De ce vârstnicii au risc mai mare de a dezvolta boli oncologice? Aflați răspunsul de la domnul Dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurg – cadru didactic Spitalul Universitar de Urgență București. Urmărește materialul video de mai jos pentru a afla răspunsurile la întrebarea ta, sau citește transcrierea interviului în rândurile de mai jos.
De ce vârstnicii au risc mai mare de a dezvolta boli oncologice?
– transcriere video interviu cu Dr. Sebastian Grădinaru –
Dr. Sebastian Grădinaru:
Aceasta este o axiomă care începe să nu mai fie valabilă. În țările civilizate se va menține lucrul ăsta, datorită faptului că pe măsură ce timpul trece, media de vârstă crește, și automat țările civilizate au o populație mult mai îmbătrânită decât țările în curs de dezvoltare sau mai puțin dezvoltate.
Și atunci cred că prin această pondere mai importantă a populației vârstnice ajunge ca numărul de cancere să fie mult mai frecvent la o vârstă înaintată.
Fără îndoială că lucrul ăcesta are o mare legătură și cu biologia cancerului, însă trebuie știut că nu aceste cancere care apar la vârste înaintate ne sperie pe noi, fiindcă acestea sunt mai puține în comparație cu ceea ce se întâmpla înainte.
Din păcate acum se întâmplă un lucru mult mai grav, și anume că încep să fie din ce în ce mai multe cancere la vârste tinere, și cu asta ne confruntăm aproape zi de zi.
Aceasta postare a fost modificata ultima data la 02/06/2019 22:13
Vezi comentariile (1)
Multumim d-lui doctor pentru informatiile pretioase.