Cum decide medicul care este cea mai buna metoda de tratament pentru pacientul oncologic?

Află cum decide medicul care este cea mai bună metodă de tratament pentru pacientul oncologic direct de la domnul doctor Bogdan Catrangiu, medic primar ginecolog – oncolog, Asociația pentru prevenirea cancerului! Urmărește materialul video de mai jos pentru a afla răspunsurile la întrebarea ta, sau citește transcrierea interviului în rândurile de mai jos.

Cum decide medicul care este cea mai bună metodă de tratament pentru pacientul oncologic?

–  transcriere video interviu cu Dr. Bogdan Catrangiu –

Dr. Bogdan Catrangiu:

Experiența fiecărei specialități medicale are și un departament oncologic, cum este ORL-ul, cum este oftalmologia, ginecologia, chirurgia pură, dermatologia. Problema este că trebuie să te și pasioneze. Un diagnostic oncologic trebuie să fie un diagnostic clar. El se bazează pe ceea ce numim noi anatomie patologică, deci o biopsie. La care se mai adaugă ceea ce în ultimii ani se numește imuno-histo-chimie, deci un test care întregește diagnosticul anatomo-patologic.

Dar, practic, pacientul deschide ușa medicului atunci când o deschide, ca să zic așa. Nici el nu știe, nici medicul nu știe când va avea loc momentul acela. Practic, acela este momentul inițial. Dacă vrem să spunem așa, tot din statistică, cu câtă vreme înainte a început o astfel de poveste, literatura arată că vreme de aproximativ 8 ani de zile înainte ca pacientul să descopere că are un diagnostic oncologic, omul are teoretic diagnosticul; îl poartă pe picioare, trăiește cu el, zâmbește cu el, se străduie împreună cu acest diagnostic să facă nu știu câte proiecte, dar nu are încă motivația sau senzația că ar trebui să împărtășească cu cineva o anumită temere sau stare sufletească pe care o are cu privire la ceva. Pentru că dacă ar avea-o, poate că de aici s-ar ajunge la un rezultat mai rapid al unui diagnostic.

Sunt femei care au un nodul la sân, dar nu se duc la medic, nu fac mamografie, nu le doare – aceasta este scuza pe care ele o spun. Dar, de fapt, asta arată iarăși o singurătate de idei; nu comunică cu nimeni despre problema aceea, nu au o bună prietenă, n-au o mamă, n-au un soț care să le poarte de grijă așa cum ar trebui. Faptul că ajungi la mamografie doar atunci când tumora începe să-și sporească volumul sau să arate sânul într-un anumit fel, nu înseamnă că ai ajuns la timp.

Practic, de aceea prevenția oncologică spune că drumul la medic în ceea ce privește partea asta oncologică ar trebui să aibă loc măcar o dată pe an, cu gândul că vei găsi un dialog cu medicul respectiv, dacă sânii sunt sau nu cu probleme. Dacă în urma testului Babeș-Papanicolau există sau nu există vreo problemă în sfera genitală. Testul Babeș-Papanicolau nu este singurul test care poate exprima sănătatea aparatului genital feminin; putem să colaborăm cu o ecografie de pelvis, numai că trebuiesc nuanțate niște elemente care trebuie să facă parte și din cunoștințele femei, cum ar fi – din ce este constituit aparatul genital, ce dimensiuni trebuie să aibă ovarele unei femei cu ciclu menstrual sau fără ciclu menstrual, care este grosimea unei endometru la o femeie aflată la menopauză sau la o femeie pe ciclu menstrual.

Eu sunt un medic ginecolog și mă refer mai mult la femeie, dar discuția aș vrea să fie unisex, să luăm și bărbații în calcul. Bărbații au dificultăți mari de a comunica cu ceilalți despre starea lor de sănătate. Femeile se conving mai ușor între ele. Tu ca bărbat este mai greu să convingi un bărbat să își facă un examen dacă el nu are lângă el o femeie săritoare și hotărâtă să-l împingă de la spate să facă ceea ce trebuie – să mănânce mai bine, să bea mai puțin, să nu mai fumeze, sau lucruri de genul acesta. Pot să spun că influența feminină pentru sănătatea bărbatului este hotărâtoare.

Deci, practic, ca să ajungi la timp la medic într-o poveste oncologică, trebuie să te smerești în fața unei astfel de situații. Dacă ai făcut vreodată cunoștință cu un pacient cu o poveste oncologică, să nu o privești doar la suprafață, adică cum ai fost cu el la spital sau cum l-ai văzut suferind. Trebuie să încerci să descoperi povestea de dinainte de a fi bolnav (bineînțeles, depinde cât de apropiat ai fost față de pacientul respectiv), ca să-ți dai seama ce l-a împiedicat, ce l-a întârziat.

În general pot să spun că înainte de a fi o poveste a unui pacient oncologic, tot universul din jurul unui pacient oncologic este un univers cu multe bube, este frustrat, este un univers care l-a copleșit, o lipsă de atenție din partea celorlalți din jur, pierderea unui loc de muncă, o îndepărtare poate nevăzută între soț și soție, între copii și părinți. Și atunci apare. Dacă noi nu facem o statistică a pacienților, uităm un lucru – că pacientul face parte dintr-o familie, și când un pacient are o problemă oncologică, și familia are o problemă oncologică și atunci familia își poate aminti sau se poate reconstrui pe piedestal mai coerent, mai puternic. Nu să abandoneze și să spună „am pierdut-o pe mama”, „l-am pierdut pe tata” sau „am rămas singuri”. Poate că jertfa anonimă sau într-o familie ar trebui să facă familia aceea să fie mai spornică, mai îndârjită în ceea ce numim noi viață, să facă lucrurile mai la timp, mai clar, cel puțin din punct de vedere educațional.

Medicina aceasta cu mulți bani e o medicină frustrantă, după părerea mea. Am avut prilejul să cunosc și medicina de dinainte de 1990 cu niște oameni care, din păcate, nu mai sunt printre noi (aici mă refer la medici) și pot să spun că era foarte bogată; era bogată în atitudine, în timp de discutat cu pacientul, erau mai puține medicamente citostatice, era mai multă chirurgie, exista radioterapie în tratament. Înainte, să spunem că 70% din vindecarea unui pacient oncologic depindea de chirurgie. Acum nu cred că cineva mai acordă acest procent acestei „muze” medicale care înseamnă chirurgia.

În orice caz, povestea oncologică este o provocare și medicală și socială de a antrena oamenii de la niște himere către niște concluzii foarte clare – dacă sunt sau sunt partizanii ideii de familie, de lucru bun făcut împreună, și, cât se poate, de colaborare în cadrul unei comunități. A bârfi despre actul medical că este într-un fel, a povesti lucruri nepotrivite despre cineva care slujește într-o Biserică sau a scoate în evidență o activitate în cadrul unei școli denaturează oarecum, ca să spunem așa, harul și atitudinea unor oameni care, prin alegerea unei meserii cum sunt medicii, preoții, profesorii, educatorii se dedică nu numai învățării celorlalți cu privire la ce înseamnă stare de sănătate sau luarea unui examen cum este Bacalaureatul, ci acumulării unor energii, pentru ca oamenii aceia să se poată folosi de ceva în viață. Ajută să spun că un om cu o poveste oncologică sporește experiența familiei cu privire la anumite lucruri pe care trebuia să le bage mai demult în seamă.