Rolul navigatorului de pacienti in oncologie – iata ce este un navigator medical, ce rol are, cum poate ajuta pacientul si familia acestuia.
CUPRINS:
1. Ce este un navigator medical?
2. Ce rol are mai exact un navigator de pacienti?
3. Navigatorul medical pentru pacientul oncologic
Ce este un navigator medical?
Navigatorul medical sau navigatorul de pacienti este o persoana ce ghideaza pacientul in procesul medical si in sistemul de sanatate, avand un rol unic in ingrijirea acestuia. Ghideaza pacientul in procesul de ingrijiri medicale, de la diagnostic pana la tratament si ulterior – navigatorul este o interfata intre medic si pacient. Activitatea sa poate include informarea pacientului, sprijin emotional pentru pacient si familie, facilitarea comunicarii cu echipa medicala, eliminarea barierelor in calea diagnosticului sau tratamentului.
Sistemul medical este unul foarte complex, in special pentru cei fara cunostinte din domeniul medical. De multe ori, pacientii nu stiu unde sa mearga, cum sa procedeze sau ce implica tratamentul pe care urmeaza sa il primeasca atunci cand se confrunta cu o problema medicala. Factorii care ingreuneaza accesul pacientilor la sistemul de sanatate sunt lipsa de informatii, lipsa de experienta si de cunostinte medicale, neincrederea in furnizorii de servicii medicale, lipsa asigurarilor medicale, perceptiile false privind asistenta medicala. Un navigator medical poate reduce anumite bariere si obstacole din calea pacientului si il va insoti la fiecare pas.
Navigatorul medical se concentreaza pe nevoile pacientului si il ajuta sa primeasca ingrijirea si tratamentul de care are nevoie. Conceptul de navigator de pacienti a aparut in SUA, fiind introdus in 1990 de catre prof. Harold P. Freeman, chirurg, din dorinta de a facilita accesul pacientilor din categorii defavorizate la servicii medicale potrivite de diagnostic si tratament. In prezent, in SUA exista Institutul de Navigatie pentru pacienti „Prof. Harold P. Freeman”.
Ce rol are mai exact un navigator de pacienti?
Programul de navigatie medicala implica preluarea pacientului cand exista o suspiciune de boala si ghidarea sa in intregul proces – de la diagnostic, pana la tratament si dupa. In general, astfel de programe sunt pentru pacientii oncologici, dar pot fi extinse si pentru alte afectiuni – boli rare, diabet, afectiuni hematologice etc.
Iata care este rolul unui navigator de pacienti:
- facilitarea comunicarii medic-pacient – navigatorul medical faciliteaza comunicarea dintre medic si pacient (si apartinatori);
- informare – pacientul este ajutat sa isi inteleaga mai bine diagnosticul, ce implica tratamentele, efectele secundare etc. – in plus, este informat cu privire la aspectele financiare si diferite solutii prin care poate beneficia de anumite resurse, dupa caz;
- organizarea programarilor – pentru a primi serviciile la timp – inclusiv gestionarea controalelor de monitorizare, anumite proceduri care trebuie facute la anumite intervale si ingrijirea continua;
- gestionarea dosarelor medicale;
- dezvoltarea listelor de optiuni ale furnizorului medicali;
- coordonarea celei de-a doua (si chiar a treia) opinii medicale;
- insotire la programarile medicale;
- elaborarea listelor de intrebari pe care pacientii trebuie sa le adreseze medicilor etc.
Atentie!
De asemenea, poate ajuta pacientul si in ceea ce priveste consultanta juridica, asistenta medicala la domiciliu, transport sau ingrijiri de specialitate in afara spitalului. Navigatorul colaboreaza cu diverse organizatii si persoane pentru a asigura satisfacerea nevoilor pacientului. Navigatorul medical va fi implicat in educarea pacientilor cu privire la ingrijirea lor si ii va ajuta sa inteleaga optiunile de tratament. Practic, navigatorul „traduce” din termeni medicali in termeni cat mai simpli, usor de inteles, tot ce tine de boala, tratament, efecte adverse – pe intelesul pacientului. Navigatorul este ca o interfata intre pacient si medic, precum si intre pacient si intregul sistem medical si birocratic.
Retineti ca un navigator de pacienti trebuie sa cunoasca bine zona medicala, sa poata oferi informatii corecte, dar NU inlocuieste medicul si nici NU ia decizii in locul pacientului. Navigatorul vine in sprijinul pacientului si al medicului.
❕ Citeste si: Sfaturi pentru apartinatorii pacientilor cu cancer.
Cine poate apela la un navigator medical?
- o persoana diagnosticata cu o afectiune grava – cum e cazul pacientilor oncologici;
- un pacient care are nevoie de ajutor pentru coordonarea recomandarilor de la mai multi medici (pentru mai multe probleme medicale);
- un apartinator ce are nevoie de sprijin in acest sens etc.
Navigatorul medical pentru pacientul oncologic
Un diagnostic de cancer vine cu nenumarate intrebari si frici. Navigatorul de pacienti ajuta la solutionarea anumitor probleme ce pot afecta pacientul oncologic. Poate ghida pacientul catre ingrijirile de care are nevoie, iar comunicarea dintre medic si pacient este facilitata. Medicul are un anumit numar de minute pe care le poate aloca fiecarui pacient, astfel ca de multe ori este insuficient pentru ca pacientul sa plece cu toate informatiile asimilate. Aici intervine navigatorul care ajuta pacientul sa inteleaga si sa asimileze mai usor informatiile.
Un navigator medical ajuta pacientul din momentul diagnosticului – de la suspiciunea de cancer. Informeaza cu privire la analizele ce trebuie facute, ce medici sunt specializati in tratarea acelui tip de cancer, ce inseamna stadializarea unui cancer, gradul cancerului, ce implica o biopsie, ce sunt markerii tumorali etc. Ulterior, pacientul este in continuare ajutat sa faca programari la medici, este ajutat sa gaseasca cele mai bune modalitati de a efectua gratuit anumite investigatii si este insotit la controalele medicale. Dupa ce este confirmat un anumit diagnostic si se stabilesc optiunile de tratament, navigatorul ajuta pacientul sa inteleaga mai bine ce implica aceste tratamente, ce presupun, cum se efectueaza, ce efecte secundare apar, periodicitatea tratamentelor etc.
Navigatorul medical ajuta pacientul si emotional, sa reuseasca sa se mobilizeze si sa lupte. Incurajeaza pacientul si ii ofera sustinere pe durata tratamentului. De asemenea, navigatorii sunt un sprijin si pentru apartinatorii pacientilor afectati de cancer.
» Afla mai multe si despre Psiho-oncologie si grupurile de suport psihologic.
Cine poate fi navigator medical?
Nu toti cei care vor sa devina navigatori de pacienti au experienta si studii in domeniul medical, desi multi au. Insa, tocmai de aceea sunt necesare cursuri de pregatire in acest sens. Unii au ajutat la randul lor rudele sau prietenii sa treaca prin situatii medicale dificile. Altii au invatat sa se descurce singuri in sistemul de sanatate, pentru propria boala, si vor sa-i ajute si pe altii sa faca acelasi lucru – navigatori care au fost la randul lor pacienti. Un navigator medical trebuie sa invete (daca nu are deja cunostinte si studii in acest sens) partea medicala – notiuni de anatomie patologica, ce include raportul anatomo-patologic, termeni medicali si semnificatia lor etc. Este recomandat ca pacientul sa intrebe medicul cu privire la colaborarea cu anumiti specialisti de acest fel. De asemenea, pacientii sunt indrumati adesea catre un navigator medical de catre alti pacienti.
In Romania, meseria de navigator de pacienti a fost introdusa in clasificarea ocupatiilor in urma demersului initiat de Victoria Asanache, presedinta Asociatiei Amazonia pentru preventia si lupta impotriva cancerului, asociatie care organizeaza si cursuri de Navigatori de pacienti, acreditate ANC. Despre aceste cursuri puteti citi mai multe aici.
Referinte:
(1) https://www.cancer.org/latest-news/patient-navigators-can-help-when-live-disrupts-cancer-care.html
(2) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4121958/
(3) https://www.hmpgloballearningnetwork.com/site/jcp/article/role-patient-navigation-improving-value-oncology-care
Aceasta postare a fost modificata ultima data la 29/03/2022 11:28
Vezi comentariile (3)
Buna ziua
Va rog sa-mi spuneti cum pot contacta un navigator de pacienti din Romania.
Multumesc
Manuel Bratu
Cred cu tarie ca navigatorul de pacienti, chiar poate fi o reala interfata intre medic - pacient - apartinatori. Problema care ma face sa devin rezervat, este faptul ca un navigator are nevoie sa poata intra in comunicare cu o serie de medici oncologi ( in cazul de fata) iar pentru acest aspect, ar trebui ca in cazul in care navigatorul bate la usa medicului respectiv, acesta din urma sa-l primeasca, sa-l asculte si evident sa ii faciliteze relationarea cu pacientul. In cazul real din tara noastra, ma cam indoiesc ca mergand la usa unui medic sa-i ceri sprijin pentru un oarecare pacient, esti bine venit si ajutat. Sa recunoastem ca sunt totusi putini medici care te primesc cu bratele deschise motivand ca timpul lor este pretios si limitat. Exprim aceste aspecte pentru ca sunt unul din pacientii diagnosticat cu cancer de prostata si ma aflu in tratament. Eu din fericire, am un medic excelent cu care cooperez foarte bine pentru ca sunt suficient de documentat asupra oncologiei in general. Sigur ca daca voi primi un raspuns la cele postate mai sus, as avea poate placerea sa particip la curs. Nu vreau sa ocup un loc de cursant si la final cand as dori sa ajut pacienti, sa constat ca din lipsa de colaborare cu anumiti medici, nu pot sprijini bolnavul respectiv.
Cu multumiri, Lucian Zamfirescu
cine il plateste pe navigator?