Nodulii mamari sunt frecvent întâlniți la nivelul sânilor, și deși în general nu reprezintă o problemă, alteori pot fi semnul unei afecțiuni ce necesită îngrijiri medicale.
CUPRINS:
1. Informaţii generale
2. Ce sunt nodulii mamari?
3. Factori ce influențează modificările sânilor
4. Cauze pentru nodulii mamari benigni
5. Când mergem la medic?
6. Nodulii mamari si cancerul de sân
7. Tratament pentru nodulii mamari
8. Auto-examinarea sânilor
Informaţii generale
Depistarea unui nodul la sân poate cauza anxietate severă. Cele mai multe cazuri de nodul la sân, în special la fetele tinere, nu sunt cauzate de cancer.
Sânii sunt alcătuiți din:
- glandele ce produc lapte, alcătuite din mai mulți săculeți distribuiți în toata zona sânului;
- canalele galactofore care transportă laptele la mamelon;
- țesut fibros care acoperă și susține întregul sân;
- nervi;
- vase de sânge;
- ganglioni limfatici.
În zona pieptului, a axilei și a gâtului există numeroși ganglioni limfatici. Aceștia sunt glande mici, de dimensiunea unui bob de mazăre, care ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor. În timp ce majoritatea nodulilor mamari nu sunt cancer de sân, orice modificare neobișnuită a sânilor ar trebui să fie verificată de un medic cât mai curând posibil.
Sânul este o glandă complexă alcătuită din mai multe tipuri diferite de țesuturi. Aceste structuri pot crește sau scădea în funcție de diferiți factori. De exemplu, în timpul sarcinii, canalele de lapte din sân vor crește, iar sânii se vor mări. În timpul alăptării, sânii își pot schimba mărimea de mai multe ori pe parcursul zilei când se produce lapte și când bebelușul este alăptat.
Ce sunt nodulii mamari?
Cei mai mulți noduli mamari, aproximativ 9 din 10, sunt benigni (non-canceroși). Aceștia pot varia în funcție de aspect sau textură. Cei mai mulți sunt cauzați de modificări hormonale care apar în momente diferite din viața unei femei, cum ar fi în timpul ciclului menstrual. Nodulii mamari benigni pot apărea oriunde în zona sânului. Uneori pot cauza durere, alteori nu, și pot avea dimensiuni variate.
Dacă simțiți sau depistați o masă la nivelul unui sân, verificați și celălalt sân. Dacă există o masă similară în același loc în ambii, sânii sunt, probabil, normali. Dacă nu credeți că este ceva normal, este important să consultați medicul pentru o examinare.
Factori ce influențează modificările sânilor
- Menstruația – sânii pot crește în dimensiune chiar înainte de menstruație. Se pot observa, de asemenea, anumiți noduli care persistă aproximativ o săptămână după.
- Sarcina – în timpul sarcinii, sânii devin mai mari, devin mai fermi și mai sensibili. Zona din jurul mamelonului devine, de obicei, mai închisă la culoare și pot apărea mici umflături.
- Menopauza – glandele care produc lapte devin mai mici iar țesutul mamar își pierde forța și elasticitatea la menopauză. Asta face ca sânii să devină mai moi.
- Contraceptive – dacă luați pilule contraceptive, puteți observa schimbări, cum ar fi durere sau sensibilitate.
Toți nodulii mamari trebuie să fie verificați de medic. Majoritatea cazurilor se dezvoltă înainte de menopauză, nu sunt canceroși (sunt benigni), dar este important să se efectueze verificări pentru a exclude cancerul.
Cauze pentru nodulii mamari benigni și modificările sânului
Umflare normală (fiziologică) și sensibilitate
Sânii se schimbă în timpul ciclului menstrual în fiecare lună din cauza hormonilor. Cel puțin jumătate dintre toate femeile care au mensturații vor avea o anumită durere, sensibilitate și disconfort la nivelul sânilor în anumite perioade menstruale. Acest lucru este de obicei mai evident în săptămâna dinaintea perioadei – sindrom premenstrual – și se reduce după începerea menstruației. Uneori pot fi simțite mici umflături la nivelul sânului, dar acestea se reduc după finalul menstruației.
Lipom
Un lipom este o mică masă formată din țesuturi adipoase și poate fi găsit oriunde pe corp, chiar sub piele. Un lipom se poate dezvolta în țesutul gras al sânului. Este non-canceros și, de obicei, nu are nevoie de niciun tratament. Cu toate acestea, poate fi eliminat dacă este mare sau provoacă simptome.
Chisturi
Chisturile sunt săculeți cu lichid. Poate fi doar unul sau pot fi mai mulți. Medicul poate utiliza un ac pentru a îndepărta lichidul. Chisturile sunt mai frecvente la femeile care se apropie de menopauză, deși pot să apară la orice vârstă. Ele sunt de obicei ovale sau rotunde, netede și ferme. Chisturile nu se pot transforma în cancer și nu au nevoie întotdeauna de tratament odată ce diagnosticul a fost confirmat.
În cazul în care este nevoie de tratament, acesta implică în mod obișnuit eliminarea fluidului din chist. Acest lucru se face prin utilizarea unui ac subțire inserat în piept de către medic. După scurgere, unele chisturi se vor umple cu lichid, dar pot fi drenate din nou.
Fibroadenom
Sunt structuri netede și mobile, frecvente la femeile cu vârsta cuprinsă între 18 – 30 de ani. De obicei, se mișcă ușor sub piele atunci când sunt apăsate. Nu sunt de obicei dureroase. Uneori pot dispărea de la sine sau pot fi eliminate.
Sunt în mod obișnuit netede, rotunjite, mobile, fără durere. Acestea se dezvoltă de obicei la femeile de vârstă fertilă. Pot fi confundate cu cancerul de sân, dar nu sunt cancer. Unele tipuri de fibroadenom nu par să crească riscul de cancer mamar, dar altele pot crește ușor riscul.
Modificările fibrochistice
Modificările fibrochistice includ durere, chisturi și umflături generale la nivelul sânului. Femeile pot avea unul sau mai multe dintre aceste simptome. Sânul se simte umflat și dens și este adesea sensibil la atingere. De obicei, modificările fibrochistice sunt legate de fluctuațiile lunare ale nivelurilor hormonului estrogen feminin și ale progesteronului. Acești hormoni stimulează țesutul mamar. Modificările fibrochistice nu cresc riscul de cancer mamar.
Infecţii
Germenii (bacteriile) pot pătrunde prin fisuri în mamelon. Acest lucru poate duce la dezvoltarea unei acumulări de puroi (abces) în sân. Pot fi necesare comprese calde, paracetamol și / sau antibiotice. Infecția poate provoca, de asemenea, noduli la femeile care nu alăptează.
Un abces la sân este o acumulare de puroi în sân, care apare de obicei ca o complicație a mastitei la femeile care alăptează. Abcesele cauzează o umflătură dureroasă sau umflături la nivelul sânului, care se poate agrava repede. Femeile prezintă febră și stare generală de rău. Alte simptome includ roșeață, căldură, umflare și sensibilitate în zona afectată a sânului. Uneori, abcesele mamare se dezvoltă la femeile care nu alăptează. Riscul de a dezvolta un abces de sân poate fi crescut dacă ați suferit o leziune recentă la sân, o intervenție chirurgicală sau un piercing de mamelon.
Papilom intraductal
Papiloamele intraductale sunt o formațiune dezvoltată în unul dintre canalele de lapte – tuburile care transportă laptele spre mamelon. De obicei cresc în spatele și aproape de marginea mamelonului. Papiloamele intraductare duc, de obicei, la noduli mici, care pot fi dureroși. Ele pot provoca o scurgere din mamelon, care poate fi limpede sau poate conține sânge. Papiloamele intraductale nu sunt canceroase și, în general, nu cresc riscul unei femei de a dezvolta cancer de sân.
Chistul de lapte (galactocel)
Un chist de lapte (galactocel) poate să apară la femeile care alăptează sau care au întrerupt recent alăptarea. Este o acumulare de lapte matern și este de obicei simțită ca o masă rotundă, netedă și mobilă. Chisturile de lapte pot fi inconfortabile.
Necroza de grăsime subcutanată
Necroza de grăsime este un tip de țesut cicatrician care poate provoca noduli mici în piele, nedureroși, care se pot simți fermi și prezintă o margine neregulată. Necroza de grăsime rezultă din leziuni ale sânului, chirurgie mamară sau radioterapie la nivelul sânului și, cel mai adesea, afectează femeile mai în vârstă cu sânii de dimensiuni mai mari.
Când mergem la medic?
De cele mai multe ori, nodulii mamari sunt benigni, nu cresc riscul de cancer de sân, nu se transformă în cancer. Nu produc durere de cele mai multe ori, și nu necesită tratament de obicei.
Ar trebui să consultați medicul dacă observați modificări ale sânilor, cum ar fi:
- o masă sau o zonă de țesut îngroșat sau simțiți o umflătură la nivelul sânului;
- scurgere mamelonară;
- o umflătură la axilă;
- o schimbare în dimensiunea sau forma unuia sau a ambilor sâni;
- modificări ale pielii sânilor;
- erupție pe sân sau pe mamelon;
- modificare a aspecului mamelonului – de exemplu, retracția mamelonului.
Examinare medicală a sânilor
Medicul va adresa o serie de întrebări și va efectua un examen fizic, inclusiv examinarea sânilor.
Va palpa sânii pentru a depista orice modificări și va examina ganglionii limfatici din zona axilei și brațelor. Medicul va recomanda inițial teste de imagistică, ce pot include următoarele.
- Ecografie mamară – acest test utilizează unde sonore de înaltă frecvență și este adesea folosită pentru a determina dacă nodulul este umplut cu lichid (de obicei, este inofensiv) sau dacă e solid. Ecografia este, de asemenea, recomandată pentru a investiga masele mamare la femeile mai tinere, deoarece este mai sensibilă decât mamografia, din cauza densității sânilor.
- Mamografia – este o radiografie a sânului utilizată pentru detectarea anomaliilor. O mamografie este de obicei recomandata pentru a investiga orice modificare la sân la femeile mai în vârstă. Acest tip de testare este adesea folosit ca un test de screening pentru femeile fără simptome.
În funcție de rezultatele testelor de imagistică, pot fi recomandate și alte teste, inclusiv următoarele.
- Aspirație fină cu ac – un ac este introdus direct în nodul pentru a îndepărta lichidul. Fluidul poate fi trimis uneori la un laborator pentru examinare la microscop. În funcție de localizarea nodulului de sân, acul poate fi ghidat prin ultrasunete.
- Biopsia – se va preleva o mostră de țesut mamar și apoi se examinează microscopic. Acest test este considerat cel mai precis mod de determinare a cauzei nodulului. Eșantionul poate fi prelevat cu ajutorul unui ac sau chirurgical (biopsie chirurgicală sau deschisă), uneori sub ghidare cu raze X sau ultrasunete.
Nodulii mamari si cancerul de sân
Marea majoritate a nodulilor la sân nu e cauzată de cancerul de sân. Cu toate acestea, cancerul de sân este o cauză posiibilă a nodulilor la sân și trebuie luată în considerare.
Unele modificări ale sânilor care pot fi semne timpurii ale cancerului de sân includ:
- o masă depistată la nivelul sânului;
- îngroșarea țesutului mamar;
- modificări la nivelul mamelonului, cum ar fi o scurgere cu sânge la un mamelon, un mamelon devine retractat sau erupție cutanată;
- modificarea pielii sânului;
- o schimbare a formei sânului;
- o zonă dureroasă;
- o erupție cutanată sau semne roșii care apar numai pe sân.
Deși aceste schimbări nu înseamnă neapărat că aveți cancer de sân, orice schimbare la sân trebuie verificată de un medic. Există mai multe moduri în care medicul va verifica o modificare la sân sau altă schimbare. Scopul acestor examinări este să vă asigurați că nu aveți cancer la sân.
Tratament pentru nodulii mamari
Tratamentul pentru nodulii benigni depinde de tipul nodulilor. Mulți noduli au nevoie de tratament doar dacă apar simptome sau nodulul este foarte mare.
Necroza de grăsime tinde să dispară de la sine fără tratament. Este posibil să nu aveți nevoie de niciun tratament dacă aveți fibroadenom, cu excepția cazului în care este foarte mare. În cazul în care un nodul este mai mare de 4 cm, medicul poate sugera îndepărtarea lui chirurgical. Dacă aveți un chist, acesta poate fi drenat (aspirat) cu un ac. Dacă e vorba de un abces sau o altă infecție, medicul poate prescrie antibiotice și este posibil să fie nevoie ca abcesul să fie drenat cu ajutorul unui ac sau a unei mici incizii.
Auto-examinarea sânilor
Auto-examinarea sânilor sau examinarea regulată a sânilor poate fi o modalitate importantă de a depista orice modificare interioară a sânului și este indicată pentru depistarea precoce a unui eventual cancer de sân. Depistarea precoce a canceului de sân crește considerabil șansele de vindecare!
Este un instrument util și important de screening, mai ales atunci când este utilizat în combinație cu examene fizice regulate efectuate de către un medic, mamografie și, în unele cazuri, ecografie și / sau RMN. Fiecare dintre aceste instrumente de screening funcționează într-un mod diferit și are puncte forte și puncte slabe. Se recoamndă ca toate femeile să efectueze în mod obișnuit autoexaminările la sân, ca parte a strategiei globale de screening pentru cancerul de sân.
Pași pentru auto-examinare:
Pasul 1
Analizați-vă sânii în oglindă, cu umerii drepți și mâinile pe lângă corp. Acordați atenție următoarelor aspecte:
- dimensiunea, forma și culoarea normală a sânilor;
- dacă au formă uniformă sau umflături și modificări;
- fermitatea sau afundarea pielii;
- forma și poziția mameloanelor;
- înroșire, durere, erupție, umflături.
Pasul 2
Ridicați brațele deasupra capului și analizați aceleași aspecte menționate anterior.
Pasul 3
Analizați și depistați eventule urme de lichide care ies din unul sau ambele mameloane – lichid transparent, lichid lăptos, lichid cu sânge, lichid gălbui etc.
Pasul 4
Stați culcată și palpați-vă sânii folosind mâna dreaptă pentru a palpa sânul stâng și apoi mâna stângă pentru palpa sânul drept. Atingerea trebuie să fie ușoară dar fermă în același timp, cu două degete, prin mișcări circulare din aproape în aproape, pentru a examina tot sânul, inclusiv zona din jurul sânului, până la claviculă sau axilă. De asemenea, puteți mișca degetele în sus și în jos pe verticală. Utilizați presiune ușoară pentru piele și țesuturile sensibile, utilizați presiunea medie pentru țesuturile din mijlocul sânilor și utilizați o presiune fermă pentru țesutul profund din spate.
Pasul 5
Palpați sânii în timp ce stați în picioare. Palpați sânii folosind aceleași miscări de mână descrise în pasul 4.
Ce faci dacă simți un nodul?
Nu te panica, în primul rând! Majoritatea femeilor au în jur de câteva mici umflături sau zone mai diferite în sânii lor, iar cei mai mulți noduli la sân se dovedesc a fi benigni (necanceroși). Există o serie de posibile cauze ale unor noduli la sân necanceroși, incluzând modificări hormonale normale sau o leziune.
Nu ezitați să contactați medicul dacă ați observat o schimbare la sân, pentru a vă asigura că nu e o problemă. Acest lucru este valabil mai ales pentru modificările care durează mai mult de un ciclu menstrual complet sau par să devină mai mari sau mai proeminente. Dacă sunteți la menstruație, așteptați până după menstruație pentru a vedea dacă modificările dispar.
Sfaturi:
- Încercați să faceți o auto-examinare de sân o dată pe lună pentru a vă familiariza cu modul în care sânii arată și se simt în mod normal.
- Examinați-vă sânii la câteva zile după încheierea menstruației, când sânii sunt mai puțin umflați sau sensibili.
- Este important să cunoașteți structura sânilor. Suprafața superioară, lângă axilă, tinde să aibă cele mai proeminente zone cu mici umflături. Partea inferioară a pieptului se poate simți ca o zonă cu nisip sau pietriș. Zona de sub mamelon se poate simți ca o colecție de boabe mari etc.
Auto-examinarea sânilor înseamnă conștientizarea sănătății sânilor și familiarizarea femeilor cu sânii lor, cu ceea ce e normal și ce nu, pentru a recunoaște la timp orice modificări ce pot indica o problemă.
Referinte:
(1) Benign breast lumps, link: https://www.webmd.com/breast-cancer/benign-breast-lumps#1
(2) Breast lump: Early evaluation is essential, link: https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/womens-health/in-depth/breast-lump/art-20044839
(3) Breast lumps and lesions, link: https://www.myvmc.com/symptoms/breast-lumps-and-lesions/
(4) What are breast lumps?, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/186084.php
Aceasta postare a fost modificata ultima data la 16/03/2022 14:14
Vezi comentariile (10)
Buna ziua
De 4 ani sotia mea are probleme cu sanii in sensul ca s-a operat de 10-11 ori din cauza ca apar niste chisturi si se infecteaza. Cancer nu este, s-au facut analize de fiecare data. In urma cu 5 luni a facut masectomie si reconstructie dar in zadar, tot face puroi. Ma puteti ajuta?
Multumesc
Acum 2 ani am avut mastita. Umflarea sanului, roseata, foarte fierbinte si tare sanul. Sarcina am avut-o in urma cu 22 de ani. Mi sa retras mamelonul si nici nu a mai iesit afara. Am si 2 noduli si nu ma dor. Au trecut 2 ani. Medicul oncolog mi-a spus ca nu am nimic, desi cu mamografia si interpretarea ei am fost trimisa la oncolog.
Buna ziua! Mi s-a drenat un chist din sânul stâng( aveam un loc unde era tare și foarte dureros mai ales la atingere). După două zile de la drenare , am avut curajul sa palpez, și încă mai simt același loc tare, mai mic, nedureros. Știți cumva ce ar putea fi? Între timp cred că doctorii îmi vor trimite acasă plic cu rezultatul de la drenare. Vă mulțumesc, și cu nerăbdare aștept raspunsul dumneavoastră.
Am efectuaacum 6 luni o operatie de reductie mamara si de atunci am ramas cu 2 galme tari chiar pe taieturi.Imi puteti spune va rog ce inseamna si ce este de facut?multumesc
Bună ziua! Mă numesc Magdalena am 33 de ani, iar cu ceva timp in uramă am luat anticoncepționale o perioadă de 3 luni după care le-am întrerupt iar mai apoi deasupra sânului drept mi-a apărut un nodul care este însoțit de o durere . Îmi puteți da un sfat sau ce aș putea folosi .Multumesc
Buna ziua,
Am citit comentariul dumneavoastra si va multumim pentru interesul aratat siteului nostru. Articolele de pe acest site au caracter informativ si nu reprezinta recomandari medicale.
Toate informații referitoare la sănătate, sport, domeniul medical și la diferite tipuri de tratamente medicale au doar caracter informativ și nu înlocuiesc recomandările medicului sau farmacistului dumneavoastră. Informațiile cuprinse nu trebuie utilizate pentru diagnosticarea vreunei boli sau afecțiuni fizice sau ca tratament la distanță sau pentru prescrierea sau utilizarea vreunui medicament prezentat pe site-ul web. Consultați întotdeauna medicul sau farmacistul dvs. și citiți cu atenție prospectul medicamentelor.
Autorii articolelor au pregatire in domeniul in care au scris articolul si urmarim sa le transmitem intrebarile dumneavoastra, însă nu putem garanta ca vor putea raspunde la cerintele dumneavoastra.
Va multumim pentru intelegere si va dorim multa sanatate!
Bună am un nodul la sinul sting
cam dureros .Ce aș putea face?
Buna ziua,
Am citit comentariul dumneavoastra si va multumim pentru interesul aratat siteului nostru. Articolele de pe acest site au caracter informativ si nu reprezinta recomandari medicale. Consultati întotdeauna medicul dvs. pentru aceasta problema.
Va multumim pentru intelegere si va dorim multa sanatate!
Cit timp se poate supraviețui cu un cancer mamar nesperat.
Am vrut să spun : Cît timp se poate supraviețui cu un cancer mamar neoperat