Cancerul buzelor este un tip de cancer în zona capului și gâtului care apare atunci când celulele din structura buzelor încep să se dividă necontrolat, formând leziuni sau tumori. Iată care sunt cauzele.
Cuprins:
1. Ce este cancerul buzelor?
2. Semne și simptome
3. Cauze și factori de risc
4. Diagnostic
5. Tratament
6. Prevenție
7. Statistici și prognostic
Ce este cancerul buzelor?
Cancerul buzelor se dezvoltă de obicei în celulele subțiri, plate, numite celule scuamoase care căptușesc buzele și alte zone ale gurii. Cancerul de buze ce se formează în celulele scuamoase este denumit carcinom cu celule scuamoase. Melanomul, care este mai agresiv decât carcinomul cu celule scuamoase, se poate dezvolta și pe buze. Această formă de cancer este cea mai comună formă de cancer oral și afectează în cea mai mare parte bărbații.
Poate apărea oriunde de-a lungul buzei superioare sau inferioare, dar este cel mai frecvent pe buza inferioară.
Buza inferioară este de aproximativ 12 ori mai susceptibilă de a fi afectată, din cauza expunerii sale mai mari la lumina soarelui. Având în vedere locația lor foarte vizibilă, majoritatea cancerelor la buze sunt ușor de detectat și tratabile într-un stadiu incipient.
Semne și simptome
Simptomele cancerului de buze sunt foarte asemănătoare cu cele ale altor tipuri de cancer oral. Acesta poate fi adesea confundat cu o leziune herpetică ce persistă. Alte simptome și semne includ:
- durere la nivelul gurii;
- sângerare sau durere la nivelul buzei;
- amorțeală la nivelul buzei;
- leziuni la nivelul obrazului;
- o leziune albă sau roșie pe gingii, limbă, amigdale etc.;
- durere de gât.
Cauze și factori de risc
Cancerul de buze poate afecta pe oricine. Majoritatea cazurilor sunt legate de fumat, consumul excesiv de alcool și expunerea prelungită la radiațiile solare.
Alți factori de risc pentru cancerul buzelor includ următoarele:
- ten cu piele deschisă;
- genul masculin;
- infecția cu papilomavirus uman (HPV), în special tulpinile 16 și 18;
- vârsta peste 40 ani.
Cel mai important factor de risc este expunerea cumulativă la radiațiile UV
Diagnostic
Testele și procedurile utilizate pentru a diagnostica formele de cancerul buzelor includ:
- Examinarea fizică – În timpul unui examen fizic, medicul va examina buza, gura, fața și gâtul pentru a depista semne de cancer.
- Biopsia – În timpul unei biopsii, medicul va preleva o mică probă de țesut pentru teste de laborator. În laborator, un medic poate determina dacă sunt prezente celule canceroase, tipul de cancer și nivelul de agresivitate care este prezent în celulele canceroase. Dacă se suspectează cancer la buze, o biopsie poate confirma diagnosticul. Dacă rezultatele biopsiei confirmă faptul că aveți cancer la buze, medicul poate efectua o serie de alte teste pentru a determina în ce măsură progresează cancerul sau dacă este răspândit în alte părți ale corpului.
- Teste de imagistică – Testele imagistice pot fi folosite pentru a determina dacă boala s-a răspândit dincolo de buză. Testele imagistice pot include tomografie computerizată (CT), imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) sau tomografie cu emisie de pozitroni (PET).
Stadializare
Sistemul TNM este cel mai utilizat pentru stadializarea cancerului buzelor.
T – definește tumora:
N – nodulii;
M – metastază la distanță.
T (Tumora)
TX: Tumora primară nu poate fi evaluată
T0: Nu există dovezi ale tumorii primare
T1: Tumora este de 2 cm sau mai puțin
T2: Tumora este mai mare de 2 cm, dar nu mai mult de 4 cm
T3: Tumora este mai mare de 4 cm
N (Ganglionii limfatici regionali)
NX: Nodulii limfatici regionali nu pot fi evaluați
N0: Nu există metastaze regionale ale ganglionilor limfatici
N1: Metastază într-un singur ganglion limfatic de 3 cm sau mai puțin
N2: Metastază într-un singur ganglion limfatic, mai mare de 3 cm dar nu mai mult de 6 cm
N3: Metastază la un ganglion limfatic mai mare de 6 cm
M (Metastaze la distanță)
MX: Prezența metastazelor îndepărtate nu poate fi evaluată
M0: Nu există metastaze îndepărtate
M1: Metastază la distanță
Tratament
Obiectivele în tratamentul cancerului buzelor sunt:
- vindecarea cancerului
- menținerea aspectului și funcției buzelor
- prevenirea reapariției cancerului
Chirurgia este cel mai frecvent tratat pentru cancerul de buze. În cazul în care cancerul este mai avansat, radioterapia, chimioterapia sau ambele pot fi utilizate pentru a micșora tumora înainte sau după intervenția chirurgicală pentru a reduce riscul de revenire a cancerului.
Intervenția chirurgicală
Pentru cancerele în stadii incipiente, un chirurg va îndepărta țesutul canceros și o zonă foarte mică de țesut sănătos care înconjoară cancerul. Incizia este închisă cu suturi. Suturile din gură și din buză se vor dizolva. Microchirurgia (numită și operația Mohs) poate funcționa bine pentru cancerul buzelor. Acest tip de chirurgie implică înlăturarea cancerului în felii subțiri.
Chirurgul repară apoi buza pentru a permite mâncatul, băutul și vorbirea normală. Se folosesc și tehnici de minimizare a cicatricilor. Pentru cancerele mici de buze, repararea buzei după intervenție chirurgicală poate fi o procedură simplă. În schimb, pentru cancerele mai mari ale buzelor, pot fi necesare intervenții de chirurgie plastică și reconstrucție pentru a repara buza.
Dacă tumora este mică, intervenția chirurgicală este efectuată în mod tipic pentru a o elimina. Aceasta implică îndepărtarea tuturor țesuturilor implicate în cancer, plus reconstrucția buzei (cosmetic și funcțional). Pentru persoanele care fumează, renunțarea la fumat înainte de tratament poate îmbunătăți rezultatele tratamentului.
Complicații
Dacă este lăsată netratată, o tumoră a buzelor se poate răspândi în alte zone ale gurii și limbii, precum și în regiuni îndepărtate ale corpului. În plus, tratamentul pentru cancerul de buze poate avea multe consecințe funcționale și cosmetice. Persoanele care au intervenții chirurgicale pentru a elimina tumori mari de pe buzele lor pot prezenta probleme cu vorbirea, mestecarea și înghițirea după operație. Chirurgia poate duce la deformarea buzei și a feței.
Radioterapia
Radioterapia pentru cancerul buzelor presupune folosirea unor fascicule de energie aplicate la nivelul tumorii. Când particulele ajung pe tumoră, pot distruge celulele canceroase prin deteriorarea ADN-ului lor.
Radiația poate fi îndreptată numai spre buză sau poate fi îndreptată și spre ganglionii limfatici ai gâtului.
Chimioterapia
Chimioterapia folosește medicamente puternice pentru a distruge celulele canceroase. Pentru cancerul de buze, chimioterapia este uneori utilizată în combinație cu radioterapia pentru a spori eficiența tratamentului. În cazurile de cancer de buze avansate, care s-au răspândit în alte zone ale corpului, chimioterapia poate fi utilizată pentru a reduce semnele și simptomele.
Unele efecte secundare ale chimioterapiei și radiațiilor includ:
- pierderea părului;
- slăbiciune și oboseală;
- apetit scăzut;
- greaţă;
- vărsături;
- amorțeală la nivelul mâinilor și picioarelor;
- anemie severă;
- pierdere în greutate;
- piele uscată;
- durere de gât;
- modificarea gustului;
- infecţie;
- mucozită orală.
Prevenție
Utilizarea regulată a produselor de protecție solară (balsam de buze cu FPS sau cremă cu factor de protecție solară) reduce riscul de apariție a cancerului de buze. Cu toate acestea, mulți oameni nu își dau seama cât de importantă este protecția buzelor. Aceste produse pot fi eficiente în reducerea expunerii la radiații UV, dar trebuie să fie și aplicate corespunzător.
De asemenea, un mod de a reduce riscul de cancer de buze este evitarea fumatului, evitarea consumului excesiv de alcool. Multe cazuri de cancer de buze sunt descoperite pentru prima oară de stomatologi. Din acest motiv, este important să stabiliți consultații stomatologice periodice, mai ales dacă aveți un risc crescut de a dezvolta cancer de buze.
Radiațiile solare și cancerul de buze
Cea mai bună modalitate de a preveni cancerul la buze este să vă protejați de expunerea prelungită la soare. Folosiți o pălărie cu margini largi și o cremă de protecție solară, precum și balsam de buze cu FPS. Limitați expunerea la soare, în special în timpul prânzului, când expunerea la radiații ultraviolete este mai ridicată.
Ingredientele fizice din produsele de protecție solară, cum ar fi oxidul de zinc, blochează lumina ultravioletă. Ingredientele chimice de protecție, pe de altă parte, absorb lumina ultravioletă. Protecția solară este evaluată de factorul de protecție solară (SPF). O protecție solară cu un SPF de 15 sau mai mare este necesar pentru a filtra 92% din radiațiile nocive.
Este importantă protecția pielii și a buzelor încă de la vârste fragede.
Statistici și prognostic
Prognosticul depinde de următoarele:
- stadiul cancerului;
- răspândirea cancerului;
- răspândirea la vasele de sânge;
- dacă pacientul fumează;
- vârsta și sănătatea generală a pacientului.
Pacienții care au avut cancer la nivelul buzelor și al cavității orale au un risc crescut de a dezvolta un al doilea cancer în cap sau gât. Urmărirea frecventă și atentă este importantă.
Cancerul de buze are un prognostic destul de bun. Acest lucru se datorează faptului că buzele sunt proeminente și vizibile, iar leziunile pot fi văzute și simțite ușor. Acest lucru permite diagnosticarea precoce.
Referințe:
(1) Lip and Oral Cavity Cancer Treatment, link: https://www.cancer.gov/types/head-and-neck/patient/adult/lip-mouth-treatment-pdq
(2) Oral cancer types, link: https://www.cancercenter.com/oral-cancer/types/tab/oral-cancer-types/
(3) Lip cancer diagnosis, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lip-cancer/diagnosis-treatment/drc-20355080
(4) Lip cancer, link: https://www.skincancer.org/skin-cancer-information/lip-cancer-not-uncommon
Aceasta postare a fost modificata ultima data la 26/05/2020 10:27
Vezi comentariile (2)
Am nevoie de un dermatolog pentru a -mi da un sfat ..rog frumos in privat
Dermatolog bun am nevoie in Tulcea sau Braila