Leucemia limfocitara acuta este un tip de cancer al sangelui si maduvei osoase. Iata care sunt simptomele bolii, cauzele si factorii de risc, metodele de diagnostic si tratament indicate.
CUPRINS:
1. Ce este leucemia limfocitara acuta?
2. Semne si simptome ale leucemiei limfocitare acute
3. Cauze si factori de risc ai leucemiei limfocitare acute
4. Diagnosticul leucemiei limfocitare acute
5. Stadializare
6. Tratamentul leucemiei limfocitare acute
7. Preventia leucemiei limfocitare acute
8. Statistici si prognostic
Ce este leucemia limfocitara acuta?
Leucemia limfocitara acuta (LLA), cunoscuta si sub denumirea de leucemie limfoblastica acuta, este un cancer al sangelui si maduvei osoase. Acest cancer incepe in globulele albe din sange, sau limfocite, in maduva osoasa, care este tesutul spongios din interiorul oaselor, unde se formeaza celule sangvine noi. „Acut” se refera la modul in care cancerul progreseaza. LLA nu produce tumori, asa cum fac unele alte tipuri de cancer. Celulele canceroase pot ajunge in sange si se pot raspandi in alte zone, cum ar fi ganglionii limfatici, creierul, maduva spinarii, ficatul sau splina. Leucemia limfocitara acuta este cel mai frecvent tip de cancer la copii si, cu un tratament adecvat, prognosticul este foarte bun.
Medicii impart leucemia limfoblastica acuta in subtipuri pe baza tipului de limfocite implicate. Majoritatea copiilor cu LLA au un subtip cu celule B.
Ce este leucemia?
Leucemia este un tip de cancer de sange care afecteaza globulele albe din sange. Celulele albe din sange ajuta la lupta impotriva infectiei si protejeaza organismul impotriva bolilor. In caz de leucemie, unele dintre celulele albe din sange devin canceroase si nu functioneaza asa cum ar trebui. Pe masura ce mai multe celule canceroase se formeaza in sange si maduva osoasa (tesut spongios din interiorul oaselor), este mai putin loc pentru celulele sanatoase.
Leucemiile pot fi acute (cu crestere rapida) sau cronice (cu crestere lenta). Leucemia cronica se dezvolta lent. Pe masura ce creste, ii permite organismului sa produca celule mai mature, utile. Leucemia acuta se dezvolta rapid. Se aglomereaza rapid celulele canceroase, lasand mai putin loc pentru celulele sanatoase, iar organismului ii este mai greu sa functioneze corect.
Semne si simptome ale leucemiei limfocitare acute
In leucemia limfocitara acuta, globulele albe nu se maturizeaza complet si, prin urmare, nu pot functiona corect. Aceste celule imature suprima formarea celulelor normale din sange, ceea ce complica si mai mult problema. Simptomele sunt cauzate de numarul anormal si de functionarea defectuoasa a celulelor sangvine si a celulelor care se infiltreaza.
Simptomele pot include pierderea in greutate, febra, infectie, sangerare usoara sau vanatai, respiratie dificila sau slabiciune. Astfel de simptome NU indica mereu un cancer! Aceste simptome pot fi, de asemenea, semne ale unor boli comune, cum ar fi o raceala sau gripa.
De obicei leucemia este detectata atunci cand medicul testeaza sangele din alt motiv si observa deficitul de celule normale din sange. Aceasta deficienta poate provoca urmatoarele simptome:
- oboseala;
- letargie;
- ameteli;
- scurtarea respiratiei;
- febra;
- infectii persistente;
- vanatai care se formeaza prea rapid;
- sangerari gingivale sau hemoragii severe.
Alte simptome pot include pierdere in greutate, transpiratii nocturne sau pierderea poftei de mancare. Celulele leucemiei pot provoca, de asemenea, marirea splinei, care poate fi indicata prin umflarea abdomenului, ganglioni limfatici mariti si dureri osoase sau articulare.
Cauze si factori de risc ai leucemiei limfocitare acute
Nu se cunosc exact cauzele leucemiei limfocitare cute, dar exista unii factori de risc comuni. Acestia includ:
- varsta – apare mai des la copii si cei peste 50 ani;
- factori genetici – unele caracteristici sau afectiuni genetice cresc riscul, cum ar fi sindromul Down, anemia Fanconi, sindromul Klinefelter si altele;
- expunerea la radiatii – expunerea in timpul unui accident nuclear sau un tratament pentru cancerul anterior poate creste riscul;
- expunerea la substante chimice – expunerea la benzen, care este prezent in fumul de tigara si in produsele petroliere, poate creste riscul;
- virusuri – persoanele care au virusul Epstein-Barr sau virusul leucemiei cu celule T umane pot avea un risc mai mare.
Diagnosticul leucemiei limfocitare acute
Cum este diagnosticata leucemia limfoblastica acuta? Medicii folosesc teste speciale atunci cand suspecteaza leucemie. Acestea includ:
- analize de sange – Testele, cum ar fi hemoleucograma, testarea functiei ficatului si rinichilor si testele chimice ale sangelui pot oferi informatii importante despre numarul de celule normale din sange si cat de bine functioneaza organele. Formele si dimensiunile celulelor sangvine sunt verificate la un microscop.
- teste de imagistica – Acestea pot include o radiografie, scanare CT, RMN sau ecografie. Pot arata daca exista o masa de celule in zona pieptului care ar putea afecta respiratia sau circulatia sangelui. De asemenea, pot exclude alte cauze posibile ale simptomelor la copil.
- biopsia maduvei osoase
- citometria in flux – Poate diferentia subtipul de leucemie.
- teste genetice
Stadializare
De obicei se foloseste un sistem de stadializare pentru a descrie cele mai multe tipuri de cancer si raspandirea lor in intregul corp. In general, dimensiunea tumorii si raspandirea cancerului sunt evaluate si este atribuit un stadiu. Pentru leucemia limfocitara acuta, stadializarea nu are loc in acest fel, deoarece boala are originea in maduva osoasa si, de obicei, nu formeaza mase tumorale.
In loc sa foloseasca metode traditionale de stadializare, medicii analizeaza adesea subtipul leucemiei limfocitare acute si varsta pacientului. Aceasta implica de obicei teste citologice, citometrie in flux si alte teste de laborator pentru a identifica subtipul leucemiei.
Stadiile LLA cu limfocite B
Limfocitele B sau celulele B sunt produse in maduva osoasa. Joaca un rol important in raspunsul imun umoral, produc anticorpi impotriva antigenelor si se transforma in celulele B de memorie, dupa ce au fost activate prin interactiunea antigenului. Aceste forme de leucemii pot fi LLA precoce pre-B (10% dintre cazuri), LLA comuna (50% dintre cazuri), LLA pre-B si LLA cu celule B mature (4%).
Stadii pentru LLA cu celule T
Limfocitele T sau celulele T parasesc maduva osoasa inainte de maturizare si se deplaseaza catre timus, unde se maturizeaza. Celulele T joaca un rol central in imunitatea mediata de celule. Exista mai multe subseturi diferite de celule T care au functii distincte. Diferitele subseturi de celule T includ celule T Helper, citotoxice, de memorie, natural-killer etc.
Tratamentul leucemiei limfocitare acute
Cum este tratata leucemia limfocitara acuta? Tratamentul pentru leucemia limfoblastica acuta incepe de obicei prin abordarea semnelor si simptomelor pe care le are pacientul, cum ar fi anemia, sangerarea sau infectia. Iata care sunt optiunile de tratament:
Chimioterapia
Medicii trateaza de obicei pacientii cu leucemie limfoblastica acuta cu chimioterapie. Aceste medicamente speciale distrug celulele canceroase. Medicamentele administrate depind de tipul bolii si de cat de agresiva e leucemia. Se poate administra intravenos, intramuscular, sub forma de pastile sau prin injectare in lichidul cefalorahidian.
Transplantul de celule stem
Cei care au un tip agresiv de leucemie limfoblastica acuta ar putea avea nevoie de un transplant de celule stem. Numit si transplant de maduva, acesta implica distrugerea celulelor canceroase, a maduvei osoase normale si a celulelor sistemului imunitar cu chimioterapie si / sau radiatii cu doze mari, introducerea de celule stem sanatoase si restabilirea sistemului sangvin normal si a sistemului imunitar sanatos.
Transplantul de sange si maduva consta astfel in trei etape: colectarea de celule stem sanatoase de la un donator fara cancer sau de la pacientul insusi, administrarea de doze mari de chimioterapie si, eventual, radioterapie pentru a ucide orice celule canceroase ramase, iar la final infuzia de celule stem sanatoase printr-o linie intravenoasa pentru a produce celule normale formatoare de sange. Transplantul de maduva sau celulele stem este utilizat in mod obisnuit pentru a trata LLA care nu a raspuns la chimioterapie sau care s-a dovedit a avea un risc foarte mare de recidiva.
Radioterapia
Radioterapia foloseste unde cu energie mare, cum ar fi razele X pentru a ucide sau pentru a micsora celulele canceroase. Este rar utilizata pentru a trata leucemia in sistemul nervos central sau in alte locuri, cum ar fi ochiul sau testiculele.
Preventia leucemiei limfocitare acute
Poate fi prevenita leucemia limfoblastica acuta? In majoritatea cazurilor, nimeni nu poate controla factorii care declanseaza leucemia limfoblastica acuta. Unii factori de risc ar putea fi expunerea prenatala la radiatii, cum ar fi razele X. Nu exista nicio cauza confirmata pentru LLA. Cu toate acestea, puteti evita mai multi factori de risc, cum ar fi:
- expunerea la radiatii;
- expunere la compusi chimici nocivi;
- expunerea la infectii virale;
- fumatul;
- expunere prelungita la combustibil diesel, benzina, pesticide si campuri electromagnetice.
Statistici si prognostic
Desi majoritatea cazurilor de LLA apar la copii si adolescenti, aproximativ 85% dintre decese vor avea loc la adulti. De obicei, copiii tolereaza mai bine tratamentul. O varietate de factori determina prognosticul unei persoane. Acestia includ varsta, subtipul formei de leucemie, numarul de globule sangvine si daca celulele canceroase s-au raspandit sau nu la organele din apropiere sau la lichidul cefalorahidian.
Ratele de supravietuire pentru adulti nu sunt la fel de mari ca ratele de supravietuire pentru copii, dar se imbunatatesc constant. Conform Societatii Americane de Cancer, intre 80 – 90 % dintre adultii cu LLA intra in remisie. Cu toate acestea, aproximativ jumatate dintre ei se confrunta cu recidiva leucemiei. Rata generala de vindecare a adultilor cu LLA este de 40 %. Un adult este considerat „vindecat” daca a fost in remisie timp de 5 ani.
Unul dintre cei mai mari factori care afecteaza prognosticul persoanelor cu leucemie limfoblastica acuta este varsta. Cu cat o persoana este mai tanara atunci cand este diagnosticata si incepe tratamentul, cu atat este mai bun prognosticul.
Referinte:
(1) Leukemia, link: https://www.cancercenter.com/cancer-types/leukemia/types/acute-lymphocytic-leukemia
(2) What Is Acute Lymphocytic Leukemia (ALL)?, link: https://www.cancer.org/cancer/acute-lymphocytic-leukemia/about/what-is-all.html
(3) Acute lymphocytic leukemia, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acute-lymphocytic-leukemia/symptoms-causes/syc-20369077
(4) Acute lymphoblastic leukaemia , link: https://www.nhs.uk/conditions/acute-lymphoblastic-leukaemia/
(5) Adult Acute Lymphoblastic Leukemia Treatment, link: https://www.cancer.gov/types/leukemia/patient/adult-all-treatment-pdq
(6) Acute lymphoblastic leukaemia (ALL), link: https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/acute-lymphoblastic-leukaemia-all
Aceasta postare a fost modificata ultima data la 26/05/2020 10:14