Factori de risc pentru cancer pulmonar

Iata care sunt principalii factori de risc pentru cancer pulmonar, cum influenteaza acestia probabilitatea de a dezvolta aceasta forma de cancer, precum si alte informatii utile.

CUPRINS:

1. Informatii generale
2. De ce apare cancerul pulmonar?
3. Principalii factori de risc pentru cancer pulmonar

Informatii generale

Cancerul pulmonar este un tip de cancer care apare la nivelul plamanilor. Persoanele care fumeaza au cel mai mare risc de cancer pulmonar, desi cancerul de acest fel poate aparea si la cei care nu au fumat niciodata. Riscul de cancer pulmonar creste odata cu durata si numarul de tigari fumate. Renuntarea la fumat, chiar si dupa ce ati fumat multi ani, poate reduce semnificativ riscul de a dezvolta cancer pulmonar.

De obicei, nu exista semne sau simptome in stadiile incipiente ale cancerului pulmonar, dar multe persoane cu aceasta afectiune dezvolta in cele din urma simptome, inclusiv:

  • tuse persistenta;
  • tuse cu sange;
  • dispnee persistenta;
  • oboseala inexplicabila si pierdere in greutate;
  • modificari ale vocii, ca raguseala;
  • respiratie suieratoare;
  • dureri la respiratie sau la tuse.

Este foarte important sa mergeti la medic pentru un diagnostic corect daca aveti aceste simptome.

Cancerul care se formeaza in plamani se numeste cancer pulmonar primar. Cancerul care se raspandeste la plamani dintr-o alta zona a corpului este cunoscut sub numele de cancer pulmonar secundar. Exista doua forme principale de cancer pulmonar primar. Acestea sunt clasificate in functie de tipul de celule in care cancerul incepe sa creasca. Aceste forme sunt:

  • cancer pulmonar fara celule mici – este cea mai comuna forma, reprezentand mai mult de 87% dintre cazuri si poate fi: carcinom cu celule scuamoase, adenocarcinom sau carcinom cu celule mari;
  • cancer pulmonar cu celule mici – o forma mai putin obisnuita, care de obicei se raspandeste mai repede decat cancerul pulmonar cu celule mici.

De ce apare cancerul pulmonar?

Fumatul este considerat principala cauza a cancerelor pulmonare – atat fumatorii, cat si persoanele expuse la fumul de tigara sau fumatul pasiv. Insa, cancerul pulmonar poate sa apara si la persoanele care nu au fumat niciodata si la cei care nu au fost expusi niciodata prelungit la fumatul pasiv. In aceste cazuri, este posibil sa nu existe o cauza clara a cancerului pulmonar.

Cancerul pulmonar apare atunci cand celulele care au suferit mutatii din plamani cresc necontrolat, formand o tumora. In multe cazuri, aceste celule modificate mor sau sunt atacate de sistemul imunitar. Insa, unele celule pot sa ramana si incep sa creasca necontrolat, formand o tumora in plaman. Fumatul este cel mai important factor de risc pentru dezvoltarea cancerului pulmonar. Se estimeaza ca pana la 90% dintre cazurile de cancer pulmonar ar putea fi prevenite prin evitarea fumatului.

Se crede ca fumatul cauzeaza cancer pulmonar prin deteriorarea celulelor care captusesc plamanii. Cand inhalati fumul de tigara, care contine multe substante cancerigene (agenti cancerigeni), modificarile in tesutul pulmonar incep aproape imediat. In prima etapa, organismul poate fi capabil sa repare aceste daune. Insa, cu fiecare expunere repetata, celulele normale care captusesc plamanii sunt din ce in ce mai deteriorate. In timp, deteriorarea face ca celulele sa actioneze anormal si, in cele din urma, se poate dezvolta un cancer.

Principalii factori de risc pentru cancer pulmonar

Un factor de risc este orice lucru care creste riscul unei persoane de a dezvolta o boala precum cancerul. Diferite tipuri de cancer au diferiti factori de risc. Unii factori de risc, cum ar fi fumatul, pot fi modificati – factori de risc modificabili sau care pot fi controlati. Alti factori, cum ar fi varsta sau istoricul familial, nu pot fi modificati – factori de risc nemodificabili sau care nu pot fi controlati. Insa, retineti ca a avea un factor de risc, sau chiar mai multi, NU inseamna ca veti dezvolta neaparat boala. De asemenea, unele persoane dezvolta boala avand putini sau deloc factori de risc cunoscuti.

Iata mai multe detalii despre factori de risc pentru cancer pulmonar:

Fumatul

Fumatul este de departe principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar. Riscul de cancer pulmonar pentru persoanele care fumeaza este de multe ori mai mare decat pentru persoanele care nu fumeaza. Cu cat fumezi mai mult timp si cu cat fumezi mai multe tigari pe zi, cu atat riscul este mai mare. Fumatul poate cauza cancer aproape oriunde in corp. Fumatul poate cauza cancer la nivelul gurii si gatului, esofagului, stomacului, colonului, rectului, ficatului, pancreasului, laringelui, traheei, bronhiilor, rinichilor, vezicii urinare si colului uterin, printre altele.

Citeste pe larg despre FUMAT si RISCUL DE CANCER.

In timp ce fumatul este cel mai mare factor de risc, utilizarea altor tipuri de produse din tutun poate creste si riscul de a dezvolta cancer pulmonar si alte tipuri de cancer, cum ar fi cancerul esofagian si cancerul bucal. Aceste produse includ trabucuri, pipa, tutun de mestecat. Fumatul de trabucuri sau de pipa este legat de risc de cancer pulmonar, la fel ca fumatul tigarilor. Fumatul tigarilor cu un continut scazut de gudron creste de asemenea riscul de cancer pulmonar la fel de mult ca tigarile obisnuite. Fumatul de tigari cu mentol ar putea creste riscul si mai mult, deoarece mentolul poate permite un inspir mai profund.

Related Post

De asemenea, fumatul de canabis ar putea creste riscul de cancer pulmonar. Fumul de canabis contine gudron si multe dintre aceleasi substante cancerigene care se afla in fumul de tutun. Marijuana este inhalata profund, iar fumul este retinut in plamani pentru o mai lunga perioada de timp, ceea ce creste si mai mult riscul ca acele substante sa ajunga in plamani. In ceea ce priveste tigarile electronice si IQOS, desi tutunul nu este ars, ci incalzit, se reduce productia de elemente daunatoare, insa astfel de produse tot contin substante ce pot cauza cancer. Insa, sunt necesare mai multe cercetari.

Fumatul pasiv sau expunerea prelungita la fum de tigara creste, de asemenea, riscul de cancer pulmonar.

Vezi aici Ghidul pentru RENUNTAREA LA FUMAT!

Expunerea la radon

Radonul este un gaz care rezulta din descompunerea uraniului din sol si roci. In aer liber, exista atat de putin radon incat nu este probabil sa fie periculos. Insa, in interior, radonul poate fi mai concentrat. Respiratia expune plamanii la cantitati mici de radiatii. Acest lucru poate creste riscul unei persoane de cancer pulmonar.

Expunerea la azbest

Oamenii care lucreaza cu azbest (cum ar fi in mine, mori, fabrici textile, santierele navale) au un risc mai mare de cancer pulmonar. Riscul de cancer pulmonar este mult mai mare la lucratorii expusi la azbest care si fumeaza. Persoanele expuse la cantitati mari de azbest au, de asemenea, un risc mai mare de a dezvolta mezoteliom, un tip de cancer care incepe in pleura (captuseala din jurul plamanilor).

Expunerea la alti agenti care cauzeaza cancer la locul de munca

Alti agenti cancerigeni gasiti la unele locuri de munca si care pot creste riscul de cancer pulmonar includ minereuri radioactive, cum ar fi uraniul, substante chimice inhalate, cum ar fi arsenul, beriliu, cadmiu, clorura de vinil, compusi de nichel, compusi de crom, produse din carbune si eteri clormetilici.

Radioterapia anterioara la plamani

Persoanele care au facut tratament cu radioterapie in zona pieptului pentru alte tipuri de cancer prezinta un risc mai mare de cancer pulmonar, in special daca fumeaza. Exemplele includ persoanele care au fost tratate pentru boala Hodgkin sau femeile care primesc radioterapie toracica dupa o mastectomie pentru cancer de san.

Poluarea aerului

In orase, poluarea aerului (in special in apropierea drumurilor cu trafic intens) pare sa creasca usor riscul de cancer pulmonar. Acest risc este mult mai mic decat riscul cauzat de fumat, dar se estimeaza ca la nivel mondial aproximativ 5% dintre toate decesele cauzate de cancer pulmonar pot fi din cauza poluarii aerului exterior.

Istoric personal sau familial de cancer pulmonar

Daca ati avut cancer pulmonar, aveti un risc mai mare de a dezvolta un alt cancer pulmonar. Daca aveti un membru al familiei care a avut cancer pulmonar, aveti de doua ori mai multe riscuri de a dezvolta cancer decat o persoana fara antecedente familiale de cancer pulmonar. Pentru persoanele care au doua sau mai multe rude de gradul I (frati, surori, parinti sau copii) care au dezvoltat cancer pulmonar, riscul de a dezvolta cancer pulmonar este si mai mare.

Varsta inaintata

Inaintarea in varsta este un factor de risc pentru cancerul pulmonar. De fapt, majoritatea persoanelor care dezvolta cancer pulmonar sunt persoane mai in varsta. Se estimeaza ca varsta medie a unei persoane nou diagnosticate cu cancer pulmonar este de 70 de ani. Varsta poate creste probabil riscul din cauza efectelor altor factori, cum ar fi obiceiurile ce tin de stilul de viata si factorii de mediu.

Alte afectiuni medicale

Unele tipuri de afectiuni pulmonare, cum ar fi tulburarea pulmonara obstructiva cronica (BPOC) si tuberculoza, pot creste riscul de cancer pulmonar. Este posibil ca inflamatia sa conduca la schimbarile care pot duce la cancer in cazul acestor boli. Cu toate acestea, mecanismul exact in care aceste afectiuni pulmonare cresc riscul de cancer pulmonar este in prezent necunoscut.

Cum reducem riscul de cancer pulmonar?

Nu este intotdeauna posibil sa prevenim cancerul pulmonar. Unii factori de risc, cum ar fi expunerea anterioara la radiatii si istoricul familial, nu pot fi modificati. Cu toate acestea, unii dintre cei mai importanti factori de risc pot fi controlati. Iata cateva recomandari pentru a reduce acesti factori de risc pentru cancer pulmonar:

  • Renuntati la fumat.
  • Evitati fumatul pasiv.
  • Adoptati o dieta variata, echilibrata si sanatoasa.
  • Adoptati un stil de viata activ.
  • Evitati expunerea la radon.

De asemenea, citeste si despre Screening pentru cancerul pulmonar – cand se recomanda si ce implica?

Referinte:
(1) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27174888/
(2) https://www.cancer.org/cancer/lung-cancer/causes-risks-prevention/risk-factors.html
(3) https://www.cdc.gov/cancer/lung/basic_info/risk_factors.htm
(4) https://www.cancercenter.com/cancer-types/lung-cancer/risk-factors
(5) https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/lung-cancer/risks-causes

Aceasta postare a fost modificata ultima data la 13/07/2022 09:33

Mancas Malina: Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Vezi comentariile (0)

Articole asemanatoare