta la prevenirea cancerului de col uterin prin detectarea celulelor anormale de pe colul uterin, astfel incat acestea sa poata fi tratate inainte de a se transforma in cancer. De asemenea, ajuta la depistarea precoce a cancerului de col uterin, cand tratamentul este mai eficient. Femeile care nu sunt testate in mod regulat pierd oportunitatea de a detecta tesutul cervical anormal devreme, cand tratamentul este foarte eficient. Cu cat o boala este depistata mai devreme, cu atat sansele de vindecare sunt mai mari. 

Mitul 10: Nu pot avea cu siguranta un copil dupa un cancer de col uterin

Tratamentele pentru cancer de col uterin includ histerectomie, chimioterapie si radioterapie in zona pelvina, dar acum exista si alte noi optiuni de tratament care ii permit medicului sa protejeze fertilitatea pacientelor, astfel incat sa poata deveni mame. Medicii pot folosi tehnici de reproducere asistata, tehnologii de inghetare a ovulelor sau pot muta chirurgical ovarele din campul de radiatii pentru a le proteja. Discutati cu medicul despre optiunile de protejare a fertilitatii inaintea tratamentelor pentru cancer si dupa. Aceste optiuni variaza de la pacient la pacient.

RETINETI!

Testul Papanicolau este recomand tuturor femeilor intre 21-65 ani, inclusiv celor aflate la menopauza. Dupa varsta de 65 ani, femeile trebuie sa discute cu medicul despre necesitatea de a continua sau nu testarea, in functie de rezultatele din ultimii ani. Screening-ul se recomanda chiar daca rezultatele anterioare au fost normale si chiar daca sunteti vaccinata impotriva HPV. De asemenea, se recomanda chiar daca nu aveti in familie cazuri de cancer de col uterin – pentru ca prezenta sau nu a cazurilor de cancer de col uterin in familie nu este un predictor, acest cancer fiind mai degraba legat de infectia cu HPV, care este o infectie extrem de frecventa. Testarea se face dupa cel putin 5 zile de la ultima zi de menstruatie si se vor evita contactul sexual, dusul vaginal sau folosirea de tampoane, creme sau medicamente vaginale cu 24-48 ore inainte de testare.

Referinte:
(1) https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/cervical-cancer
(2) https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cervical-cancer/symptoms-causes/syc-20352501
(3) https://www.cancer.org/cancer/cervical-cancer.html
(4) https://www.mdanderson.org/cancerwise/5-cervical-cancer-myths.h00-159145245.html

Aceasta postare a fost modificata ultima data la 13/02/2022 10:07

Mancas Malina: Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.
Articole asemanatoare