Crampe musculare – cauze, preventie si boli semnalate

crampe musculare

Crampe musculare – pot varia de la crampe usoare pana la crampe severe frecvente, ce afecteaza grav calitatea vietii. Iata de ce apar crampele si ce solutii exista.

CUPRINS:

1. Ce sunt crampele musculare?
2. Cauzele crampelor musculare
3. Optiuni de tratament pentru crampele musculare
4. Prevenirea crampelor musculare
5. Crampe musculare la pacientii cu cancer

Ce sunt crampele musculare?

Crampele musculare sunt contractii dureroase, involuntare ale muschilor scheletici, cauzate de probleme ale nervilor ce controleaza muschii. Orice muschi poate fi afectat, dar muschii gambei sunt cei mai comuni. Cauza exacta a crampelor este necunoscuta, dar factorii de risc pot include conditie fizica scazuta, dezechilibre minerale si electrolitice si probleme ale muschilor. Crampele sunt de obicei inofensive, dar pot fi uneori simptome ale unei probleme medicale subiacente.

Simptomele unei crampe musculare includ senzatie brusca de spasm incontrolabil si dureros in muschi si disconfort muscular sever.

Cauzele crampelor musculare

Crampele tind sa apara adesea in timpul sau dupa un exercitiu intens, dar uneori apar in timpul odihnei. Unii oameni au crampe dureroase in timpul somnului. Aproape toata lumea are crampe musculare la un moment dat, dar anumite probleme medicale cresc riscul sau severitatea crampelor.

Cauza exacta a crampelor musculare nu este cunoscuta, dar factorii de risc pot include:

  • musculatura inflexibila;
  • conditie fizica slaba;
  • tonus muscular slab;
  • alimentatie deficitara;
  • suprasolicitare fizica;
  • traumatisme musculare;
  • oboseala musculara;
  • deshidratare;
  • aport redus de sange;
  • purtarea pantofilor cu toc inalt pentru perioade lungi.

Anumite boli sau afectiuni pot creste riscul de crampe musculare, inclusiv:

  • ateroscleroza – o afectiune caracterizata prin artere ingustate din cauza formarii placilor;
  • sciatica – durere la nivelul feselor si piciorului cauzata de presiunea asupra nervilor din partea inferioara a spatelui (uneori, nervul iritat poate face ca muschii asociati sa se contracte);
  • unele medicamente pentru diferite boli – unele afectiuni medicale necesita utilizarea regulata a diureticelor – aceste medicamente pot interfera cu echilibrul mineral al organismului si pot contribui la crampe.

Crampele in timpul perioadei menstruale provoaca disconfort similar cu crampele musculare, dar dintr-un motiv diferit.

Crampe musculare la efort

Crampele musculare in timpul exercitiilor fizice sunt frecvente. Crampele la efort putea fi cauzate de dezechilibrul electrolitic sau de deshidratare. Muschii „comunica” permanent cu sistemul nervos, „spunandu-i” daca sunt intinsi sau contractati. Cand un muschi devine obosit, semnalele dintre tendon si sistemul nervos central devin, in esenta, confuze. In loc sa semnalizeze muschiul sa se contracte si apoi sa se relaxeze, sistemul nervos central trimite mai multe semnale pentru ca muschiul sa continue sa se contracte, si apar crampele.

Cea mai simpla modalitate de a evita crampele in timpul exercitiilor si dupa este evitarea suprasolicitarii. Exercitiile fizice in conditii de caldura sau umiditate sunt mai obositoare si vor determina suprasolicitarea mai rapida a muschilor. Intinderea muschiului afectat de crampe este cea mai buna modalitate de a opri spasmul muscular dureros.

Crampe musculare in timpul somnului

Pentru multe persoane, crampele musculare apar si in mijlocul noptii, iar durerea poate fi intensa. Aceasta problema apare mai ales in asociere cu alte probleme medicale, ca hipertensiunea, diabetul sau probleme cardiovasculare. Odata ce apar crampele, pot fi ameliorate prin intinderea muschiului. Pentru a preveni crampele nocturne, se recomanda adesea intinderea muschilor picioarelor inainte de culcare.

Crampe menstruale

Spre deosebire de crampele asociate exercitiilor fizice sau crampele nocturne, crampele menstruale nu sunt legate de starea generala de sanatate sau de efortul fizic. In schimb, acestea sunt un efect secundar la nivelul uterului care se contracta pentru a expulza tesutul care s-a acumulat ca parte a ciclului menstrual. Crampele menstruale sunt rezultatul unui mecanism diferit de al crampelor musculare si, prin urmare, necesita un tratament diferit. Se recomanda adesea medicamente antiinflamatoare nesteroidiene ce amelioreaza crampele prin scaderea directa si indirecta a contractiilor musculare din uter.

Related Post

Optiuni de tratament pentru crampele musculare

Majoritatea crampelor musculare se reduc dupa cateva secunde sau minute. Insa, optiunile de tratament includ:

  • intindere si masaj – intindeti muschiul folosind o miscare usoara si sustinuta, apoi masati usor zona pana cand disconfortul dispare;
  • comprese reci – in caz de crampe severe, compresele reci aplicate timp de cateva minute pot ajuta muschiul sa se relaxeze;
  • medicamente – unele medicamente pot fi utile pentru a controla crampele musculare.

Cand apare o crampa musculara, cel mai eficient lucru pe care il puteti face este sa intindeti si sa masati muschiul. Puteti face un dus cald sau o baie pentru a relaxa muschii. Daca medicul va prescrie medicamente pentru crampele musculare, luati-le exact asa cum vi s-a prescris.

Prevenirea crampelor musculare

Iata cateva recomandari pentru a reduce probabilitatea de crampe musculare:

  • Adoptati un stil de viata activ.
  • Faceti miscari de intindere inainte de fiecare antrenament fizic.
  • Consumati suficienta apa inainte de exercitii fizice, in timpul antrenamentelor si dupa.
  • Adoptati o dieta sanatoasa si echilibrata, care sa va asigure toti nutrientii necesari.
  • Un masaj regulat poate ajuta la reducerea tensiunii musculare.
  • Purtati incaltaminte corespunzatoare, confortabila, de calitate si evitati tocurile inalte purtate timp indelungat.
  • Limitati sau evitati bauturile cu alcool.

In ceea ce priveste crampele nocturne, cea mai buna metoda de prevenire este mentinerea organismului hidratat, evitati alcoolul sau cofeina inainte de culcare, adoptati o dieta echilibrata care sa aiba toti nutrientii esentiali. Alimentele bogate in calciu, potasiu si magneziu sunt esentiale.

Crampe musculare la pacientii cu cancer

Cancerul si tratamentul impotriva cancerului pot provoca uneori crampe musculare. Retineti, insa, ca de cele mai multe ori, crampele sunt date de cu totul alte probleme, ce NU sunt cancer.

Crampele in cancer se manifesta ca orice alt tip de crampe – durere brusca sau disconfort la nivelul unui muschi si probleme la miscarea acelui muschi. Crampele apar cel mai adesea la nivelul gambei. Unele crampe musculare sunt usor incomode, in timp ce altele pot fi severe. Crampele musculare pot afecta calitatea vietii unei persoane si pot face ca alte simptome sau efecte secundare ale cancerului sa para mai grave. Gestionarea simptomelor este o parte importanta a ingrijirii si tratamentului in cancer. Aceasta se numeste ingrijire paliativa sau ingrijire de sustinere.

De ce apar crampele la pacientii cu cancer?

Desi crampele sunt de cele mai multe ori date de probleme usoare, uneori, pot fi date de unele tumori sau de tratamentul pentru cancer. Astfel, unele cauze posibile pentru crampe musculare la persoanele care sufera de cancer includ:

  • anumite medicamente pentru chimioterapie – cum ar fi docetaxel, ixabepilone, paclitaxel si vincristine;
  • inhibitori ai aromatazei, cum ar fi anastrozol, exemestan si letrozol, precum si alte terapii hormonale, inclusiv fulvestrant, raloxifen, tamoxifen si toremifen;
  • terapie tintita – cum ar fi trastuzumab (Herceptin) si T-DM1 sau ado-trastuzumab emtansina;
  • imunoterapie – cum ar fi interferoni, interleukine si inhibitori ai CTLA-4 si PD-1 / PD-L1;
  • radioterapie catre extremitati sau sold;
  • alte medicamente pentru simptome legate de cancer sau alte afectiuni – factori de crestere ai globulelor albe care ajuta la prevenirea infectiei in timpul tratamentului cancerului (medicamente precum filgrastim, pegfilgrastim si sargramostim), medicamente pentru tratarea pierderii osoase (bifosfonati precum alendronat de sodiu, ibandronat de sodiu, pamidronat, risedronat si acid zoledronic), medicamente pentru colesterol, numite si statine etc.;
  • unele tumori care incep intr-un muschi sau apasa pe un muschi;
  • statul prelungit la pat – inactivitatea prelungita;
  • suprasolicitarea unor muschi;
  • modificari ale temperaturii din jur;
  • neuropatie periferica sau alte leziuni ale nervilor;
  • deshidratare;
  • modificari ale nivelurilor de electroliti, in special fosfor, calciu, glucoza sau potasiu etc.

Persoanele cu cancer pot avea, de asemenea, dureri musculare din alte cauze, inclusiv infectii virale si bacteriene, boli precum polimialgia reumatica, lupusul si fibromialgia, utilizarea excesiva a unui muschi prin activitati, sport sau munca si leziuni musculare cauzate de accidente, cum ar fi o cadere.

Gestionarea crampelor la pacientii cu cancer

Echipa medicala poate crea un plan pentru a ajuta pacientii cu cancer si pentru a reduce crampele. O modalitate de a gestiona crampele severe sau frecvente la nivelul picioarelor este utilizarea unui relaxant muscular care poate fi prescris de catre medic. Medicul poate prescrie analgezice, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, relaxante musculare, corticosteroizi, care reduc umflarea si inflamatia, antibiotice pentru tratarea infectiei si chiar antidepresive pentru depresie. De asemenea, poate recomanda tehnici de masaj, fizioterapie, anumite exercitii fizice, comprese, tehnici de relaxare etc.

Informati echipa medicala despre orice fel de crampe musculare ce pot aparea. Pot fi utile compresele reci sau calde aplicate pe muschi, dar cereti intai sfatul medicului. E important sa faceti miscare cat puteti, pentru a preveni crampele date de inactivitate. Intinderea usoara a muschilor inainte de culcare poate ajuta la prevenirea crampelor. Informati medicul in cazul in care crampele sunt frecvente, severe, dureaza mai mult de 6 – 8 ore sau daca piciorul devine rosu, umflat sau fierbinte.

Daca medicul nu este sigur de cauza crampelor, sau daca acestea nu dispar sau se agraveaza, poate recomanda anumite teste pentru a afla cauza. Acestea pot include:

  • analize de sange – pot arata daca este prezenta o infectie sau o alta afectiune care nu are legatura cu cancerul, care poate provoca dureri musculare;
  • tomografie computerizata (CT sau CAT) sau RMN;
  • scanari osoase – uneori este greu sa se faca distinctia intre durerea osoasa si durerea musculara.

Prevenire

Pentru a preveni crampele, schimbati pozitiile adesea atunci cand stati intins sau culcat in pat pentru perioade lungi de timp. Consumati suficienta apa pe tot parcursul zilei pentru a ramane hidratat. Intindeti muschii picioarelor inainte de culcare, indoind si indreptand picioarele.

Referinte:
(1) https://www.medicinenet.com/muscle_cramps/article.htm
(2) https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/muscle-cramp/symptoms-causes/syc-20350820
(3) https://www.healthline.com/health/muscle-cramps
(4) https://www.cancer.org/treatment/treatments-and-side-effects/physical-side-effects/leg-cramps.html
(5) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2007796/
(6) https://www.breastcancer.org/treatment/side_effects/leg_cramps
(7) https://www.cancer.net/coping-with-cancer/physical-emotional-and-social-effects-cancer/managing-physical-side-effects/muscle-aches
(8) https://acsjournals.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1002/1097-0142(19890201)63:3%3C574::AID-CNCR2820630329%3E3.0.CO;2-L

Aceasta postare a fost modificata ultima data la 18/05/2022 07:08

Mancas Malina: Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Vezi comentariile (1)

  • am crampe musculare la picioare , burta , colon care este cauza am60 de ani un tratament doresc nu am alte probleme

Articole asemanatoare