Brahiterapia – radioterapia interna

brahiterapia

Brahiterapia sau radioterapia interna inseamna administrarea radiatiilor direct in tumora sau in apropierea sa. Iata ce implica procedura, care sunt indicatiile si recomandarile.

CUPRINS:

1. Ce este brahiterapia?
2. Cand se foloseste brahiterapia ca tratament oncologic?
3. Indicatii si contraindicatii
4. Riscuri ale brahiterapiei

Ce este brahiterapia?

In timpul brahiterapiei sau radioterapiei interne, materialul radioactiv este plasat intr-un cateter sau un alt dispozitiv implantabil, care transporta radiatiile direct in interiorul unei tumori sau in apropierea acesteia. Implantarea dispozitivului este in general nedureroasa, iar implanturile pot fi temporare sau permanente. Se plaseaza surse radioactive in interiorul corpului pentru a distruge celulele canceroase si pentru a micsora tumorile. Acest lucru ii permite medicului sa foloseasca o doza totala mai mare de radiatii pentru a trata o zona mai mica in mai putin timp.

Este un tip de tratament mai rapid si mai eficient de radioterapie pentru unii pacienti decat radioterapia traditionala administrata in doze mai mici pe o perioada mai lunga de timp. Pentru multe tipuri de cancer, intregul tratament de brahiterapie dureaza 1-2 zile, in loc de 5-6 saptamani pentru radioterapia cu fascicul extern. In functie de tipul si stadiul cancerului, brahiterapia poate fi combinata cu alte tratamente, care pot varia timpii de tratament.

Radioterapia intraoperatorie (IORT) furnizeaza o doza concentrata de radiatii in zona unei tumori in timpul operatiei. Aceasta poate ajuta la reducerea efectelor secundare si reducerea necesitatii de tratamente suplimentare cu radiatii.

Permanent sau Temporar

Brahiterapia poate fi temporara sau permanenta. Brahiterapia temporara inseamna ca se plaseaza materialul radioactiv in interiorul unui cateter pentru o anumita perioada de timp, apoi se elimina. Se administreaza la o doza mica (LDR) sau la o doza mare (HDR). Brahiterapia permanenta implica plasarea unor seminte radioactive (aproximativ de dimensiunea unui bob de orez) in tumora sau in apropierea tumorii. Pe masura ce semintele se descompun, ele elibereaza lent cantitati mici de radiatii pe parcursul saptamanilor sau lunilor. In cele din urma se va opri eliberarea radiatiilor, dar nu vor fi inlaturate.

Brahiterapia cu doza mica de radiatii este adesea folosita pentru a trata cancerul de prostata in stadiu incipient. Dupa cateva luni, semintele isi pierd radioactivitatea. Uneori, semintele active pot declansa detectoarele de radiatii la punctele de control de securitate. Semintele inactive sunt inofensive si rareori declanseaza detectoarele de metale.

Tipuri de brahiterapie

Brahiterapia implica radiatii eliberate dintr-o sursa minuscula implantata direct in tumora sau langa ea. Aceste surse produc raze gamma, care au acelasi efect asupra celulelor canceroase ca si razele X. Acest tratament reduce deteriorarea tesutului sanatos din jur, limitand astfel efectele secundare. Exista doua tipuri principale de brahiterapie: cu doze mici de radiatii (LDR) si cu doze mari de radiatii (HDR).

Brachiterapia LDR – doza mica de radiatii

Brahiterapia cu doza mica de radiatii implica implantare de mici „seminte” radioactive permanent in apropierea sau in tumora. Acestea raman permanent in acel loc, eliberand cantitati mici de radiatii pe parcursul mai multor saptamani sau luni. Utilizeaza de obicei Cesiu137 si Iridium, printre altele. Acest proces necesita adesea internarea in spital.

Brahiterapie HDR(doza mare de radiatii)

Brahiterapia cu doza mare se bazeaza pe principii similare cu ale brahiterapiei cu doza mica, dar administrarea este putin diferita. In primul rand, sursele radioactive sunt eliminate de la pacient la sfarsitul fiecarei sesiuni de tratament. In al doilea rand, sursele de radiatie furnizeaza o doza de radiatie mai intensa, dar cu durata scurta de viata, in mai multe sesiuni (de regula 1-3).

Brahiterapia cu doza mare (HDR) poate implica surse miniaturizate de Cobalt60 sau Iridium192, si poate fi administrata ca tratament in ambulatoriu. Brahiterapia este o componenta cheie a tratamentului cu radiatii pentru cancerele ginecologice.

Cand se foloseste brahiterapia ca tratament oncologic?

Brahiterapia este in fruntea tratamentului pentru cancer. Este o alegere eficienta in tratamentul cancerului din multe regiuni diferite ale corpului. Este cel mai frecvent utilizata in tratamentul cancerului de col uterin, de prostata, de san si de piele, dar este folosita din ce in ce mai mult pentru cancerele din multe alte regiuni.

Permite calcularea unei doze si distributii optime de radiatii pentru fiecare pacient in parte. Aceasta doza de radiatie poate fi livrata direct pe tumora, precis, eficient si in siguranta.

Brahiterapia trateaza cancere din intregul corp, inclusiv:

Pentru radioterapia interna intraoperatorie, un pacient trebuie sa fie un candidat chirurgical pentru a fi eligibil pentru IORT. Acest tratament este rezervat in general persoanelor cu boala in stadiu incipient. Avantajele IORT includ o doza eficienta, pastrarea tesuturilor si organelor sanatoase.

Brahiterapia la copii

Brahiterapia este foarte rar folosita pentru cancerele la copii. Cu toate acestea, brahiterapia are avantajul de a utiliza o doza extrem de localizata de radiatii. Asta inseamna ca mai putine radiatii sunt livrate tesutului inconjurator. Acest lucru scade semnificativ riscul de a doua malignitate indusa de radiatii, o ingrijorare serioasa la copii. Tratamentul este cel mai adesea utilizat in cazurile rare de cancer pediatric (rabdomiosarcom).

Related Post

Pregatirea pentru procedura

Se va face un examen fizic, se va vorbi despre istoricul medical si se vor face teste imagistice. Medicul va discuta despre tipul de brahiterapie care este cel mai eficient pentru tine, beneficiile si efectele secundare ale acesteia si modalitatile in care va puteti ingriji in timpul tratamentului si dupa.

In general, veti fi tratat in regim ambulatoriu atunci cand beneficiati de brahiterapie. Daca beneficiati de terapie cu doze mari, veti sta in spital cateva zile. Va trebui sa urmati reguli specifice pentru a-i proteja pe ceilalti de efectele radiatiilor. In general, veti sta intr-o camera privata, iar personalul medical petrece cat mai putin timp posibil in camera voastra atunci cand se acorda ingrijiri. Se limiteaza vizitele, mai ales femei insarcinate si copii mici. Timpul vizitelor este foarte scurt. Daca sunteti externat, este posibil sa aveti limitari suplimentare pentru vizitatori.

Procedura

De obici radiatiile se aplica printr-un cateter, care este un tub mic. Uneori, brahiterapia este administrata printr-un dispozitiv mai mare numit aplicator. Modul in care este administrata brahiterapia depinde de tipul de cancer. Medicul va plasa cateterul sau aplicatorul in corp inainte de a incepe tratamentul.

Tehnicile de plasare a brahiterapiei includ:

  • brahiterapie interstitiala, in care sursa de radiatie este plasata in interiorul tumorii – aceasta tehnica este folosita pentru cancerul de prostata, de exemplu;
  • brahiterapia intracavitara, in care sursa de radiatie este plasata in interiorul unei cavitati a corpului sau a unei cavitati create prin operatie  – de exemplu, poate fi plasata in vagin pentru a trata cancerul de col uterin sau endometrial;
  • brahiterapia episclerala, in care sursa de radiatie este atasata la ochi – aceasta tehnica este utilizata pentru tratarea melanomului ocular.

Odata introdus cateterul sau aplicatorul, sursa de radiatie este plasata in interiorul sau. Sursa de radiatie poate fi mentinuta in acel loc cateva minute, zile sau pentru tot restul vietii. Asta va depinde de tipul sursei de radiatii, de tipul de cancer, unde este localizat cancerul, sanatatea generala si alte tratamente pentru cancer.

Eliminarea cateterului

Implanturile pot fi temporare sau permanente. Daca implanturile vor fi indepartate, dar apoi introduse din nou mai tarziu, cateterul este adesea lasat pana la terminarea tratamentului. Cateterul este apoi indepartat atunci cand implanturile au fost scoase pentru ultima data. Modul in care veti primi brahiterapia depinde de o serie de factori, inclusiv locul unde este tumora, stadiul cancerului si starea de sanatate generala.

Dupa terminarea tratamentului, cateterul va fi indepartat. Se vor administra medicamente pentru durere inainte ca aplicatorul sau cateterul sa fie indepartat. Nu exista radiatii in corp dupa ce cateterul sau aplicatorul este indepartat. Timp de o saptamana sau doua, poate fi necesar sa limitati activitatile care necesita mult efort.

Indicatii si contraindicatii

Toate tipurile de radioterapie distrug celulele canceroase. Brahiterapia ofera unele avantaje. Acestea includ:

  • Poate trata o zona mai mica a corpului, cu doze mai mari de radiatii, in mai putine sedinte de tratament.
  • Deoarece radiatiile sunt limitate la o zona mica a corpului, exista mai putine daune ale tesutului sanatos din apropiere.
  • Brachiterapia ii permite medicului sa utilizeze o doza totala mai mare de radiatii intr-un timp mai scurt decat este posibil prin terapia cu fascicul extern. Doza de radiatie este concentrata pe celulele canceroase si afecteaza mai putin celulele normale din apropiere.
  • Acest tratament poate fi facut impreuna cu terapia cu fascicul extern pentru a ajuta la distrugerea celulelor tumorale pentru anumite tipuri de cancer.

Este adesea utilizata in tratamentul urmatoarelor tipuri de cancer: cancer mamar, cervical, ocular, cancere de cap si gat, cancere de prostata, cancer uterin, cancer vaginal. Cu toate acestea, terapia poate fi folosita si pentru a trata multe alte tipuri de cancer.

Utilizarea unui implant permite o doza mai mare de radiatii intr-o zona limitata decat ar putea fi posibila cu tratamente conventionale cu radiatii care sunt livrate extern. Acest lucru poate fi mai eficient in distrugerea celulelor canceroase, reducand in acelasi timp deteriorarea tesutului normal din jur.

Atentie!

Acest tip de terapie nu este indicat pentru orice pacient, cu orice tip de cancer. Discutati cu medicul pentru a vedea daca sunteti eligibil pentru acest tip de terapie. Volumul prostatei de peste 50g, de exemplu, poate fi o contraindicatie pentru brahiterapie. E contraindicat consumul de alcool pe parcursul terapiei.

Atunci cand se pun implanturi permanente, acestea continua sa emita radiatii pe parcursul a cateva saptamani pana la luni.

Riscuri ale brahiterapiei

In timp ce sursa radioactiva este fixa, o anumita radiatie poate trece in afara corpului. Din acest motiv, spitalele iau anumite masuri de siguranta pentru a evita expunerea personalului si a vizitatorilor la radiatii. Radioterapeutii vor parasi camera scurt timp in momentul tratamentului, dar vor putea sa va vada si sa va vorbeasca din alta camera.

In alte cazuri, sursele radioactive vor furniza radiatii in doze mici timp de cateva zile. In acest timp, veti fi internat si veti ramane singur intr-o sala de tratament speciala, in interiorul sau aproape de sectia principala a spitalului. Pentru brahiterapia cu doza mica, personalul spitalului va veni in camera doar pentru perioade scurte de timp, iar vizitele din exterior pot fi restrictionate – copiii si femeile gravide nu au voie sa intre in camera. Daca beneficiati de brahiterapie temporara, odata eliminata sursa, nu sunteti radioactiv si nu exista niciun risc pentru alte persoane.

Daca aveti brahiterapie permanenta, veti fi radioactiv pentru o perioada scurta de timp dupa introducerea semintelor radioactive. Radiatia nu este de obicei suficient de puternica pentru a fi daunatoare pentru oamenii din jur, asa ca in general este sigur sa te duci acasa.

Referinte:
(1) https://www.radiologyinfo.org/en/info.cfm?pg=brachy
(2) https://www.cancer.gov/about-cancer/treatment/types/radiation-therapy/brachytherapy
(3) https://www.targetingcancer.com.au/radiation-therapy/brachytherapy/
(4) https://www.cancervic.org.au/cancer-information/treatments/treatments-types/radiation-therapy/brachytherapy.html
(5) https://www.cancer.org/treatment/treatments-and-side-effects/treatment-types/radiation/internal-radiation-therapy-brachytherapy.html

Aceasta postare a fost modificata ultima data la 26/05/2020 09:39

Mancas Malina: Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Vezi comentariile (1)

  • Buna ziua...in cancerul renal...cu diferite tare medicale...gen BPOC,insuficienta de RAM stâng,insuficienta renala..este indicata aceasta procedura?care sunt riscurile unui pacient de 73 ani...și cât costă

Articole asemanatoare