Cancer la inima – totul despre tumorile cardiace

cancer la inima

Cancer la inima – o forma rara de cancer, care poate sa se dezvolte in tesutul cardiac sau poate fi vorba de un cancer care s-a raspandit din alta regiune a corpului. Iata care sunt simptomele si ce optiuni de tratament exista.

CUPRINS:

1. Ce este cancerul la inima si de ce apare?
2. Simptome ale cancerului la inima
3. Diagnostic
4. Tipuri de tumori cardiace
5. Tratament

Ce este cancerul la inima si de ce apare?

Cancerul la inima este o forma extrem de rara de cancer care apare in tesutul inimii. Tumorile maligne care se dezvolta in inima sunt cel mai adesea sarcoame. Sarcoamele sunt tumori care isi au originea in tesuturile moi ale corpului. Majoritatea tumorilor primare din inima sunt benigne. Cea mai frecventa tumora maligna a inimii este angiosarcomul.

Astfel, tumorile cardiace pot fi canceroase (maligne) sau non-canceroase (benigne). De asemenea, pot fi tumori primare (originare in inima insasi) sau secundare (raspandite dintr-o tumora primara dintr-o alta parte a corpului). Tumorile cardiace primare sunt extrem de rare, apar la aproximativ 1 din 3000 de indivizi. 70% dintre tumorile cardiace primare sunt benigne. Tumorile cardiace secundare sunt de 20-30 de ori mai frecvente decat tumorile cardiace primare si apar cel mai frecvent la pacientii cu cancer pulmonar, cancer de san, melanom sau limfom.

Cand tumorile benigne cardiace cauzeaza simptome, aceste simptome sunt de obicei legate de localizarea tumorii in inima, mai degraba decat de tipul specific de tumora.

Cauze pentru tumorile cardiace

Cauzele tumorilor variaza, dar in general se crede ca sunt rezultatul unei modificari anormale a diviziunii celulare. Problemele sistemului imunitar duc la incapacitatea de a detecta si combate modificarile care pot duce la tumori. Radiatiile, anumite virusuri, expunerea extrema la soare, fumatul, benzenul si altele pot provoca, de asemenea, tumori.

Aproape 10% dintre toate tumorile cardiace primare sunt genetice. Exista doar cativa factori de risc cunoscuti pentru unele tipuri de tumori cardiace:

  • varsta – unele tumori apar mai frecvent la adulti, iar altele mai des la bebelusi si copii;
  • ereditatea;
  • sindroame de cancere genetice – majoritatea copiilor cu rabdomiom au scleroza tubulara, sindrom cauzat de o mutatie a ADN-ului;
  • probleme cu sistemul imunitar.

Simptome ale cancerului la inima

Tumorile de la inima pot provoca simptome in mai multe moduri diferite:

  • O tumora cardiaca poate obstructiona partial fluxul de sange prin inima, ceea ce duce la reducerea cantitatii de sange pe care inima o poate pompa in circulatie. Aceasta afectare a fluxului de sange poate produce simptome similare cu cele ale insuficientei cardiace.
  • O tumora cardiaca poate interfera cu functionarea normala a valvelor cardiace, ceea ce duce la simptome de stenoza valvulara sau regurgitare.
  • O tumora poate provoca formarea de cheaguri de sange in inima. Aceste cheaguri se pot rupe si pot circula in alte parti ale corpului, provocand un accident vascular cerebral, embolie pulmonara, leziuni renale sau deteriorarea altor organe.
  • Tumorile cardiace pot invada muschiul cardiac, ceea ce duce la insuficienta cardiaca, aritmii cardiace sau efuziune pericardica.

Ca si in cazul oricarui tip de tumora, tumorile originare in inima pot produce simptome generalizate care nu sugereaza neaparat o problema cardiaca, cum ar fi pierdere in greutate, apetitul scazut, slabiciune si oboseala.

Simptome in functie de localizare

Locatia in care se afla o tumora cardiaca determina partial tipul de simptome:

  • Tumorile atriului drept tind sa obstructioneze fluxul de sange in partea dreapta a inimii si produc simptome similare celor de stenoza de valva tricuspida, inclusiv edem sever (umflare), ascita (acumularea de lichid in abdomen), marirea ficatului si oboseala.
  • Tumorile ventriculului drept pot produce obstructie in fluxul de sange care imita insuficienta cardiaca pe partea dreapta, stenoza valvei pulmonare sau cardiomiopatie restrictiva.
  • Tumorile atriului stang interfera adesea cu functionarea normala a valvei mitrale si pot imita fie stenoza mitrala, fie regurgitarea mitrala. De asemenea, produc in mod obisnuit cheaguri de sange care pot ajunge in circulatia generala, provocand accidente vasculare cerebrale si alte probleme.
  • Tumorile ventriculului stang tind sa produca aritmii cardiace, in special blocarea inimii si tahicardie ventriculara sau fibrilatie ventriculara. La fel ca in cazul tumorilor atriului stang, acestea pot provoca, de asemenea, patrunderea cheagurilor de sange in circulatia generala. De asemenea, ele pot obstructiona fluxul de sange din ventriculul stang, producand simptome similare stenozei aortice.

Diagnostic

Diagnosticarea cancerului cardiac se poate dovedi a fi destul de dificila. Simptomele cancerului de inima sunt similare unor boli de inima, iar cancerul cardiac este rar. Simptomele cancerului cardiac precum insuficienta cardiaca, murmur cardiac si ritmurile anormale ale batailor inimii pot fi diagnosticate numai dupa analiza tuturor simptomelor, istoricului medical si testelor de diagnostic conexe. Cel mai frecvent, tumorile cardiace sunt diagnosticate atunci cand o persoana descrie simptome sugestive pentru unele alte probleme cardiace mai frecvente, cum ar fi insuficienta cardiaca sau boli cardiace ale valvelor. Testarile ulterioare releva apoi diagnosticul real.

Teste de diagnostic

Iata cateva teste care sunt efectuate daca se suspecteaza cancer de inima:

  • ecocardiograma;
  • analize de sange;
  • scanare RMN sau CT – pentru identificarea tumorii;
  • ECG – pentru a analiza activitatea electrica a inimii;
  • cateterism cardiac – pentru identificarea tipului de tumora;
  • angiografie coronariana – pentru diagnosticarea tumorilor.

Deoarece este neinvaziva, relativ ieftina si disponibila pe scara larga, ecocardiografia este de obicei testul utilizat mai intai in evaluarea unei tumori cardiace suspectate. Ecocardiograma poate ajuta medicul sa evalueze toate cele patru camere ale inimii si muschiul cardiac in sine. In multe cazuri, acest test poate identifica daca o tumora este prezenta, dimensiunea sa relativa, localizarea acesteia si daca produce o obstructie a fluxului de sange din inima.

Related Post

Daca ecocardiograma indica faptul ca este prezenta o tumora, este de obicei efectuat un RMN cardiac sau o scanare CT cardiaca pentru a caracteriza in continuare anatomia tumorii. RMN-ul este preferat atunci cand este disponibil, deoarece poate dezvalui uneori indicii importante cu privire la tipul specific de tumora care este prezent. Anumite tipuri de tumori benigne cardiace, de exemplu, au caracteristici distinctive care pot fi identificate la un RMN.

In plus, o biopsie a tumorii poate fi efectuata in timpul unei proceduri de cateterism cardiac.

Tipuri de tumori cardiace

Tumorile cardiace sunt clasificate in 2 tipuri principale: primare si secundare.

Tumori cardiace primare

Cel mai frecvent tip de tumora cardiaca primara este mixomul atrial. Majoritatea acestora sunt benigne. Pacientii de orice varsta pot dezvolta un mixom. De cele mai multe ori, tumora creste in camera superioara stanga a inimii (atriul stang) in septul atrial, care imparte cele doua camere superioare ale inimii. Mixoamele pot creste in alte zone ale inimii sau in valvele inimii, dar o astfel de crestere este rara. Aproximativ 10% dintre mixoame sunt ereditare sau se dezvolta ca urmare a altor boli.

Alte tipuri de tumori primare benigne sunt fibroelastomele papilare, rabdomioamele, hemangioamele, teratoamele, lipoamele, paraganglioamele si chisturile pericardice. Tumorile primare maligne includ mezoteliom pericardic, limfom primar si sarcom.

Tumori cardiace secundare

Tumorile cardiace secundare sunt mult mai frecvente decat tumorile primare. Nu se dezvolta initial in inima. In schimb, ajung la inima dupa ce se dezvolta intr-o alta zona a corpului. Cel mai adesea, aceste tumori incep in plamani, sani, stomac, rinichi, ficat sau colon. De asemenea, pot fi tumori legate de limfom, leucemie sau melanom.

Tratament

Scopul tratamentului cancerului de inima este un remediu permanent pentru cancer, daca este posibil, si gestionarea simptomelor bolii. Cand este posibil, indepartarea chirurgicala este tratamentul pentru toate tumorile primare ale inimii.

Chirurgia pentru tumorile cardiace

Puteti opta pentru o interventie chirurgicala pentru a elimina tumora si pentru a pastra functionarea inimii. Rezectia completa nu este de obicei posibila pentru tumorile cardiace primare. In anumite cazuri, transplantul de inima poate fi o optiune. Indepartarea chirurgicala a unei tumori primare necanceroase este o optiune si duce la eliminarea tumorii. Alte proceduri chirurgicale pot fi posibile pentru a sustine functia inimii pentru tumorile cardiace primare necanceroase.

Radioterapie, chimioterapie si ingrijire paliativa

Tumorile care nu pot fi indepartate complet prin interventie chirurgicala pot fi gestionate prin radiatii sau chimioterapie pentru a reduce simptomele si pentru a distruge celulele canceroase. Tumorile canceroase primare pot uneori fi tratate cu radioterapie sau chimioterapie, deoarece nu pot fi indepartate chirurgical. Uneori, medicamentele pot fi injectate in zona pericardica a inimii pentru a incetini cresterea tumorii.

Ingrijirea paliativa poate fi necesara pentru a imbunatati simptomele in cazuri grave.

Tratament in functie de tipul tumorii

Tratament tumori benigne

Cele mai multe dintre acestea pot fi vindecate daca tumora poate fi indepartata complet. Cand o tumora este foarte mare sau exista mai multe tumori, eliminarea unei parti care nu se afla in peretii inimii poate imbunatati sau elimina simptomele.

Tratament tumori maligne

Deoarece cresc rapid si invadeaza structuri cardiace importante, pot fi foarte greu de tratat. Din pacate, majoritatea nu sunt depistate decat atunci cand indepartarea chirurgicala nu mai este posibila. Chimioterapia si radioterapia sunt uneori folosite pentru a incerca sa incetineasca dezvoltarea tumorii si sa reduca simptomele (ingrijirea paliativa), dar deseori sunt ineficiente pentru cancerul cardiac primar.

Tratament cancer cardiac secundar

Pana la depistarea metastazelor cardiace, cancerul s-a raspandit de obicei si in alte organe si nu poate fi vindecat. Boala metastatica a inimii nu poate fi indepartata chirurgical. Ingrijirea paliativa cu chimioterapie si radioterapie este frecvent singura optiune. Daca se dezvolta o revarsare pericardica, aceasta poate fi indepartata prin introducerea unui ac sau prin pericardiocenteza.

Prognostic pentru tumorile cardiace

Prognosticul este slab pentru tumorile primare maligne ale inimii. In general, studiile au aratat urmatoarele procente in ceea ce priveste rata de supravietuire pentru cancerele inimii:

  • rata de supravietuire la 1 an – 46%;
  • rata de supravietuire la 3 ani – 22%;
  • rata de supravietuire la 5 ani – 17%.

Referinte:
(1) Cardiac Tumors, link: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16840-cardiac-tumors
(2) Cardiac Tumors, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3195386/
(3) Heart Tumors, link:https://www.hopkinsmedicine.org/heart_vascular_institute/conditions_treatments/conditions/heart_tumors.html
(4) Heart cancer: Is there such a thing?, link:https://www.mayoclinic.org/heart-cancer/expert-answers/faq-20058130
(5) Cardiac Tumors and Cancers, link: https://www.verywellhealth.com/heart-cancer-cardiac-tumors-and-cancers-4174706
(6) Heart Cancer Symptoms: What to Expect, link: https://www.healthline.com/health/heart-cancer-symptoms

Aceasta postare a fost modificata ultima data la 13/08/2021 12:23

Mancas Malina: Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.
Articole asemanatoare