Testul pentru hemoragii oculte in fecale

Testul pentru hemoragii oculte in fecale are rolul de a identifica eventuale sangerari la nivelul sistemului digestiv – prezenta sangelui in fecale. Citeste mai multe despre aceasta analiza.

CUPRINS:

1. Ce este testul pentru hemoragii oculte in fecale?
2. Indicatiile testarii
3. Ce implica testarea?
4. Rezultate
5. Limitarile testarii

Ce este testul pentru hemoragii oculte in fecale?

Testul pentru hemoragii oculte in fecale sau testul hemocult este un test de laborator folosit pentru a verifica probele de scaun pentru sange ocult – sange care nu se vede cu ochiul liber. Sangele ocult din fecale poate indica uneori un cancer de colon sau polipi in colon sau rect – desi nu toate tipurile de cancer sau polipi sangereaza.

De obicei, sangele ocult este eliminat in cantitati atat de mici incat poate fi detectat numai prin substantele chimice utilizate intr-un test de acest tip. Daca sangele este detectat printr-un test hemocult, pot fi necesare teste suplimentare pentru a determina sursa sangerarii. Testul hemocult poate detecta DOAR prezenta sau absenta sangelui – nu poate determina factorii ce cauzeaza sangerarea. Deoarece testul poate detecta sangerari din aproape orice zona a tractului digestiv, mai multe afectiuni pot determina un rezultat pozitiv. Acestea includ esofagita, gastrita, ulcerul peptic, cancerul la stomac, colita ulcerativa, cancerul colorectal, polipii sau hemoroizii.

Indicatiile testarii

Testul pentru hemoragii oculte in fecale este o optiune pentru screeningul cancerului de colon. Poate fi o optiune daca aveti un risc mediu de cancer de colon si nu aveti simptome. Medicul va poate solicita un test pentru hemoragii oculte in fecale pentru a determina daca ati putea avea o afectiune de baza, cum ar fi polipi in colon, hemoroizi, ulcer, o boala inflamatorie a intestinului, precum colita ulcerativa, dar si cancerul colorectal. Testul poate fi indicat si daca aveti semne de anemie.

Acest test nu este de diagnostic, dar arata in schimb ca sunt necesare teste suplimentare. In timp ce un test pentru sange ocult in fecale este utilizat pentru a cauta prezenta sangelui in fecale, testul nu arata de unde provine sangerarea.

Cauzele pentru prezenta sangelui in scaun

Sangele din fecale inseamna ca exista sangerari undeva in tractul digestiv. Uneori, cantitatea de sange este atat de mica incat poate fi detectata doar printr-un test de acest fel (care verifica daca exista sange in scaun). Alteori, sangele poate fi vizibil pe hartia igienica sau in toaleta dupa o eliminare a scaunului, ca sange rosu aprins. Sangerarile care apar mai sus in tractul digestiv pot face ca scaunul sa para foarte inchis la culoare. Fisurile anale pot cauza sangerari, la fel si colita, ulcerul, hemoroizii, infectiile intestinale, polipii colorectali etc.

Testul hemocult ca screening pentru cancerul colorectal

Testul hemocult este cel mai frecvent utilizat pentru a cauta sange in scaun ca metoda de screening pentru cancerul colorectal. Daca aveti un anumit risc de cancer colorectal, se recomanda screening-ul periodic. Cele mai multe cazuri de cancer colorectal incep ca polipi de colon benigni sau inofensivi. Cu toate acestea, unii dintre acesti polipi devin precancerosi sau cancerosi, incep sa creasca si pot sa sangereze in cantitati microscopice atunci cand se elimina scaunul.

Sangerarea poate fi un semn precoce al cancerului colorectal – uneori singurul semn precoce – motiv pentru care screening-ul regulat este atat de important. Testarea sangelui ocult in fecale este una dintre metodele utilizate pentru screeningul cancerului de colon. Despre screening pentru cancerul colorectal puteti citi pe larg aici.

Related Post

Ce implica testarea?

Pentru testare, se va colecta o proba de scaun intr-un recipient special. Testele de acest tip sunt de doua feluri: metoda frotiului guaiac (gFOBT) si testul prin metoda imunochimica (FIT sau iFOBT). Testarea in sine implica o reactie chimica pentru a detecta sangele ocult. In testul gFOBT se foloseste un produs chimic ce isi modifica nuanta cand este prezenta hemoglobina. Pentru testul FIT se folosesc anticorpi pentru depistarea sangelui – sensibilitatea este mai mare si nu implica restrictii alimentare, ca in cazul primului test.

Testul FOBT poate fi afectat de anumite alimente – acestea pot da un rezultat fals pozitiv. Astfel de alimente includ carne rosie, broccoli, conopida, hrean, nap – trebuie evitate cu 3 zile inainte de testare. De asemenea, unele medicamente si suplimente pot modifica rezultatele – inclusiv suplimente de vitamina C. Vitamina C poate afecta substantele chimice din test si poate da un rezultat fals negativ. Un rezultat fals negativ inseamna ca testul va arata ca nu aveti sange in scaun atunci cand poate fi prezent de fapt.

Rezultate

Rezultatele testarii pot fi pozitive sau negative. Un rezultat pozitiv inseamna ca a fost depistat sange in fecale – vor fi necesare teste suplimentare pentru a depista cauza sangerarii. Presupunand ca nu este un rezultat fals pozitiv, gFOBT pozitiv inseamna ca aveti sangerari undeva in tractul digestiv, in timp ce un rezultat FIT pozitiv este putin mai specific si arata ca aveti sangerari undeva in tractul digestiv inferior.

Un rezultat negativ inseamna nu este este sange in fecale. Un test hemocult este considerat negativ daca nu este detectat sange in probele de scaun. Daca aveti un risc mediu de cancer de colon, medicul va poate recomanda repetarea testului anual.

Retineti ca un rezultat negativ nu inseamna intotdeauna ca nu exista probleme – unii polipi si chiar unele tumori nu sangereaza. De asemenea, un rezultat pozitiv nu inseamna neaparat ca este prezent de cancer – cauzele pot fi si altele, inclusiv hemoroizi, polipi, ulcer, colita etc.

Daca un test de scaun prezinta urme de sange, va trebui sa faceti mai multe teste pentru a afla de unde provine sangerarea si de ce. Medicul va poate recomanda o colonoscopie sau o sigmoidoscopie. Desi majoritatea rezultatelor sunt negative, acest lucru nu inseamna intotdeauna ca nu aveti cancer colorectal sau polipi. Unii polipi si unele tumori nu sangereaza, astfel incat testul poate fi negativ, in ciuda prezentei acestor probleme. Acest lucru subliniaza importanta efectuarii acestui test anual sau asa cum recomanda medicul. Retineti, de asemenea, ca un rezultat pozitiv al testului nu inseamna neaparat ca aveti cancer.

Limitarile testarii

Uneori, testul hemocult pentru screening cancer colorectal poate da un rezultat negativ atunci cand este prezent de fapt un cancer sau o alta problema  (rezultat fals negativ) – daca tumora sau polipii nu sangereaza. Testul poate da un rezultat fals pozitiv atunci cand nu aveti cancer, daca aveti sangerari din alte surse, cum ar fi un ulcer la stomac, hemoroizi sau chiar sange inghitit din gura sau din nas.

Nu se recomanda efectuarea testului in timpul perioadei menstruale sau daca aveti sangerari active de la hemoroizi. De asemenea, nu testati o proba de scaun care a intrat in contact cu produsele de curatare de la nivelul vasului de toaleta. Factorii care pot interfera cu rezultatele analizei sunt sange in urina, sangerari menstruale, hemoroizi, o fisura anala, sangerari severe ale gingiilor sau sangerari nazale.

Referinte:
(1) https://www.annalsofoncology.org/article/S0923-7534(19)62781-X/fulltext
(2) https://www.cochrane.org/CD001216/COLOCA_screening-for-colorectal-cancer-using-the-faecal-occult-blood-test-hemoccult
(3) https://www.cancer.org/cancer/colon-rectal-cancer/detection-diagnosis-staging/screening-tests-used.html
(4) https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/fecal-occult-blood-test/about/pac-20394112
(5) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537138/

Aceasta postare a fost modificata ultima data la 22/01/2022 15:57

Mancas Malina: Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Vezi comentariile (1)

  • va rog sa imispuneti daca hmg in materii fecale (fit) poate iesi pozitiva in infectia cu salmomella spp in diaree apoasa hmg in mat fecale -616 cand val normala ar trebui,:<2.5 va multumes

    c
    c

Articole asemanatoare