Sindromul Von Hippel Lindau – cauze, tratament

Sindromul Von Hippel-Lindau – iata care sunt cauzele ce stau la baza acestei tulburari, care sunt semnele si simptomele ce pot sa apara si ce implica tratamentul.

CUPRINS:

1. Ce este sindromul Von Hippel-Lindau?
2. Cauze
3. Semne si simptome
4. Metode de diagnostic
5. Tratament

Ce este sindromul Von Hippel-Lindau?

Sindromul Von Hippel-Lindau este o tulburare mostenita caracterizata prin formarea de tumori si saculeti plini cu lichid (chisturi) in multe parti diferite ale corpului. Tumorile pot fi necanceroase sau canceroase. Tumorile numite hemangioblastoame sunt caracteristice sindromului von Hippel-Lindau. Aceste mase implica vase de sange nou formate. Desi sunt de obicei necanceroase, pot provoca o serie de complicatii grave care pun viata in pericol.

Simptomele sindromului variaza in functie de individ si depind de marimea si localizarea tumorilor. Simptomele pot include dureri de cap, probleme de echilibru si mers, ameteli, slabiciune a membrelor, probleme de vedere, surditate la o ureche si hipertensiune arteriala. Persoanele prezinta, de asemenea, un risc mai mare decat in ​​mod normal pentru anumite tipuri de cancer, in special cancer la rinichi.

Probleme asociate

Hemangioblastoamele care se dezvolta in creier si maduva spinarii pot provoca dureri de cap, varsaturi, slabiciune si pierderea coordonarii musculare (ataxie). Hemangioblastoamele pot aparea si in retina. Aceste tumori, care sunt numite si angioame retiniene, pot provoca pierderea vederii. Persoanele cu sindrom von Hippel-Lindau dezvolta frecvent chisturi in rinichi, pancreas si tractul genital.

Sindromul Von Hippel-Lindau este asociat cu un tip de tumora numit feocromocitom, care apare cel mai frecvent in glandele suprarenale. Feocromocitoamele sunt de obicei necanceroase. Este posibil sa nu provoace niciun simptom, dar in unele cazuri sunt asociate cu dureri de cap, atacuri de panica, transpiratie excesiva sau tensiune arteriala foarte mare care nu raspunde la medicatie.

Aproximativ 10% dintre persoanele cu sindrom von Hippel-Lindau dezvolta tumori ale sacului endolimfatic, care sunt tumori necanceroase la nivelul urechii interne. Aceste mase pot provoca pierderea auzului in una sau ambele urechi, precum si tiuit in urechi (tinitus) si probleme cu echilibrul. Fara tratament, aceste tumori pot provoca surditate profunda brusca.

Cauze

Mutatiile genei VHL provoaca sindromul von Hippel-Lindau. Gena VHL este o gena de supresie tumorala, ceea ce inseamna ca impiedica celulele sa creasca si sa se divida prea rapid sau intr-un mod necontrolat. Mutatiile din aceasta gena impiedica producerea proteinei VHL sau conduc la producerea unei versiuni anormale a proteinei. O proteina VHL modificata sau lipsa nu poate regla in mod eficient supravietuirea si diviziunea celulelor. Ca rezultat, celulele cresc si se divid necontrolat pentru a forma tumorile si chisturile care sunt caracteristice sindromului von Hippel-Lindau.

Sindromul VHL este o afectiune genetica. Acest lucru inseamna ca riscul de a dezvolta anumite tipuri de tumori si alte caracteristici ale bolii poate fi transmis de la o generatia la alta. Ambele copii ale unei gene de supresie tumorala trebuie sa fi suferit o mutatie inainte ca o persoana sa dezvolte cancer. In sindromul de acest fel, prima mutatie este mostenita fie de la mama, fie de la tata si, prin urmare, este prezenta in toate celulele corpului.

Unii indivizi care au mostenit o mutatie VHL in linie germinala nu dezvolta niciodata cancer deoarece nu au niciodata a doua mutatie necesara pentru a elimina functia genei si a incepe procesul de formare a tumorii. Acest lucru poate face ca boala oncologica sa sara peste generatii dintr-o familie, cand, in realitate, mutatia este inca prezenta.

Semne si simptome

Simptomele sindromului Von Hippel-Lindau depind de marimea si localizarea tumorilor. Simptomele pot include dureri de cap, ameteli, slabiciune, ataxie, tulburari de vedere si hipertensiune arteriala. Sindromul Von Hippel-Lindau (VHL) se caracterizeaza printr-un risc crescut de a dezvolta tumorile enumerate mai jos:

• hemangioblastoame (tumori benigne sau necanceroase, formate din acumularea de vase de sange) ale creierului si ale coloanei vertebrale;
• hemangioblastoame retiniene;
• feocromocitoame in interiorul sau in afara glandei suprarenale;
• carcinom cu celule renale (tumora canceroasa a rinichiului).

Mai putin frecvent, unii indivizi dezvolta tumori ale sacului endolimfatic (tumori ale urechii care pot provoca surditate daca nu sunt detectate), tumori pancreatice si chistadenoame ale epididimului. Alte manifestari includ chisturi (saculeti cu lichid) ale rinichiului si pancreasului.

Metode de diagnostic

Singura modalitate de a diagnostica sindromul Von Hippel-Lindau este prin testarea genetica. Aproape toate persoanele cu sindrom Von Hippel-Lindau vor descoperi ca au o mutatie genetica in gena VHL odata testata. Diagnosticul este stabilit cand se indeplinesc criteriile clinice de diagnostic existente.

Tratament

Tratamentul pentru sindromul Von Hippel-Lindau variaza in functie de localizarea si dimensiunea tumorii. In general, obiectivul este tratarea tumorilor inainte ca acestea sa creasca pana la o dimensiune suficient de mare pentru a provoca probleme permanente prin aplicarea presiunii asupra creierului sau maduvei spinarii. Aceasta presiune poate bloca fluxul de lichid cefalorahidian in sistemul nervos, poate afecta vederea sau poate duce la surditate. Tratamentul majoritatii cazurilor de sindrom Von Hippel-Lindau implica de obicei o interventie chirurgicala pentru indepartarea tumorilor inainte ca acestea sa produca diferite complicatii. Anumite tumori pot fi tratate cu radioterapie concentrata cu doze mari. Persoanele cu VHL au nevoie de o monitorizare atenta.

Feocromocitoamele sunt indepartate chirurgical. Uneori este necesar tratamentul continuu al hipertensiunii. Carcinoamele cu celule renale sunt indepartate chirurgical. Cancerele avansate pot raspunde la tratamentul farmacologic. Daca sunt indeplinite criteriile de diagnostic pentru VHL, pacientii trebuie sa fie examinati in mod regulat pentru a analiza complicatiile, deoarece detectarea precoce este esentiala pentru prevenirea complicatiilor grave.

Monitorizarea de rutina ar trebui sa includa urmatoarele:

• istoric anual si examinare fizica;
• examinarea anuala a ochilor incepand din copilarie pana la depistarea hemangioblastoamelor retiniene;
• monitorizarea periodica a tensiunii arteriale;
• masurarea anuala a metanefrinelor fractionate in urina sau plasma incepand cu varsta de 5 ani pana la screening pentru feocromocitoame;
• RMN cerebral si spinal la fiecare 2 ani incepand cu varsta de 11 ani pentru a examina hemangioblastoamele sistemului nervos central;
• analiza auzului la fiecare 2 ani, incepand cu varsta de 11 ani, pentru depistarea tumorilor sacului endolimfatic;
• RMN abdominal sau ultrasunografie la fiecare 2 ani, incepand cu varsta de 15 ani, pentru a examina carcinoamele cu celule renale, feocromocitoamele si tumorile pancreatice.

Consiliere genetica

Testarea genetica moleculara poate fi utilizata pentru a clarifica starea genetica a membrilor familiei cu risc, pentru a elimina necesitatea monitorizarii membrilor familiei care nu au mostenit varianta afectata.

Sindromul VHL este mostenit intr-un mod autosomal dominant. Aproximativ 80% dintre persoanele cu sindrom VHL au un parinte afectat si aproximativ 20% au sindrom VHL ca rezultat al unei variante patogene de novo. Descendentii unei persoane cu sindrom VHL prezinta un risc de 50% de a mosteni varianta afectata VHL. Testarea prenatala pentru o sarcina cu risc este posibila daca varianta patogena a fost identificata la un membru al familiei.

Referinte:
(1) https://medlineplus.gov/genetics/condition/von-hippel-lindau-syndrome/#inheritance
(2) https://www.cancer.net/cancer-types/von-hippel-lindau-syndrome
(3) https://my.clevelandclinic.org/health/articles/6118-von-hippel-lindau-disease-vhl
(4) https://www.msdmanuals.com/professional/pediatrics/neurocutaneous-syndromes/von-hippel-lindau-disease-vhl
(5) https://www.chop.edu/conditions-diseases/von-hippel-lindau-syndrome