Ce sunt celulele canceroase și cum se răspândește cancerul în organism? Aflați răspunsul de la domnul Dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurg – cadru didactic Spitalul Universitar de Urgență București. Urmărește materialul video de mai jos pentru a afla răspunsurile la întrebarea ta, sau citește transcrierea interviului în rândurile de mai jos.
Ce sunt celulele canceroase și cum se răspândește cancerul în organism?
– transcriere video interviu cu Dr. Sebastian Grădinaru –
Dr. Sebastian Grădinaru:
Celulele canceroase, pe înțelesul tuturor, sunt niște celule care au luat-o razna. În interiorul lor s-au petrecut anumite modificări care fac din aceste celule niște luptători excelenți împotriva tratamentelor anti-tumorale, majoritatea acestor tratamente fiind foarte toxice. Ei bine, cu cât toxicitatea este mai mare, cu atât această toxicitate afectează toate celulele din organism. Din păcate, cel mai puțin afectează celulele tumorale.
Vizavi de următoarea întrebare, și anume cum se răspândește cancerul în organism, în marea majoritate a situațiilor există două căi principale de diseminare. Acestea sunt calea sangvină, adică prin sânge, celulele tumorale care ajung în sânge și calea limfatică, deci acele celule tumorale care ajung în limfă.
Bineînțeles că, în funcție de tipul cancerului, există și multe alte căi de diseminare, cum ar fi de exemplu pentru acele cancere de care mă ocup în mod frecvent și anume cancerele digestive, căile de diseminare sunt mai multe. Celulele tumorale care cad în lumenul intestinal se pot însămânța în altă parte la nivelul lumenului.
Ele pot disemina și pe calea nervilor, pe calea plexurilor nervoase situate în peretele intestinal, pot să ajungă departe de celula tumorală, dar la nivelul aceluiași organ. De asemenea pe calea cavității peritoneale, adică acelor tumori care depășesc organul digestiv afectat, cad în cavitatea peritoneală și se însămânțează la distanță în alte organe.
De exemplu, sunt bine cunoscute tumorile secundare ovariene, care apar în orice fel de cancer digestiv, de la stomac, colon, pancreas. Ele pot să apară prin această diseminare peritoneală, la nivelul organelor genitale cele mai expuse cavității peritoneale, acestea fiind ovarele, la femeie.
Aceasta postare a fost modificata ultima data la 15/04/2019 13:26
Vezi comentariile (3)
Daca va ocupati de cancere digestive, puteti sa-mi explicati si mie cum mi-au aparut metastaze la ficat si plamani la 3-4 luni dupa operatie, gastrectomie totala. Mentionez ca anterior nu s-a vazut nimic (CT si PET CT) in afara de tumoarea localizata in jonctiunea eso-gastrica (T3N2). A avut sau nu operatia vreo influenta asupra raspandirii celulelor canceroase ?
Spuneti-mi va rog daca celule canceroase se pot înmulți sau răspândi.
Diagnosticul a fost :carcinom ductal în situ, operată, facut sector, după care 16 ședințe de radioterapie.
Bună ziua. Puteți sa i mi spuneți de la ce am putut face tumora la stomac.